Rolul plantelor depurative (informatii utile)

 
Rolul plantelor depurative (informatii utile)


Rolul lor este sa faca o „curatenie generala” a organismului, determinand intensificarea eliminarii reziduurilor pe toate caile principale: transpiratie, urina si fecale. Purificarea determinata de ele este atat de intensa, incat la persoanele foarte intoxicate pot aparea intr-o prima faza fenomene derutante si nu intotdeauna foarte placute, cum ar fi: transpiratia abundenta si cu un miros mai neplacut ca de obicei (dupa care se reduce cantitativ si devine inodora), urinarea frecventa, mici eruptii tegumentare (care se vindeca extrem de rapid, fiind vorba de o reactie de vindecare). In flora noastra sunt mai bine de 30 de plante depurative, unele mai intense ca actiune, altele mai blande. Dintre acestea, am selectat cateva cu efecte puternice, dar in acelasi timp neagresive si pe care le puteti gasi cu usurinta in magazine:

Iarba de trei-frati-patati (Viola tricolor) - am pus-o pe primul loc fiindca are cele mai complete efecte. Rezultate deosebite se obtin in cazul persoanelor foarte sensibile la bolile sezonului rece (in special la guturai si bronsita), precum si in cazul celor care deja sufera de afectiuni cronicizate cum ar fi bronsita, astmul, reumatismul etc. Recomandam administrarea acestei plante sub forma de ceai preparat astfel: se pun intr-un vas de portelan sau sticla 2-3 linguri de iarba de trei-frati-patati maruntita, intr-o jumatate de litru de apa de izvor sau plata. Planta se lasa sa se macereze la temperatura camerei, de seara pana dimineata, cand se filtreaza. Maceratul se pune deoparte, iar planta ramasa se va opari vreme de jumatate de ora cu o jumatate de litru de apa clocotita, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se combina maceratul cu extractul obtinut prin oparire, iar preparatul va fi baut pe parcursul unei zile.
     
Boabele de ienupar (Juniperus communis) - sunt un remediu foarte eficient mai ales pentru persoanele care au tendinta de a acumula foarte multa apa in tesuturi, care au probleme cu rinichii si caile urinare. Se ia sub forma de tinctura: o lingurita de tinctura de ienupar se bea diluata in jumatate de pahar de apa, de trei ori pe zi. Tinctura se prepara prin punerea intr-un borcan cu apa a 15 lingurite de boabe de ienupar macinate cu rasnita electrica de cafea, dupa care se adauga un pahar de alcool alimentar de 70°; se inchide ermetic borcanul si se lasa la macerat vreme de 10 zile, dupa care se filtreaza prin tifon, preparatul obtinut pastrandu-se in sticlute inchise la culoare. (Preparatul se gaseste si in farmacii.)

Fructele de soc (Sanbucus nigra) - le-am lasat in mod intentionat ultimele, pentru ca sunt probabil cele mai puternice si mai complexe depurative din flora noastra medicinala. Se foloseste tinctura obtinuta din fructe proaspete, tinctura pe care in prezent o gasiti in mai toate magazinele naturiste de la noi. Care sunt efectele acestei tincturi? In primul rand, ea deblocheaza tranzitul intestinal, fiind de un imens ajutor pe termen lung persoanelor constipate sau cu o eliminare lenesa. Apoi, tinctura de fructe de soc mobilizeaza toxinele din organism si intensifica eliminarea lichidelor din corp prin diureza si prin transpiratie. Cel mai spectaculos efect al acestui remediu este reglarea rapida a greutatii corporale, ducand in mod reflex la mult dorita pierdere a kilogramelor in plus. Mai ales la debutul sezonului rece, perioada in care kilogramele se depun cu usurinta, este extrem de benefica aceasta usurare a organismului de surplusurile de greutate. Aceasta pentru ca este stiut ca persoanele supraponderale, la fel ca si cele extrem de slabe, au problemele de imunitate cele mai mari si sunt cele mai vulnerabile la bolile sezonului rece. Se administreaza 1-2 linguri de tinctura de fructe de soc pe zi, dimineata pe nemancate. Pentru persoanele cu probleme ceva mai serioase de greutate se recomanda o schema de tratament mai complexa: in prima zi se ia o lingurita, la ora 18; a doua zi se iau doua lingurite la aceeasi ora s.a.m.d., pana in ziua a saptea, cand se ajunge la 7 lingurite luate odata. Se mentine aceasta doza vreme de 30 de zile. Dozele progresive se iau pentru a nu crea un soc tranzitului intestinal, care va fi foarte mult accelerat, la fel ca si diureza si procesele de eliminare pe ansamblu.

Cat timp dureaza o cura
Durata tratamentului de dezintoxicare cu aceste plante este determinata in primul rand de gravitatea problemelor cu care ne confruntam. Pentru o persoana sanatoasa, cu un regim de viata moderat si fara vicii majore, doua saptamani de tratament cu una din plantele de mai sus sunt suficiente pentru asigurarea unei bune imunitati pe perioada sezonului rece. Persoanele foarte sensibile la raceli, care au eventual afectiuni respiratorii, nu numai cronicizate, ar fi bine sa faca minimum o luna de tratament cu una din aceste plante depurative, cura putand fi prelungita atat cat simt nevoia.

Care sunt efectele curei
In primul rand, aceasta cura ne face sa ne simtim mai usori, ne confera in timp un anumit gen de prospetime, reflectata printr-o capacitate de munca sporita, un somn mai odihnitor, o piele mai curata si mai stralucitoare, o rezistenta fizica si psihica mai buna. Apoi, remediile de stimulare imunitara „prind” mult mai rapid dupa ce am urmat acest tratament. In functie de planta aleasa pentru cura, din cele trei descrise mai sus, vom sesiza si niste efecte specifice, dupa cum urmeaza:
- cura cu trei-frati-patati ajuta in special la eliminarea bolilor respiratorii cronice (mai ales bronsita si astmul), precum si a bolilor alergice de tot felul;
- cura cu tinctura de ienupar mareste foarte mult imunitatea la nivelul rinichilor si a vezicii, ceea ce duce la eliminarea prompta a cistitelor, nefritelor, a anumitor forme de uretrita;
- cura cu tinctura de fructe de soc elimina constipatia si ajuta la o scadere rapida in greutate (mai ales in varianta ceva mai complexa si indelungata, prezentata mai sus).
 

Intarirea sistemului imunitar (recomandari)

 
Intarirea sistemului imunitar (recomandari)


In medicina naturista se stie ca starea de sanatate a trupului si a sufletului se bazeaza intr-o foarte mare masura pe echilibrul intre doua procese fundamentale ale fiintei noastre: asimilarea si eliminarea. 

Cel mai adesea, boala si suferinta apar atunci cand, intr-o forma sau alta, asimilam mai multe toxine decat putem elimina. Daca, de pilda, traim intr-o aglomeratie urbana si inspiram zilnic noxele a sute si mii de tevi de esapament, bem o apa de calitate indoielnica si ne hranim cu alimente „presarate” cu tot felul de aditivi chimici, la un moment dat organismul nostru va fi impovarat de substante nocive. Aceasta impovarare va duce la o scadere a capacitatii naturale de aparare, iar de aici pana la boala nu mai este decat un singur pas. In plan psihologic, lucrurile stau exact la fel: nelinistile, conflictele, supararile si alte emotii negative mai mici sau mai mari se aduna, iar sufletul, nemaiputand sa le primeneasca, intra in criza.

Forma de manifestare poate fi o iritabilitate pasagera, o insomnie sau mai rau, o depresie, insa fenomenul este acelasi: o incarcare a fiintei cu toxine (de data aceasta psihice), care duce la imbolnavire. 

Ce este de facut? Este limpede ca nu putem pleca de la indatoririle noastre pentru a ne izola pe un varf de munte, unde apa si aerul sunt limpezi si curate, unde stresul vietii de zi cu zi nu ne mai atinge. 

Solutia cea mai eficace este sa ne despovaram cat mai repede de toate impuritatile si zaturile adunate, fiinta noastra regasindu-si apoi in mod spontan echilibrul. Atat pentru eliminarea toxinelor fizice, cat si a celor psihice, medicina naturista ne pune la indemana mijloace de purificare cat se poate de eficiente. 

Aplicarea lor este extrem de importanta. Dupa cum am spus, nu o data, intarirea imunitatii (o faza ulterioara purificarii) nu se poate face decat pe un organism spalat de zguri si de toxine. Ca sa poata lupta, celulele de aparare - o adevarata armata pusa la dispozitia noastra - au nevoie de drum curat.
 

Combaterea bronsitei cronice cu suc de ridiche neagra cu miere si suc de varza alba cu miere

 
Combaterea bronsitei cronice cu suc de ridiche neagra cu miere si suc de varza alba cu miere

Ridichile se spala si se curata de coaja (1-2 kg), se dau pe razatoare si se trec prin masina de tocat. Intr-un vas emailat se amesteca ridichile cu mierea (de preferat de culoare inchisa, de padure). Amestecul se tine la frigider si se consuma 1-2 lingurite pentru copii si 1-2 linguri pentru adulti, de trei ori pe zi. Se foloseste pana dispare tusea si raguseala.

La sucul din varza se foloseste numai varza proaspata, care se curata de impuritati si de foile exterioare, se spala si se scurge de apa. Se taie marunt cu cutitul si se trece de doua ori prin masina de tocat, dupa care se strecoara. Se indulceste cu miere dupa gust si se poate pastra la frigider, dar nu mai mult de 24 de ore. Se ia cate o lingura de 5-6 ori pe zi si se consuma pana la vindecarea bronsitei. Este un foarte bun emolient, inlesnind expectoratia.
 

Cura cu must recomandata in hipertensiune arteriala

 
Cura cu must recomandata in hipertensiune arteriala


Se incepe cu 0,5 l must zilnic, in trei reprize, cu o ora inainte de mesele principale, apoi cantitatea creste progresiv cu 100 ml/zi pana se ajunge la 2 l (dupa circa doua saptamani), cantitate care se mentine 2-3 zile, fara a se mai consuma si altceva. Dupa acest nivel maxim, se revine la cantitatea initiala. Cura este importanta si pentru efectul ei diuretic, depurativ si antisclerotic. Pe timpul acestei cure se va urma si un tratament profilactic (evitarea solicitarilor nervoase, a alcoolului, tutunului, consumului excesiv de sare etc.), precum si o dieta vegetariana.
 

Tratament de purificare cu dovleac in cazul insuficientei cardiace cu edeme

 
Tratament de purificare cu dovleac in cazul insuficientei cardiace cu edeme


500 g miez de dovleac, fara seminte, se taie in bucatele si se fierbe intr-un vas emailat cu apa cat cuprinde. Cand s-a inmuiat dovleacul, scurgem lichidul si il pastram. Dovleacul fiert se freaca intr-un alt vas cu o lingura de lemn pana se face o pasta fina, peste care se pune apa in care a fiert. Se freaca si se amesteca pana la completa omogenizare. Bautura rezultata se consuma in doua reprize, dimineata si seara. Cura dureaza 30 de zile. Tratamentul cu dovleac fiert sau suc de dovleac este recomandat si la constipatia cronica.
 

Purificarea ficatului (metode de purificarea a organismului)

 
Informatii medicale despre purificarea ficatului

Medicina populara propune purificarea ficatului dupa ce s-a facut eliberarea si purgarea intestinului prin clisme. In caz contrar, apare pericolul unei intoxicari a sangelui, din cauza absorbirii reziduurilor stagnate din intestin in timpul curatirii ficatului. Pregatirea ficatului pentru purificare se face printr-un regim alimentar care sa contina legume, fructe, seminte, de preferat crude, netratate termic si purgarea intestinului zilnic, timp de o saptamana, dupa care timp de trei zile nu se bea decat suc de mere proaspat, in orice cantitate, dupa ce in prealabil s-a recurs la o clisma (pe nemancate). A treia zi, consumul de suc de mere se incheie la ora 19.

Conform bioritmului, in acest timp ficatul se relaxeaza si se poate debarasa de calculi de bilirubina, de colesterol etc. Pana la ora 19, ne pregatim 200 g de ulei de masline incalzit usor si 200 g suc de lamaie proaspat stors, de asemenea incalzit usor. La ora 19-20 ne culcam in pat cu o perna electrica pusa in regiunea ficatului (o sticla cu apa incalzita sau chiar o caramida mai mica incalzita pe soba), acestea se tin 2-3 ore. Se consuma din 15 in 15 minute 3 linguri de ulei si imediat 3 linguri de zeama de lamaie, pana se consuma cele 200 + 200 g. Dupa procedeu, putem adormi linistiti. Spre dimineata, cand va veni impulsul de defecare, se vor elimina calculi de bilirubina de culoare verde, care vor avea consistenta lutului sau a plastilinei, dopuri cilindrice de colesterol, fiere neagra cu miros urat. Dupa aceasta se face o clisma usoara si se poate lua un mic dejun compus din fructe de acelasi fel (3-4 mere, portocale sau pere). Ziua se bea ceai diuretic, iar de-abia seara se poate manca putin orez, gris sau arpacas si acestea fierte numai in apa. Cu o ora inainte de masa se mananca un fruct copt (mar, grapefruit etc.). Procedeul trebuie continuat cu o saptamana de alimentatie vegetariana (fara carne).
 

Purificarea articulatiilor (metode de purificarea a organismului)

 
Purificarea articulatiilor (metode de purificarea a organismului)


Se pun 10 foi de dafin in 500 ml apa si se fierb la foc incet, timp de 15 minute. Lichidul, impreuna cu frunzele, se toarna intr-un termos, unde se lasa doua ore, dupa care se imparte in trei portii egale, pe trei zile. O portie se consuma de-a lungul a 12 ore, altfel se poate provoca hemoragie interna. Peste o saptamana se poate repeta procedura timp de doua zile. In zilele de tratament se respecta dieta vegetariana. Purificarea articulatiilor in primul an se face o data pe trimestru, dupa care o singura data pe an si doar dupa purgarea, curatarea intestinului prin clisme. Acest decoct de foi de dafin poate normaliza si nivelul glicemiei, cand nu este prea mare. In acest caz, se va lua pe parcursul a doua saptamani cate o lingura, cu 20 de minute inaintea meselor principale.
 

Purificarea sangelui (metode de purificarea a organismului)

 
Purificarea sangelui (metode de purificarea a organismului)


Avem nevoie de 100 g rostopasca si 300 g miere. Se pune rostopasca intr-o cratita smaltuita, se toarna peste ea 1 l de apa clocotita si se lasa la macerat 12 ore. Lichidul obtinut se strecoara, se dizolva mierea in el, iar siropul rezultat se pune intr-o sticla in frigider. In fiecare zi se toarna din acea sticla intr-una mai mica 150 g compozitie, din care se ia cate o lingura, de sase ori pe zi, din ora in ora, de preferat de dimineata pana la pranz. Se procedeaza astfel pana la terminarea intregului continut din sticla de la frigider. Tratamentul cu rostopasca se face o data pe an. 
 

Curatarea si purificarea rinichilor (metode de purificarea a organismului)

 
Curatarea si purificarea rinichilor (metode de purificarea a organismului)


Se iau 6 crengute de mure de 50-60 cm fiecare. Se taie marunt ca ceapa si se pun la fiert intr-o cratita de 6 l plina cu apa de izvor sau filtrata. Se fierbe 2-3 ore fara capac, la foc incet, pana cand ramane jumatate (3 l). In doua zile se bea toata cantitatea, fractionat, in parti egale, in decursul primei si celei de-a doua zi. Timp de o saptamana se recomanda alimentatie vegetariana, fara carne (trei zile inainte si trei zile dupa tratament). In timpul tratamentului, chiar si dupa, se poate verifica urina, in care vom observa (daca e cazul) nisipul si chiar si calculi de mici dimensiuni.
 

Utilizari casnice ale lavandei (sfaturi)

 
Utilizari casnice ale lavandei (sfaturi)


Condiment de lavanda - amestecati in cimbrul cu care condimentati mancarurile putina lavanda (intr-o proportie aproximativa de 1:5). Mancarurile vor capata o aroma deopotriva delicioasa si rafinata, fiind, in plus si mai usor digerabile. In zona sudica a Alpilor, cimbrul amestecat cu lavanda se da mancaciosilor pentru a le regla apetitul si a-i ajuta astfel sa scada spontan in greutate.

Pentru a scapa de molii - se pun in dulap saculeti cu inflorescente de lavanda uscata. Zilnic, continutul saculetilor se freaca in palme pentru ca astfel sa se degaje cat mai mult ulei volatil, care alunga insectele.

Furnicile, puricii si gandacii fug de mirosul de lavanda. Pentru a scapa de musafirii nepoftiti, stropiti de doua ori pe zi locurile in care acestia se ascund sau traseele pe care vin, cu o solutie formata din 6 linguri de apa si 10 picaturi de ulei volatil de lavanda. 

Pentru a scapa de mirosurile neplacute din casa - puneti intr-o cana de apa 10 picaturi de ulei volatil de lavanda si 10 picaturi de ulei volatil de menta. Stergeti cu aceasta solutie peretii, podelele, toate zonele care degaja mirosuri neplacute. Evitati suprafetele lacuite, pentru ca uleiurile volatile sunt un dizolvant redutabil si strica lacul.
 

Folosirea externa a lavandei (sfaturi)

 
Folosirea externa a lavandei (sfaturi)


- Adjuvant in pneumonie si bronsita cronica - La 4 linguri de lavanda proaspat macinata se adauga apa, amestecand progresiv, pana cand se formeaza o pasta, care se inveleste in tifon si se aplica pe piele. Deasupra cataplasmei se pune o sticla cu apa fierbinte si se acopera cu o patura, ca sa pastreze caldura. Cataplasma se tine minimum o jumatate de ora.

- Contra paduchilor si a altor insecte parazite - 3-4 picaturi de ulei volatil de lavanda se amesteca cu o lingurita de otet si se aplica pe par (sau pe zona afectata), dupa care capul se acopera vreme de cateva ore, pentru a se forma un mediu de vapori de ulei volatil care vor elimina insectele. Se aplica tratamentul 7-10 zile la rand.

- Pentru cresterea parului - Se face un masaj la radacina parului cu otet de lavanda obtinut prin macerare dupa metoda de mai sus.

- Intretinerea pielii uscate - Imediat dupa baie se aplica uleiul gras de lavanda (obtinut prin macerarea plantei in ulei de floarea-soarelui, dupa metoda de mai sus) pe toata pielea, facandu-se in acelasi timp un masaj usor.

- Eczeme uscate, tumefactii produse de loviri - Se aplica uleiul gras de lavanda pe zona afectata de 3-4 ori pe zi.
 

Utilizari interne ale lavandei (sfaturi)

 
Utilizari interne ale lavandei (sfaturi)


- Dischinezie biliara, balonare la bolnavii de bila, crize biliare insotite de dureri de cap - Se ia lavanda sub forma de pulbere, administrata pe stomacul gol, cate o lingurita de patru ori pe zi. Datorita principiilor sale active amare, lavanda mareste secretia de bila si ajuta la evacuarea ei, calmand durerile abdominale si activand digestia.

- Depresie, anxietate - in cazurile usoare se ia lavanda sub forma de tinctura - 1 lingurita dizolvata in jumatate de pahar de apa, de 3-4 ori pe zi, in cure de lunga durata (3 luni minimum). Uleiul volatil de lavanda se administreaza in depresiile si crizele de anxietate severe: doua picaturi de ulei volatil amestecate cu putina miere se iau de trei ori pe zi, pe stomacul gol. Studiile facute pana in prezent au aratat ca exista o anumita selectivitate a pacientilor tratati cu aceasta planta, unii neavand o reactie speciala la uleiul volatil, in timp ce la altii s-a observat o ameliorare clara a starii launtrice, ameliorare tradusa prin reducerea sensibilitatii psihice, estomparea fricilor si angoaselor, reaparitia dorintei de viata.

- Aritmie cardiaca, adjuvant in ischemia cardiaca aparuta pe fond de stres - Lavanda este prin excelenta o planta antistres, motiv pentru care, administrata in cure de lunga durata amelioreaza si gradat conduce la vindecarea bolilor produse de acesta. In problemele cardiace s-a observat o actiune deosebit de favorabila a tincturii de lavanda, care actioneaza direct la nivelul sistemului nervos central. Se administreaza de trei-patru ori pe zi cate o lingurita de tinctura, diluata in jumatate de pahar de apa.

- Viermi intestinali, infectii cu protozoarul Giardia lamblia - Se combina in proportii egale tinctura de lavanda, de pelin si de cimbru (toate tincturile se prepara la fel ca cea de lavanda). Se ia din aceasta combinatie de tincturi cate o lingurita diluata in putina apa, de patru ori pe zi, inainte de masa. O cura dureaza minimum doua saptamani. Acest tratament este eficient, atat singur, cat si in combinatie cu remediile alopate, a caror eficienta o mareste.

- Oboseala, iritabilitate psihica, insomnie - Cele mai bune rezultate se obtin facand bai cu lavanda, cu jumatate de ora inainte de culcare. Suplimentar, este bine sa puneti sub perna un mic saculet (ceva mai plat) cu lavanda. Somnul va fi mai odihnitor si mai lin, iar peste zi veti remarca o mult mai buna rezistenta psihica si stapanire de sine. Intern, se ia tinctura de lavanda: o lingurita de trei ori pe zi.

- Dureri de cap, migrena, ameteala - Ca remediu de urgenta se iau 1-2 picaturi de ulei volatil de lavanda cu putina miere. Ca tratament pe termen lung se recomanda pulberea de lavanda: o lingurita de patru ori pe zi, administrata pe stomacul gol.

- Reumatism - Se face un ceai din o parte flori de soc si doua parti lavanda, o lingurita din acest amestec fiind oparita cu o cana de apa, dupa care se lasa sa se raceasca putin si se filtreaza. Se beau pe zi 2-3 cani din acest ceai, cat mai cald (pentru ca efectul sudorific si depurativ sa fie mai intens). Are un gust destul de greu de suportat, dar o cura de 10 zile cu acest ceai are efecte antireumatice exceptionale.

- Tuse convulsiva, gripa, bronsita - 2 picaturi de ulei volatil se amesteca cu o lingura de miere si se administreaza cate putin din acest amestec, care nu va fi inghitit direct, ci va fi lasat sa alunece pe gat pentru a-si exercita din plin efectele antiinfectioase si calmante. Se iau maximum 6 picaturi de ulei de lavanda pe zi la adulti si doua picaturi pe zi la copii.
 

Baia cu lavanda - remediu pentru sanatate

 
Baia cu lavanda - remediu pentru sanatate


Doua maini de lavanda se lasa la macerat in 2 litri de apa, vreme de 8-10 ore (de dimineata pana seara), dupa care se filtreaza. Planta ramasa dupa filtrare se opareste cu inca 2 litri de apa clocotita, dupa care se acopera, se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se combina cele doua extracte, preparatul obtinut fiind adaugat in apa din cada de baie.
 

Uleiul gras de lavanda - mod de preparare

 
Prepararea uleiului gras de lavanda

La jumatate de litru de ulei de floarea-soarelui rafinat se adauga 5 linguri de lavanda uscata si maruntita. Se pune intr-un borcan inchis ermetic si se lasa sa se macereze la soare sau in apropierea unei surse de caldura vreme de 5 zile, dupa care se filtreaza. Uleiul, usor aromatizat, obtinut se mai pune la macerat cu alte 5 linguri de lavanda vreme de inca 5 zile, dupa care se filtreaza s.a.m.d., pana cand capata un miros foarte puternic de lavanda. Se foloseste pentru masaje si frictionari.
 

Otetul aromatic de lavanda - mod de preparare

 
Otetul aromatic de lavanda - mod de preparare


Intr-o sticla cu gatul larg se pun 10 linguri de lavanda maruntita, peste care se adauga jumatate de litru de otet de mere. Se lasa sa se macereze vreme de 10 zile la temperatura camerei, dupa care se filtreaza. Se foloseste pentru frictionari si comprese.
 

Uleiul volatil de lavanda (prospect)

 
Uleiul volatil de lavanda - prospect


Este preparatul cel mai puternic din lavanda, ce nu poate fi insa obtinut casnic, ci numai prin procedee industriale (de obicei prin distilare cu aburi). Il gasim in magazinele si farmaciile naturiste de la noi. 

Intern: se iau amestecate cu miere sau pe o bucatica de zahar 2-3 picaturi de trei ori pe zi. 

Extern: uleiul se foloseste amestecat in unguente, adaugat la apa de baie, pentru aromatizarea aerului incaperilor.

Atentie: inainte de a folosi un ulei volatil pentru uz intern, cititi cu atentie eticheta si prospectul. Exista si uleiuri volatile numai pentru uz extern, care sunt semisintetice si foarte daunatoare organismului, administrate intern. In cazul in care in timpul tratamentului apar simptome cum ar fi ameteala, durerea de cap, greata, usturimea la urinare, se intrerupe administrarea.
 

Tinctura de lavanda - mod de preparare

 
Tinctura de lavanda - mod de preparare


Se obtine prin macinarea partilor aeriene uscate, cu rasnita electrica de cafea, dupa care pulberea obtinuta se pune intr-un borcan care va fi umplut pana la o treime, restul fiind completat cu alcool de 70 de grade. Dupa adaugarea alcoolului peste pulberea de planta, borcanul se inchide ermetic si se lasa la macerat vreme de 14 zile, agitand din cand in cand continutul pentru o mai buna solubilizare a principiilor active. Dupa trecerea intervalului de timp necesar macerarii, preparatul se filtreaza prin tifon, iar tinctura obtinuta se pastreaza in sticlute mici si inchise la culoare. Se administreaza pe stomacul gol, de trei-patru ori pe zi, cate o lingurita dizolvata in jumatate de pahar de apa.
 

Pulberea de lavanda - mod de preparare

 
Pulberea de lavanda - mod de preparare


Planta se macina fin cu rasnita electrica de cafea sau in piua, dupa care se pune intr-un borcan de sticla inchis ermetic, care se pastreaza la intuneric si racoare. Se ia o lingurita de pulbere de 3-4 ori pe zi. Planta se tine sub limba vreme de 10-15 minute, dupa care se inghite cu apa. In ciuda parfumului sau dulce, veti remarca faptul ca are un gust surprinzator de amar, motiv pentru care adesea este preferata tinctura.
 

Lavanda, remediu pentru sanatate

 
Lavanda, remediu pentru sanatate


Sfarsitul de vara si inceputul de toamna este o perioada privilegiata pentru plantele aromatice, care acum sunt in plina maturitate parfumand cu miresme intreg vazduhul. Ce sunt plantele aromatice? Sunt specii care contin o categorie cu totul speciala de substante, asa-numitele uleiuri aromatice (numite si volatile sau eterice) care au, pe langa calitatea lor de odorizant extrem de puternic, virtuti terapeutice cu totul speciale. Multe din uleiurile volatile sunt mai puternice decat antibioticele in combaterea infectiilor de tot felul, mai eficiente decat remediile de sinteza in reglarea activitatii nervoase si hormonale, fiind pe buna dreptate considerate adevarate medicamente ale viitorului.

Lavanda este prin excelenta o planta europeana, originara din zona Alpilor, unde creste spontan, pe pajisti intinse de la poalele muntilor si pana la altitudini de 1700 de metri, imbalsamand aerul cu un miros de neconfundat. Raspandirea acestei plante in intreaga Europa s-a facut cu sute de ani in urma, cand a patruns, prin Marea Britanie, pana in zonele indepartate ale Rusiei orientale. Mai mult, aceasta iarba aromata a intrat rapid in medicina populara a tuturor popoarelor europene, fiind adoptata si indragita imediat pentru virtutile sale terapeutice, despre care vom vorbi pe larg in continuare.

Cum arata si unde gasim lavanda
Lavanda (Lavandula angustifolia) este un subarbust cu o inaltime de pana la cincizeci de centimetri, cu tulpini subtiri si lemnoase, frunze mici, de un verde-cenusiu si flori liliachii-rosietice. Intreaga parte aeriana inflorita degaja o mireasma puternica datorita uleiurilor volatile secretate din abundenta. La noi, ea este o planta de cultura, cerintele ei fata de clima (in special fata de caldura) impiedicand-o sa creasca spontan. O gasim cultivata in zona de deal si de ses, in locuri unde temperaturile, mai ales pe timpul verii, sunt mai ridicate. Din pacate, la noi in tara, in ultimii zece ani, suprafetele pe care este cultivata lavanda s-au restrans tot mai mult, zeci si sute de hectare de soiuri ameliorate de lavanda fiind distruse sau lasate in parasire. Din acest motiv, o veti gasi destul de greu in magazinele naturiste si la preturi ceva mai mari decat cele obisnuite. Insa, veti vedea, eforturile pentru a o achizitiona merita din plin, pentru ca subtilele sale efecte vindecatoare sunt unice printre plantele de la noi.
 

Vanataile - leacuri sasesti din Ardeal

 
Vanataile - leacuri sasesti din Ardeal


Loviturile sunt nu numai dureroase, ci ele sunt insotite adeseori de aparitia unor pete albastre: vanataile.

Tratamentul: Se pune o lingurita de acetat de aluminiu sub forma de argila intr-un pahar cu apa, se amesteca si se inmoaie o bucatica de vata, care se aplica pe zona dureroasa.

Alternativa: alifie sau gel de arnica. 

Efectul: Argila reduce umflatura, iar arnica contine uleiuri eterice care blocheaza formarea in organism a substantelor care provoaca dureri si inflamatii.
 

Varsaturile - leacuri sasesti din Ardeal

 
Varsaturile - leacuri sasesti din Ardeal


Cand simtim ca ni se strange stomacul, n-avem ce face si vomam. Este ca un reflex de autoaparare al organismului, prin care se separa substantele nocive. De aceea este bine sa nu reprimam senzatia de greata.

Tratamentul: Pentru ca stomacul agresat sa se poata reface, ar trebui sa apelam la remediul clasic: ceai de menta si pesmeti sau biscuiti uscati. Sau o supa mucilaginoasa de ovaz: se pun 20 g de fulgi de ovaz in apa fierbinte si se lasa sa dea in clocot.

Efectul: Ceaiul de menta este un tampon pentru acidul gastric excedentar, iar pesmetii, care contin hidrati de carbon, alimenteaza organismul cu energie, fara sa-l impovareze.
 

Varicele - leacuri sasesti din Ardeal

 
Varicele - leacuri sasesti din Ardeal


In zilele noastre, varicele sunt considerate o boala „populara”. Apar atunci cand suntem predispusi ereditar, cand imbatranim, cand stam mult in picioare, cand peretii vaselor sunt prea subtiri si cand fibrina - substanta care fluidizeaza sangele - nu se mai descompune in suficienta masura. Varicele pot fi operate, dar putem actiona si noi, intarind peretii venelor. 

Tratamentul: In afara de miscare (inclusiv simpla ridicare pe varfuri), eficiente sunt astazi extractele de castan salbatic, care se gasesc gata preparate in farmacii. In trecut, se faceau: impachetari reci cu otet de mere si tinctura de arnica (in proportie de 1:9 si subtiat cu apa) sau cu sare de mare (1 lingura dizolvata in 1/4 l apa). Si atentie la alimentatie: vitamina C intareste peretii venelor, ceapa, usturoiul si piperul reduc productia de fibrina.

Efectul: Impachetarile desfac blocajele, stimuleaza irigarea sanguina, stabilizeaza circulatia, iar castanul salbatic „etanseaza” peretii venelor.
 

Urcior - leacuri sasesti din Ardeal

 
Urcior - leacuri sasesti din Ardeal


La inceput, se simte o durere ca si cand sub pleoapa s-ar afla un bob de nisip. Ulterior, urciorul colecteaza puroi si dupa cateva zile se „goleste” de la sine.

Tratamentul: Pentru ca procesul sa decurga mai repede, se pot aplica comprese cu seminte de in. Se amesteca 2 linguri de seminte macinate cu 2 cesti cu apa clocotita si se lasa putin sa se umfle. Se inmoaie un tifon sau o bucatica de vata si se tine 20 de minute pe pleoapa inflamata. Durerile pot fi alinate cu terci de cartofi: se zdrobeste cu furculita un cartof fiert, curatat de coaja si se amesteca cu 1 galbenus si putin lapte fierbinte, pana se obtine un terci, care se intinde apoi pe un tifon sau o panza si se tine 20 de minute pe ochi. Se repeta de 2-3 ori pe zi.

Efectul: Cartofii sunt antiinflamatori, iar semintele de in accelereaza - prin uleiul pe care-l contin - coacerea urciorului.
 

Starile depresive - leacuri sasesti din Ardeal

 
Starile depresive - leacuri sasesti din Ardeal


Tratamentul: Paracelsus recomanda inca din secolul al XVI-lea sunatoarea impotriva „fricii si a viselor urate”. Astazi, confirmarea eficientei acestei plante apartine oamenilor de stiinta: cand starea sufleteasca este la pamant, sunatoarea intervine, restabilind echilibrul hormonal. Si in Ardeal, tristetea se alunga cu „pojarnita”. Se ia de 2-3 ori pe zi, cate o ceasca cu ceai de sunatoare si una chiar inainte de culcare.

Efectul: Sunatoarea blocheaza receptorii din creier responsabili pentru starile depresive. Si se pare ca impiedica descompunerea serotoninei, hormonul fericirii.
 

Sciatica - leacuri sasesti din Ardeal

 
Sciatica - leacuri sasesti din Ardeal


In decursul anilor, discurile dintre vertebre isi pierd din elasticitate. 

Urmarea: deplasarea acestora, strivirea si inflamarea nervului sciatic.

Tratamentul: Pentru ca buiota de apa este prea mica pentru suprafata afectata, se ruleaza un prosop, se uda cu apa fierbinte si se aplica imediat pe zona dureroasa. Se tine pana cand incepe sa se raceasca.

Efectul: Prosopul fierbinte decontracteaza, relaxeaza si accelereaza eliminarea produselor de metabolism care produc durere. 



 

Ridurile - leacuri sasesti din Ardeal

 
Ridurile - leacuri sasesti din Ardeal


Ridurile nu sunt o boala, ci o urmare fireasca a inaintarii in varsta. Cu toate acestea, ele dau mari batai de cap, mai cu seama femeilor. Din pacate, nu exista nici un remediu miraculos care sa transforme peste noapte pielea ridata intr-una neteda, ca de bebelus. Se poate face totusi ceva pentru incetinirea - pe cat posibil - a procesului de imbatranire a pielii.

Tratamentul: O masca cu ingrediente din propria camara - se amesteca 1 galbenus cu 2 linguri de ulei din germeni de grau si cu un bob de drojdie si se intinde intr-un strat subtire pe fata si pe gat. Se lasa sa actioneze 30 de minute, dupa care se clateste fata cu multa apa.

Efectul: Lecitina din galbenus netezeste si intinde pielea, iar vitaminele din drojdie o protejeaza de efectele daunatoare ale mediului inconjurator.
 

Raguseala - leacuri sasesti din Ardeal

 
Leacuri sasesti impotriva raguselii

Raguseala - leacuri sasesti din Ardeal

Tratamentul: Cand vocea cedeaza, remediul cel mai eficient este gargara cu ceai de salvie sau de patlagina. Se dau in clocot 2 lingurite de planta cu 1/4 l de apa, se lasa sa se patrunda 10 minute si se face gargara de cateva ori pe zi. Si inca ceva: tacerea e de aur (ajuta la refacerea coardelor vocale agresate).

Efectul: Ambele plante stopeaza inflamatia si sporesc rezistenta coardelor vocale la agentii patogeni.
 

Raceala - leacuri sasesti din Ardeal

 
Raceala - leacuri sasesti din Ardeal


Tratamentul: In functie de centrul de greutate, afectiunea poate fi tratata cu o serie intreaga de remedii la indemana. De exemplu, pentru durerile de gat - ceai de salvie, pentru guturai - apa sarata trasa pe nas, pentru tuse - ceai de ceapa (se fierbe o jumatate de ceapa taiata marunt intr-un sfert de litru de apa si se indulceste cu putina miere). Pentru caile respiratorii inflamate, se recomanda baia fierbinte cu flori de fan. Florile de tei si ceaiul de soc provoaca si ele transpiratia si intaresc sistemul imunitar. Iata un ceai pentru raceala: se amesteca 20 g de macese, 14 g flori de soc, 14 g musetel, 14 g flori de tei, 11 g frunze de mur, 10 g scoarta de salvie si 5 g flori de hibisc (zamosita). Se face o infuzie din 2 linguri de plante si 1/4 l de apa si se lasa sa se patrunda 10 minute.

Efectul: Toate plantele sunt calmante, expectorante si imuno-stimulatoare. Salvia, de pilda, este planta cu efectul antiinflamator cel mai puternic, iar apa sarata este remediul cel mai sigur pentru nasul infundat.
 

Picioare si maini reci - leacuri sasesti din Ardeal

 
Picioare si maini reci - leacuri sasesti din Ardeal


Mainile si picioarele reci pot fi si o urmare a starii de teama si de incordare, dar de cele mai multe ori, reactia este provocata de irigarea deficitara cu sange cauzata de sedentarism, de hipotensiune sau de circulatie proasta.

Tratamentul: Dus rece la picioare, dupa metoda Kneipp. Se poarta un jet de apa de la glezna spre coapsa, pe fata si pe dosul piciorului, de trei ori.

Efectul: „Cura Kneipp” intareste vasele de sange, care reactioneaza mai flexibil la stimulii reci si calzi.
 

Ochi obositi - leacuri sasesti din Ardeal

 
Ochi obositi - leacuri sasesti din Ardeal


La televizor, la volan sau in fata computerului, ochii sunt suprasolicitati si la un moment dat „capoteaza”: ustura, imaginile nu mai sunt foarte clare, apar durerile de cap. Prin suprasolicitare, producerea lichidului lacrimal scade, pleoapele acopera mai rar ochii, iar acestia se irita.

Tratamentul: Silurul este o binecuvantare pentru ochi. Sub forma de ceai cald si comprese reci. Ceaiul: se opareste o lingurita de silur cu o ceasca cu apa fierbinte, se infuzeaza 2 minute, se strecoara si se bea.

Compresele: in ceaiul racit se inmoaie o bucatica de vata si se aplica pe pleoapele inchise.

Efectul: Substantele din silur calmeaza ochii iritati.
 

Neurodermita - leacuri sasesti din Ardeal

 
Neurodermita - leacuri sasesti din Ardeal


Este o boala ereditara, cu o componenta psihica puternica, care nu poate fi vindecata definitiv, starea putand fi insa ameliorata printr-o ingrijire atenta a pielii, fara a-i afecta pelicula protectoare.

Tratamentul: Refacerea grasimii se poate obtine cu ajutorul bailor cu adaos de ulei (de soia, de pilda). Baile se pot face zilnic: se toarna circa 10 ml de ulei in apa calda (37-38°C), se sta 10 minute in cada, dupa care se maseaza usor pelicula uleioasa in piele. Impotriva mancarimilor se fac spalaturi cu otet de mere: se amesteca o parte de otet cu 2 parti de apa si se tamponeaza zona afectata cu o bucatica de vata umezita.

Efectul: Grasimile si uleiurile refac supletea pielii si calmeaza mancarimea. Otetul de mere stabilizeaza stratul acid protector al pielii.
 

Mahmureala - leacuri sasesti din Ardeal

 
Mahmureala - leacuri sasesti din Ardeal


Dupa o seara „stropita” din belsug, urmeaza dureri de cap, stare de greata si ameteala, pentru ca alcoolul a agresat membrana celulelor.

Tratamentul: Tarancile stiau sa-si trezeasca sotii. Ele puneau pe masa, la micul dejun, scrumbie marinata, zeama de varza acra sau zer.

 Efectul: Magneziul din alimente stabilizeaza membrana celulei.
 

Lipsa de fier - leacuri sasesti din Ardeal

 
Lipsa de fier - leacuri sasesti din Ardeal


Persoanele cu fier insuficient in sange obosesc repede, sunt mai iritabile, au unghiile casante, parul pleostit si tenul palid si uscat. In mod normal, printr-o alimentatie corecta, se asimileaza o cantitate suficienta de fier, dar dupa eventuale hemoragii, in cazul unei menstruatii abundente sau in timpul sarcinii, acest lucru nu mai este valabil.

Tratamentul: Ceaiul de urzica poate fi de mare folos in asemenea situatii: se opareste o lingurita cu frunze de urzica cu o ceasca de apa fierbinte, se lasa sa stea 5 minute, se strecoara si se beau zilnic 3 cani cu ceai. Primavara, salata de paralute proaspete stimuleaza hematopoieza (formarea sangelui) si in plus, este si foarte apetisanta.

Efectul: Substantele amare din paralute (Bellisperenis) stimuleaza si metabolismul, in afara de formarea sangelui.
 

Intepaturile de insecte - leacuri sasesti din Ardeal

 
Remedii naturiste pentru intepaturile de insecte

Intepaturile de tantar nu sunt periculoase, umflaturile disparand, de obicei, de la sine. Mai rele sunt cele de albine si de viespi, care pot produce inflamatii grave sau reactii alergice. In cazul unor astfel de simptome, trebuie mers la doctor, dar altfel, ne putem „vindeca” singuri.

Tratamentul. Mai intai se spala locul intepaturii cu apa rece, dupa care se aplica o compresa cu cuburi de gheata, pentru ca umflatura sa nu se mai produca. Si o ceapa taiata in doua reduce inflamatia si mancarimea.

Efectul. Apa rece impiedica inflamatiile grave, iar sulfidele din ceapa sunt antibiotice si absorb apa din tesut.
 

Hipotensiunea - leacuri sasesti din Ardeal

 
Hipotensiunea - leacuri sasesti din Ardeal


La persoanele hipotensive, inima pompeaza sangele cu putere scazuta. Pentru intarirea puterii de pompare, se recomanda o reteta a pastorului Kneipp.

Tratamentul: Turnati 3/4 l de vin alb tare peste 20 g frunze de rozmarin, lasati sa stea 5 zile si beti apoi in mod regulat, cate un paharel, la pranz si seara. (Hipotensiunea este mai putin grava decat hipertensiunea.)

Efectul: Rozmarinul regleaza puterea de pompare a inimii si la fel, o substanta activa (camphen) din vin.
 

Hipertensiunea arteriala - leacuri sasesti din Ardeal

 
Hipertensiunea arteriala - leacuri sasesti din Ardeal


In cazul unei predispozitii la tensiune arteriala ridicata, inima si vasele sanguine sunt solicitate mai mult si pot fi mai usor vatamate.

Tratamentul:
Usturoiul curata cel mai bine vasele sanguine, dar numai in cantitate mare (1-2 catei proaspeti, zilnic).

Efectul: Usturoiul contine sulfide care reduc nivelul colesterolului.
 

Herpesul - leacuri sasesti din Ardeal

 
Herpesul - leacuri sasesti din Ardeal


Este un virus pe care-l avem cu totii in stare latenta, dar care nu „se manifesta” intotdeauna, el aparand mai cu seama atunci cand sistemul imunitar este slabit.

Tratamentul: Roinita si sunatoarea fierte (infuzate) si aplicate direct pe zona afectata sub forma de comprese (sau chiar pliculete de ceai inmuiate in apa calduta). In caz de recidiva: infasurati un cub de gheata intr-o batista si apasati-l in locul unde simtiti furnicaturile, semn ca herpesul va „izbucni” din nou.

Efectul: Remediile bunicii stopeaza inflamatiile si infectiile, iar plantele au o actiune antivirala.
 

Guturaiul de fan - leacuri sasesti din Ardeal

 
Guturaiul de fan - leacuri sasesti din Ardeal


Odata cu aparitia polenului, se instaleaza si rinita alergica: nasul incepe sa curga si mancarimea devine de nesuportat. Persoanele care sufera de aceasta afectiune produc prea multe histamine pentru a se apara de polen: mucoasa este prea irigata cu sange, se inflameaza si preseaza in nas apa din tesuturi. Boala se manifesta ca un guturai, iar bronhiile se ingusteaza atat de tare, incat pot aparea probleme respiratorii.

Tratamentul: Ca prim ajutor temporar - se trage apa rece pe o nara. Si, ceea ce lumea satului stia de pe-atunci: ardeiul, painea integrala prajita, castravetele, ridichile si painea de secara contin foarte mult magneziu - fiind recomandate in cura antirinita.

Efectul: Apa trasa pe nas dezumfla mucoasa si elimina polenul, iar magneziul stopeaza producerea histaminelor.
 

Febra - leacuri sasesti din Ardeal

 
Febra - leacuri sasesti din Ardeal


Febra nu este o boala, ci mecanismul natural de aparare a organismului impotriva agentilor patogeni. La o temperatura de peste 38°C, majoritatea bacteriilor si virusurilor nu se mai inmultesc. De aceea febra nu trebuie neaparat combatuta.

Tratamentul: Ceaiul de cimbru, de tei si de musetel sustine incercarile de aparare ale organismului. Si de asemenea, compresele (impachetarile) reci pe gambe. Acestea sunt remediile clasice pentru scaderea febrei, fara a-i ingradi insa efectul vindecator. Pentru comprese, se inmoaie un prosop in apa rece (la temperatura camerei), se stoarce usor, se infasoara in jurul gambei si se tine 10 minute, nu mai mult. Se procedeaza la fel de 2-3 ori.

Efectul: Compresele cu apa rece reduc direct temperatura sangelui.
 

Durerile de urechi - medicina populara

 
Durerile de urechi - medicina populara


Insotesc adeseori racelile si daca nu exista o inflamatie serioasa a urechii medii (otita), durerile pot fi alinate prin metode empirice.

Tratamentul: Ceapa este un remediu stravechi si garantat: se infasoara 1-2 cepe taiate marunt intr-un servet, se incalzesc putin deasupra aburilor, se pun pe urechi si se fixeaza eventual cu o basma sau cu un bandaj. Se tin circa o ora. Aplicatii, de 2-3 ori pe zi.

Efectul: Ceapa calmeaza durerile si stopeaza infectiile.
 

Durerile de sale (lumbago) - medicina populara

 
Remediu naturist pentru durerile de sale (lumbago)

Muschii inferiori ai spatelui se contracta la socuri, reflex care protejeaza coloana vertebrala de alte vatamari, dar care afecteaza, in acelasi timp, irigarea sanguina producand astfel dureri puternice.

Tratamentul. Bunica recomanda in acest caz baia fierbinte cu adaos de plante - 500 g de flori de fan, macerate 30 de minute in apa rece, se strecoara si se toarna in apa din cada.

Efectul. Caldura face bine la vasele sanguine (ingustate) din muschi, stimuland, in plus, irigarea cu sange.
 

Dureri de gat - medicina populara (sfaturi)

 
Dureri de gat - medicina populara (sfaturi)


Tratamentul: In loc de medicamente, femeile foloseau comprese reci cu branza de vaci. Se ia un servet de in, se intinde pe el un strat gros de branza de vaci, se stropeste cu putin otet si se aplica pe gat cu stratul de branza in jos. Se leaga deasupra un fular si se tine - de preferat - toata noaptea sau daca nu, cel putin pana ce se usuca branza. In paralel, se bea ceai de patlagina, cu inghitituri mici.

Efectul: Branza racoreste si dezumfla, iar patlagina calmeaza mucoasa.
 

Dureri de cap - medicina populara (sfaturi)

 
Dureri de cap - medicina populara (sfaturi)


Substanta activa cea mai frecvent folosita impotriva durerilor de cap este acidul acetilsalicilic, pe
care-l contine, de pilda, aspirina. Dar remedii au existat si inainte ca acest medicament sa fi fost descoperit. 

Tratamentul: Se pune o lingurita de scoarta de rachita alba (Salix alba) intr-un sfert de litru de apa rece, se lasa sa se infierbante pana aproape sa dea in clocot, apoi sa se patrunda 5 minute, dupa care se strecoara si se bea ceaiul. Sau se maseaza usor tamplele si ceafa cu ulei de menta. Sau un ceai de hamei, menta si rozmarin (1 lingurita de amestec de plante la o ceasca de apa); sau o perna umpluta cu levantica, sunatoare si roinita.

Efectul: Rachita alba contine salicina (un pre-acid acetilsalicilic), menta dilata vasele, sunatoarea stimuleaza producerea substantelor calmante.
 

Dureri de burta - leacuri sasesti (recomandari)

 
Tratamente si remedii naturiste impotriva durerilor de burta

Dureri de burta - leacuri sasesti (recomandari)

Tratamentul: In cazul durerilor de burta (crampe), remediul cel mai bun este compresa calda cu musetel: se toarna 1/2 l de apa clocotita peste 2 lingurite cu musetel, se lasa sa stea 10 minute, se inmoaie un prosop de in in infuzia fierbinte, se stoarce bine si se aplica pe abdomen. Se acopera cu alt prosop mai gros sau cu o patura si se lasa sa actioneze 15 minute, cat timp compresa mai este calda. In paralel, se bea ceai de musetel.

Efectul: Caldura destinde si amelioreaza irigarea cu sange. Astfel, substantele nutritive si oxigenul ajung mai usor in zona dureroasa, activand fortele de autovindecare. Uleiurile eterice ale ceaiului de musetel au efect antiinflamator.
 

Diareea - leacuri sasesti (sfaturi)

 
Diareea - leacuri sasesti (sfaturi)


Prin ea, organismul se protejeaza de substantele reziduale care trebuie eliminate. De aceea, diareea de scurta durata este mai bine sa nu fie tratata cu substante care constipa, ci pe cai naturale.

Tratamentul: Supa de zarzavat „alcalina” este un balsam pentru mucoasa. Se taie marunt 2 cartofi si 1 morcov, se fierb 20 de minute intr-un sfert de litru de apa, dupa care se sfarma si se sareaza putin (nu se adauga piper!).

Efectul: Cartofii si morcovii contin pectine, care extrag lichidul resturilor alimentare existente in intestin.
 

Conjunctivita (leacuri sasesti din Ardeal - sfaturi)

 
Conjunctivita (leacuri sasesti din Ardeal - sfaturi)


Ochii sunt rosii si iritati, lacrimeaza si ustura. 

Cauza: leziuni, iritatii, reactii alergice, bacterii sau virusuri.

Tratamentul: Exista o planta speciala pentru vindecarea conjunctivitei si anume, silurul (Euphrasia stricta). Se opareste 1/2 lingurita de planta cu 1 ceasca de apa clocotita si se lasa sa se patrunda 1-2 minute. Dupa ce s-a racit, se aplica o compresa pe pleoapele inchise si se tine 5-10 minute (de mai multe ori pe zi).

Efectul: Silurul contine - printre altele - aucubina, care are efect antiinflamator.
 

Cistita (leacuri sasesti din Ardeal - sfaturi)

 
Cistita (leacuri sasesti din Ardeal - sfaturi)


Frigul (de ex. picioarele reci) favorizeaza fixarea bacteriilor in vezica urinara. Este o afectiune de care sufera mai ales femeile, al caror canal urinar este mai scurt, astfel ca bacteriile ajung mai usor la „destinatie”.

Tratamentul: Strabunica recomanda sucul de merisor (coacaz de munte sau afin rosu) ori de coacaze si salata de nasturel (Nasturtium officinalis). Si multe lichide.

Efectul: Sucurile contin - in afara vitaminei C (imunostimulatoare) - si cantitati mari de flavonoide antibiotice. Uleiul de mustar din nasturel are un efect antibacterian asemanator cu cel al penicilinei. Lichidele baute in cantitati mari ajuta la eliminarea directa a agentilor patogeni.
 

Celulita (medicina populara - leacuri sasesti din Ardeal)

 
Remedii naturiste din Ardeal impotriva celulitei

Pielea de „portocala” de pe coapse, fese si picioare nu reprezinta un pericol si totusi, este o problema pentru femei, pentru ca are un aspect dizgratios. Este vorba de o dereglare a depunerilor de grasime, prezenta aproape exclusiv la femei, deoarece structura tesutului lor conjunctiv este mai flasca.

Tratamentul: o lingura de patrunjel se amesteca cu o ceasca de apa fierbinte, dupa care se strecoara. Se bea zilnic o ceasca de ceai. Reteta nu le este recomandata femeilor gravide si bolnavilor de rinichi.

Efectul: fiind diuretic, patrunjelul ajuta la eliminarea reziduurilor.
 

Bronsita (medicina populara - leacuri sasesti din Ardeal)

 
Bronsita (medicina populara - leacuri sasesti din Ardeal)


Tratamentul: Sursa aburilor care calmeaza bronhiile iritate este oala cu apa pusa pe foc in bucatarie. Pentru o inhalatie se fierb 3-4 l de apa, in care se introduc 2 linguri cu flori de musetel si 2 linguri cu cimbru si se lasa 10 minute sa se patrunda. Se acopera capul cu un prosop si se tine fata circa 10 minute deasupra aburilor. Se respira alternativ, pe nas si pe gura. Dupa inhalatie, se recomanda odihna (neaparat) si se interzice categoric contactul cu aerul rece de afara.

Efectul: Cimbrul contine tymol, o substanta activa antibacteriana si decontractanta, dupa cum au demonstrat studiile efectuate. Iar musetelul, cu efectul lui antiinflamator, calmeaza mucoasele iritate.
 

Bataturi (leacuri sasesti din Ardeal)

 
Bataturi (leacuri sasesti din Ardeal)


Acolo unde creste batatura, s-a ingrosat stratul cornos al pielii, de obicei din cauza pantofilor care ne bat.

Tratamentul: Se aplica o felie de ceapa pe batatura, pana ce se desprinde „miezul” dureros, dupa care se tin picioarele in apa calda, se sterg si se unge locul cu alifie de galbenele.

Efectul: Sulfidele din ceapa inmoaie stratul cornos al pielii, iar alifia contine tinctura de galbenele, un leac miraculos pentru orice fel de rana.