Evitati alcoolul si fumatul!

 
Evitati alcoolul si fumatul!

Se stie ca alcoolul slabeste procesele de gandire, scade atentia si precizia miscarilor. Alcoolul nu contine nici un factor nutritiv. Datorita alcoolului, se inhiba posibilitatile de aparare ale organismului, scazandu-i rezistenta.


Bauturile alcoolice ataca mucoasa stomacului, favorizand aparitia gastritei si a ulcerului gastric. Cei care consuma regulat alcool au greturi, varsaturi, tremuraturi ale mainilor, iar influenta alcoolului asupra tesutului hepatic este distrugatoare, transformandu-l in tesut conjunctiv, ceea ce inseamna ciroza hepatica, boala deosebit de grava.


Este falsa si credinta ca alcoolul mareste pofta de mancare. Datorita iritatiei mucoasei stomacului creste secretia de suc gastric, iar senzatia de foame apare din cauza acestei secretii.


Un mare pericol il reprezinta consumul de alcool in momentul conceptiei, pentru ca poate favoriza nasterea unor copii cu malformatii (fara o mana, cu degete lipite, sau cu buza de iepure etc), sau cu tulburari psihice.


Se pune intrebarea, cat se poate bea? Nu este un barem pentru consumul de alcool, dar e bine ca la o masa sa nu se depaseasca un pahar doua de vin ori o sticla de bere. Bauturile alcoolice nu se consuma pe stomacul gol, ci numai dupa mancare. Bauturile alcoolice tari sunt daunatoare pentru organism (coniac, tuica, etc). Cantitatea de alcool in sange creste foarte repede dupa consumarea acestora (100 g coniac de 40 grade ridica alcoolemia cat 400 g vin de 10 grade).


O persoana bolnava nu are voie sa consume alcool, dupa cum nici o femeie gravida nu are voie sa bea. Aveti grija! Daca doriti un copil sanatos, nu se consuma nici o picatura de alcool in momentul conceptiei si in perioada graviditatii.


Fumul de tigara cuprinde peste 2000 de substante toxice si poate provoca o intoxicatie cu efecte daunatoare pentru sanatate.


Dupa 10-15 ani, multi fumatori pot prezenta cancer laringian, pulmonar, gastric etc. Nicotina din fumul de tigara este un toxic care actioneaza asupra muschiului inimii, putand provoca infarct miocardic.


Oxidul de carbon, patruns in sange, altereaza transportul oxigenului la tesuturi. Alte substante din fumul de tigara au actiune toxica asupra cililor vibratili ai mucoasei bronsice, ducand la staza bronsica si favorizand bronsitele cronice. Fumul de tigara este si mai periculos pentru cei care incep fumatul la o varsta frageda, trag in piept fumul, fumeaza in special dimineata pe nemancate si fumeaza mai multe tigari pe zi. Fumatul nu stimuleaza creatia intelectuala, cum spun unii, ci din contra, fumatorii pot avea dureri de cap, scaderea vederii, oboseala si chiar stari de melancolie, cu scaderea capacitatii de munca.


Femeile gravide, care fumeaza, pot pierde sarcina, pot naste copii sub greutatea normala si inainte de termen (prematuri), iar daca fumeaza cand alapteaza pot intoxica noul nascut prin substantele toxice care trec din fumul de tigara inhalat de mama in laptele supt de copil.


Pentru a renunta la tutun este necesara vointa. In cazul cand acel "pic de vointa" va lipseste, reduceti numarul tigarilor in fiecare zi si nu tineti mult tigara in gura. Evitati tigarile umede si nu trageti fumul in piept, pentru ca fumul aspirat este mai toxic. Suprimati tigara de dimineata pe nemancate si nu fumati noaptea. Protejati colegii si familia dvs. si nu fumati in camera copiilor.


© www.medicina-informativa.com - Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa