Medicină informativă

Gutuile — valori terapeutice, remedii naturiste

Primele marturii despre cultivarea acestor fructe galbene, cu un gust neobisnuit, dulce-astringent si cu un parfum amarui inconfundabil, dateaza de acum 4000 de ani. Atunci s-au cultivat - se pare - pentru prima oara, in insoritele insule ale arhipelagului grecesc.

Din Grecia antica gutuile s-au raspandit apoi in intreaga Europa si in Asia, ajungand sa fie considerate adevarate ingrediente magice. Romanii le numeau „mere de aur” si le foloseau pentru a se feri de deochi („ochiul rau”) si de farmece.






Copiii debili sau bolnaviciosi erau imbaiati in decoct de gutui pentru a deveni puternici si invulnerabili la boli. Grecii considerau gutuile fructele iubirii si ale fericirii si le aduceau drept ofranda Afroditei, zeita frumusetii si a dragostei.

In timpurile noastre, cercetarile au pus in evidenta proprietati, daca nu magice, cel putin extraordinare, ale acestor fructe in alt domeniu: cel al medicinii.

Gutuile contin substante care stimuleaza ficatul si pancreasul, incetinesc procesele de imbatranire si combat incredibil de eficient teribilul cancer. Va oferim in continuare un mic ghid de folosire a acestor fructe, inca foarte putin cunoscute si apreciate ca valoare terapeutica:

• Insuficienta pancreatica, pancreatita. Sucul proaspat de gutui face adevarate minuni in vindecarea acestor afectiuni, altfel foarte dificil de tratat prin metode clasice. Se bea de trei ori pe zi cate o jumatate de pahar de suc de gutui, diluat cu jumatate de pahar de suc de mere, in cure de minimum trei saptamani. Sucul de gutui are efecte stimulente ale activitatii pancreasului si antiinflamatoare, fiind un excelent adjuvant al medicatiei clasice in aceste boli.








• Hepatita, insuficienta hepatica - se face o cura cat mai lunga (ideal ar fi de o luna si jumatate) de nectar proaspat de gutui, din care se bea cate un litru - un litru si jumatate pe zi. Substantele continute de aceste fructe stimuleaza activitatea hepatica, maresc gradat pofta de mancare, au efecte imunostimulente. Cercetari recente efectuate in Japonia au pus in evidenta existenta in coaja gutuilor a unor substante antivirale, care se pare ca inhiba dezvoltarea microorganismelor ce declanseaza hepatita de tip A, B si C.
• Boala canceroasa - consumul ca atare de gutui, precum si al nectarului (care trebuie sa includa si coaja) obtinut din aceste fructe are efecte exceptionale in tratarea acestei teribile maladii. In anul 2004, cercetatorul nipon Kanematsu Sugiura a demonstrat stiintific faptul ca anumite substante continute de gutui (in special vitamina B17) ajuta la distrugerea celulelor maligne, fara a le afecta pe cele normale.
• Enterita, enterocolita. Un litru - un litru si jumatate de decoct de gutui baut zilnic elimina sau amelioreaza simtitor aceste afectiuni. Gutuile rase si amestecate cu miere, cate jumatate de kilogram pe zi, combat foarte eficient colita de fermentatie. In Anglia, decoctul de gutui este folosit chiar contra hemoragiilor intestinale.








• Colon iritabil, ptozarea intestinelor. Sucul de gutui, din care se consuma cate o jumatate de litru pe zi (eventual in combinatie cu sucul de mere), are efecte tonice remarcabile la nivelul intestinelor. De asemenea, rase si consumate cu miere, gutuile au efecte antiinflamatoare, fiind un remediu surprinzator de eficient pentru persoanele care au colonul iritabil.
• Senzatie de greata si greutate in stomac dimineata. Se consuma dimineata, pe stomacul gol, un sfert sau o jumatate de gutuie, neindulcita. Are un gust destul de neplacut, insa este neintrecut ca remediu antivomitiv si ca stimulent al digestiei.
• Hemoroizi. Se consuma dimineata si seara cate o gutuie cu tot cu coaja, rasa si amestecata cu miere. Are efecte usor laxative, astringente (opreste sangerarile) si antiinflamatoare. Extern, se foloseste o solutie obtinuta din semintele acestui fruct: samburii a doua gutui se strivesc si se pun la macerat intr-un sfert de pahar de apa, de seara si pana dimineata, cand solutia se filtreaza. Cu preparatul obtinut se fac comprese care se pun pe zona afectata. Daca este posibil, se pot face si clisme, cu o para de cauciuc.