Poliomielita (paralizia infantila)
- Boli digestive -
Poliomielita sau paralizia infantila este o boala transmisibila, de etiologie virotica, care incepe cu un sindrom infectios urmat sau nu de paralizii.
Agentul etiologic. Virusul poliomielitic cu trei tipuri distincte.
Raspandire geografica - frecventa. Universala, in prezent mai rara din cauza vaccinarilor in masa.
Sursa de infectie. Omul bolnav sau purtatorul de germeni, care elimina virusul prin materii fecale si secretii nazofaringiene.
Modul de transmitere: direct, de la bolnav sau purtatorul de germeni; indirect, prin alimente, lapte, fructe, zarzavaturi, apa, contaminate de bolnavi, purtatori sau vectori (muste, gandaci de bucatarie). Obiecte contaminate: lenjerie, jucarii etc.
Calea de patrundere: digestiva, mai rar respiratorie.
Durata perioadei de incubatie. Intre 3 si 21 de zile, cu o medie de 7-14 zile.
Simptomatologie. Pe langa perioada de incubatie, boala ar prezenta o perioada de boala minora (prodromala), o perioada de boala majora (cu un stadiu preparalitic si paralitic) si o perioada de recuperare sau de sechele. Boala incepe in general cu febra, manifestari respiratorii (sub forma unei gripe), tulburari digestive (balonari, greturi, varsaturi, dureri difuze abdominale) si unele manifestari de ordin nervos. In perioada de stare a bolii (a bolii majore) pe primul loc se situeaza febra si slabirea fortei musculare, cu o rezistenta scazuta a miscarilor (stadiul preparalitic). Dupa cateva zile insa, apar paraliziile insotite de abolirea miscarilor active (stadiul paralitic). Perioada de retrocedare, care incepe la aproximativ 2 saptamani dupa debutul bolii, poate sa duca la o recuperare totala. Uneori insa pot ramane sechele sub forma de paralizii definitive.
Durata perioadei de contagiozitate. Incepand din perioada predromala (contagiozitatea maxima) aceasta scade treptat in 3-6 saptamani, putand totusi dura pana la 6 luni.
Imunitate - receptivitate. Boala lasa imunitate solida, durabila si specifica de tip. Receptivitatea este generala.
Produse patologice ce se recolteaza in vederea diagnosticului etiologic. Sange, materii fecale, secretii nazofaringiene.
Diagnosticul si examenele de laborator necesare diagnosticului etiologic. Diagnosticul rezulta din semnele clinice si investigatiile epidemiologice, iar cel etiologic din izolarea virusului pe culturi si tesuturi. Testul de neutralizare, fixarea de complement ca si inocularile pe animale de laborator sunt utile in toate cazurile suspecte.
Tratament. Cum nu exista un tratament etiologic, tratamentul in formele neparalitice va consta din repaus la pat si din administrarea vitaminei C, piramidon, codeina. In formele paralitice, pe langa repaus se vor administra Algocalmin, piramidon, vasodilatatoare, tranchilizante iar in perioadele de regresiune (dupa 2 saptamani de la inceputul bolii) se va trece la un program de redresare musculara (impachetari umede, bai calde, kineziterapie) si vitamine, anabolizante etc.
Masuri de profilaxie si combatere. Izolarea bolnavului la spital. Dezinfectia curenta si terminala. Vaccinarea, supravegherea surselor de apa, dezinfectia periodica...
