Medicină informativă

Cand izbutim sa ne apropiem de un copac, e ca si cum l-am auzi spunand: „Vino si cunoaste-te prin mine. Deschide-ti inima. Daca imi intelegi glasul, te pot insoti pe calea noastra comuna, pana la sorgintea eterna a vietii”. Pentru a implica arborele in procesul nostru de insanatosire, nu trebuie sa preparam ceai din frunzele lui. Nu sunt necesare nici un fel de alte premise, in afara de deschiderea si disponibilitatea noastra launtrica. Modalitatea traditionala de a intra in legatura cu un arbore este urmatoarea: descaltati de pantofi si ciorapi, cu talpile simtind nemijlocit pamantul, cu bustul gol sau daca este posibil, complet dezbracati, ne apropiem de copac, ii atingem trunchiul cu varfurile picioarelor si il inconjuram cu bratele. Sau bratele pot fi lipite de el, cu palmele indreptate in jos. De asemenea, se poate ca bratul stang sa fie ridicat in lungul trunchiului, iar bratul drept coborat. Si pozitia inversa este la fel de buna. Aici, fiecare trebuie sa-si aleaga forma de atingere cea mai potrivita si mai placuta pentru el personal, la momentul respectiv. Important este doar sa ne simtim bine, ceea ce inseamna si sa fim total liberi, sa nu ne simtim observati, supusi vreunei presiuni din interior sau exterior.

Cu aceasta, am facut primul pas. Urmeaza sa percepem copacul incet, fara graba. Ne rezemam de el si ne odihnim la pieptul lui. E o concentrare tacuta, in care arborele incepe sa ne ajute. Acum el isi indeplineste rolul de mijlocitor. Inceteaza sa fie doar lemn si frunzis si devine faptura vie care a fost de fapt intotdeauna. Il simtim ca fiinta si tot ca fiinta el ne transmite povestile sale, trecutul, prezentul si viitorul lui. Ca fiinta ne transmite forta, pace, liniste, echilibru, dar si tristete, melancolie, vechi amintiri, griji si sperante. Scoarta lui ni se pare uneori calda, alteori racoroasa. Cateodata, ne face sa lacrimam, apoi ne cheama sa ne trezim din visare. Ne invata sa gasim ocrotire si indispensabilul sentiment de siguranta. Ne arata o lumina in bezna. Durerile se topesc in imbratisari. Traim comunicarea cu copacul. Stam inlantuiti si prin el ne cunoastem pe noi insine. Toate granitele au disparut. Arborele devine un mijlocitor, o veriga pe drumul ascendent al cunoasterii si al implinirii noastre. Ceea ce percepem la el, felul cum il simtim, reflecta ceea ce suntem noi in acest moment. Vedem imaginile arborelui, pentru care suntem deschisi acum. Toate acestea se petrec in planul spiritual. Pornind de aici, el actioneaza apoi si in planul fizic. In organismul nostru, construit din materie opaca, mijlocirea lui se resimte ca un proces de vindecare. Transformarile interioare, subtile, spirituale prind chip si forma la nivelul grosier, corporal. Invizibilul devine vizibil, prin modelarea materiei. In cuprinsul intregii naturi, aceste procese sunt puse in evidenta prin aspectele lor exterioare. Trasaturile caracteristice, „fiinta launtrica”, imbraca forme si astfel devin perceptibile.