Medicină informativă

 

A fost redescoperit in urma cu doua decenii, odata cu aparitia extraordinarei carti „Sanatate din farmacia Domnului” a fitoterapeutei de origine austriaca Maria Treben. Un remediu despre care experimentata cunoscatoare a plantelor spunea ca vindeca aproape orice boala. Nu era departe de adevar. Prin timp, miraculoasa tinctura - o veritabila „antologie” de ierburi tamaduitoare - a dovedit ca are efecte benefice asupra sanatatii, dobandindu-si rapid o celebritate meritata. Milioane de flacoane cu pretiosul elixir, in tot felul de formule si dilutii, au fost vandute anual pe tot mapamondul, bitterul suedez devenind intre altele si un simbol al reinvierii traditiei de vindecare cu plante. Dar care este, de fapt, originea acestui remediu? Care dintre zecile de formule care se gasesc acum pe piata este cea buna? Isi merita, oare, bitterul celebritatea?

Originea bitterului suedez

Se pare ca aceasta tinctura a fost descoperita in Evul Mediu de catre legendarul savant si alchimist Theophrastus Bombastus Von Hohenheim, zis Paracelsus, care a vrut sa creeze un elixir din plante care sa prelungeasca tineretea. Dupa un succes fulminant, elixirul-minune a cazut in uitare, fiind pastrat si transmis din tata in fiu doar intr-o familie de medici suedezi, pe nume Samst. Se pare ca elixirul de viata lunga al lui Paracelsus era cu adevarat eficient, pentru ca toti membrii respectivei familii au ajuns la varste impresionante. Klaus Samst, rectorul facultatii de medicina din Uppsala, caruia i se datoreaza repunerea in circulatie a tincturii, a ajuns, de pilda, la venerabila varsta de 104 ani, cand a murit subit, din cauza... unei cazaturi de pe cal. Repopularizat prin cartea Mariei Treben, bitterul suedez si-a dovedit din nou eficienta intr-o serie impresionanta de boli, de la indigestii si migrene la boala canceroasa si maladiile de piele greu vindecabile. Au aparut tot felul de versiuni ale bitterului suedez, in afara celei cu 32 de plante: cu 16 plante, cu 12 plante, cu 8 plante, dar si cu 180 de plante, asa cum il prepara compatriotul nostru Nica Micu, taran din comuna Ivesti, Galati.

Ce este de fapt bitterul suedez?

Este un extract hidroalcoolic sau altfel spus, o tinctura din plante medicinale amare. De altfel, este uneori numit si „aperitiv amar suedez”. De ce amar? Pentru ca plantele si gustul amar au o importanta deosebita in terapia naturista. Remediile naturale amare sunt un drenor puternic pentru ficat si vezica biliara, stimuleaza procesele de eliminare prin amplificarea peristaltismului digestiv, activeaza digestia prin sporirea secretiei de sucuri gastrice. Din punct de vedere psiho-mental, gustul amar este asociat dezamagirii - o sintagma care, analizata din punct de vedere etimologic, inseamna descoperirea, eliberarea de amagire. De aceea, in medicina holistica, remediile amare au in plan psihologic rolul foarte interesant de a ajuta la eliminarea convingerilor si ideilor false, cu alte cuvinte, a amagirilor, care conduc la boala. Practic, nu se poate vorbi in medicina naturista de un proces de dezintoxicare eficient si complet in care sa nu fie folosit gustul amar. Ei bine, diferitele variante de bitter suedez sunt o colectie fara egal de plante amare, cu diferite nuante. Astfel, acest bitter contine plante amare pure (gentiana, tintaura, anghinare), amare aromatice (pelin, coada-soricelului, coaja de portocal amar), amare saline (cicoare, papadie), amare mucilaginoase (lichen de Islanda) etc. Din acest motiv, acest elixir amar este un drenor si detoxifiant extraordinar, ceea ce si explica efectele sale vindecatoare intr-o gama extrem de mare de boli.

Formula cea mai buna de bitter suedez

In ciuda popularitatii sale ca leac, nici pana in prezent nu se stie cu precizie care este reteta originala de bitter suedez. De fapt, anumite componente ale sale, cum ar fi theriacul venetian, sunt chiar formule obtinute prin procedee alchimice, procedee care nu mai sunt cunoscute in prezent. Exista, astfel, mari probabilitati ca astazi sa nu mai poata fi preparat bitterul original pe care l-a creat Paracelsus in Evul Mediu. Dar asta nu exclude eficienta lui. Revenind la una dintre intrebarile puse la inceputul acestui articol: „Care este cea mai buna formula de bitter suedez?”, trebuie sa recunoastem ca raspunsul este foarte dificil de dat. Personal, am fost foarte curios sa aflu in mod practic cu care versiune a bitterului suedez dintre cele existente in prezent la noi in comert se obtin cele mai bune rezultate. Marturisesc ca am fost surprins de faptul ca versiunile obtinute din plante romanesti sunt net mai puternice si mai nuantate ca actiune fata de majoritatea importurilor. Cum este posibil acest lucru? In primul rand, prin calitatea plantelor - mai ales flora medicinala spontana a Romaniei este extrem de bogata in plante medicinale amare si aromatice, cu efecte foarte puternice, care, incluse in reteta acestui remediu, fac adevarate minuni. Apoi, concentratiile de principii active de la bitterurile romanesti sunt mult mai mari decat la cele aduse din strainatate, unde, in mod curios, se pune mai mult accent pe gustul placut al remediului decat pe actiunea sa terapeutica. In fine, se pare ca in domeniul terapiei cu plante, creativitatea autohtona a gasit un teren foarte bun de exprimare, asa incat au fost gasite niste retete de bitter care pun foarte bine in valoare principiile care stau la baza alcatuirii acestui remediu.

Prepararea casnica a bitterului suedez

Iata o reteta ceva mai simpla, compusa din doar douasprezece plante, dar care pune foarte bine in valoare principiile care stau la baza alcatuirii bitterului suedez:
Intr-un borcan cu filet, cu o capacitate de 2 l, se pun cate 2 lingurite din urmatoarele plante sub forma de pulbere (obtinuta prin macinare cu rasnita electrica de cafea): pelin (Artemisia absinthium), anghinare (Cynara scolymus), flori de salcam (Robinia pseudoacacia), foi de dafin (Laurus nobilis), iarba de troscot (Polygonatum aviculare), frunze de frasin (Fraxinus sp.), radacina de angelica (Angelica archangelica), boabe de ienupar (Juniperus communis). Se adauga apoi cate 1 lingurita de pulbere de rasina de brad (Abies alba), seminte de fenicul (Foeniculum vulgare), radacina de urzica (Urtica dioica) si o jumatate de lingurita de pulbere de sofran (Curcuma longa). Dupa ce am pus toate plantele, adaugam un litru si jumatate de alcool alimentar de 50-60 de grade si lasam totul sa se macereze vreme de minimum doua saptamani. La sfarsitul timpului de macerare, se filtreaza preparatul prin tifon si se pune la pastrare intr-o sticla inchisa la culoare, intr-un loc intunecos si rece. Se administreaza de regula 1-2 lingurite din acest preparat, inainte de mesele principale, diluate in apa plata sau ceai.