Medicină informativă

 

Pozitia anatomica a organelor situate in cavitatile viscerale ale trunchiului, toracica abdominala si pelvina, este determinata atat de formatiunile anatomice care leaga aceste organe de peretii cavitatilor in care se afla sau intre ele, cat si de presiunile existente in aceste cavitati si de echilibrul dintre aceste presiuni.

Organele nu sunt fixate rigid in regiunile in care se gasesc, ci prezinta diferite grade de mobilitate, in concordanta cu structura lor si cu functiile pe care le indeplinesc. Acest fapt explica, de altfel, modificarea partiala a pozitiei organelor in functie de pozitia in care se examineaza bolnavul si care poate da nastere la erori, privind marimea si proiectia la suprafata a acestora, in semiotica medicala si chirurgicala.

Trecerea omului la ortostatism a influentat in mare masura situsul visceral (asezarea anatomica a organelor in cavitatile trunchiului). Totodata, pozitia verticala si gravitatia au schimbat la om gradul de impovarare al peretilor trunchiului in comparatia cu patrupedele. Indeosebi, este importanta impovararea peretilor musculoaponevrotici antero-laterali ai abdomenului, care prin contractia lor tonica sau fazica determina si schimba valorile presiunii intraabdominale si pelvine. In aceste conditii, presiunea maxima se exercita asupra etajului inferior al peretelui antero-lateral al abdomenului, ceea ce explica la om frecventa crescuta a herniilor inghinale, eventratiilor si evisceratiilor, dizectazia muschilor drepti abdominali etc.

In determinismul acestor afectiuni, la impovararea crescuta – prin gravitatie, se adauga si alti factori conditionati tot de trecerea la ortostatism, cum sunt texturile aponevrotice ale peretelui abdominal in regiunile inghinale. Aceasta structura aponevrotica inlocuieste pe cea musculara de la patrupede. Ea a luat nastere ca urmare a cresterii diametrului transvers al pelvisului, sub influenta tractiunii muschilor extensori ai coapsei pe bazin, care a ridicat insertia muschilor lati ai abdomenului, indeosebi a muschiului oblic intern si muschiului transvers al abdomenului. La patrupede acesti muschi aveau originea pe marginea ventrala a coxalului, in timp ce la om se ridica pe creasta iliaca si in treimea laterala a ligamentului inghinal. Acesti factori au determinat si traiectul canalului inghinal la om, cu inelul (orificiul) superficial, medial si cel profund lateral.

La patrupede cele doua inele se suprapun in axul ventrodorsal al peretelui, se privesc in oglinda, ceea ce determina si scurtarea traiectului inghinal.

Intre presiunile abdominala si pelvina – pozitive – si presiunea negativa din torace, exista o legatura indisolubila, in sensul ca ele se influenteaza reciproc. Intre cele doua presiuni exista un echilibru care se schimba in trecerea de la pozitia verticala la decubitus.

Presiunea abdominala si pelvina este determinata de urmatorii factori:
1. contractia tonica si fazica a muschilor peretelui antero-lateral a abdomenului si jocul contractie-relaxare a diafragmei si diafragmei pelvine;
2. forta de aspiratie toracica, aceasta ajungand in aspiratie in spatiul subfrenic drept si stang la circa 2 kg;
3. presiunea atmosferica ce comprima peretele musculoaponevrotic;
4. gradul de umplere a organelor cavitare din abdomen si pelvis;
5. inchiderea ermetica a cavitatii abdominale si pelvine.

Acestor factori li se opune presiunea determinata de:
1. forta de gravitatie (egala cu greutatea viscerelor);
2. scaderea presiunii negative din torace in inspiratie si alti factori de mai mica importanta in conditii normale (de exemplu, scaderea tonusului peretelui abdominal sau factori la distanta ca deschiderea glotei etc.).  

 
Din cele de mai sus, rezulta ca in pozitia verticala, in axul longitudinal, exista un gradient al presiunii abdominale si pelvine intre diafragma pelvina si di diafragma, care se micsoreaza de jos in sus si ca numai in functie de modificarea celor doua categorii de factori se poate intelege dinamica normala si patologica a peretilor abdomenului si pelvisului si consecintele asupra pozitiei si functiilor viscerale.

In sensul datelor expuse, de exemplu, se poate explica faptul ca ficatul, organ parenchimatos foarte greu de circa 1500 g, situat in partea superioara a partii peritoneale isi mentine pozitia normala nu numai prin legaturile peritoneale pe care le are cu peretii cavitatii abdominale si cu organele invecinate, ci si gratie fortei de aspiratie toracica exercitata asupra spatiului subfrenic si a presiunii intraabdominale scazuta in aceasta regiune. Se pot da numeroase alte exemple.

Totodata, contractia muschilor anterolaterali ai abdomenului, sustinuta de contractia diafragmei si diafragmei pelvine, inchiderea glotei, explica in mare parte mecanismele de golire a organelor cavitare cum sunt mecanismul defecatiei, mictiunii sau al nasterii cu expulzia fatului din uter.

Din jocul acestui sistem unitar toracoabdominal de echilibru presional se intelege, de asemenea, ca modificarea pozitiei unui organ atrage schimbari in pozitia organelor invecinate. In acelasi mod se explica schimbarea de topica abdominala in relaxarea patologica a diafragmei, cand cupola relaxata dreapta sau stanga a diafragmei mult impinsa in torace deplaseaza in partea opusa inima, pericardul si plamanul.