Dezvoltarea coloanei vertebrale
- Sarcina -
Dezvoltarea coloanei vertebrale (medicină, sănătate, tratament, diete)
Mezenchimul sclerotomial migrează în săptămâna a 4-a spre linia mediană, înconjurând notocordul şi tubul neural care s-a format înapoia lui. Acest mezenchim păstrează dispoziţia segmentară a somitelor din care porneşte; între segmente se găsesc arterele intersegmentare.
Segmentele caudale ale sclerotoamelor se densifică prin conţinut celular, deosebindu-se de segmentele craniale, care rămân mai puţin dense.
La formarea corpurilor vertebrale precartilaginoase participă un segment mai dens şi unul mai puţin dens din două sclerotoame succesive; între partea densă şi partea mai puţin densă a aceluiaşi sclerotom se formează discul intervertebral, care închide în el resturi din notocord.
Formarea intersegmentară a vertebrelor definitive permite musculaturii care se dezvoltă din miotoame să rămână segmentară şi să se insere pe două vertebre succesive. Tot secundar acestei evoluţii, vasele, iniţial intersegmentare, ajung la nivelul mijlocului corpului vertebrelor.
Nervii rahidieni (spinali) păstrează poziţia lor segmentară primară, formându-se la nivelul discurilor intervertebrale; ieşirea lor din canalul rahidian se face prin găurile intervertebrale sau interpedunculare.
După stadiul precartilaginos, în săptămâna a 7-a începe condrificarea prin doi centri care apar în corpul vertebrei şi prin câte unul în fiecare jumătate a arcului vertebral, care se formează înconjurând tubul neural.
Cei patru centri alcătuiesc vertebra cartilaginoasă, care în săptămâna a 9-a îşi începe osificarea.
Formarea coloanei vertebrale - etape:
A. Săptămână a IV a de dezvoltare.
B. Condensarea şi proliferarea sclerotomului caudal se produce în jumătatea cranială a sclerotomului cranial.
C. Formarea corpului vertebral precartilaginos.