Alte boli ale duodenului
- Boli digestive -
• Diskinezia duodenala poate fi primitiva - in cadrul unei dereglari nervoase sau secundara, ca boala de acompaniament a altor afectiuni digestive sau hepato-biliare. Clinic, se manifesta prin greturi, varsaturi, balonari si dureri. Diagnosticul rezulta in special in urma examenului radiologic, care semnaleaza staza, dilatatia si miscarile de framantare. Tratamentul dietetic consta dintr-o alimentatie mai saraca in grasimi, dar cu mese fractionate si frecvente. Tratamentul fizioterapic isi gaseste justificare. Medicamentos, medicul poate sa recomande pansamente, sedative sau tranchilizante. De asemenea, tratamentul bolii de baza este obligatoriu.
• Stenoza duodenala este o afectiune rara care consta dintr-o intarziere a tranzitului duodenal din cauza unui obstacol de natura variata. Pe langa dureri, balonarile sau greturi, boala se manifesta indeosebi prin varsaturi abundente cu continut bilios. Diagnosticul este dat de examenul radiologic, care semnaleaza stramtorarea (stenoza) duodenala, staza si miscarile de framantare. Tratamentul este chirurgical.
• Periduodenitele sunt date de inflamatia seroasei, adica a celui de al patrulea strat al peretelui duodenal. Boala se insoteste de greturi, balonari, eructatii si dureri veziculare. Tratamentul este de obicei simptomatic.
• Diverticulii duodenali pot fi diverticulii adevarati, care se manifesta ca dilatatii ampulare ale intregului perete duodenal, sau poate fi diverticuli falsi, fiind formati din hernierea mucoasei si submucoasei. In general, boala este asimptomatica, totusi, in unele cazuri se pot semnala dureri, balonari, greturi si uneori chiar varsaturi. Complicatiile sunt reprezentate de inflamatia diverticulilor (diverticulita) si uneori chiar de hemoragie. Diagnosticul rezulta din examenul radiologic, iar tratamentul este asemanator cu cel din ulcerul duodenal.