Medicină informativă

 

Radacinile, scoarta, mugurii, frunzele, florile si fructele arborilor sunt transformate frecvent in remedii de sanatate. Cu mult mai importanta e insa forta energetica a pomilor fructiferi si a copacilor, o iradiere benefica pentru starea psihica si spirituala a celor ce au nevoie de ajutor, oameni bolnavi, dar si sanatosi care vor sa-si refaca rezervele de vitalitate. Ideea de insanatosire cu ajutorul arborilor e la fel de veche precum omenirea insasi. Din pacate, ea a fost uitata aproape cu totul, foarte putini oameni mai cunosc astazi aceasta metoda. Este o modalitate de vindecare ce s-a pierdut, fiindca necesita receptivitate si timp. Odata cu disparitia treptata a celor doua premise, aceasta terapie subtila a incetat sa-si mai afle locul in societatea noastra tehnicizata, grabita si lipsita de sentimente. Silvoterapia ofera posibilitati nelimitate de a regasi legatura profunda cu natura si prin natura cu noi insine, dar si cu semenii nostri, de a invata din nou sa simtim si sa comunicam. Fireste, este doar una dintre numeroasele modalitati de a impulsiona cautarea sinelui si revigorarea relatiilor cu cei din jur, insa una dintre cele mai frumoase pe care le cunoastem. In silvoterapie, remediul este chiar fiinta vie a arborelui. Ne insanatosim si ne energizam, apeland la forta ce face copacul sa creasca pana la splendoarea deplinei sale maturitati, dupa tiparul caracterului sau specific, al unicitatii lui.

Privite din afara, toate plantele ce alcatuiesc o anumita familie, fie arbori, fie arbusti, fie ierburi, seamana leit unele cu altele, incat suntem incapabili sa le deosebim. Abia cand le cercetam indeaproape, fiecare din ele isi dezvaluie faptura individuala. Prin insusirile sale specifice si prin farmecul sau, un mesteacan tanar ni se arata altfel decat unul matur sau batran. Tot atat de deosebiti sunt un mesteacan sanatos si unul bolnav. 

Fiecare copac, la fel ca fiecare floare sau arbust, are povestea sa. O poveste care poate fi descifrata si inteleasa atunci cand stim sa ne apropiem de ele cu respect si cu drag. Natura, pamantul si tot ce ele adapostesc in sanul lor ni se deschid deodata. La inceput, ni se arata aspectul si imprejurarile exterioare. Incetul cu incetul insa, ne deprindem sa intelegem modul lor de a comunica, limbajul vizual. Astfel vom descoperi ca, de fapt, acest limbaj al imaginilor nu ne este catusi de putin strain. Dimpotriva, il vom recunoaste ca pe propriul nostru limbaj ancestral. Vom percepe, in sfarsit, comunicarea continua dintre toate fiintele existente in lume. Atunci vom intra in dialog cu natura, cu noi insine si cu insasi ideea creatiei. Acest dialog devine o putere vindecatoare. Nu mai e nevoie sa culegem frunze, sa dezgropam radacini, sa rupem flori si sa jupuim scoarta copacilor. Izvorul fortei vindecatoare il gasim chiar in noi, prin dialogul cu arborele. Devenim propriul nostru remediu. Suntem un remediu pentru noi si pentru arbore, la fel cum arborele este un remediu pentru sine si pentru noi. E un dar care ni se ofera si care asteapta ca noi sa invatam a-l primi.