Familia si sanatatea copiilor: sfaturi si recomandari

 
Familia si sanatatea copiilor

Mai mult decat oricare alta fiinta, omul are nevoie de un climat afectiv pozitiv pentru a face fata nevoilor biologice si ambiantei sociale.


Prin tandretea si interesul pe care adultul le ofera copilului, acesta capata o siguranta in viata. Lipsa grijei pentru copii, ca si insuficienta supraveghere, indrumare si afectiune, influenteaza negativ comportamentul acestora. Parintii care lasa copiii la rude, departe de ei, ca si cei care se manifesta nemultumiti de profesie in fata copiilor, ori le repeta copiilor ca "nu sunt inteligenti sau nu invata ca altii", le creeaza stari negative. Sunt parinti care ii obliga pe copii sa faca eforturi peste puteri, sa participe la activitati extrascolare (balet, limbi straine, muzica etc.) si ii pedepsesc daca nu reusesc. Este o mare greseala si faptul ca unii parinti ii compara pe copii cu fratii mai mari, mai buni elevi, ceea ce le creeaza o stare de inferioritate, un handicap psihic. Tot un copil handicapat devine si cel care este "cocolosit" de parinti. Acesti copii nu se adapteaza usor, sunt fara initiativa, nu au incredere in sine si pot avea tulburari la pubertate.


Unii copii nu se adapteaza procesului scolar, fiind socotiti lenesi. Adeseori ei sunt insa debili, intarziati in dezvoltare, lipsiti de afectiunea familiei. Lenea ca si neatentia sunt tulburari care trebuie sa oblige pe parinti si educatori sa ceara sfatul medicului. Copilul neadaptat provine de multe ori dintr-o familie cu parinti despartiti, sau alcoolici, ori cu locuinta necorespunzatoare fara conditii igienice etc. Sunt, de asemenea, tulburari endocrine, tulburari vegetative, anemii etc, care pot influenta negativ comportarea scolarului. Si unele tulburari psihice au drept consecinte lipsa de interes pentru activitatea scolara, o stare de apatie, copilul fiind considerat lenes. Aceasta stare poate apare si in cazul unor deficiente senzoriale ignorate: copilul nu vede sau nu aude bine, insa cei din jur nu-si dau seama, ii fac observatii pe nedrept, iar acesta se revolta si se descurajeaza. Unele boli ca meningitele, encefalitele, lasa urme si copilul nu mai are o atentie normala, memorizeaza mai greu, devine nestapanit si nu poate intelege explicatiile profesorilor.


Familia e mediul in care copilul trebuie sa traiasca inconjurat de afectiune, fara teama ca va fi pedepsit iar modelul parintilor sa devina un puternic si permanent exemplu. Acordati copiilor afectiune, fiti drepti in judecarea greselilor, lasati-i sa creada in oameni, in viata, insuflandu-se increderea in fortele lor.


© www.medicina-informativa.com - Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa