Medicină informativă

Tratamentul principalelor infectii

Infectii locale colectate (abcese, flegmoane, empieme). inainte de colectare se recomanda comprese umede, antalgice, antiinflamatorii minore (nu fenilbutazona si corticoizi!). Antibioticele sunt uneori inutile, chiar periculoase, deoarece, sub o aparenta vindecare, infectia persista. Agentul patogen trebuie izolat din focarul septic - uneori din sange (hemocultura) alteori din urina (urocultura). in unele cazuri localizarea infectiei sugereaza germenul: abcesele dentare - Str. viridans, stafilococi anaerobi; limfangitele - streptococ beta-hemolitic; abcesul de prostata - colibacil, gonococ, enterococ, proteus, piocianic. In infectiile colectate, evacuarea si drenarea puroiului sunt obligatorii. in infectiile dentare, alaturi de tratamentul local, se administreaza antibiotice active asupra germenilor de supuratie si anaerobi(peniciline, oxacilina, ampicilina, eritromicina), cefaloridina. In infectiile streptococice penicilina este antibioticul de electie, in cele stafilococice este necesara antibiograma.
Infectiile genitale (anexite, metrite, perimetrite, pelviperitonite, infectii puerperale) sunt provocate de streptococ, stafilococ - adesea de spital, colibacil, ente­rococ, bacterii anaerobe, proteus, piocianic etc. Alegerea antibioticului trebuie facuta in functie de germen (daca poate fi izolat). Avortul incomplet, chiar daca nu se ivesc semnele infectiei, trebuie tratat ca un avort septic. Infectiile puerperale sunt frecvent provocate de stafilococi rezistenti la antibiotice, anaerobi, bacili gram negativi. Simptomatologia este stearsa, uneori ignorata de bolnava, debutul fiind prin septicemie. De aceea, in starile septice la femei este obligatoriu si examenul genital. In infectiile cu stafilococ de spital (rezistent) sunt indicate doze mari de oxacilina in asociere cu penicilina, streptomicina, kanamicina sulfat sau gentamicina.
Infectia urinara (I.U.) este astazi una dintre cele mai frecvente. Cauzele sunt numeroase, dar la femei in principal domina cistita cronica, la barbati prostatita cronica si, la ambele sexe, litiaza urinara, mai ales litiaza infectata cu proteus. Diagnosticul este clinic, dar mai ales bacteriologic, leucocituria peste 5 000 de elemente/mm³/min. (proba Addis-Hamburger) si bacteriuria peste 100 000/ml (proba Kass) certificand infectia urinara. In cazul identificarii unor germeni patogeni, antibiograma este obligatorie. Se prescriu antibiotice care se elimina in forma activa prin urina, fiind excluse deci cloramfemicolul, novobiocinul (Nivecin) etc. Se tine seama si de pH. La un pH acid sunt active penicilinele naturale si semisintetice, acidul nalidixic (Negram) si nitrofurantoina; pH-ul alcalin sporeste eficacitatea kanamicinei sulfat si a gentamicinei. Eritromicina este activa la pH cu o valoare ce depaseste cifra 8. In infectia urinara acuta domina B. coli, Proteus, enterococul, rar stafilococul; in cea cronica, Proteus, Klebsiella, piocianicul. Ca masuri generale se recomanda: consumarea frecventa si din abundenta a lichidelor, golirea completa a vezicii dupa fiecare mictiune, igiena perineala stricta, tratarea vulvovaginitelor (in cazul femeilor), a constipatiei si cauzelor favorizante (diabet etc).
In formele grave se administreaza antibiotice majore: ampicilina, cefalexina, gentamicina, colistina, kanamicina sulfat.In formele mai putin grave: sulfamide (neoxazol, sulfametin, nitrofurantoin, acid mandelic, cicloserina, urovalidon, cotrimoxazol, acid nalidixic). Se recomanda asocierile sinergice: ampicilina + kanamicina sulfat, ampicilina + gentamicina, combinatii de sulfamide sau cotrimoxazol. Nu se prescriu penicilinele si sulfamidele la alergici; streptomicina, kanamicina sulfat, gentamicina, sulfamidele, Septrinul, nitrofurantoinul - la gravide, in insuficienta renala antibioticele se pot cumula, crescandu-si toxicitatea. Este necesara evaluarea insuficientei renale prin clearance-ul la creatinina. Se prefera antibiotice netoxice: oxacilina, cefalotina, rifampicina. Fiecare germen are o sensibilitate caracteristica fata de anumite antibiotice. Astfel, enterococul este sensibil la ampicilina si la asocierea penicilina-streptomicina; Proteus-ul la ampicilina, cotrimoxazol, Klebsiella - la gentamicina sau colistina; piocianicul - la gentamicina, colimicin, carbenicilina. In pielonefrita acuta se incepe tratamentul cu kanamicina sulfat (6 zile, 1 g/zi), urmata de ampicilina (14 zile, 1,5-2 g/zi) si in continuare, cu
acid mandelic, nitrofurantoin, sulfametin, neoxazol (Sulfizol), dupa caz. Pentru a nu pierde momentul interventiei, in puseul acut sever se fac toate examenele, se hidrateaza abundent bolnavul, se impune repausul la pat si se administreaza Sulfametin sau cotrimoxazol. Daca infectia persista, dupa 48 de ore se administreaza
antibioticul eficace stabilit de antibiograma, acidifiindu-se urina. Tratamentul de durata poate fi continuu timp de 1 - 3 luni (nitrofurantoin, 50 - 100 mg/zi; acid nalidixic (Negram), 0,5 - 1 g/zi; sulfamide, 0,5 - 1 g/zi sau discontinuu (10 - 20 de zile pe luna), alternand 1-2 produse si acidifiind urina cu Metenamin, Hexamin)
sau acid mandelic. Totusi, de multe ori, antibioticele nu pot inlocui unele chimioterapice: acid nalidixic (Negram), nitrofurantoin, sulfamide, cotrimoxazol.
Infectii digestive (gastrite acute, gastroenterite, colite, enterocolite, diaree acuta, dizenterie). In majoritatea infectiilor digestive, cu exceptia celor specifice, sunt suficiente regimul alimentar, rehidratarea orala sau intfavenoasa, terapia simptomatica asociata cu antiseptice intestinale: Saprosan, Mexaform, Intestopan.
De regula antibioticele nu sunt necesare. Cauzele sunt numeroase: excese alimentare, cauze alergice, diskinezii, tulburari secretorii, intoleranta alimentara, infectii sau toxiinfectii alimentare (salmonele, stafilococi, streptococi, proteus, piocianic, coli, anaerobi, enterococ etc). Cand sunt necesare antibioticele, se recomanda acelea care se concentreaza in lumenul intestinal: streptomicina, neomicina, colistina, sulfamide insolubile (salazopirina). In enteritele stafilococice (comune, dar grave), care apar dupa tratamente mai indelungate cu antibiotice (scaune apoase, frecvente, de tip holeriform, fenomene toxice, colaps uneori) se administreaza oxacilina, cloxacilina, eritromicina, rifampicina, kanamicina sulfat.In aceste cazuri masurile importante constau in sterilizarea purtatorilor sanatosi si evitarea abuzului de antibiotice. In formele clinice grave se aplica metoda triplei asocieri in doze mari: penicilina, oxacilina, kanamicina sulfat. In dizenteria bacilara, pe langa repaus, regim si tratament simptomatic, este necesara administrarea unor antibiotice sau chimioterapice pe perioade scurte: tetraciclina 2 g - 3-4 zile; cloramfenicol 2 g/zi (rezervat numai cazurilor de exceptie); de asemenea sunt recomandate antiseptice intestinale (cu acelasi procent de bune rezultate): Saprosan sau Intestopan -12 tablete in prima zi si 8 in urmatoarele 2 - 3 zile; Mexaform in doze pe jumatate; in formele rebele, asocierea de streptomicina sau neomicina cu tetraciclina si o sulfamida.
Abuzul de antibiotice poate provoca si enterite cu Candida albicans. In febra tifoida sunt eficiente cloramfenicolul, ampicilina sau Septrinul. In holera se recomanda, in principal, reechilibrarea masiva hidroelectrolitica si secundar, administrarea de tetraciclina, cloramfenicol, cotrimoxazol. In dizenteria amibiana se administreaza derivati de chinoleina (Mexaform, Vioform), metronidazol, tetraciclina.
Nu intotdeauna este posibila antibiograma. In aceste cazuri rationamentul clinic este decisiv. Astfel, in fata unui bolnav care a mancat in ajun prajituri cu crema si care prezinta colici abdominale, varsaturi, scaune lichide abundente, verzui, putem banui o salmoneloza sau o stafilococie. Alaturi de regim si rehidratare, sunt utile antisepticele intestinale. La un bolnav cu scaune lichide, cu stare generala buna si afebril, se recomanda regim, repaus, Tratament simptomatic, eventual antiseptice intestinale. In concluzie, abuzul de antibiotice trebuie proscris, acestea fiind rezervate numai cazurilor total justificate.
Infectii acute ale cailor respiratorii. Majoritatea acestora sunt de origine virala, deci antibioticele sunt inutile, chiar daunatoare, administrarea acestora favorizand selectionarea unor germeni rezistenti, combaterea suprainfectiei bacteriene cu tetraciclina, ampicilina, cotrimoxazol nu este necesara, decat in situatii cu totul deosebite.
Infectiile micotice (candidozele) apar la bolnavii tarati si la cei tratati cu anti­biotice cu spectru larg si beneficiaza de spalaturi cu solutii slabe de bicarbonat, aplicatii locale de stamicin (drajeurile nu pot fi active decat in candidoza intes­tinala), de derivati de oxichinoleina (Saprosan, Intestopan) sau atingeri locale cu amfotericina B.
Infectia carbunoasa (antraxul): Tratamentul de electie este cel cu penicilina(1 600 000 - 3 000 000 u.i); serul anticarbunos este inutil si depasit.
Infectia gonococica raspunde fa tratamentul cu penicilina, eritromicina, rifampicina, streptomicina sau tetraciclina. In gonocociile acute se aplica, uneori, tratamentul de soc ultrascurt: bolnavul ingereaza in fata medicului, in cateva minute, 1 g tetraciclina sau 1 - 2 g rifampicina, sau 1,5 - 2 g eritromicina. Penicilina poate masca, uneori, o eventuala infectie luetica concomitenta.
Actinomicoza beneficiaza de interventia chirurgicala si de terapia cu antifungice, penicilina sau cotrimoxazol.
Angine si amigdalite. Fara a fi obligatoriu, anginele rosii (eritematoase) sunt virotice, iar cele albe (pultacee), bacteriene. Bacteriile incriminate cel mai frecvent sunt: streptococul, stafilococul, pneumococul, bacili gram negati vi, anaerobii etc. In anginele virotice nu se recomanda antibiotice.In cele micotice se administreaza nistatin (stamicin), in pulbere fina sau suspensii, care se mentin un timp in gura. In anginele bolilor de sange (agranulocitoza, leucbze) cu suprainfectie bacteriana sunt obligatorii antibioticele (penicilina etc, dar nu cloramfenicol sau sulfamide). In angina difterica, alaturi de tratamentul specific, se administreaza eritromicina, ampicilina, cefaloridina sau tetraciclina. In angina fuzospirilara se recomanda penicilina V (tabletele se sug, fara a le sfarama sau zdrobi) sau penicilina G i.m.In angina streptococica penicilina constituie tratamentul de electie (penicilina G -1 000 000 u.i./zi in doze egale la 3 - 4 ore, timp de 10 -12 zile). Angina streptococica poate fi punctul de plecare al nefritei in focar, glomerulonefritei acute, reumatismul , articular acut. De aceea, profilaxia infectiilor strecptococice este obligatorie si se face tot cu penicilina:
benzatilpenicilina. 
Bronsite - bronhopneumonii - pneumonii. Bronsitele cronice se complica in timp
cu emfizem pulmonar, cord pulmonar cronic si astm bronsic. De aceea tratamentul infectiei trebuie corect instituit cu tetracicline, ampicilina sau cotrimoxazol. Limitarea la tratamentul pe timp indelungat, cu antibiotice si chimioterapice trebuie evitata. In bronhopneumonii germenii obisnuiti sunt: streptococul, pneumococul, stafilococul de spital, enterococul, colibacilul, hemofilul, proteusul, piocianicul, klebsiellele. In functie de antibiograma (este dificila izolarea germenului din sputa), se instituie tratamentul cu penicilina, ampicilina, cotrimoxazol etc. Nu se recomanda tratamentul de rutina cu streptomicina sau rifampicina, deoarece acestea pot masca o infectie tuberculoasa. Tratamentul pneumoniilor este similar. Daca nu se poate stabili diagnosticul etiologic, se instituie tratamentul cu tetraciclina, ampicilina, penicilina sau cotrimoxazol; in celelalte situatii, tratamentul trebuie sa tina seama de germenul caruia i se adreseaza. Pentru pneumococ si streptococ se recurge la penicilina G: 2 - 6 milioane u.i./zi, administrate la 4 - 6 ore, timp de 4 - 8 zile; la eritromicina, in caz de alergie la penicilina: 2 - 3 g repartizate in 4 prize, timp de 4 - 8 zile (sunt indicate aceleasi doze in cazul tetraciclinei); se mai recurge la cotrimoxazol: 4 comprimate/zi, timp de 4 - 8 zile; de asemenea, la sulfametinin cazul depistarii unui Haemophilus (hemofil, cum s-a transcris fonetic mai sus); ampicilina oral 2 - 4 g timp de 8 -10 zile, tetraciclina, cloramfenicol, eritromicina; pentru Klebsiella - streptomicina sau kanamicina sulfat 1 g/zi, gentamicina 150 mg/zi, timp de 10 - 12 zile, in cazul stafilococului - doze maxime de penicilina, eritromicina, meticilina, oxacilina, cefaloridina, administrate timp de 10 - 30 de zile; bacililor gram negativi le sunt destinate ampicilina, cefalosporina, streptomicina, kanamicina sulfat, gentamicina, polimixina, Septrinul, sulfisoxazolul, administrate pe o perioada de 8 - 30 de zile; pentru micoplasme - eritromicina, tetraciclina, in cazul febrei Q - tetracicline sau cloramfenicol; in ornitoza-psitacoza - tetraciclina, streptomicina, cotrimoxazol. Examenul radiologie precizeaza adeseori etiologia (tuberculoza pulmonara, pneumonie pneumococica, stafilococica, febra „Q", pneumopatia atipica primara, ornitoza, adenoviroza pulmonara); examenul sputei permite identificarea unei tuberculoze sau a unui neoplasm. Pneumoniile repetate, mai ales la nivelul aceluiasi segment, evoca un neoplasm, cele cu exsudat - o pneumonie bacteriana, iar cele interstitiale - o pneumonie nebacteriana (virotica, cu rickettsii sau cu micoplasme). Exista si forme mixte, in pneumoniile acute, in care etiologia nu se poate stabili, se poate incepe tratamentul cu tetracicline, active fata de majoritatea germenilor.
Bruceloza acuta beneficiaza de un tratament asociat: tetraciclina (2-3 g/zi) + streptomicina (2 g/zi timp de 7 zile, apoi 1 g timp de 10 - 20 de zile); la aceasta asociere se poate adauga eventual si cotrimoxazol (4 g/zi).
Colecistitele reclama, dupa caz, tratament chirurgical si medical antispastic si antiinfectios. Germenii cel mai frecvent intalniti sunt colibacilul, enterococul, klebsiellele, salmonelele, stafilococul, streptococul, piocianicul, iar antibioticele indicate: ampicilina, penicilina, eritromicina, novobiocina, tetraciclina, rifampicina. Administrarea prin intermediul sondei, direct in duoden, nu este superioara celei orale.
Endocarditele bacteriene. Tratamentul antibiotic este decisiv, daca este instituit precoce si adaptat la sensibilitatea germenului. Deoarece boala este grava si diagnosticul precizat de obicei tardiv, in toate valvulopatiile congenitale sau reumatismele insotite de stare subfebrila se vor face 4-6 hemoculturi in primele 24 - 48 de ore, pe medii diferite. Se asociaza penicilina G (4 - 8 milioane u.L/zi) cu 1 - 2 g streptomicina (4 prize), 1 g kanamicina sulfat sau 200 mg gentamicina. Calea de administrare este perfuzia i.v., continua sau mixta (2-3 perfuzii i.v., 3 injectii i.m. si 3 - 4 administrari orale/zi). Durata: minimum 6 saptamani. in caz de alergie la peniciline, se poate incerca desensi­bilizarea prudenta, acoperita cu corticoizi. Endocarditele cu streptococ beta-hemolitic necesita un tratament mai scurt, cele cu Str. viridans, unul mai prelungit. Formele cu enterococ sunt mai grave (necesita asocieri de ampicilina sau penicilina cu gentamicina, kanamicina sulfat sau streptomicina). Formele cu stafilococ penicilazo-pozitiv sunt mai grave ca cele penicilazo-negative si beneficiaza de oxacilina (6-8 g/24 de ore), meticilina (8-16 g/24 de ore), cefalosporina (4-6 g/24 de ore), fucidina, vancomicina sau rifampicina. Formele cu piocianic sunt foarte rezistente la tratament.
Erizipelul raspunde bine la sulfamide si in special la penicilina.
In febra recurenta, se administreaza penicilina.
Gripa nu beneficiaza de antibiotice si nici de Polidin, acestea putand fi chiar dauna­toare. Profilactic, se poate utiliza vaccinul antigripal sau Amantadina.
Lambliaza, se trateaza cu metronidazol (Flagyl) (500 -1 000 mg/24 de ore).
Lepra se trateaza cu sulfone, cotrimoxazol, Fanasil, streptomicina sau kanamicina sulfat.
Limfogranulomatoza inghinala benigna se trateaza cu sulfamide sau cu tetracicline.
Meningitele sunt boli grave produse de virusuri, fungi, leptospire, spirochete, bacterii si protozoare. Bacteriile frecvent incriminate sunt: meningococul, streptococul, stafilo­cocul, enterococul, hemofilul (Haemophilus), colibacilul, salmonelele, proteusul, piocia­nicul, bacilul Koch. Tratamentul este complex: sedative, rehidratare, combaterea socului si antibiotice. Data fiind gravitatea bolii, se instituie la inceput un tratament prezumptiv, continuandu-se chiar de a doua zi, pe baza examenelor de laborator. in meningitele cu meningococ, streptococ sau gonococ se administreaza timp de 5 - 10 zile penicilina, ampicilina, sau cotrimoxazol. in formele cu pneumococ sau enterococ - penicilina sau ampicilina in asociere cu cotrimoxazol si streptomicina sau kanamicina sulfat; hemofilul raspunde la ampicilina asociata cu streptomicina sau kanamicina sulfat; meningitele cu colibacil se trateaza cu ampicilina + streptomicina (kanamicina sulfat sau gentamicina); cele cu piocianic - cu asocierea de polimixina (Colistin), gentamicina sau carbenicilina + kanamicina sulfat; formele stafilococice raspund la asocierea penicilina+oxacilina+ kanamicina sulfat. Tratamentul dureaza 2 - 4 saptamani. Corticoterapia nu este indicata intotdeauna.
Ornitoza - boala asemanatoare psittacozei, cu tablou clinic gripal sau pneumonie -se trateaza cu tetraciclina sau eritromicina.
Otitele, mastoiditele si sinuzitele sunt provocate de streptococ, pneumococ, stafilococ, hemofil, colibacil, proteus sau piocianic si raspund la tratamentul cu penicilina, ampicilina si, mai rar, la streptomicina sau kanamicina sulfat (sunt ototoxice).
  Reumatismul articular acut - boala infecto-alergica, provocata de streptococul beta hemolitic  se trateaza cu acid acetilsalicilic sau aminofenazona, corticoizi si penicilina. Tratamentul profilactic se face cu Moldamin.
Rickettsiozele sunt boli provocate de diferite tipuri de rickettsii. R. pro wazekii pro­duce tifosul exantematic,. quintana - „febra de 5 zile", iar, burnetii - febra Q. Se trateaza cu 2 - 3 g/zi. tetraciclina si, mai rar, cloramfenicol. Deoarece unele tipuri de rickettsii persista latent in organism (R. quintana si R. burnetii), se recomanda trata­mentul profilactic cu tetraciclina.  
Salmonelozele sunt boli cu simptomatologie digestiva, cele mai cunoscute fiind febra tifoida si febrele paratifoide. Tratamentul consta in repaus, regim, reechilibrare, hidroelectrolitica si antibiotice (cloramfenicol, reprezinta tratamentul de electie, ampicilina, Septriha).
Scadatina: Tratamentul antimicrobian consta, ca si in cazul R.A.A. si al glome-rulonefritelor, in administrarea de penicilina.
Septicemiile sunt infectii generale grave, provocate de numerosi germeni: streptococ, stafilococ, enterococ, colibacil, piocianic, klebsiele, proteus etc. In cazul acestor grave infectii, se au in vedere asanarea portii de intrare in organism a infectiei (cutanata, dentara, amigdaliana, genitala, digestiva, traumatica), a focarelor septice si tratamentul antinfectios. Sunt necesare hemoculturi si uroculturi repetate. Daca germenul nu este identificat, se instituie un tratament masiv prelungit (15 - 20 de zile), intr-o tripla asociere: penicilina G (sau ampicilina) + meticilina (sau oxacilina) + kanamicina sulfat (sau gentamicina). Trebuie avut in vedere insa faptul ca neoplasmele si bolile de sistem pot sugera sau se pot complica cu o septicemie. Utilizarea corticoterapiei este contraindicata.
Stafdocociile reprezinta un grup de boli variate (piodermite, amigdalite, otite, mastoidite, abcese, flegmoane, metrite, flebite, infectii pulmonare, pleurezii purulente, osteomielite, enterite, endocardite, meningite, septicemii) provocate de diferite tipuri de stafi­lococ.In ultimul timp a crescut frecventa stafilococilor de spital, rezistenti la antibiotice. Pentru combaterea lor sunt necesare sterilizarea purtatorilor sanatosi (neomicina, bacitracina) si evitarea abuzului de antibiotice. In cazurile grave este utila tripla asociere: penicilina G + meticilina (sau oxacilina) + kanamicina sulfat. In infectiile cu stafilococ penicilazo-negativ sunt indicate penicilina G, ampicilina sau eritromicina, iar in cele  penicilazo-pozitive (mai severe) - oxacilina, meticilina, cloxacilina, cefaloridina, eritromicina, acidul fuccidic, vancomicina, novobiocina, rifampicina sau kanamicina sulfat, Infectiile stafilococice tratate timp indelungat cu antibiotice se pot solda cu suprainfectii cu selectarea unor germeni rezistenti.
Stieptocociile cele mai obisnuite sunt: anginele, otitele, sinuzitele, scarlatina, nefri­tele, R.A.A., bronhopneumoniile, limfangitele, abcesele si flegmoanele, endocarditele, meningitele, septicemiile. Infectiile cu streptococ beta-hemolitic raspund la penicilina G, ampicilina, cefaloridina, eritromicina, iar cele cu Str. viridans - la ampicilina, penicilina G, eritromicina, streptomicina, kanamicina sulfat.
Tetanosul reclama tratamentul cu diazepam (Valium) 5 mg/kilocorp (i.v., i.m. sau oral), antitoxina tetanica (100 - 200 000 u.) si eventual, penicilina.
Toxoplasmoza - boala provocata de un protozoar - se trateaza cu daraprim in asociere cu sulfametin sau cotrimoxazol.
Trahomul beneficiaza de tratamentul cu tetracicline, sulfamide si peniciline.
Tricomoniaza - boala provocata de un protozoar - raspunde la tratamentul cu metronidazol (Flagyl), administrat oral (in doze de 500 - 700 mg), timp de 15 - 20 de zile.
Tusea convulsiva - afectiune provocata de Haemophilus pertussis - necesita tratamentul cu tetracicline, cloramfenicol si eritromicina.  
Vaccina coweana se trateaza cu idoxuridina, iar variola - cu marboran.