Cavitatea abdominala si pelvina
- Diverse -
Prin cavitatea abdominala si cavitatea pelvina se intelege spatiul cuprins intre peretii osteomusculari ai abdomenului si pelvisului. Ele adapostesc viscerele abdominale si pelvine. S-a aratata ca prin trecerea la ortostatism si prin cresterea diametrului transvers al pelvisului sub actiunea muschilor extensori ai coapselor pe bazin, pelvisul mare (pelvis major) a fost incorporat in peretii abdomenului, fosele iliace interne devenind elemente de sustinere ale organelor abdominale. Ca urmare, cavitatea abdominala se intinde inferior pana la stramtoarea superioara a pelvisului (apertura pelvis superior) prin care comunica larg cu cavitatea pelvina numita si excavatia pelviana sau canal pelvian, care nu este altceva decat cavitatea pelvisului mic (pelvis minor).
Comunicarea larga dintre cele doua cavitati, continuarea directa a peritoneului si in multe situatii patologia lor comuna, a determinat pe unii autori sa le descrie impreuna sub denumirea de cavitatea abdominopelvina, cuprinsa intre diafragma si diafragma pelvina.
Cavitatea abdominala si pelvina cuprinde doua mari compartimente, respectiv cavitatea peritoneala si spatiul extraperitoneal.
Cavitatea peritoneala (cavum peritonei) reprezinta spatiul virtual dintre foitele: parietala, viscerala si mezenteriala a peritoneului. La sexul masculin ea este inchisa ermetic, in timp ce la femei comunica prin ostiul abdominal al tubei uterine cu exteriorul. Aceasta comunicare ar explica posibilitatea propagarii unor infectii de la exterior catre peritoneul pelvin (prin vagina, uter si tuba uterina). Cavitatea peritoneala este cea mai mare cavitate seroasa a peritoneului si se dezvolta din celomul intraembrionar. Ea adaposteste „organele peritoneale” invelite in foita viscerala a peritoneului. De aceea, denumirea de „viscere” sau „organe intraperitoneale” este mai putin exacta. Organele peritoneale cu corectiunea de mai sus „intraperitoneale” tin in cea mai mare parte de tubul digestiv abdominal si glandele sale anexe, care se dezvolta din tubul intestinal primitiv, precum si unele organe genitale (uter, tube uterine) si urinare (vezica urinara) situate in pelvis.
Cavitatea peritoneala este impartita de colonul transvers si mezocolonul transvers intr-un etaj abdominal superior (glandular) sau etajul supramezocolic, numit si partea supracolica (pars supracolica) a cavitatii peritoneale, iar subcolonul transvers si mezocolunul sau se gaseste etajul abdominal inferior (intestinal), numit si etajul inframezocolic sau partea infracolica (pars infracolica) a cavitatii peritoneale.
Etajul inframezocolic este subimpartit la randul sau de catre mezenter a carui radacina merge de la flexura duodenujejunala pana la unghiul ilsocolic in: spatiul mezentericocolic drept (firida colica dreapta) si spatiul mezentericocolic stang (firida colica stanga).
Spatiul mezentericocolic drept este delimitat de:
1. mezenter;
2. colonul ascendent;
3. colonul si mezocolonul transvers (cele doua treimi drepte).
Spatiul mezentericocolic stang este cuprins intre:
1. mezenter;
2. colonul si mezocolunul transvers (treimea stanga);
3. colonul descendent, iar prin stramtoarea superioara a pelvisului comunica larg cu aceasta.
Intre colonul ascendent si peretele lateral al cavitatii abdominale se gaseste santul paracolic (sulcul paracolicus) drept. Acesta ajunge superior pana la ligamentul frenocolic drept, iar inferior se continua spre pelvis. Intre colonul descendent si peretele lateral se afla santul paracolic (sulcus paracolicus) stang, care lateral de mezoul colonului sigmoid se continua si el spre stramtoarea superioara a pelvisului. Superior, acest spatiu ajunge pana la ligamentul franocolic stang. Toate aceste spatii nu au fost omologate in N.A., dar prezinta importanta clinica.
Intre peritoneul parietal si peretii osteomusculari ai cavitatii abdominale si pelvine se gaseste alt spatiu visceral mare, numit spatiul extraperitoneal. Topografic, acesta este impartit in:
1. spatiul retroperitoneal;
2. spatiul subperitoneal sau pelvi subperitoneal;
3. spatiul preperitoneal.
Cele trei compartimente ale spatiului extraperitoneal comunica intre ele dupa cum urmeaza: spatiul retroperitoneal, mai precis, tesutul conjunctiv lax si adipos din acest spatiu se continua superior prin orificiile diafragmei cu tesutul conjunctiv lax din mediastin si inferior cu cel din spatiul subperitoneal. Acesta din urma se continua anterior si superior cu spatiul preperitoneal.
Tesutul conjunctiv lax din spatiul retroperitoneal formeaza fascia subperitoneala (fascia subperitonealis), clasic numita si fascia urogenitala.
Cu exceptia spatiului retroperitoneal, celelalte nu sunt omologate in N.A. Noi le descriem insa, deoarece au importanta in practica medicala. Continuitatea dintre ele explica, de exemplu, posibilitatile de difuziune a colectiilor purulente. Totodata, ele ajuta la o mai buna intelegere a topografiei viscerelor abdominale si pelvine.
1. Spatiul retroperitoneal (spatium retroperitoneale) este cuprins intre peretele posterior al abdomenului si peritoneul parietal posterior. In acest spatiu se afla organele primitiv retroperitoneale:
1. rinichii si glandele suprarenale;
2. ureterele;
3. aorta si vena cava inferioara cu ramurile lor viscerale si parietale;
4. ganglionii limfatici;
5. simpaticul laterovertebral;
6. plexurile nervoase autonome.
Tot in acest spatiu se gasesc organele secundar retroperitoneale, cum sunt:
1. ultimele trei parti ale duodenului;
2. capul si corpul pancreasului;
3. colonul ascendent;
4. colonul descendent.
2. Spatiul subperitoneal sau spatiul pelvi subperitoneal este delimitat superior de peritoneul parietal pelvin si inferior, de diagrama pelvina (formata de muschiul ridicator anal si muschiul coccigian) si diafragma urogenitala. In el se gasesc organele extraperitoneale sau subperitoneale cum sunt:
1. prostata;
2. o parte a vezicii urinare;
3. o parte a rectului;
4. o parte din colul uterin si vagina;
5. ureterele pelvine;
6. ductul deferent;
7. vase sanguine si limfatice;
8. nervii si plexurile nervoase autonome pelvine.
Toate acestea sunt cuprinse in masa de tesut conjunctiv lax si adipos, care formeaza paracistium, parametrium, paracolpium si paraproctium.
3. Spatiul preperitoneal este delimitat posterior de peritoneul parietal anterior si fascia vezicala, iar anterior de fascia transversalis si celelalte straturi ale peretelui abdominal anterior. Inferior, el se continua cu spatiul retropubian (spatium retropubicum, spatium prevesicale sau cavum Retzii), care ajunge pana la colul vezicii urinare si ligamentele puboprostatice. Superior, spatiul preperitoneal se intinde pana la ombilic, iar lateral pana la plicile laterale umbilicale mediale, formate prin obliterarea dupa nastere a arterelor umbilicale. Pe linia mediana sub peritoneu se afla plica umbilicala mediana, formata din uraca (urachus) – un cordon fibros rezultat din obliterarea ductului alantoidian. Tesutul conjunctiv lax din spatiul preperitoneal se continua prin spatiul retropubian (revezical sau Retzius) cu cel din spatiul subperitoneal, din jurul organelor pelvine sau cele care formeaza mezangiile vaselor din pelvis.
Comunicarea larga dintre cele doua cavitati, continuarea directa a peritoneului si in multe situatii patologia lor comuna, a determinat pe unii autori sa le descrie impreuna sub denumirea de cavitatea abdominopelvina, cuprinsa intre diafragma si diafragma pelvina.
Cavitatea abdominala si pelvina cuprinde doua mari compartimente, respectiv cavitatea peritoneala si spatiul extraperitoneal.
Cavitatea peritoneala (cavum peritonei) reprezinta spatiul virtual dintre foitele: parietala, viscerala si mezenteriala a peritoneului. La sexul masculin ea este inchisa ermetic, in timp ce la femei comunica prin ostiul abdominal al tubei uterine cu exteriorul. Aceasta comunicare ar explica posibilitatea propagarii unor infectii de la exterior catre peritoneul pelvin (prin vagina, uter si tuba uterina). Cavitatea peritoneala este cea mai mare cavitate seroasa a peritoneului si se dezvolta din celomul intraembrionar. Ea adaposteste „organele peritoneale” invelite in foita viscerala a peritoneului. De aceea, denumirea de „viscere” sau „organe intraperitoneale” este mai putin exacta. Organele peritoneale cu corectiunea de mai sus „intraperitoneale” tin in cea mai mare parte de tubul digestiv abdominal si glandele sale anexe, care se dezvolta din tubul intestinal primitiv, precum si unele organe genitale (uter, tube uterine) si urinare (vezica urinara) situate in pelvis.
Cavitatea peritoneala este impartita de colonul transvers si mezocolonul transvers intr-un etaj abdominal superior (glandular) sau etajul supramezocolic, numit si partea supracolica (pars supracolica) a cavitatii peritoneale, iar subcolonul transvers si mezocolunul sau se gaseste etajul abdominal inferior (intestinal), numit si etajul inframezocolic sau partea infracolica (pars infracolica) a cavitatii peritoneale.
Etajul inframezocolic este subimpartit la randul sau de catre mezenter a carui radacina merge de la flexura duodenujejunala pana la unghiul ilsocolic in: spatiul mezentericocolic drept (firida colica dreapta) si spatiul mezentericocolic stang (firida colica stanga).
Spatiul mezentericocolic drept este delimitat de:
1. mezenter;
2. colonul ascendent;
3. colonul si mezocolonul transvers (cele doua treimi drepte).
Spatiul mezentericocolic stang este cuprins intre:
1. mezenter;
2. colonul si mezocolunul transvers (treimea stanga);
3. colonul descendent, iar prin stramtoarea superioara a pelvisului comunica larg cu aceasta.
Intre colonul ascendent si peretele lateral al cavitatii abdominale se gaseste santul paracolic (sulcul paracolicus) drept. Acesta ajunge superior pana la ligamentul frenocolic drept, iar inferior se continua spre pelvis. Intre colonul descendent si peretele lateral se afla santul paracolic (sulcus paracolicus) stang, care lateral de mezoul colonului sigmoid se continua si el spre stramtoarea superioara a pelvisului. Superior, acest spatiu ajunge pana la ligamentul franocolic stang. Toate aceste spatii nu au fost omologate in N.A., dar prezinta importanta clinica.
Intre peritoneul parietal si peretii osteomusculari ai cavitatii abdominale si pelvine se gaseste alt spatiu visceral mare, numit spatiul extraperitoneal. Topografic, acesta este impartit in:
1. spatiul retroperitoneal;
2. spatiul subperitoneal sau pelvi subperitoneal;
3. spatiul preperitoneal.
Cele trei compartimente ale spatiului extraperitoneal comunica intre ele dupa cum urmeaza: spatiul retroperitoneal, mai precis, tesutul conjunctiv lax si adipos din acest spatiu se continua superior prin orificiile diafragmei cu tesutul conjunctiv lax din mediastin si inferior cu cel din spatiul subperitoneal. Acesta din urma se continua anterior si superior cu spatiul preperitoneal.
Tesutul conjunctiv lax din spatiul retroperitoneal formeaza fascia subperitoneala (fascia subperitonealis), clasic numita si fascia urogenitala.
Cu exceptia spatiului retroperitoneal, celelalte nu sunt omologate in N.A. Noi le descriem insa, deoarece au importanta in practica medicala. Continuitatea dintre ele explica, de exemplu, posibilitatile de difuziune a colectiilor purulente. Totodata, ele ajuta la o mai buna intelegere a topografiei viscerelor abdominale si pelvine.
1. Spatiul retroperitoneal (spatium retroperitoneale) este cuprins intre peretele posterior al abdomenului si peritoneul parietal posterior. In acest spatiu se afla organele primitiv retroperitoneale:
1. rinichii si glandele suprarenale;
2. ureterele;
3. aorta si vena cava inferioara cu ramurile lor viscerale si parietale;
4. ganglionii limfatici;
5. simpaticul laterovertebral;
6. plexurile nervoase autonome.
Tot in acest spatiu se gasesc organele secundar retroperitoneale, cum sunt:
1. ultimele trei parti ale duodenului;
2. capul si corpul pancreasului;
3. colonul ascendent;
4. colonul descendent.
2. Spatiul subperitoneal sau spatiul pelvi subperitoneal este delimitat superior de peritoneul parietal pelvin si inferior, de diagrama pelvina (formata de muschiul ridicator anal si muschiul coccigian) si diafragma urogenitala. In el se gasesc organele extraperitoneale sau subperitoneale cum sunt:
1. prostata;
2. o parte a vezicii urinare;
3. o parte a rectului;
4. o parte din colul uterin si vagina;
5. ureterele pelvine;
6. ductul deferent;
7. vase sanguine si limfatice;
8. nervii si plexurile nervoase autonome pelvine.
Toate acestea sunt cuprinse in masa de tesut conjunctiv lax si adipos, care formeaza paracistium, parametrium, paracolpium si paraproctium.
3. Spatiul preperitoneal este delimitat posterior de peritoneul parietal anterior si fascia vezicala, iar anterior de fascia transversalis si celelalte straturi ale peretelui abdominal anterior. Inferior, el se continua cu spatiul retropubian (spatium retropubicum, spatium prevesicale sau cavum Retzii), care ajunge pana la colul vezicii urinare si ligamentele puboprostatice. Superior, spatiul preperitoneal se intinde pana la ombilic, iar lateral pana la plicile laterale umbilicale mediale, formate prin obliterarea dupa nastere a arterelor umbilicale. Pe linia mediana sub peritoneu se afla plica umbilicala mediana, formata din uraca (urachus) – un cordon fibros rezultat din obliterarea ductului alantoidian. Tesutul conjunctiv lax din spatiul preperitoneal se continua prin spatiul retropubian (revezical sau Retzius) cu cel din spatiul subperitoneal, din jurul organelor pelvine sau cele care formeaza mezangiile vaselor din pelvis.
