Cistitele obisnuite
- Boli renale -
Prin cistita se intelege infectia vezicii urinare. Este produsa de diverse cauze. Termenul de cistita este aplicat, in mod abuziv, la orice urinare frecventa (= polachiurie), care, uneori, nu are nici o legatura cu infectia. Cum se intampla, de pilda, in diabetul zaharat sau insipid sau in insuficienta renala cronica, boli in care pacientul urineaza o mare cantitate de lichid, (2—3—4 litri si chiar mai mult in 24 de ore). Sau in cazuri in care vezica prezinta o capacitate redusa, din cauza ca nu are spatiu unde sa se expansioneze, ca in prezenta tumorilor pelvine, sarcinei etc. Alteori, sfincterul neted, intern, vezical este iritat, prin existenta unui adenom de prostata sau prin modificari in compozitia normala a urinei, care este prea acida sau contine cristale de oxalat sau de acid uric etc. La femeie, polipii uretrali sau neoformatiunile inflamatorii ale meatului uretral sau o vulvovaginita ori un cistocel pot cauza o urinare deasa, fara ca vezica sa fie catusi de putin bolnava.
Tumorile uterine si anexiale, histeropexiile pot produce polachiurii mecanic, prin compresiunea pe care o exercita asupra vezicii, in timp ce sarcina, perioada menstruala sau tulburari in functiile ovarelor pot fi la originea polachiuriilor endocrine. Mai rar, leziuni nervoase pot produce o urinare frecventa. Sunt atatea femei care se plang ca fac mereu „cistite“ si ca, cu toate tratamentele urmate, cistita nu se vindeca. Uneori, cele care au facut si uroculturi, recunosc ca acestea au iesit mereu sterile.
In capitolul de fata ne vom ocupa de inflamatia peretelui vezical, care singura merita numele de cistita si care se caracterizeaza prin trei manifestari: polachiurie, durere si piurie.
Cauza determinanta a cistitei este reprezentata de agenti microbieni diferiti: colibacilul, care este cel mai obisnuit, stafilococul, proteusul, streptococul, gonococul, mai rar piocianicul, bacilul paracoli etc. Microbii anaerobi pot produce si ei cistite. Virusurile au fost si ele incriminate ca producatoare de cistite. Uneori, cistita este provocata de un singur microb, alteori exista o asociatie microbiana. Si alti factori predispun la cistite. Normal, mucoasa vezicala este rezistenta la infectii. Scaderea acestei rezistente naturale predispune la infectii. Printre acesti factori notam: traumatismul vezical, alterarea peretelui vezical, retentia de urina si congestia peretelui vezical.
a) Congestia peretelui vezical poate fi produsa de frig, de inflamatii din vecinatate (anexita, metrita), congestii ale organelor pelvine (menstruatie, sarcina).
b) Traumatismele, care lezeaza mucoasa si deschid poarta de intrare microbilor, ca in cazul calculului vezical.
c) Retentia de urina actioneaza prin intermediu] congestiei pe care o provoaca si prin contactul prelungit al microbilor, care se gasesc normal in urina, cu peretele vezical.
d) Alterarea peretelui vezical, ca in existenta de tumori vezicale, diverticuli etc, favorizeaza, de asemenea, aparitia cistitei.
Cistita se poate intalni la orice varsta si sex. In copilarie este mai frecventa la fetite decat la baieti, din cauza scurtimei uretrei si a vulvitelor. La varsta adulta si la batranete, barbatul este mai des atins de cistita decat femeia, din cauza unei frecvente crescute a leziunilor aparatului urinar (uretrite, stricturi uretrale, adenom de prostata etc).
Cistita, ca sa-si mentina acest nume, trebuie sa prezinte trei semne: polachiurie, durere si piurie. Fara puroi, nu exista cistita.
Polachiuria
Este de intensitate variabila, in raport cu intensitatea cistitei. Nevoia de urinare este perceputa la fiecare jumatate de ora sau chiar la cateva minute. Persista ziua si noaptea, impiedicand odihna bolnavului. Nevoia de urinare este in acelasi timp imperioasa, bolnavul neputand retine urina si fiind fortat de a o evacua imediat. In caz contrar, pierde involuntar urina. Repausul nu usureaza totdeauna durerile, nici nu scade frecventa mictiunilor, dar miscarea provoaca, aproape totdeauna, nevoia de a urina. Polachiuria este datorata micsorarii capacitatii vezicii urinare, prin iritabilitatea crescuta a muschiului vezical si a sfincterului uretral intern.Durerea
Durerea, in cistita, preceda, insoteste si urmeaza mictiunea. Ea are sediul in regiunea retropubiana si iradiaza in perineu, anus, penis si de-a lungul uretrei, pana in gland. Durerea preceda putin mictiunea. Nevoia de a urina se traduce printr-o senzatie dureroasa. Ea exista pe toata durata mictiunii si sufera o exacerbare foarte marcata la sfarsit, provocand tenesme vezicale si chiar rectale. Bolnavul, in momentul mictiunii, ia pozitii bizare si figura se contracta, indicand intensitatea suferintei. Durerea persista mai mult sau mai putin dupa evacuarea urinei. In intervalul dintre mictiuni, exista o sensibilitate persistenta in partea inferioara a abdomenului.Piuria
Piuria (prezenta de puroi in urina) este semnalul cel mai constant al cistitei. Nu exista cistita fara piurie. Ea poate fi usoara, cand urina este usor tulbure, sau mai accentuata, cand produce o urina intens tulbure. Aceasta, lasata in repaus, formeaza un depozit vascos si aderent la fundul vasului, prin fermentatie amoniacala.Afara de aceste trei semne constante si caracteristice, se mai pot intalni in evolutia unei cistite si semne, care nu sunt nici constante, nici caraeteristice. Unul este hematuria, de obicei terminala si redusa cantitativ; cateva cheaguri mici sau cateva picaturi de sange, la sfarsitul urinarii. Rar se intampla ca hematuria sa fie abundenta si prezenta in tot cursul mictiunii. In acest ultim caz, ia numele de cistita hematurica. Uneori, in urina pot apare si resturi de fibrina si sfaceluri de mucoasa. Acestea, prin fermentatie, produc un miros extrem de fetid al urinii. Acest tip de cistita se intalneste in prezenta unei tumori vezicale. Starea generala se poate altera, in cursul unei cistite, prin lipsa de somn si de odihna a bolnavului, care nu are timp de repaus, impins mereu de satisfacerea nevoi urinare. De notat ca febra nu exista in cistita, deoarece mucoasa vezicala este impermeabila pentru toxinele microbiene. Prezenta ei marcheaza aparitia unei complicatii renale, prostatice, perivezicale etc.
Semnificatia cistitei
In studiul cistitei nu ne intereseaza numai semnele bolii, ci si originea, cauzele care au provocat-o, pentru a le cunoaste si a le trata. Tratamentul numai al cistitei nu este suficient, fara a trata si cauza care a provocat-o. Exista cistite de origine renala, vezicala, uretro-genitala si intestinala.a) Cistite de origine renala. Este cunoscuta existenta de leziuni renale care evolueaza tacut, fara nici o simptomatologie la nivelul lombei, dar complicate si descoperite prin existenta unei cistite. Exista chiar un precept in medicina, care spune ca „inapoia oricarei cistite trebuie cautata o pielita“. Microbii ajung in vezica, coborand din rinichi, unde au determinat o pielita, pionefrita sau pionefroza. In fata unei cistite persistente, care se repeta, trebuie facute explorari, pentru descoperirea leziunii uretero-pielo-renale.
b) Cistitele de origine vezicala. In aceste cazuri, leziunea care produce infectia se gaseste in interiorul vezicii: o stagnare de urina, ca in adenomul de prostata, stricturi uretrale, leziuni nervoase etc, o alterare a peretelui vezical (ulcer vezical, tumori), corpi straini (un calcul), o radionecroza a peretelui vezical dupa radioterapie etc.
c) Cistitele de origine uretro-genitala sunt prezente la ambele sexe, dar mai ales la femei, conditionate de scurtimea uretrei si deschiderea acesteia intr-o regiune unde sunt posibile multe procese septice. Aceste cistite sunt descrise, la femeie, sub numele de „cistite ginecologice“ si succed uretritelor, metritelor cervicale determinate mai ales de Trichomonas vaginalis, bartolinitelor, vulvovaginitelor, traumatismelor vulvare (ca cistita de deflorare). Prin intermediul uretrei, microbii ajung in vezica si determina cistita. Retroversiunea uterului gravid si tumorile uterine pot favoriza cistita, prin stagnarea de urina pe care o pot provoca. Uneori si aceasta survine foarte rar azi, in era antibioticelor si a examenelor medicale precoce, o anexita supurata ori un piosalpinge pot fistuliza in vezica. La barbat, cistita de origine uretro-genitala urmeaza unei infectii a uretrei posterioare si a prostatitei.
d) Cistitele de origine intestinala sunt foarte rare astazi si urmeaza unei colectii purulente care apartine intestinului si care fistulizeaza in vezica (abces perisigmoidian sau perirectal, care apar dupa un diverticul sau neoplasm, abces apendicular etc).
Dupa felul in care evolueaza, se pot distinge mai multe tipuri de cistite:
1. Cistita acuta, care se caracterizeaza prin violenta simptomelor: tenesme exagerate, piurie abundenta, hematurie terminala. Durata ei este scurta (8—10 zile) si prin tratament dispare fara urme. Se intalneste des la copii, produsa de colibacili si la adulti, de blenoragie, azi destul de rara.
2. Cistita subacuta, cu o simptomatologie mai redusa decat in forma precedenta, se intalneste mai ales la femei si originea ei este intestinala sau genitala. Sunt adesea cistite recidivante. Mai rar, originea ei poate fi inalta, renala (cistita tuberculoasa).
3. Cistita cronica prezinta o simptomatologie atenuata. Este urmarea unei cistite acute care nu s-a vindecat, din cauza unui tratament incomplet sau prin nedescoperirea si netratarea cauzei care o intretine: stricturi uretrale, adenom de prostata, tumoare vezicala, calculi vezicali etc. In cursul evolutiei cistitei cronice pot aparea si perioade acute cu exacerbarea simptomatologiei. Un tip de cistita cronica este oferit de cistita tuberculoasa.
Netratate, cistitele pot produce complicatii, uneori grave: necroza peretelui vezical poate duce la peritonita de origine vezicala, iar inflamatia tesutului din jurul vezicii duce la pericistita supurata. Lezarea peretelui vezical ameninta capacitatea vezicala si cele trei orificii, prin crearea unui tesut de scleroza, care inlocuieste partial sau chiar in totalitate, stratul muscular. Inlocuirea elementului nobil — fibra musculara — cu tesut de scleroza are drept urmare o reducere a capacitatii vezicale. Bolnavul, din aceasta cauza, trebuie sa urineze mai des. In caz de cistita tuberculoasa, capacitatea vezicala poate fi redusa la cativa mililitri de urina. Tot din cauza sclerozei peretelui vezical orificiile ureterale sunt sau beante (= largi) sau stenozate (= stramte). In primul caz, urina din vezica infectata poate urca pana la rinichi, atunci cand vezica se contracta pentru a expulza urina, producand un reflux vezico-pielic. Astfel, infecteaza si distruge rinichiul, in caz de stenoza a orificiului ureteral, producand dificultati in evacuarea urinei produse de rinichi, cavitatile incep sa se dilate, se ajunge la ureterohidronefroza care, lent si sigur, distruge rinichiul. Scleroza celui de-al treilea orificiu, colul vezical, produce greutati in evacuarea urinei, cu aparitia unui reziduu vezical, cu toate consecintele legate de prezenta lui.
Diagnosticul unei cistite este usor. Trebuie avut grija sa nu se eticheteze drept cistita orice urinare frecventa. Daca in urina nu se gasesc puroi si germeni, la urocultura, diagnosticul de cistita cade. La femeie, multe afectiuni din vecinatatea vezicii pot provoca nevoia do a urina frecvent si chiar dureros: tumori uterine, inflamatia trompelor, prolapsul genital, tulburari endocrine (la pubertate, in sarcina, la menopauza). De asemenea, afectiuni ale uretrei, ca polipi sau ureterocelul, pot provoca polachiurie. Dar urina este limpede, fara puroi. Diagnosticul de cistita nu este suficient pentru medic. Acesta urmareste sa afle si cauza cistitei, pentru a aplica tratamentul cel mai bun, care este tratamentul cauzal. Pentru aceasta sunt necesare, uneori, explorari complementare: un examen radiologic, o urografie, care ne arata functia si anatomia intregului aparat urinar, o cistoscopie, care ne poate descoperi, de exemplu, o tumoare vezicala — cauza de cistita etc.
Ce avem de facut in prezenta simptomelor de cistita? Trebuie sa ne prezentam la examen medical si medicul, prin explorarile pe care le face, precizeaza existenta cistitei si cauza care a provocat-o. Cunoscand cauza, se poate aplica tratamentul cel mai indicat, adica atat impotriva cauzei (o inflamatie uretro-prostatica, vaginala, renala etc.), — cum am notat mai sus — cat si impotriva cistitei. Acest tratament consta in calmarea durerii si a infectiei.
Durerea este calmata prin aplicarea de caldura pe regiunea hipogastrica (perna electrica, buiote cu apa calda, bai calde generale ori de sezut). Se pot face si clisme medicamentoase calde, la, '17—38°C sau se introduc, in rect, supozitoare calmante — 1—2 pe zi. Se recomanda bauturi abundente (ceaiuri, compot, apa minerala de masa), evitarea frigului, a constipatiilor, a excitatiilor sexuale. Repausul la pat nu este necesar, uneori chiar agraveaza simptomele, prin congestia pelvina pe care o intretine. De asemenea, trebuie evitate alimentele si bauturile excitante (alcoolul, condimentele ca piperul, boia, ardeiul iute, mustarul, otetul, cafeaua, ciocolata, carnea de vanat).
Lupta impotriva infectiei se duce azi usor, datorita existentei unei game mari de chimioterapice si antibiotice. Alegerea lor se face dupa executarea unei uroculturi, cu cercetarea sensibilitatii germenului izolat la antibiotice si chimioterapice. Se mai poate recurge la introducerea de substante chimice in vezica (nitrat de argint, oleu gomenolat etc), foarte eficace in unele cistite rebele. Medicul este cel care apreciaza alegerea tratamentului si durata lui. In cazul cistitei tuberculoase, se administreaza tuberculostaticele specifice acestei infectii.
La nevoie, dupa datele oferite de o urografie, se poate indeparta, chirurgical, un rinichi tuberculos distrus, sursa permanenta de infectie in organism, sau un calcul vezical etc.
