Medicină informativă

 

Din aceeasi clasa a teniilor face parte si o tenie mult mai mica (Hymenolepis nana), cunoscuta din aceasta cauza si sub numele de tenia mica. Desi de o forma asemanatoare, aceasta tenie nu are mai mult de 200 de proglote si abia masoara 2-4 cm. Totusi ea reuseste sa produca o serie insemnata de tulburari, datorita faptului ca parazitarea intestinului este data nu de un exemplar ci de zeci, sute si uneori mii de exemplare.


Parazitul depune ouale in intestin, ceea ce permite diagnosticul bolii prin examene parazitologice ale materiilor fecale.


Boala poate trece neobservata chiar la copii in cazul cand numarul parazitilor fixati in intestin este mic. In infestarile mai mari, boala se insoteste de dureri abdominale (localizate in etajul inferior al abdomenului), greturi, varsaturi, lipsa poftei de mancare, diaree si o stare generala de epuizare. In cazuri mai rare, s-au semnalat stari de nervozitate, astenii si chiar crize epileptiforme.


La unii copii s-au semnalat unele tulburari de vedere si de auz care au disparut odata cu indepartarea totala sau partiala a parazitilor. La adult, himenolepidoza este extrem de rara si cand se intalneste, apare fara semne de suferinta clinica.


Diagnosticul bolii rezulta din identificarea la microscop a oualor.


Copii infestati elimina odata cu materiile fecale si ouale parazitului. Desi putin rezistente in mediul extern, acestea pot asigura transmiterea bolii prin intermediul mainilor nespalate sau al alimentelor contaminate. Printre copii, boala se raspandeste prin intermediul obiectelor (jucarii, olite de noapte etc.) pe care ajung oua de paraziti.


Ca si alte parazitoze, himenolepidoza se combate prin respectarea cu strictete a regulilor de igiena (spalarea sistematica a mainilor, protejarea alimentelor de contaminare, utilizarea corecta a closetelor etc.). O atentie deosebita trebuie acordata respectarii regulilor de igiena in unitatile de copii (crese, gradinite, camine, scoli).

 

Parazitul care produce aceasta boala este tot o panglica din aceeasi categorie cu teniile, cunoscut insa sub numele de botriocefal (Dyphyllobotrium latum). Botricefalul este alcatuit dintr-un cap de forma ovoidala, un gat si un corp. Corpul este format dintr-un numar mai mare de proglote (in jur de 3000), parazitul fiind si mai lung decat tenia (10-15 m). De retinut ca proglotele de botriocefal, spre deosebire de cele de tenie, poseda un uter prevazut cu un orificiu de eliminare a oualor, asa incat, in aceasta parazitoza, ouale sunt depuse in intestin si ca atare vor aparea si in scaune. Acest lucru face posibil diagnosticul de botriocefaloza prin examenul microscopic al materiilor fecale (examen parazitologic).


Botriocefalul are si un mod deosebit de evolutie. Astfel, ouale parazitului, evolueaza, nu pe uscat, ci in apa. In mediul acvatic ele trec prin doua gazde, mai intai prin organismul unui mic crustaceu, pentru ca intr-al doilea stadiu sa aiba nevoie de organismul unei specii de peste in care se vor forma larvele (pleurocercoizii).


Boala are manifestari clinice asemanatoare cu cea a teniazelor. Pe langa unele tulburari digestive (dureri abdominale, pofta capricioasa de mancare, balonari, tulburari de tranzit intestinal etc.), mai mult sau mai putin accentuate, in unele cazuri au fost semnalate si unele manifestari din partea sistemului nervos. Trecatoare si neinsemnate de cele mai multe ori, ele pot sa ia uneori un caracter mai grav. Astfel, bolnavii pot avea ameteli, dureri de cap, nevralgii si chiar unele tulburari psihice.


In recunoasterea bolii, vom pleca si de la faptul ca botriocefaloza, se ia prin carnea de peste, ca atare boala poate fi suspectata la persoanele care provin din regiuni unde pestele (sau icrele de peste) intra mai frecvent in alimentatie.


Diagnosticul de certitudine il da insa numai laboratorul. Botriocefalul, depunand ouale in intestin, acestea pot fi usor descoperite la examenele parazitologice. Cei parazitati, eliminand la intervale si cate un fragment mai mare din corpul parazitului, diagnosticul va putea rezulta si din semnalarea acestuia.


Ouale de botriocefal, dupa ce au fost eliminate de om, sau de acele animale care, ca si omul, pot gazdui parazitul adult vor evolua in apele in care intalnesc crustaceul si respectiv pestii care ii servesc ca gazda intermediara. Iata de ce raspandirea bolii va fi favorizata de depunerea materiilor fecale in afara latrinelor si de contaminarea, pe diferite cai a apelor in care se gasesc cele doua gazde intermediare.


Omul se infesteaza prin carne cruda sau insuficient fiarta sau fripta a unor pesti ca stiuca, mihaltul, bibanul, pastravul s.a.m.d. Icrele, insuficient prelucrate, pot servi, de asemenea, drept cale de infestare a omului.


Pentru combaterea bolii, descoperirea celor parazitati si tratarea lor este necesara sa fie urmata de inactivarea cu apa clocotita a produselor eliminate (materii fecale, parazitul, ouale). Pentru a nu raspandi boala printre animale (pisici, caini etc.), vom evita sa dam acestora peste crud, eventual infestat. De asemenea este indicat ca latrinele sa fie amplasate in locuri care sa permita protejarea apelor.


Pestele va fi consumat, numai dupa ce a fost in mod suficient tratat prin incalzire, inghetare sau sarare. In acelasi scop si icrele in care se pot gasi larvele parazitului, vor fi prelucrate cat mai corect.

 

In etiologia teniazelor intra mai rar Taenia solium, care se ia din carnea de porc si mai frecvent Taenia saginata, care se ia din carnea de vita. Ambele tenii au corpul alungit si turtit in forma de panglica, motiv pentru care acesti paraziti sunt cunoscuti, in popor, sub numele de panglica.


Teniile sunt formate dintr-un cap mic (scolex) de aproximativ 1 mm, dintr-un gat scurt si un corp lung (strobila), constituit dintr-o insiruire de segmente (proglote). Acest corp, este in cazul Taeniei solium mai fin si mai transparent, din cauza unor mase musculare mai mari la aceasta din urma. Avand miscari proprii, proglotele de Taenia saginata pot parasi intestinul si in perioada dintre doua scaune, pe cand in cazul Taeniei solium ele vor fi eliminate numai odata cu scaunele. Cele doua tenii se deosebesc intre ele si ca lungime. Taenia solium are, de regula, sub 1000 de segmente. Aceste segmente (proglotele), incarcate cu oua, nu se desfac, de obicei, in intestin si ajung in mediul exterior odata cu scaunele. Pentru a se dezvolta, ouale au nevoie de o gazda intermediara. In cazul Taeniei solium, ingerate de catre porcine, ele evolueaza in organismul acestora pana la stadiul de larva sau cisticerc, iar in cazul Taeniei saginata, ingerate de bovine, ele evolueaza in acelasi mod.


De obicei, teniile se fixeaza in intestinul subtire intr-un singur exemplar (rareori in mai multe). Prezenta lor in intestinul omului este insotita, in marea majoritate a cazurilor, de diferite tulburari. Astfel, pe langa dureri abdominale generalizate sau mai frecvent localizate in epigastru, bolnavii se plang de o forma dureroasa, balonari, senzatii de greata sau chiar varsaturi si uneori de diaree sau constipatie. Daca unii acuza o lipsa totala a poftei de mancare, altii, din contra, au o pofta exagerata. In acelasi timp, bolnavii se simt incomodati de faptul ca elimina, atat cat sunt parazitati, proglote.


Datorita actiunii toxice si alergice a celor doua tenii vom intalni si alte manifestari ca: dureri de cap, ameteli, insomnii, senzatii de sufocare sau de nod in gat, fenomene care dispar dupa indepartarea teniei din organism. Unii bolnavi, dar mai ales unele bolnave, fac si o teniofobie, sustinand in mod neintemeiat ca in intestinul lor se mai gaseste o tenie, pe care in realitate, au eliminat-o cu cap cu tot, cu ani in urma.


Recunoasterea bolii numai dupa manifestarile clinice este aproape imposibila. Dat fiind faptul ca proglotele, in care se gasesc ouale parazitului, se elimina fara a se desface in intestin, diagnosticul pentru descoperirea oualor in probele de materii fecale este foarte greu de pus. In mod practic, diagnosticarea va rezulta din identificarea proglotelor, eliminate de cei parazitati. Prin semnalarea acestor proglote si prin prezentarea lor la laborator, bolnavii sprijina medicul in stabilirea diagnosticului bolii.


Odata eliminate, ouale de parazit au calitatea de a rezista destul de mult la influenta diferitilor factori externi (frig, lumina solara etc.). De aceea, in mediul rural, in gospodariile unde nu se folosesc corect latrinele, ouale pot ajunge in curti, gradini, pasuni etc., de unde vor putea fi ingerate de animale. Infestarea omului se face prin consumul carnii insuficient fiarta sau fripta. Cisticercii, destul de mici, nu se pot vedea cu ochiul liber, fapt care favorizeaza raspandirea lor prin carne necontrolata, rezultata din taieri clandestine. O imprejurare in care se pot contracta asemenea parazitoze este data si de obiceiul gospodinelor de a gusta din carne in timpul prepararii acesteia.


Pentru a preveni raspandirea bolii este necesar ca cei parazitati sa fie descoperiti si supusi tratamentului menit sa elimine parazitii din intestin.


Este obligatoriu ca produsele eliminate (proglotele mai mici sau mai mari ca si parazitul in intregime) sa fie oparite cu apa clocotita inainte de a fi aruncate la W.C.


Animalele (porcinele, bovinele), care servesc ca gazda intermediara parazitului in cursul evolutiei sale, nu vor fi lasate sa se apropie de terenurile din jurul latrinelor, pe care pot ajunge proglotele din tenii. Sacrificarile clandestine de animale vor fi interzise, iar controlul carnii in abatoare va fi facut cu atentie. In sfarsit, pentru a preveni infestarea, carnea va fi consumata numai dupa ce a fost bine fiarta sau fripta.

 

Eruptiile acneiforme si foliculita reprezinta cele mai frecvente dermatoze pustuloase. Un aspect important in evaluarea pustulei foliculare este determinarea agentului patogen asociat, de exemplu: flora normala, Staphylococcus aureus, Pseudomonas aeruginosa (foliculita de cada), Malassezia, dermatofiti (granulom Majocchi). Printre formele neinfectioase de foliculita se afla: foliculita eozinofilica asociata cu HIV, foliculitele determinate de medicamente cum ar fi glucocorticoizi si litiu. Administrarea pe cale sistemica a unor doze mari de glucocorticoizi poate determina o eruptie extinsa de pustule foliculare pe trunchi, caracterizata de leziuni aflate toate in acelasi stadiu de dezvoltare. Cu privire la bolile sistemice subiacente, pustulele sunt o componenta caracteristica a psoriazisului pustulos si pot sa apara in emboliile septice bacteriene sau fungice.