Insertia sociala a copiilor cu SIDA
Se recomanda imbinarea intereselor sociale cu cele individuale si prevenirea discriminarilor de orice fel, care pot genera conflicte afective sau spirituale.
Este un pericol de a avea in clasa un elev infectat cu HIV?
Virusul nu se transmite in relatiile de zi cu zi, in scoala. In scoala sunt interzise atat relatiile sexuale cat si utilizarea de droguri de orice fel, inclusiv cele injectabile.
Trebuie sa stie directorul scolii despre un elev infectat cu HIV?
De regula scoala este anuntata cand un copil este internat in spital pentru o boala contagioasa. Aceste boli sunt incadrate de catre sistemul oficial de sanatate publica in categoria de boli cu declarare obligatorie nominala. Aceasta are rolul de a limita raspandirea bolii in colectivitate.
Este acesta si cazul infectiei cu HIV? Deoarece HIV nu se transmite in relatiile obisnuite elev-elev sau elev-profesor, scopul informarii directiunii scolii este de a supraveghea medical pe cel infectat cu HIV pentru a putea surprinde cat mai precoce daca apar infectii secundare, complicatii ale infectiei HIV (ex. TBC).
Un alt scop important al supravegherii este acela de a putea stabili un plan cat mai complex de a sustine si a proteja persoanele infectate. Este bine ca profesorii sa afle de la medicul curant in ce masura boala poate afecta in momentul respectiv performantele scolare ale copilului infectat cu HIV si ce probleme pot aparea.
Discutia cu parintii copilului infectat HIV poate lamuri o serie de aspecte privind conduita cadrelor didactice fata de copil, care poate avea la un moment dat nevoi speciale. Dar aceasta nu constituie un motiv de a exclude copilul din colectivitate.
Colaborarea dintre parintii copilului infectat cu HIV si cadrele didactice (profesor, diriginte, invatator, educator) si eventual medicul scolar sau de familie este utila in cazul aparitiei unei epidemii in scoala. Impreuna, acestia pot stabili daca este spre binele copilului respectiv sa fie retinut la domiciliu pentru o perioada relativa de timp. Scopul retinerii la domiciliu este acela de a-l proteja avand in vedere ca imunitatea sa este mai scazuta.
Colaborarea dintre cadrele didactice, medicul scolar (sau de familie) si parintii celorlalti copii din clasa este de asemenea necesara, in special pentru a improspata cunostintele tuturor in sensul educatiei, pentru prevenirea transmiterii HIV.
Toate acestea trebuie facute respectand confidentialitatea privind identitatea copilului in cauza.
Trebuie schimbat programul de educare/invatamant al unui elev infectat cu HIV? Cand se produce aceasta?
Cum am aratat mai sus, daca apar probleme care pot afecta starea de sanatate a copilului infectat cu HIV, conducerea scolii sau dirigintele, la recomandarea medicului pot recomanda retragerea din colectivitate pentru un timp a acestuia. Decizia finala apartine insa parintilor copilului, care-si asuma responsabilitatea, dupa ce au beneficiat de o buna informare si consiliere din partea medicului.
Parintii unui copil infectat cu HIV sunt adesea tentati sa-si expuna copilul unor imbolnaviri in scoala sau gradinita (in perioada unei epidemii in colectivitatea respectiva) daca nu se discuta cu ei suficient de apropiat, cu intelegere si clar, din dorinta de a apara drepturile copilului. Acestia pot interpreta recomandarea de a retine temporar copilul la domiciliu ca pe o manevra de discriminare si indepartare (marginalizare, excludere) din partea scolii sau a gradinitei.
Diminuarea sau chiar alterarea capacitatii intelectuale a copilului, datorata evolutiei bolii constituie un motiv de schimbare si adaptare a programului de educatie in cadrul unitatii respective. Necesitatea schimbarii respective trebuie inteleasa si acceptata in aceeasi masura atat de parinti cat si de cadrele didactice.
Nu trebuie neglijat nici faptul ca si copilul in cauza trebuie facut sa inteleaga schimbarile care se petrec cu el.
Directorul scolii este cel care ia decizia finala in acceptarea in scoala a unui copil cu HIV?
Nu. Nu directorul va decide acceptarea cuiva in colectivitate, ci legea. Daca legea protejeaza persoanele infectate cu HIV, atunci directorul nu are dreptul sa le excluda.
Uneori, insa, cei care raspund de diferite colectivitati de copii sunt confruntati cu situatii pe care trebuie sa le rezolve si nu totdeauna acest lucru este simplu. Spre exemplu, parintii copiilor neinfectati cu HIV (de fapt netestati) ameninta ca isi vor retrage copiii din colectivitatea respectiva, daca nu este exclus copilul infectat cu HIV. In astfel de situatii, directorul nu trebuie lasat singur. El are nevoie de toate cadrele didactice si de personalul cabinetului medical. In primul rand, trebuie efectuata informarea si educarea personalului, a cadrelor didactice in privinta HIV (cai de transmitere, mijloace de prevenire, modalitatea de convietuire cu persoanele infectate).
Apoi, acestia toti, cu convingere, trebuie sa transmita toate aceste informatii parintilor copiilor neinfectati cu HIV.
Rolul medicului este decisiv. El poate raspunde la intrebarile venite din partea parintilor, a copiilor si a cadrelor didactice. El va decide daca copilul respectiv poate intra in colectivitate in momentul respectiv, dupa examinarea generala si discutia cu parintii copilului in cauza.
Datoria cadrelor este de a veghea ca in cursul programului in colectivitate sa nu se produca accidente provocatoare de sangerare. Dar aceasta obligatie trebuie sa nu fie uitata in nici o colectivitate de copii, nu numai acolo unde sa afla si copii cunoscuti ca avand infectia cu HIV.
Informarea parintilor, discutiile cu acestia, intr-un cuvant educarea lor, va facilita acceptarea copilului infectat cu HIV. Acest proces de educatie trebuie sa aiba loc pretutindeni, inainte de a aparea astfel de situatii.
Daca directorul scolii a fost informat ca cineva in colectivitate este infectat cu HIV, acesta trebuie sa informeze pe cineva la randul sau?
In acest sens decizia ar trebui sa revina persoanei infectate sau apartinatorilor copilului.
Legea nefiind clara, directorul poate sa informeze medicul scolar, pentru ca acestia sa isi dea avizul epidemiologic. Medicul respectiv va asigura secretul de serviciu. Invatatorul de la clasa respectiva poate fi informat pentru a nu slabi atentia in supravegherea tuturor copiilor, pentru a preveni accidentele si pentru a observa cu atentie oricarui semn de boala. Invatatorul are obligatia de a educa copii, la nivelul acestora de intelegere, in privinta infectiei HIV, educatia trebuie sa se efectueze programatic, chiar si fara a avea cunostinta de existenta unui copil infectat cu HIV.
Ce se intampla cu un copil infectat cu HIV cand starea sa constituie un risc pentru sanatatea colectivitatii?
Medicul scolar trebuie sa anunte invatatorul cand copilul infectat cu HIV prezinta o boala contagioasa. Pe perioada bolii respective, copilul este scos din colectivitate, ca orice alt copil. Se recomanda ca scoaterea din colectivitate sa nu se prelungeasca inutil deoarece aceasta poate afecta copilul infectat cu HIV prin starnirea de speculatii privind sanatatea sa si periclitand confidentialitatea.