Notiuni generale de anatomie si fiziologie a organismului uman in vederea executarii masajului
Fiziologia se ocupă cu studiul funcţiilor diferitelor structuri anatomice şi de mecanismele de reglare a funcţiilor, astfel încât organismul să constituie un tot unitar, în echilibru dinamic permanent cu mediul înconjurător.
Alcătuirea organismului uman:
1.SISTEMUL OSOS
Scheletul este format din peste 200 oase. Acestea sunt alcătuite dintr-un corp (diafiză), ce conţine în interiorul ei canalul medular, în care se găseşte măduva osului şi două extremităţi (epifize). Măduva oaselor este de două feluri: roşie, cu rol în producerea globulelor roşii ale sângelui, şi galbenă, care conţine multă grăsime şi provine din măduva roşie, în care s-a depus grăsime.
Scheletul capului este alcătuit din:
1.neurocraniu, care adăposteşte creierul, este alcătuit din 8 oase:
- frontalul, os unic, care formează fruntea
- occipitalul, os unic, situat în partea dinapoi a cutiei craniene
- etmoidul, situat anterior
- sfenoidul, aşezat în mijlocul oaselor de la baza craniului, înapoia etmoidului şi înaintea occipitalului
- parietalele, în număr de două, situate de o parte şi de alta a bolţii şi închid cutia craniană lateral
- oasele temporale, în număr de două, aşezate sub oasele parietale, în dreptul tâmplelor, alcătuite dintr-o porţiune masivă, care se termină cu o prelungire numită apofiza mastoidă, situată înapoia urechii.
Între aceste oase există o serie de articulaţii fixe numite suturi. Între osul frontal şi cele două oase parietale se află sutura coronară. Între occipital şi cele două oase parietale, sutura lambdoidă.
2.viscerocraniul, formând oasele feţei (maxilarul, mandibula, osul nazal, osul
palatin, osul lacrimal, osul zigomatic, vomerul)
Scheletul trunchiului este format din:
1.coloană vertebrală, alcătuită din 34 de vertebre, împărţite după regiunile cărora le aparţin: 7 cervicale, 12 toracale, 5 lombare, 5 sacrale şi 5 coccigiene.
2.Fiecare vertebră este formată dintr-un corp vertebral în partea anterioară şi un arc vertebral în partea posterioară. Gaura vertebrală este cuprinsă între arc şi corp. Arcul vertebral posedă câte trei prelungiri – apofize: una posterioară – apofiza spinoasă, două laterale – apofize transversale.
Prin suprapunerea vertebrelor, găurile vertebrale formează un canal (canalul rahidian) în care se găseşte măduva spinării. Coloana vertebrală prezintă 4 curburi fiziologice: cervicală şi lombară (lordoze), toracală şi sacrală (cifoze), care cresc rezistenţa şi elesticitatea coloanei, menţinând poziţia normală a corpului.
3.coaste, în număr de 12 perechi, din care primele 10 perechi se unesc cu sternul, ultimele două perechi sunt „coaste flotante”.
4.sternul, situat pe linia mediană, se articulează în partea superioară cu claviculele, iar pe marginile laterale cu primele 7 perechi de coaste (coastele 8, 9, 10 se articulează cu coasta 7).
Scheletul membrelor:
5.membrele superioare - au trei segmente:
1.braţul, alcătuit din humerus
2.antebraţul, alcătuit din radius şi cubitus
3.mâna, alcătuită din oasele carpiene (8), metacarpiene (5), falange (14)
- se leagă de scheletul toracic prin 2 oase, ce formează centura scapulară:
4.omoplatul
5.clavicula
- membrele inferioare – au trei segmente:
1.coapsa, reprezentată prin femur. În zona articulaţiei genunchiului se află un os mic, rotula
2.gamba, alcătuită din tibie şi peroneu (fibula)
3.piciorul, format din oasele tarsiene(7), metatarsiene (5) şi falange (14)
6.se leagă de coloana vertebrală prin centura pelviană, formată din cele două
oase coxale, care anterior se articulează între ele, la nivelul simfizei pubiene, iar posterior cu osul sacru, formând bazinul (pelvisul)
Articulaţiile reprezintă unităţi anatomofuncţionale autonome, în care două sau mai multe oase sunt unite spre extremităţi cu ajutorul unor formaţiuni moi (ligamente, cartilaje, capsulă articulară, etc.). Articulaţiile se clasifică în:
7.sinartroze (există o continuitate), fiind la rândul lor de 3 tipuri:
1.sindesmoze – articulaţiile intervertebrale, cu un grad de mobilitate destul de mare
2.sincondroze – simfiza pubiană
3.sinostoze – articulaţiile oaselor craniene, în care unirea se realizează prin ţesut osos, mobilitatea fiind nulă
8.diartroze (discontinuitate, reprezentând adevăratele articulaţii): genunchi, cot, gleznă, umăr, permiţând mişcări variate, în diferite axe, având în componenţă atât cartilaj, cât şi capsulă articulară, sinovială, lichid sinovial şi ligamente parararticulare, ce asigură stabilitatea articulaţiei.
Rolul ţesutului osos
1.Osul este format dintr-o substanţă organică numită oseina, şi substanţe minerale, în special calciu şi fosfor, combinaţie ce conferă osului elasticitate şi rezistenţă.
2.Cutia toracică (formată din vertebrele toracale, coaste şi stern) protejează
organe de importanţă vitală (plămâni, inima, vasele mari, esofagul, nervi importanţi).
3.Prin măduva roşie, generează o mare parte a elementelor figurate.
4.Rol fundamental în generarea mişcărilor corpului.
5.Piciorul are o constituţie în boltă, cu scopul de a amortiza şocurile, mărind
elasticitatea piciorului în timpul mersului. Dispariţia acesteia (picior plat) are ca rezultat oboseala mai mare la mers şi la statul în picioare.
2.SISTEMUL MUSCULAR
Muşchii scheletului sunt muşchi striaţi, existând peste 400 în corpul omenesc.
Fiecare muşchi prezintă o parte cărnoasă, numită corp, nivel la care adesea se produc leziuni la sportivi, şi două extremităţi, denumite tendoane, prin care se fixează de schelet. Tendonul are o culoare alb-sidefie, spre deosebire de culoarea roşie-brună a muşchiului. Vascularizaţia corpului muscular este extrem de bogată (aşa se şi explică constituirea rapidă de hematoame în caz de leziuni musculare), în timp ce vascularizaţa tendonului este extrem de săracă. Musculatura scheletică nu îşi angrenează în activitate toate fibrele musculare, chiar şi în cazul unui efort fizic bine localizat. Ca şi în cazul rinichiului (nefronul) sau al ficatului (hepatocitul), organismul menţine în rezervă fibre musculare, la orice efort, care nu intră în acţiune decât atunci când situaţiile de excepţie o cer. Aşa se explică la sportivi unele leziuni musculare care au loc pe fibrele de repaus, într-un moment de contracţie musculară maximală. Masajul muscular se va adresa întotdeauna unui muşchi sau grup muscular integru din punct de vedere anatomic şi funcţional.
Muşchii, ca aşezare, pot fi superficiali sau profunzi.
Principalele grupe de muşchi sunt:
- muşchii capului: - muşchi ai mimicii, grupaţi în jurul orificiilor bucal, nazal, orbitar şi auditiv, având rol de dilatatori sau constrictori; muşchiul frontal şi muşchiul occipital contribuie la exprimarea atenţiei
- muşchii masticatori, temporal şi maseter, ridicând mandibula şi
intervenind în actul masticaţiei
- muşchii gâtului: - cel mai superficial este pielosul gâtului, urmând sterno-cleido-
mastoidianul, care pleacă de la claviculă şi stern, până la apofiza mastoidă a osului temporal, iar cel mai profund muşchii scaleni şi prevertebrali.
- muşchii spatelui şi cefei: - profunzi: muşchii şanţurilor vertebrale, care menţin coloana vertebrală dreaptă şi contribuie la mişcările ei
- superficiali: - muşchiul trapez, care leagă regiunea cervicală de centura scapulară
- muşchiul marele dorsal, care ocupă regiunea inferioară şi laterală a spatelui
- muşchii toracelui: - marele pectoral – pleacă de la claviculă, stern, primele 5-6 coaste şi după ce se strînge pe un tendon unic se inseră pe extremitatea superioară a humerusului
- muşchiul dinţat anterior, situat pe partea laterală a toracelui, este un muşchi respirator important
- muşchii intercostali, ocupă spaţiile dintre coaste, sunt muşchi respiratori
- muşchii abdomenului: - participă la formarea pereţilor antero-laterali şi posteriori ai abdomenului; prin contracţiile lor măresc presiunea din interiorul abdomenului, permiţînd desfăşurarea unor acte fiziologice:
expiraţia, micţiunea, defecaţia: muşchii drepţi abdominali, muşchii oblici externi şi oblici interni
- muşchii membrelor superioare:
- muşchii umărului: deltoid
- muşchii braţului:
- biceps brahial
- triceps brahial
- muşchii antebraţului:
- flexori şi extensori ai degetelor
- pronatori şi supinatori
- muşchii mâinii
- muşchii membrelor inferioare:
- în jurul articulaţiei coxo-femurale se găsesc muşchii fesieri muşchii coapsei:
- pe faţa anterioară - superficial – muşchiul croitor
- cvadricepsul femural
- profund – muşchii adductori
- pe faţa posterioară – bicepsul femural
muşchii gambei:
- loja anterioară – muşchii extensori lungi ai degetelor
- muşchiul tibial anterior
- loja posterioară – muşchii flexori lungi ai degetelor
- muşchiul tibial posterior
- superficial: muşchiul triceps sural, care se inseră pe calcaneu prin tendonul lui Ahile
- loja laterală – lungul şi scurtul peronier
muşchii piciorului:
- pe faţa dorsală - muşchiul pedios(extensor scurt al degetelor)
- în regiunea plantară: muşchii flexori şi extensori ai degetelor
Mişcările care au loc în articulaţie sub acţiunea muşchilor sunt:
9.mişcarea de flexie, când cele două oase se apropie unul de altul
10.mişcarea de extensie, când cele două oase se îndepărtează unul de altul
11.mişcarea de rotaţie, a unui os în jurul celuilalt: rotaţie internă (din afară înăuntru), sau rotaţie externă (dinăuntru în afară)
12.mişcarea de adducţie, apropierea extremităţii de corp
13.mişcarea de abducţie, îndepărtarea extremităţii de corp
Combinarea tuturor acestor mişcări este numită circumducţie.
Caracteristica principală a ţesutului muscular este contractilitatea fibrei musculare.
Musculatura este şi principalul producător de căldură al organismului.
Oboseala musculară constă în reducerea temporală a capacităţii funcţionale a muşchiului, consecutiv unei activităţi prelungite sau excesive, prin acumulare de acid lactic în muşchi, intoxicând fibrele.
Sursa: DR. VALY VOLOSAN MEDIC SPECIALIST MEDICINA DE FAMILIE ATESTAT IN ACUPUNCTURA LECTOR MASAJ SI REFLEXOTERAPIE
