Medicină informativă

Copilul si pierderea

Copilul de varsta prescolara. La aceasta varsta, copilul nu intelege permanenta mortii. El resimte pierderea atunci cand pierde ceva drag. Impactul acestei pierderi poate fi mai mare in primii ani de viata, pentru ca el nu intelege in acest stadiu ce s-a intamplat. El nu face bine distinctia intre ceea ce este real si ceea ce este ireal si poate crede ca propria lui dorinta a cauzat despartirea de persoana iubita. A pierde pe cineva la aceasta varsta este un stres major, care implica timp si ajutor pentru a-l depasi. Intr-un anumit fel este ca si cand ai pierde o parte din tine insuti. Copilul prescolar nu are abilitatea de a-si exprima in cuvinte sentimentele, de aceea le va arata in actiunile sale.

Scolarul mic. In aceasta etapa copilul inca nu intelege pe deplin permanenta mortii si a pierderii. El poate solicita sa i se spuna de mai multe ori ce s-a intamplat cu acea persoana. Uneori copilul se poate simti vinovat pentru evenimentul nefericit intamplat. Daca persoana pierduta este unul din parinti, copilul poate fi ingrijorat in legatura cu cine il va ingriji mai departe, daca nu cumva e in pericol si parintele ramas. Copilul poate astepta sa fie lamurit asupra ceea ce se intampla dupa ce mori, daca exista altceva. De obicei, la aceasta varsta nu detine cuvintele necesare pentru a descrie sentimentele lui, pe care le va exprima prin comportament si in cadrul jocului.

Scoala primara - ultimii ani. Copilul poate intelege permanenta mortii. Poate deasemenea sa o inteleaga cauzal (de exemplu: o boala, un accident o pot provoca). Poate vorbi despre sentimentele lui mai bine, desi nu o poate face intotdeauna. Este mai putin inclinat sa se invinovateasca pentru ceea ce s-a intamplat, dar ii poate invinui pe ceilalti (isi poate invinovati unul din parinti pentru divort). Are o intelegere clara a conceptelor de bine si rau si poate avea puncte de vedere personale in legatura cu ceea ce s-a intamplat. Poate pune intrebari despre viata de dupa moarte si poate solicita explicatii de ordin religios. Poate cere detalii ale accidentului sau evenimentului respectiv. Pe masura ce creste, isi poate da seama prin ce trec ceilalti apropiati.

Copiii nu au cuvintele necesare pentru a ne vorbi despre suferinta lor, asa cum o fac adultii. Uneori, pot sa nu fie constienti de ceea ce simt. De aceea este nevoie sa le cunoastem semnele prin care ei ne transmit ca sufera:
• dureri fizice (migrene, dureri de stomac);
• probleme cu somnul, cosmaruri;
• probleme cu alimentatia - bulimic sau anorexic;
• comportament destructiv;
• dificultati de concentrare a atentiei;
• probleme scolare;
• iritabilitate crescuta;
• apatie, retragere;
• preluarea rolului de adult;
• furie si agresivitate fata de prieteni, parinti, jucarii;
• fobii;
• autostima scazuta si autoblamare;
• tendinta de a se gandi la persoana disparuta ca la cineva perfect;
• plange des si fara un motiv evident;
• negativism (exemplu: nu vrea sa mearga la scoala);
• frica de separare;
• flirt;
• se joaca pe aceleasi teme, repetitiv.

Pe langa toate aceste semne, lumea povestilor, a desenelor, a jocurilor inventate de copil ofera o imagine clara a ceea ce se petrece in interiorul lui si chiar a tipului de ajutor pe care il asteapta de la adulti. Resursele integratoare nu le gaseste numai in afara lui (la parinti, prieteni, frati sau surori) ci si in interiorul lui insusi. Construindu-si o strategie de a face fata durerii, acceptand partile dureroase ale vietii, va gasi in el puterea de a trece prin astfel de momente in viitor, fara amenintarea destructurarii interioare.