Procedee principale de masaj
2.FRICŢIUNILE
3.BATEREA (TAPOTAMENTUL)
4.FRĂMÂNTATUL (PETRISAJUL)
5.VIBRAŢIILE
1. NETEZIREA (efleurajul, alunecarea) – alunecare uşoară a mâinilor pe suprafaţa tegumentară tratată. Se adresează pielii, ţesutului conjunctiv, sistemului vascular periferic, sistemului nervos periferic Este manevră de începere şi de terminare a masajului. Netezirea fiind o manevră de „suprafaţă tisulară” este bine tolerată şi în cadrul succesiunilor manevrelor de masaj. Permite şi maseurului puţină relaxare.
Tehnică – se execută mişcarea cu faţa palmară/dorsală a mâinii, cu degetele apropiate sau răsfirate, atunci când se masează regiuni mai întinse şi plane, utilizându-se ambele mâini deodată sau alternativ, adaptând relieful palmei reliefului regiunii de masat.
1.cu faţa palmară a degetului mare sau a două-trei degete (pe zone mici)
2.cu marginea cubitală a mâinii
Efleurajul se poate efectua cu ambele mâini deodată, sau folosindu-se alternativ
una după alta.
Netezirea se face în mod obişnuit în linie dreaptă, în axul longitudinal, de-a lungul grupelor de muşchi, dar se poate executa şi în zig-zag sau transversal, în funcţie de structura anatomică a regiunii.
Sensul – determinat de întoarcerea sângelui în capilare, vene, circulaţia limfatică. –
- membre – de la extremităţi spre rădăcini
- trunchi – de la gât şi ceafă spre umeri şi omoplaţi, iar pe regiunea dorsală de sus în jos
Efectele manevrei de netezire
* îmbunătăţirea circulaţiei de întoarcere venoasă şi limfatică, producând vasodilataţie locală şi la distanţă prin acţiune directă dar şi reflexă asupra terminaţiilor nervoase receptoare periferice
* diminuarea edemului prin reacţiile tisulare
* de calmare, influenţenţând favorabil contractura musculară dureroasă
* scade excitabilitatea musculară, tensiunea psihică
* adaptare tisulară mai bună la manevrele de masaj următoare
* permite puţină relaxare pentru maseur
2. FRICŢIUNILE (frecarea) – constă în apăsarea tegumentului şi a ţesuturilor moi subcutanate pe cele profunde sau pe un plan dur (osos) în limita elasticităţii lor şi deplasarea lor în sens circular şi liniar, în regiuni circumscrise. Manevra de fricţiune poate avea o pondere mai mare sau mai mică în succesiunea şi durata celorlalte procedee principale de masaj, în funcţie de suferinţa tratată. Indicaţiile rezultă din efectele directe şi reflexe nervoase în special în sechele posttraumatice sau postoperatorii, hipertonii musculare, afectări tendinoase şi ligamentare.
Tehnică – se execută pe regiuni mici cu faţa palmară a buricelor degetelor (indice, mijlociu, inelar), reunite, unghiul de aplicare fiind între 30-80 grade, în funcţie de forţa pe care vrem să o impunem manevrelor (cu cât unghiul este mai mare, cu atât forţa de pătrundere este mai mare)
1.pe regiuni mari se folosesc toate degetele
2.cu vârful degetului mare când se aplică pe suprafeţe mici, de exemplu în spaţiile interosoase
3.cu podul palmei
4.cu faţa dorsală a pumnului strâns
Fricţiunea trebuie să fie precedată de netezire.
Presiunea – în funcţie de intensitatea presiunii fricţiunea poate fi superficială, medie, profundă în funcţie de natura ţesuturilor masate. Intensitatea manevrelor trebuie să fie adaptată sensibilităţii tegumentelor şi ţesuturilor moi pentru evitarea apariţiei senzaţiilor dureroase
Sensul – fricţiunea e strict locală, mişcarea nu are un sens precis; în general se face circular, „şerpuit” mobilizând ţesuturile în toate sensurile. Fricţiunile paravertebrale se aplică de sus în jos succesiv în spaţiile intervertebrale, pe regiunea dorsală se aplică dinspre linia mediană spre exterior
Efecte manevrei
5.încălzire în profunzime
6.creşte procesul de mobilizare a ţesutului adipos producând o scădere cantitativă a stratului de grăsime
7.contribuie la menţinerea supleţii şi elasticităţii tegumentelor
8.produce o accelerare a proceselor de regenerare şi cicatrizare
9.îmbunătăţesc permeabilitatea cutanată, favorizând pătrunderea prin piele a unor substanţe medicamentoase
10.favorizează circulaţia locală şi resorbţia edemelor după traumatisme; efectuate într-un ritm lent şi prelungit produc efecte analgezice locale
11.acţiune în profunzime pe cale reflexă
3. FRĂMÂNTATUL (petrisajul) – manevră de masaj fundamentală care are efecte stimulante puternice, justificând valoarea ei în atrofiile musculare de inactivitate după imobilizări prelungite. Este o manevră care se adresează ţesuturilor situate în profunzime, mai ales musculaturii dar şi pielii şi ţesuturilor subiacente.
Tehnica – cută mare – executată cu toată palma prin prinderea muşchilor şi ţesuturilor subiacente sub formă de cută, ridicarea lor şi stoarcerea lor prin comprimare între degete şi palmă sau între police şi restul degetelor, apoi slăbirea presiunii fără a desprinde mâinile de pe zonă. Frecvent utilizată pe regiunile întinse şi plane cum sunt: spate, fese, gambe, braţe, coapse. Se execută atât cât permite elasticitatea şi mobilitatea structurilor respective, fără a provoca durere.
12.cuta mică – executată cu două sau trei degete, într-o mişcare ondulatorie, ritmică şi succesivă, de-a lungul musculaturii paravertebrale
13.frământat cu pumnii – cu partea dorsală a mâinii strânsă pumn, imprimându-se o mişcare ca la frământarea aluatului
Forţa – frământarea se poate executa profund şi cu blândeţe, lent şi cu răbdare,
presiunea adaptându-se în funcţie de volumul şi rezistenţa grupului muscular
Sensul – în sensul circulaţiei de întoarcere, longitudinal, pe regiuni întinse şi plane; la membre – dinspre extremităţi spre rădăcini, zona cervicală şi torace – dinspre linia mediană spre exterior
Efectele manevrei
Frământarea superficială se adresează pielii şi ţesutului celular subcutanat:
- activează circulaţia în vasele sanguine şi limfatice
- activează metabolismele
- asuplizarea ţesuturilor
- sedare şi decontracturare
Frământarea profundă – adresată ţesuturilor situate în profunzime mai ales cel muscular:
- menţine elasticitatea, contractilitatea şi excitabilitatea acestuia, şi favorizează în acest mod profilaxia leziunilor musculare, care se produc frecvent la sportivii de performanţă. Este o procedură frecvent utilizată în masajul la sportivi, atât pentru refacerea după antrenamente sau competiţii, cât şi în pregătire.
- vasodilataţie
- încălzire în profunzime
- conribuie la eliminarea lichidelor în exces din zona masată
Frământarea este foarte indicată pentru recuperarea hipotoniilor şi hipotrofiilor musculare apărute în urma imobilizării prelungite, după traumatisme ale aparatului locomotor sau unele boli neurologice, inactivitate fizică.
Frământarea prelungită oboseşte pacientul!!
4. BATEREA (tapotamentul) – manevră de masaj fundamentală, reprezintă una din cele mai intense procedee de masaj prin aplicarea unor serii de lovituri succesive a căror intensitate şi ritm variază în funcţie de regiunea anatomică şi scopul urmărit. Acţiunea excitant-stimulantă, specifică acestei manevre, este un motiv pentru care se execută după ce corpul a fost pregătit prin manevrele precedente. Constă în lovituri uşoare şi ritmice aplicate pe piele (inclusiv pe părţile moi subiacente) cu marginea cubitală a degetelor şi mâinii, cu palma întinsă sau strânsă căuş, cu o mare flexibilitate şi mobilitate din articulaţia pumnilor. Loviturile se aplică la distanţă mică una de alta, într-un timp foarte viu.
Tehnici
- cu marginea cubitală a mâinilor (tocatul), degetele fiind apropiate
- cu degetele strânse căuş (pentru drenaj pulmonar)
- cu parte palmară a mâinilor şi a degetelor, degetele fiind ţinute în evantai
- tapotare cu pumnul incomplet închis, lovind cu marginea cubitală sau cu faţa dorsală a celei de a doua falange sau cu piziformul sau cu pulpa degetelor (bătătoritul)
- percutatul, se execută cu vârful degetelor mâinilor flexate şi îndepărtate. Mişcările se efectuează din articulaţiile pumnilor, degetele căzând libere pe suprafaţa tegumentelor. Reprezintă o modalitate de aplicare a baterii adecvată pentru anumite regiuni, cum sunt toracele şi abdomenul.
- cu pumnul închis (în regiunea fesieră)
Forţa – se adaptează sensibilităţii ţesuturilor, a regiunilor masate şi a efectelor urmărite
Sensul – circulaţiei de întoarcere
Efecte manevrei
* circulatorii – vasodilataţie superficială intensă cu creşterea temperaturii locale
* stimulează excitabilitatea nervoasă
* creşterea tonusului muscular, în special în hipotoniile şi hipotrofiile musculare
prin inactivitate
* reducerea volumului stratului adipos
* acţiune reflexă
* se foloseşte în pregătirea sportivilor între probe sau în pauza dintre reprize
Nu se foloseşte în afecţiunile aparatului locomotor, unde sunt prezente dureri sau
contracturi musculare!!
Nu se efectuaează în regiunea lombară!!
5. VIBRAŢIILE (tremurături, trepidaţii) – este manevra fundamentală aplicată către sfârşitul unei şedinţe de masaj datorită efectelor de calmare şi relaxare. Principala caracteristică a vibraţiilor este ritmul RAPID şi pe cât posibil cu o presiune constantă. Amplitudinea vibraţiilor este mică 1-5 mm, iar frecvenţa este mai mare 8-10 mişcări pe secundă. Aceste mişcări realizează mici deplasări cutanate şi tisulare subiacente prin presiuni ondulatorii locale.
Tehnică – vibraţii longitudinale – mişcări oscilatorii de mică amplitudine şi cu un ritm cât se poate de rapid, executate din încheietura pumnului cu faţa palmară şi degetele răsfirate, producându-se mici deplasări cutanate şi tisulare subiacente; se aseamănă cu un tremurat continuu. Se aplică în general pe regiuni limitate.
- vibraţii transversale – trepidaţii fine şi ritmice executate perpendicular pe suprafaţa masată, fără a se pierde contactul palmei cu tegumentul
Presiunea – se adaptează la natura regiunii şi suferinţei tratate; cele superficiale produc efecte de calmare, senzaţie de încălzire şi o relaxare musculară; cele profunde cu oscilaţii mai mari activează circulaţia sanguină locală cu efecte decongestionante
Indicaţii – dureri, stări congestive, contracturi musculare, hipertonii musculare, tensiuni psihice, artroze cervicale şi lombare, precum şi în combaterea oboselii musculare după efort la sportivi.
Sursa: DR. VALY VOLOSAN
MEDIC SPECIALIST MEDICINA DE FAMILIE
ATESTAT IN ACUPUNCTURA
LECTOR MASAJ SI REFLEXOTERAPIE
