Medicină informativă

Fracturile inchise

Primul ajutor vizeaza, pe de o parte, preintampinarea instalarii unor complicatii care pot agrava mult evolutia bolii, iar pe de alta parte, are menirea sa scada suferinta bolnavului. Osul rupt, manevrat fara grija, poate perfora dinauntru catre afara, muschii ce il inconjoara si pielea, transformand fractura inchisa in fractura deschisa. In aceleasi conditii, capetele osoase fracturate, ascutite, pot taia vasele si nervii din vecinatate, expunand membrul la instalarea gangrenei sau a paraliziilor. In acelasi timp, fiecare miscare si frecare a fragmentelor fracturate ale osului provoaca dureri foarte violente, greu suportate de bolnav.

Toate aceste neplaceri pot fi evitate, daca se face o manevra membrului accidentat. Aceasta se realizeaza legandu-l cu o fasa, de un tutore rigid si drept, constituit, de cele mai multe ori, din o placa dreptunghiulara de lemn (atela). In principiu, aceasta trebuie sa treaca peste si sa imobilizeze articulatiile deasupra si de dedesubtul osului fracturat. Principiul poate fi mai usor respectat la membrul inferior. In cazul membrului superior, pentru ca atelele rigide de lemn nu pot fi indoite peste cot, imobilizarea se face cu atele scurte care imobilizeaza strict segmentul fracturat, imobilizarea restului membrului fiind realizata cu ajutorul unor esarfe.

Coloana vertebrala este foarte expusa traumatismelor de orice gen si mai ales accidentelor de circulatie.

Vertebrele fracturate pot provoca compresiunea sau chiar sectiunea maduvei spinarii.

Accidentatul care se plange de dureri mari de coloana nu are voie sa se ridice in picioare.

Coloana cervicala (regiunea cefei) poate fi imobilizata fixand capul intre doua suluri, iar restul coloanei vertebrale se imobilizeaza asezand bolnavul pe burta, pe un plan dur. Aceasta pozitie este permisa numai daca nu sunt asociate si leziuni ale cutiei toracice.