Plantele linistii — remedii naturiste

 

Cate suferinte exista in om, tot atatea plante vindecatoare. Chiar si nelinistea are flori care ii vin de hac.

Sfarsitul lui august - inceputul lui septembrie este momentul cand natura cunoaste o transformare semnificativa: soarele isi slabeste intensitatea, lumina amiezii capata o tenta aurie, cerul devine albastru adanc, verdele frunzelor se inchide la culoare si devine mai putin pregnant, semn ca plantele au ajuns la maturitate. Este o perioada intrucatva de odihna, de repaus intre vara tumultuoasa si grabita si toamna melancolica, care pregateste natura de hibernare. Un moment de implinire si liniste, indus deopotriva de peisaje, de temperaturile domolite, de aromele specifice inceputului autumnal. Un moment propice si calmului sufletesc, un ragaz pentru a vindeca agitatia vacantei si a verii, mai micile sau mai marile spaime si angoase, ori poate starile emotionale negative. Un moment de a ridica stavila intre lumea cea zgomotoasa si noi. In farmacia naturii exista leac pentru tot, flori si plante medicinale care tamaduiesc nu doar trupul, ci si problemele psihice.

„Noaptea adorm foarte greu si am un somn usor, trezindu-ma la orice stimul”
Este o forma de insomnie specifica persoanelor cu o mare energie psihica, pe care insa nu stiu sa o canalizeze, precum si celor emotivi, la care aceasta problema apare temporar, in timpul perioadelor mai agitate. Un remediu sedativ care rareori da gres in aceste cazuri este tinctura de valeriana (Valeriana officinalis). Se foloseste radacina, care in luna septembrie, este gata de recoltare si care se prepara astfel: se pun intr-un borcan cu filet zece linguri de pulbere de valeriana, peste care se adauga doua pahare (400 ml) de alcool alimentar de 70 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa sa se macereze vreme de doua saptamani, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se iau, cu 10 minute inainte de culcare, 1-2 lingurite de tinctura de radacina de valeriana, diluate in jumatate de pahar de apa. Tratamentul se face douasprezece seri la rand, urmate de patru zile de pauza. Valeriana calmeaza prompt gandurile si emotiile, atenueaza stresul si frica, induce o stare de liniste si calm propice unui somn odihnitor.

„Ma enervez foarte usor”
Controlul impulsiunilor agresive este fara doar si poate una din cele mai spinoase probleme ale psihologiei si ale medicinii. Aceasta, cu atat mai mult cu cat starile de nervozitate sunt de mai multe feluri: exteriorizate sau interiorizate, de moment sau de durata, motivate mai mult sau mai putin etc. Cert este un lucru - starile de enervare repetate, oricat de justificate ar putea parea, sunt o adevarata otrava, atat pentru psihic, cat si pentru corp, atat pentru propria fiinta, cat si pentru cei din jur. Calmantele de sinteza nu sunt decat rareori o solutie pentru cei care se confrunta cu aceasta problema, plantele medicinale cu actiunea lor blanda si de lunga durata fiind un remediu mult mai potrivit. Dintre remediile vegetale folosite contra nervozitatii am ales doua, pe care le vom prezenta in continuare:

- Mugurii de tei (Tilia sp.) se gasesc in farmacii sub forma maceratului glicerinat si se administreaza sub forma unor cure de 1-2 luni. In fiecare zi, se iau de trei ori, cate 50 de picaturi din acest preparat, diluate in putina apa. Mugurii de tei sunt in mod special recomandati persoanelor impulsive, extrovertite, dominatoare, care au accese de furie.

- Captalanul (Petasites officinalis) este o planta de munte, care creste in apropierea cursurilor de apa. Se mai numeste si brusture dulce, datorita parfumului frunzelor sale uriase, care au proprietati calmante exceptionale. Din frunzele uscate se face o pulbere prin macinarea cu rasnita electrica de cafea, pulbere din care se administreaza de 3 ori pe zi cate o lingurita rasa, in cure de minimum o luna. Este un remediu exceptional in tratarea nervozitatii la persoanele introvertite, care nu isi exteriorizeaza decat foarte rar resentimentele si ajung sa traiasca stari de frustrare intensa, explodand.

„Am cosmaruri sau visuri chinuitoare, adesea somnul meu este intrerupt de stari puternice de neliniste”
Originea acestor tulburari de somn este inca neelucidata. Ipoteza cel mai des vehiculata este aceea ca frustrarile si temerile nerezolvate si apoi refulate in timpul starii de veghe se concretizeaza in timp ce dormim sub forma viselor urate. Problema este ca, repetate, aceste vise ajung sa faca somnul prea putin odihnitor si sa produca, printr-o reactie in lant, tulburari emotionale mult mai grave. Ce este de facut? In flora noastra medicinala exista o planta despre care tocmai am vorbit, captalanul, care pe langa calitatea sa exceptionala de calmant, mai are o enigmatica proprietate: limpezeste visele si face somnul mai odihnitor. Cei care au studiat efectele acestei plante asupra psihicului uman au afirmat chiar ca acest remediu favorizeaza o stare de expansiune afectiva ce elimina emotiile neplacute si favorizeaza, in timpul starii de somn, trairea unor emotii benefice: iubire, bucurie, calm etc. Se administreaza dupa-amiaza, la ora 17, o lingurita din pulberea acestei plante si inca o lingurita seara, inainte de culcare. Tratamentul dureaza o luna si se poate relua dupa 5-7 zile de pauza.

„Vremea rea imi da stari de tristete si neliniste”
In termeni de specialitate, aceasta problema, de care sufera milioane de oameni, se numeste meteosensibilitate si este tot mai larg raspandita. Mai ales in perioadele ploioase, cu cer inchis si cu plafon de nori jos, starile emotionale cunosc aceeasi evolutie ca si vremea de afara, tinzand sa devina instabile si mohorate. Care este leacul? O planta cu proprietati psihostabilizante, care creste in gradina: rozmarinul (Rosmarinus officinalis). Din aceasta planta se realizeaza o infuzie combinata astfel: se pun 2-3 lingurite de rozmarin maruntit la macerat intr-o cana de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se opareste cu o cana de apa clocotita, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ o jumatate de litru de preparat, care se administreaza pe parcursul unei zile. Rozmarinul confera o stare de buna dispozitie si tonus psihic, atenueaza fluctuatiile emotionale specifice meteosensibililor, micsoreaza receptivitatea la stimulii perceputi ca negativi (lumina redusa si cenusie, zgomotul monoton al ploii, umezeala etc.).

In perioadele friguroase si umede, un leac extraordinar pentru psihic si corp se obtine dintr-o ruda de origine mediteraneana a rozmarinului, si anume maghiranul (Majorana hortensis). O infuzie fierbinte, obtinuta prin oparirea a 3 lingurite de maghiran cu o jumatate de litru de apa, are proprietati incalzitoare rapide, relaxante si chiar euforizante, risipind depresia indusa de vremea de afara.

„Sufar de anxietate”
Anxietatea este o stare de teama puternica, fara un motiv aparent. In prezent constituie - se pare - cea mai frecvent intalnita tulburare emotionala la noi in tara. Cauza profunda a anxietatii este acumularea de frici, de tensiuni cauzatoare de ingrijorare, care ajung ulterior sa se traduca prin aparitia unor stari de angoasa, de teama, cu atat mai intensa, cu cat motivul ei scapa celui care o traieste. Exista in momentul actual medicatie anxiolitica, care se administreaza celor la care aceasta tulburare emotionala apare in forme grave. In formele mai usoare, insa, este extrem de eficient un remediu pe cat de cunoscut, pe atat de puternic: iarba de sunatoare (Hypericum perforatum). Studiile moderne arata ca aceasta iarba de leac aparent banala actioneaza ca un adevarat normalizator al activitatii emotionale, reducand pur si simplu gradul de excitabilitate psihica, dar fara a da reactii adverse, de genul apatiei, al starilor de confuzie mentala etc. Din contra, sunatoarea este un vigilizant, adica un remediu care tine mintea treaza si limpede, conferind un gen de imunitate la stari emotionale negative, cum ar fi anxietatea, depresia, astenia. Se administreaza de trei ori pe zi cate o lingurita de pulbere de planta, luata cu putina apa.

„In situatiile stresante simt cum ritmul cardiac o ia la galop si ma panichez”
Ghizdeiul (Lotus corniculatus) este o planta cu tulpini ierboase si flori delicate, de culoare galbena, extrem de des intalnita pe pajistile din zonele de deal si de munte de la noi. Asa cum o arata si denumirea stiintifica, este inrudit cu faimosul lotus si are doua calitati terapeutice extrem de pretioase: actioneaza ca un calmant psihic bland si totodata regleaza activitatea si ritmul cardiac. Este probabil cel mai eficient remediu de la noi, in tratarea nevrozelor cardiace. Se administreaza sub forma de tinctura preparata astfel: se pun intr-un borcan cu filet cincisprezece linguri de pulbere de tulpini inflorite de ghizdei, peste care se adauga doua pahare (400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de zece zile, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata va fi pusa in sticlute mici, inchise la culoare. Se ia cate o lingurita de tinctura de ghizdei de patru ori pe zi, in cure de 2-3 luni.

„Am un somn greu, dar ma trezesc mai obosit decat ma culc”
Aceasta tulburare de somn se datoreaza fie unei stari de epuizare cronica, fie unor disfunctionalitati ale sistemului nervos, pentru care momentan nu exista tratament in medicina oficiala. In medicina traditionala, exista insa un leac cu efecte exceptionale: combinatia in proportii egale de frunze de pelin (Arthemisia absinthum) si seminte de chimen (Carum carvi). Din fiecare planta se face o tinctura dupa reteta prezentata la ghizdei, dupa care cele doua tincturi se combina in proportii egale. Din acest amestec se iau seara, cu zece minute inainte de culcare, 50 de picaturi, putandu-se ajunge gradat, daca nu apar efectele scontate, la 150 de picaturi, administrate in doza unica. Administrarea se face pe stomacul gol, ultima masa fiind luata cu minimum 3 ore inainte de culcare. Tratamentul va fi urmat vreme de 21 de zile, dupa care se face o pauza de 10 zile. Tratamentul se poate relua daca este nevoie. Efectele acestui amestec de chimen si pelin sunt uimitoare: somnul devine mult mai usor si mai limpede, ne amintim visele mult mai usor si, cel mai interesant, ne putem programa aceste vise. Pentru aceasta, inainte de a adormi, ne vom relaxa profund si apoi ne vom gandi cu intensitate la un peisaj placut si odihnitor, traind cu anticipatie bucuria din vis, atunci cand ne vom regasi in acel decor. Dupa ceva antrenament, visele placute pe care ni le dorim vor incepe sa apara, iar somnul va deveni mult mai odihnitor, ne vom trezi inviorati si bine dispusi.


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa