Cistopatia endocrina

 
Fara imagine

Este o afectiune specifica sexului feminin. Cercetarile medicale recente au dus la descoperirea, in mucoasa colului vezical si a trigonului, de incluziuni de celule de mucoasa uterina si de mucoasa vaginala. Aceste celule raspund la stimulii endocrini sexuali prin influentele exercitate in diversele etape ale vietii sexuale: pubertate, sarcina, menstruatie, menopauza. Cistopatia endocrina apare la femeia in plina activitate hormonala, ca si in perioada preclimacterica. Excesul de foliculina favorizeaza congestia organelor pelvine si, implicit si a vezicii urinare. Hiperfoliculinemia coboara calcemia si aceasta scadere are drept urmare o crestere a spasticitatii muschiului vezical, fapt care explica polachiuria si imperiozitatea mictionala.


Manifestare

Manifestarea clinica a acestor influente endocrine este urinara si cuprinde: polachiurie cu predominenta diurna, imperiozitate mictionala, cistalgie, mai accentuata in zilele care preced menstruatia si mai atenuata dupa trecerea ei, disurie, uneori hematurie. Permanent, bolnavele simt senzatie de presiune suprapubiana si o jena in uretra. Aceste manifestari apar ciclic, preced cu putin sau se instaleaza odata cu aparitia ciclului menstrual, ritmicitate ce dovedeste apartenenta lor endocrina, neinflamatorie. Intr-adevar, examene repetate ale urinei arata uroculturi sterile. Diagnosticul se stabileste numai de medic prin examen cistoscopic, care descopera modificarile aparute pe trigon.

Si la femeile dupa menopauza se pot intalni tulburari urinare produse in afara oricarei cistite. Ele se pot manifesta prin polachiurie si disurie si apar in urma cresterii sensibilitatii meatului uretral si a portiunii terminale a uretrei, prin subtierea mucoasei acestei regiuni, ca efect al absentei secretiei de estrogeni, specifica acestei perioade. In astfel de cazuri in jurul meatului uretra] apare o zona de roseata.


Tratament

Tratamentul cistopatiei endocrine este numai hormonal si el se stabileste de catre medic. Antibioticele pe care si le recomanda singure bolnavele reprezinta in astfel de cazuri o risipa inutila de bani.


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa