Medicină informativă

 

• Perioada vietii intrauterine incepe din momentul conceptiei si dureaza pana la nastere, in medie 9 luni. Este cea mai scurta, dar prin componenta genetica pe care o aduce organismului este perioada de cea mai mare importanta.
• Prin fecundarea ovulului (celula sexuala feminina) de catre spermatozoid (celula sexuala masculina), materialul genetic, formatiunile cromozomiale de la cei doi parinti se unesc. Repartitia substantei cromozomiale, matern si patern, se poate face intr-un numar infinit de combinatii si de aceea, practic, nu pot rezulta indivizi biologic identici.
• Prin ereditate sunt determinate majoritatea caracterelor somatice (aspectul general al corpului, culoarea pielii, a ochilor, a parului, inaltimea etc.) si, potential caracterele psiho-mentale si comportamentale ale individului (inteligenta, aptitudini, comportament etc.). In perioada vietii intrauterine, la determinarile factorilor ereditari se adauga influentele conditiilor de dezvoltare a fatului in uter (starea de sanatate a femeii gravide, nutritia ei, solicitarile fizice si psihice in timpul sarcinii etc.). Agresiuni chiar minime in aceasta perioada pot avea consecinte negative asupra dezvoltarii copilului. Determinarile factorilor mai sus citati, pozitive sau negative, pot sa fie evidente imediat dupa nastere, sa apara tardiv in procesul de crestere sau sa apara in perioada varstei adulte.
• De retinut faptul ca o importanta etapa a procesului de sexualizare si anume formarea organelor genitale are loc in aceasta perioada. De modul in care s-au desfasurat procesele biologice in aceasta etapa va depinde ulterior debutul si evolutia pubertatii.

 

• Descriere

     Este un parazit in forma de panglica cunoscut sub numele de tenie sau panglica (Taenia saginata) din clasa cestodelor. Parazitul este format din cap (scolex), gat si corp (strobila). Are un numar redus de proglote (700-1000) si este mai scurta, masurand pana la 6-8 m.

• Simptomatologie

     Purtatorii de T. solium elimina de obicei proglotele numai cu scaunele, in timp ce cei cu T. saginata le  elimina atat cu scaunele cat si intre scaune. De asemenea riscul aparitiei unei cistircecoze, prin dezvoltarea la om a formei larvare.

• Tratamentul

    La fel ca in teniaza (cu T. saginata)

 

Descriere. Este un parazit in forma de panglica cunoscut sub numele de tenie sau panglica (Taenia saginata) din clasa cestodelor. Parazitul este format din cap (scolex), gat si corp (strobila). Corpul este constituit dintr-o insiruire de 1000-2000 proglote si masoara in lungime pana la 8-10 m.


Modul de transmitere. Transmiterea bolii de la o alta persoana nu se face direct, ci printr-o gazda intermediara.


Tratamentul. Preparatul romanesc Niclosamid. La adult se dau 4 tablete, iar la copii doze corespunzatoare varstei.Tabletele se iau dimineata pe nemancate, in doua prize egale. Purgativul ca si clismele nu sunt obligatorii.

 

• Descriere

    Este un parazit mic, din clasa nematodelor. Masculul masoara 1mm, iar femela, mai lunga nu depaseste 2,5mm.

Omul este infestat de larvele filariforme pe doua cai: fie prin tegumente, circu­latie venoasa, aparat respirator, tub digestiv, fie prin ingerarea unor alimente si bauturi infestate.
Viermele se localizeaza in duoden si jejun. Boala este mai raspandita la tropice; la noi, cazurile sunt rare si apar in mine, unde exista caldura si umezeala.

• Simptomatologie 

    Caracterizata prin prurit, eritem si petesii la locurile de trecere prin tegumente; prin Simptome bronho-pulmonare in timpul traversarii aparatului respirator; in faza de fixare intestinala, parazitul provoaca colici abdo­minale, diaree sanguinolenta si anemie hipocroma, eventual semne de denutritie; semnele toxice nervoase sunt frecvente.

• Tratament

    Unele preparate ca violetul de gentiana, subnitratul de bismut si altele n-au dat rezultate satisfacatoare. Un alt preparat, Ditiazanina, care s-a aratat ceva mai eficace, s-a dovedit a fi toxica pentru organism si ca atare a fost retrasa din practica. Pamoatul de pirviniu (Vermigalul), dat in doza zilnica de 0,005g/kilocorp, administrat 7 zile in sir da rezultate incurajatoare. Rezultatele cele mai bune se obtin insa cu Thiabendazol (Mintezol) dat in doza de 1 g pe zi, 7 zile sau 3 g pe zi, 5 zile.

 

Agentul etiologic:
Este un parazit de forma cilindrica, oxiurul (Enterobius vermicularis san. Oxyuris vermicularis), din clasa nematodelor. Masculul are in lungime 2-5 mm (cu extremitatea posterioara intoarsa in forma de carja spre partea ventrala), iar femela mai mare, pana la 1 cm in lungime si cu extremitatile drepte.


Repartitie geografica:
Universala, frecventa. La noi de asemenea pare sa fie parazitoza cea mai frecventa.


Sursa de infectie:
Omul parazitat.


Modul de transmitere:
Ouale parazitului sunt depuse de femela acestuia in regiunea anala, unde devin infectioase in cateva ore. Transmiterea bolii se face prin intermediul acestor oua, care, imprastiate in mediul exterior, ajung sa fie ingerate de catre alte persoane, odata cu alimentele contaminate.

Pe langa heteroinfestatie, in aceasta parazitoza exista o autoinfestatie exogena, prin vehicularea la gura a oualor din regiunea anala a aceleiasi persoane, o autoinfestatie endogena, atunci cand femela eclozeaza in intestin si o retrofectiune, atunci cand larvele provenite din ouale care au eclozat in regiunea anala pot sa se intoarca in intestin si sa dea nastere la noi adulti.


Cale de patrundere:
Infestarea se face pe cale digestiva, sau, in cazul retrofectiei, pe cale anala. Parazitii se localizeaza in cec, apendice, prima portiune a intestinului gros si chiar in ultima portiune a ileonului; exceptional, parazitii pot ajunge in alte organe.


Durata perioadei de incubatie:
De la data infestarii si pana la data la care femelele adulte ale parazitului dezvoltate in intestin pot sa coboare in regiunea anala si sa depuna oua, trec aproximativ doua saptamani.


Simptomatologie:
Pe langa pruritul anal si nazal de natura alergica, cei infestati acuza si o serie de tulburari digestive. Astfel, cei mai multi se plang de dureri abdominale periombilicale sau in fosa iliaca dreapta, greturi, varsaturi si tulburari de tranzit intestinal. Tenesmele si gratajul (scarpinatul) din regiunea anala pot favoriza aparitia de hemoroizi sau prolaps rectal. Frecvent oxiurii se pot fixa in apendice si sa provoace crize apendiculare prin congestia si inflamatia acestuia. Alte tulburari apar in oxiuraza datorita localizarii parazitilor si in alte organe. Asa, de exemplu, pot ajunge, la fetite, in special, in regiunea vulvo-vaginala si sa provoace o vulvo-vaginita. In cazuri mai rare, larvele de oxiuri ar patrunde in grosimea pielii si ar determina o dermatita liniara. In sfarsit, diferite tulburari neuropsihice intalnite in oxiuraza sunt provocate prin mecanism toxico-alergic.


Durata perioadei de contagiozitate:
Pe tot timpul perioadei de infestare.


Receptivitate - imunitate:
Receptivitatea este generala, iar imunitatea neprecizata.


Tratamentul:
In locul preparatelor mai vechi, toxice si adeseori ineficiente, astazi se pot folosi Nematoctonul (sirop sau tablete) si mai ales Vermigalul, produse de industria noastra farmaceutica. Vermigalul, cel mai eficace si comod de luat, se administreaza in doza de o lingurita la 10 kg greutate intr-o singura zi.

 

Descriere. Este un parazit, Hymenolepis nana, cu corpul in forma de panglica, din clasa cestodelor. Are corpul format din 200 segmente (proglote).


Sursa de infectie. Omul parazitat care elimina prin dejectii ouale parazitului.


Modul de transmitere. De cele mai multe ori transmiterea bolii se face fara o gazda intermediara, ouale parazitului fiind ingerate de catre om odata cu apa sau alimentele, pe care ele au ajuns pe diferite cai (maini nespalate, muste etc.).


Infestarea omului se mai poate realiza si prin ingerarea accidentala, odata cu alimentele, a unor purici (Xenopsylla cheopis, Ceratophyllus fasciatus) in organismul carora parazitul evolueaza pana la studiul de cisticercoizi. In aceasta parazitoza este posibila de asemenea autoinfestarea endogena si cea exogena (in special la copii).


Calea de patrundere. Localizarea in organism. Infestarea se face pe cale digestiva prin ingerarea oualor parazitului sau a insectelor in care se gasesc cisticercoizii. Localizarea parazitului se face in intestinul subtire.


Durata perioadei de incubatie. Aproximativ 2-3 saptamani.


Simptomatologie. Cand numarul parazitilor fixati in intestin este mai mic, boala poate trece neobservata. In infestarile cu un numar mai mare de paraziti se pot inregistra la copii dureri abdominale (localizate in dreapta sau in etajul inferior al abdomenului), greturi, varsaturi, inapetenta, diaree si o stare de slabiciune generala. In cazuri mai rare s-au semnalat stari de nervozitate, astenii si chiar crize epileptiforme. La unii copii s-a constatat ca anumite tulburari vizuale sau auditive au disparut dupa indepartarea totala sau macar partiala a parazitilor din organism. La adult, prezenta si asa rara a parazitului nu are o semnificatie patologica deosebita.


Durata perioadei de contagiozitate. Pe toata durata in care persoana este purtatoare a parazitilor adulti.


Receptivitate - imunitate. Receptivitatea este generala si mai ales pentru copii. Imunitatea este neprecizata.


Produse patologice ce se recolteaza in vederea diagnosticului etiologic. Materii fecale, in repetate randuri.


Tratamentul. Nu exista in aceasta parazitoza un preparat foarte eficace. Rezultate ceva mai bune se obtin cu Niclosamid, dar care trebuie administrat timp indelungat.

Foto: simple-health-secrets.com

 

Descriere:
Este un protozaur de dimensiuni microscopice (10-20 microni), cunoscut sub numele de Giardia sau de Lamblia (Giardia intestinalis, san. Lamblia intestinalis, san. Giardia-Lamblia), din clasa flagelatelor. Parazitul se prezinta sub o forma vegetativa, prevazut cu 8 flageli (asa cum se intalneste in bila) si sub o forma chistica de rezistenta (infectioasa) asa cum se gaseste in scaune.


Sursa de infectie:
Omul parazitat (bolnav sau purtator sanatos) care elimina chisturile infectioase ale parazitului, o data cu dejectiile, constituie rezervorul de infectie al bolii.


Modul de transmitere:
Se face direct (de la om la om), sau indirect prin alimentele (fructele, zarzavaturile, etc.) pe care au ajuns (prin muste, maini nespalate, vant, praf, etc.), chisturile infectioase ale parazitului.


Cale de patrundere:
Pe cale digestiva. Se localizeaza obisnuit in duoden (uneori si jejun si ileon), dar si in caile biliare.


Durata perioadei de incubatie:
Necunoscuta.


Simptomatologie:
Intr-o proportie de 25-30% din cazuri, lambliaza este asimptomatica. Cum boala poate determina enterite, enterocolite, colecistite, diskinezii biliare, gastrite, duodenite, etc., numeroase tulburari pe care le intalnim in asemenea afectiuni gastrointestinale sau hepato-biliare sunt prezente si in lambliaza. Durerile abdominale generalizate sau localizate, accentuate sau mai putin accentuate, ritmate sau neritmate de alimentatie ca si inapetenta, greturile, varsaturile, balonarile, intoleranta fata de alimente, regurgitatiile, pirozisul si tulburarile de tranzit intestinal pot intra izolate sau asociate in cortegiul simptomatic al acestei parazitoze. Lambliaza, prin tulburarile de malabsortie pe care le determina, poate sa fie cauza si a unor sindroame celiace. Odata cu numeroase cazuri de colecistite date de o lambliaza, participarea ficatului rezulta din faptul ca la unii bolnavi parazitati s-au inregistrat icter, usoara hepatomegalie si probe de disproteinemie mai mult sau mai putin alterate. Desi parazitul nu ajunge in organe din afara aparatului digestiv, totusi unele manifestari extradigestive (bronsite, astm, urticarie etc.) pot fi prezente si sunt determinate prin mecanism toxico-alergic.


Durata perioadei de contagiozitate:
Atat timp cat persoana parazitata elimina chisturile infectioase ale parazitului.


Tratamentul:
Locul atebrinei este astazi luat de Metronidazol (san. Flagyl), preparat, dupa cat se pare, lipsit de toxicitate si de o eficienta superioara. Se administreaza la adult 3-4 tablete pe zi, timp de 10 zile, iar la copil pana la 0,05g/kilocorp. In cazurile de rezistenta am preconizat tratamentul mixt cu Atebrina si Metronidazol, cu rezultate foarte bune.

 

Este un parazit in forma de frunza, fasciola (Fasciola hepatica, sin.Distomum hepaticum) din clasa trematodelor. Parazitul masoara in lungime 2-4 cm, iar in largime aproximativ 1 cm.


Sursa de infectie. Gazda principala a parazitului este oaia, dar destul de frecvent pot fi si alte animale, cum ar fi vitele cornute, calul, cainele, iepurele, veverita etc., care, parazitate, elimina ouale parazitului in dejectii.


Modul de transmitere. Ouale eliminate ale parazitului evolueaza in apa, trecand printr-o gazda intermediara reprezentata de un gasteropod acvatic din genul Lymnaea. In cele din urma, eliberat, parazitul sub forma de cercari inchistati (adolescari) ajunge pe diferite plante, care cresc pe marginea apelor statatoare sau curgatoare. Omul se imbolnaveste band apa contaminata, sau cel mai frecvent prin ingerarea unor asemenea cercari infectiosi, odata cu salata "cresson" (untisor), salatica sau alte plante de apa, de asemenea contaminate.


Cale de patrundere. Digestiva. Cel mai frecvent parazitul se localizeaza in ficat. Se poate insa uneori fixa si in plamani, creier, ochi, piele etc.


Durata perioadei de incubatie. Dezvoltarea parazitului pana la stadiul adult are loc in organismul gazdelor sale in aproximativ 3 luni.


Simptomatologie. Urmare a localizarii sale mai frecvent in ficat, principalele tulburari sunt din partea tubului digestiv si in special a ficatului. Astfel bolnavii vor acuza dureri in hipocondrul drept cu iradieri in umar, inapetenta, greturi, eructatii, varsaturi bilioase sau alimentare, senzatii de balonare si tulburari de tranzit intestinal (diaree sau constipatii). La unii bolnavi se constata hepatomegalie, ascita si un icter mai mult sau mai putin intens. Pe langa asemenea cazuri care pot evolua spre ciroza, altele au un prognostic la fel de sever prin complicatiile septice sau starile de casexie avansate. Pe de alta parte prin mecanism toxico-alergic in unele cazuri de fascioloza s-au inregistrat artrite cu caracter reumatoid, tulburari psihice, astenii accentuate, stari febrile, manifestari cutanate etc.


Durata perioadei de contagiozitate. Boala nu se poate transmite direct de la om la om. Gazdele definitive ale parazitului (ovinele) elimina ouale, atata vreme cat sunt infestate.


Tratamentul. Pe langa clorhidratul de 2-dehidroemetina, care se administreaza in aceleasi doze ca in amibiaza (120 mg pe zi, timp de 10 zile), se mai foloseste Entobexul, tablete de 50 mg, 9 pe zi, 15 zile si Hexaclorparaxilolul (Cloxilul) in doze de 60 mg/kilocorp timp de 5 zile. Totusi problema tratamentului in aceasta parazitoza este departe de a fi rezolvata.

 

Agentul etiologic al bolii la om este forma larvara a unui parazit in forma de panglica (Taenia echinococcus), din clasa cestodelor. Daca parazitul adult format din numai 3-4 segmente (proglote) masoara in lungime 3-6 mm, in schimb forma larvara (echinococul sau hitatida), care este o vezicula de forma sferica poate sa ajunga la un diametru de 10-20 cm.


Sursa de infectie. Aparitia si mentinerea unui rezervor natural de infectie in aceasta boala este asigurat de "ciclul pe care-l realizeaza parazitul intre cele doua categorii de gazde ale sale". Din acestea cainelui si altor animale le revine rolul de gazda definitiva (ca purtatoare a parazitului adult), iar bovinelor, ovinelor etc. (parazitate de forma larvara a parazitului) le revine rolul de gazda intermediara.


Modul de transmitere. Cainele si celelalte gazde definitive se infesteaza prin ingerarea organelor parazitate, aruncate de la animalele care fac forma larvara, iar ovinele, bovinele etc. se infesteaza prin ingerarea oualor eliminate odata cu dejectiile de catre gazdele definitive. Omul se infesteaza deasemenea ingerand ouale parazitului de pe mainile murdare sau prin intermediul alimentelor nespalate. Trecerea bolii la om este favorizata si de contactul cu cainii si pisicile, pe blana carora se gasesc frecvent ouale parazitului, sau din contactul cu oile, pe lana acestora putand ajunge de la caine ouale acestei tenii.


Cale de patrundere. Digestiva, iar localizarea mai frecventa este in ficat, plaman dar si in oricare alt organ.


Durata perioadei de incubatie. Destul de lunga, uneori pana la 1-2 ani sau mai mult.


Simptomatologie. Atata timp cat chistul este inca mic, simptomele sunt mai neinsemnate si sunt reprezentate de dureri vagi in hipocondrul drept, balonari, senzatii de greata, dezgust pentru grasimi si unele manifestari cu caracter alergic. Dupa 2-3 ani chistul ajunge la o marime care poate sa determine modificari hepatice si unele tulburari mai accentuate sau mai putin accentuate.

In afara de ficat, chistul hidatic se localizeaza destul de frecvent si in plaman, cand se inregistreaza tuse, hemoptizii repetate, dureri toracice si dispnee. Hemoptiziile mici si in special repetate sunt un semn important al hidatidozei pulmonare.

Tulburarile intalnite in localizarile mai rare din splina, rinichi, inima, organele genitale etc. sunt in functie de organul in care s-a dezvoltat chistul si de marimea acestuia. O parte din simptomele digestive sau extradigestive au la baza si o componenta toxico-alergica.

Pruritul (mancarimea), urticaria, eozinofilia sanguina etc., produse prin mecanism toxico-alergic, sunt intalnite destul de frecvent in hidatidoza.


Durata perioadei de contagiozitate. Omul care face forma larvara nu este contagios. Cainele si celelalte gazde definitive sunt contagioase atata timp cat sunt purtatoare ale parazitului adult.


Tratamentul. Tratamentele medicamentoase incercate n-au dat rezutate satisfacatoare. De aceea in cazurile indicate se apeleaza la tratamentul chirurgical, cu precautia de a se evita ruperea peretilor chistului.

 

Este un parazit in forma de panglica din clasa cestodelor cunoscut sub numele de botriocefal (Diphylobotrium latum sin). Botriocefalul, format din 3000-4000 proglote, este cel mai mare parazit al omului, putand sa ajunga in lungime pana la 10-12 m sau mai mult.


Sursa de infectie. Omul parazitat (bolnav sau purtator sanatos) si diferite animale (pisica, cainele, vulpea, tigrul, ursul etc.) care pot fi de asemenea infestate si care elimina ouale sau proglotete odata cu materiile fecale.


Modul de transmitere. Ouale parazitului evolueaza in apa trecand mai intai printr-o gazda intermediara, un gasteropod acvatic si apoi printr-o a doua gazda, reprezentata de diferite specii de pesti, in care se formeaza larvele plerocercoide infectioase. Omul se infecteaza ingerand icrele sau carnea cruda sau insuficient tratata prin caldura (sau prin alte metode), a unor asemenea pesti parazitati.


Cale de patrundere. Digestiva, iar localizarea se face in intestinul subtire, exceptional in intestinul gros sau vezicula biliara.


Simptomatologie. Boala are o simptomatologie asemanatoare cu a teniazelor. Pe langa unele tulburari digestive (dureri abdominale, pofta de mancare capricioasa, balonari, tulburari de tranzit intestinal etc.) mai accentuate sau mai putin accentuate, in unele cazuri au fost semnalate in botriocefaloza si unele tulburari neuro-psihice. Intr-o proportie care nu depaseste 1-2% din bolnavi se intalneste si o anemie. Un semn important rezulta din faptul ca bolnavii elimina din timp in timp fragmente mai mici sau mai mari din corpul parazitului.


Durata perioadei de contagiozitate. Contagiozitatea directa de la om la om nu este posibila.


Tratamentul. In locul tratamentelor mai vechi cu extract eterat de feriga (Filix mas), sau cu diferiti derivati acridinici (atebrina, mepacrina etc.), astazi se foloseste cu rezultate exceptionale preparatul nostru Niclosamid. Ca si in teniaza, la adult se dau 4 tablete, iar la copil doza corespunzatoare varstei. Tabletele, asa cum recomanda medicul, se iau dimineata pe nemancate, in doua prize egale, la intervale de 2 ore. Eliminarea totala a parazitului, cu cap (scolex) se poate obtine pana 100% din cazuri.

 

Este un protozaur, Balantidium coli, din clasa ciliatelor. Desi este cel mai mare protozaur patogen intalnit la om (masoara pana la 200 de microni) nu poate fi vazut decat la microscop, atat ca forma vegetativa, cat si ca chist.


Sursa de infectie. Porcul, care este in mod natural infestat in procente destul de ridicate, constitue rezervorul de infectie a bolii. Omul parazitat, care elimina prin dejectii chisturile parazitului, poate constitui o sursa de infectie.


Modul de transmitere. Se face direct de la porcii parazitati si, indirect, prin alimente contaminate sau prin manipularea materialului intestinal provenit de la porcii infestati.


Cale de patrundere. Digestiva, iar localizarea se face in cec, colon si portiunea inferioara a ileonului, exceptional si alte organe.


Perioada de incubatie. Nedeterminata, variabila.


Simptomatologie. Boala ia adeseori de la inceput caracterul unei dezinterii cu 10-15 scaune pe zi, care pot contine resturi alimentare nedigerate, mucus, puroi, sange si chiar fragmente de mucoasa. In asemenea cazuri, bolnavii pot prezenta febra, lipsa poftei de mancare, varsaturi si dureri de-a lungul colonului. Ca tulburari extradigestive sunt si cazuri de cefalee, insomnie, prurit cutanat si uneori anemii accentuate.


Durata perioadei de contagiozitate. Pe toata perioada infestarii in care bolnavul elimina chisturi infectioase.


Tratamentul. Cu rezultate nu prea incurajatoare au fost incercate chinina, calomelul, carbonatul de bismut. Rezultate mai bune par sa se obtina sub influenta tratamentelor cu antibiotice (aureomicina sau teramicina). Metronidazolul, in doze mai mari, pare de asemenea sa fie eficace.


Foto: tulipskitchen.blogspot.com

 

Este un parazit de forma cilindrica, ascaridul sau popular limbricul (Ascaris lumbricoides), din clasa nematodelor. Femela este mai mare, masurand in lungime 15-20 cm sau mai mult, iar masculul este mai mic 10-12 cm si are extremitatea posterioara intoarsa in forma de carja.


Sursa de infectie. Rezervorul de infectie este constituit de omul parazitat (bolnav sau purtatorul sanatos), in intestinul caruia se gasesc paraziti adulti de ambele sexe.


Modul de transmitere. Ouale eliminate prin dejectii nu sunt infectioase. Eele evolueaza pana la stadiul de oua infectioase, pe pamant (geohelmint), dupa care, apoi, pot ajunge in organismul unui alt om prin intermediul mainilor murdare sau alimentelor (fructelor, zarzavaturilor etc) nespalate.


Cale de patrundere. Digestiva. Alaturi de dureri, bolnvii acuza greturi, hipersalivatie, o pofta capricioasa de mancare, balonari si tulburari de tranzit intestinal (diaree sau constipatie).


Perioada de contagiozitate. Ouale eliminate, neembrionate, nu sunt infectioase, asa incat o transmitere directa (de la om la om) nu exista.


Tratamentul. Rezultate bune se obtin cu preparatul romanesc Nematocton (sirop sau tablete). La copii, pana la 5 ani, se dau atatea tablete cati ani are copilul. La 6 ani se dau tot 5 tablete. Peste 6 ani si la adulti nu se dau insa mai mult de 6 tablete pe zi, timp de 4-5 zile. Medicamentul este bine suportat. Tratamentul, la indicatiile medicului, poate fi repetat peste 10 - 12 zile.

 

Este inflamatia cronica a prostatei. Este o afectiune care apartine, mai ales, barbatului tanar si adult, sub 50 de ani. Ea urmeaza unei prostatite acute sau a unei uretrite cronice posterioare. Astfel, prostatita cronica este insotita totdeauna de inflamatia glandelor periuretrale. Un oarecare numar de simptome si complicatii, in istoria prostatitei cronice, apartin uretritei posterioare.


In afara de gonococ (cauza cea mai frecventa a prostatitei cronice, inainte de aparitia antibioticelor) se mai gasesc: stafilococul, bacilul coli, bacilul proteus etc. Infectia cronica a prostatei poate surveni si din alt focar decat o uretrita posterioara: de la dinti, amigdale, apendice, epididim etc.


Caile infectiei sunt diferite:
- Calea principala este uretrita posterioara;
- Calea hematogena aduce la prostata microbi de la un focar infectios din organism (dinti, amigdale etc.). Aceasta cale este posibila in prostatita cronica, dar este mai frecventa in prostatita acuta;
- Calea limfatica admite propagarea infectiei din vecinatatea prostatei (supuratii perirectale);
- Calea descendenta (ureterala) este si ea admisa in mecanismul infectiei prostatei: microbii pornesc de la o pielonefrita cronica si ajung in uretra posterioara, de unde patrund apoi in prostata. Aceasta cale este dovedita mai ales pentru tuberculoza.


Congestia prostatei favorizeaza localizarea in prostata a germenilor microbieni. Congestia prostatei este produsa de excese sexuale, o viata sexuala neregulata, abstinenta, sederea prelungita pe scaun, constipatia cronica, calculi ai prostatei, alimentatia in care se folosesc condimente, bauturile alcoolice, frig, mesele copioase, calarie, bicicleta, stricturile uretrale etc
Infectia cronica a veziculelor seminale insoteste prostatita cronica, in majoritatea cazurilor, si microbii gasiti aici sunt aceeasi.


Infectia prostatica, la randul ei, poate servi ca focar primar pentru alte infectii, ca endocardita, irita, conjunctivita, miozita, artrita etc. Ori de cate ori aceste infectii sunt prezente, prostata trebuie intotdeauna cercetata, ca un posibil focar primar. Dovada existentei acestei posibilitati este izbucnirea unei infectii metastatice acute, cand prostata este masata. Din aceasta cauza, masajul de prostata este azi mult limitat in indicatii. Reactia generala, dupa un masaj, poate fi blanda sau severa, cu febra ridicata si frison.


Infectia cronica din prostata poate fi de mai multe tipuri:
- Prostatita foliculara, in care glanda este marita de volum si din acinii dilatati se scurge un lichid lactescent, bogat in puroi;
- Prostatita supurata, unde glanda este sediul unor abcese mici sau mai mari, in care uneori se afla calculi;
- Prostatita scleroasa, cand predomina tesutul cicatriceal de scleroza. Glanda este micsorata si dura.
Uretra posterioara prezinta totdeauna o inflamatie a glandelor periuretrale, ale veru-montanum-ului si a canalelor ejaculatoare, in procesul inflamator, poate produce o fibroza si strictura a acestor canale.


Prostatita cronica prezinta o simptomatologie foarte variata. Multi pacienti, cu o infectie blanda nu prezinta nici un simptom. Tulburarile care pot aparea sunt urinare si genitale, insotite de senzatii neplacute, chiar de durere. Aceste senzatii sunt localizate in perineu, rect si uretra si iradiaza spre coapse si penis. Ele incep cu o senzatie de greutate sau de caldura, uneori ca veritabile dureri.


Tulburarile urinare sunt: nevoia de a urina mai frecvent si mai imperios, adica nevoia de a urina trebuie satisfacuta imediat. Aceasta polachiurie inceteaza noaptea, in timpul somnului. Uneori exista o intarziere in aparitia jetului si o slabire a lui. Rar exista o retentie incompleta sau chiar completa de urina. Toate aceste tulburari sunt produse de cresterea in volum a prostatei si de inflamatie a uretrei.Se constata, de asemenea, existenta unei picaturi matinale care sete apoasa, clara sau laptoasa si uneori, lipicioasa. Apare la meat dimineata, dupa trezire sau chiar si ziua, daca bolnavul nu a urinat mai mult timp de 4-5 ore.


Tulburarile genitale sunt aproape constante. Consta in erectii repetate si persistente, mai ales nocturne, si frecvente ejaculari nocturne. Aceste erectii obosesc bolnavul. In alte cazuri, apare o scadere a libidoului si a erectiilor, chiar disparitia lor, si o veritabila impotenta.


Sau, in momentul rapoartelor sexuale, exista o veritabila hiperexcitabilitate care precipita ejacularea, uneori chiar la primul contact. Uneori, raportul sexual calmeaza senzatiile de care sufera bolnavul, alteori, le exacerbeaza. Destul de rapid, la acesti bolnavi apar tulburari nervoase, uneori chiar pronuntate: de presiune morala, preocupari legate de impotenta lor, de inaptitudinea de a se casatorii, de slabirea pe care o cred produsa de scurgerile pe care le socot a fi seminale etc.

 

 

Un parazit, Ankilostoma, de forma cilindrica (Ankilostoma duodenale), din clasa nematodelor. Femela masoara aproape 2 cm in lungime si 1 mm in grosime. Masculul este mai scurt si mai subtire.

Sursa de infectie. Omul parazitat care elimina prin dejectii ouale parazitului, constituie rezervorul de infectie in aceasta boala.

Modul de transmitere. Ouale eliminate de omul parazitat evolueaza pe sol pana la stadiul de larve. Boala va trece la alt om prin intermediul acestor larve mai frecvent traversand pielea sau, mai rar, ajungand in organismul omului sanatos prin alimente contaminate. O transmitere directa are loc numai in mod exceptional pe cale congenitala.

Simptomatologie. Trecerea parazitului prin piele si apoi prin plamani se insoteste de unele tulburari cutanate si pulmonare (bronsite). Localizarea parazitilor adulti in intestin va duce insa la o serie de tulburari digestive care vor consta in special din dureri epigastrice, senzatii de greata, varsaturi, balonari, diaree etc.

Durata perioadei de contagiozitate. Direct boala se transmite numai pe cale transplacentara de la mama la fat.

Tratamentul. Tetraclorura de etilen in doza, la adult, de 3 ml, dimineata pe stomacul gol. Se poate repeta peste 7 zile. Nu se administreaza sub 3 ani. Rezultate mai bune se obtin cu Alcopar (Hidroxinaftoatul de befeniu care se gaseste in plicuri de 5 g (cu 2,5 g substanta activa) care se poate administra 3-4 zile in sir. Se repeta peste 10 zile.