Enurezisul
- Boli renale -
Enurezisul este o pierdere involuntara, o mictiune necontrolata a urinei, de obicei in timpul noptii, intalnita frecvent la copii. Se pare ca este datorita unor cauze corticale si nu locale, deoarece apare in afara defectelor vezicale, congenitale sau dobandite care sa justifice o pierdere de urina. Intr-un procent redus, circa 10%, enurezisul poate fi intalnit si in timpul somnului de dupa-masa si chiar cand copilul este treaz.
Pierderea de urina se produce sub forma unei mictiuni in timpul somnului, pe care, de multe ori, copilul o inregistreaza sub forma unui vis, din care se trezeste sau nu si care se produce, de obicei, in prima jumatate a noptii. Tulburarea mictiunii se poate repeta continuu, in fiecare noapte, sau poate apare intermitent, nopti uscate alternand cu nopti umede. Copilul este perfect continent in timpul zilei, rareori prezentand numai mictiuni imperioase. Pierderea urinei se face sub forma unei mictiuni propriu-zise, niciodata sub forma de picaturi.
Enurezisul reprezinta continuarea anormala a automatismului vezical al copilului mic. Se socoteste ca suferinta poate fi considerata existenta dupa varsta de 3 ani, varsta la care copilul a invatat sa-si pastreze continenta urinei si a fecalelor.
Mictiunea normala este rezultatul unui reflex castigat. La nou-nascut si pana la varsta de 1 an, de indata ce vezica s-a umplut, muschiul vezical se contracta si, fortand sfincterul neted (al colului vezical), expulzeaza urina automat. Functia vezicala la aceasta varsta este normala, dar nu este controlata de scoarta. Odata cu cresterea, in jurul varstei de 1 an, copilul incepe sa perceapa nevoia de a urina, incepe sa capete constiinta actului mictional, dar este incapabil sa-l controleze si sa retina urina, nevoia de urinare trebuind satisfacuta imediat. Mai tarziu se dezvolta sfincterul striat si in momentul in care urina ajunge in uretra posterioara, dand nastere la nevoia de urinare, el se contracta, pentru a opri mictiunea. Contractia sfincterului striat este reflexa si se produce, mai intai, sub influenta centrilor cerebrali, apoi sub influenta centrului situat in maduva sacrata. Contractia reflexa, de sub influenta centrilor cerebrali, asigura continenta in timpul zilei. Aceasta contractie este si voluntara. Centrul medular asigura continenta in timpul noptii.
Dupa varsta de 12—18 luni, prin educatie, copilul incepe sa preia controlul diurn al mictiunilor si ceva mai tarziu, la circa 24—30 de luni, se instaleaza si controlul nocturn, atunci cand sistemul nervos simpatic se maturizeaza. Urinarea si defecarea devin astfel acte constiente, controlate de scoarta cerebrala, control care asigura si inhibitia urinara in timpul somnului. Copilul urineaza constient, dupa 30 de luni de viata, doar atunci cand vezica este plina. Abia dupa varsta de 5—6 ani copilul poate fi apt sa-si goleasca voluntar si o vezica care este partial umpluta, datorita maturarii crescute a sistemului nervos, care-i permite sa coordoneze activitatea muschilor care participa la urinare.
Enurezisul arata absenta controlului cerebral al mictiunii si prelungirea comportamentului nou-nascutului, care goleste automat orice vezica plina. In circa 20% din cazuri, copilul cu controlul perfect al mictiunii, sub impulsul unei emotii, poate dobandi incontinenta nocturna. Acest fenomen se intampla la varsta de 4—5 ani.
Boala se intalneste mai frecvent la copil, inaintea pubertatii. La adolescent si tanar, se poate intalni o incontinenta nocturna, dupa o perioada in care pacientul a fost „uscat“, incontinenta care este interpretata ca o repetare a enurezisului infantil, sub influenta a diverse cauze. In aceste cazuri, la tanar, trebuie cercetata atent existenta unei eventuale uretrite.
Pe statistici mari, se apreciaza ca enurezisul se intalneste la circa 10—20% din copii. Cifra ar putea fi chiar mai mare, deoarece nu toti parintii aduc copiii la consult medical, socotind enurezisul ca un „rau obicei“. Aceasta suferinta apare atat la fetite cat si la baieti. De cele mai multe ori dispare spontan, odata cu pubertatea, rar persista la adultul tanar. Nu rareori insa enurezisul se prelungeste si dupa aceasta varsta si se intalneste, adesea, la tinerii recruti.
Intre cauzele care favorizeaza aparitia enurezisului, circa o jumatate apartin factorilor psihogeni, restul apartinand unor afectiuni ale aparatului urogenital, sistemului nervos sau diverselor boli ale organismului, care actioneaza ca leziuni iritative.
a) Intre afectiunile aparatului urogenital sunt mentionate: fimoza, balanita, stenoza de meat uretral, infectia urinara, aderente clitoridiene la fetite, calcul renal, urina prea acida sau alcalina, ectopie testiculara, tuberculoza renala etc.
b) Leziunile sistemului nervos incriminate in producerea enurezisului pot fi: spina bifida, tumori ale maduvei spinarii, mielita transversa, traumatism al maduvei spinarii etc. Enureticii, uneori, au o vezica iritata, hipertona, cu mictiuni frecvente si imperioase.
c) Diverse boli ale organismului care, in mod reflex, pot intretine mictiunea involuntara nocturna: paraziti intestinali, constipatie cronica, vegetatii adenoide, tulburari gastrointestinale, apendicita etc.
d) Factorii psihogeni, cum am spus mai sus, sunt incriminati in peste 50% din cauzele de enurezie. Starile emotionale, produse de neintelegerile dintre parinti o pot determina la copil; si la adulti recidiva enurezisului dupa ani de liniste, de „pat uscat“, poate aparea, cum se intampla in cazul starilor emotionale intense, create de exemplu de activitatile militare in timp de razboi. Educatia constituie un factor etiologic de o deosebita importanta. Copiii neglijati din punct de vedere al educatiei mictiunii diurne prezinta un control deficitar asupra mictiunii nocturne.
Enurezisul, obisnuit, dispare spontan, odata cu instalarea pubertatii, iar la fetite, odata cu instalarea menstruatiei. Acest fapt sprijina teoria celor care cred ca unele tulburari endocrine ar sta la baza enurezisului. El persista mai mult la baieti decat la fetite.
Copilul cu enurezie trebuie examinat de medic, care stabileste cauza psihogena sau iritativa, pentru a putea administra tratamentul adecvat.
Diagnosticul enurezisului se face pe baza caracterului nocturn al incontinentei, in lipsa altor tulburari care sa traduca leziuni anatomice sau neurologice, congenitale, care ar putea face vezica incontinenta. Experienta arata ca daca dupa un tratament medical sau psihogen, aplicat timp de trei luni, nu se obtine nici un rezultat, este indicata o explorare completa a aparatului urinar, pentru a depista adevarata cauza a tulburarilor mictionale (ale copilului sau adultului).
Tratament
Enurezisul constituie o infirmitate. Tratamentul lui nu este usor si de multe ori se vad bolnavi supusi unor tratamente indelungate si dificile, fara rezultate.Tratamentul enurezisului poate fi profilactic, medical, psihologic si, la nevoie, se indeparteaza spinele iritative.
a) Tratamentul profilactic consta in educarea copilului de la varsta de 1 an. Copilul invata sa controleze mictiunea, intai diurna, apoi si nocturna. Absenta educatiei intarzie acest control, care se mentine deficitar, mai ales in timpul noptii. Copilul sa fie ferit de scene care-i provoaca emotii (certuri intre parinti si la scoala sa fie ferit de pedepse nepotrivite pentru greseli neinsemnate sau de umiliri). La nevoie, este recomandabila chiar schimbarea scolii si a mediului inconjurator.
b) Tratamentul medical rezida in aplicarea unor masuri igienice si administrarea de medicamente, care sa scada iritabilitatea vezicala. Copilul trebuie trezit in timpul noptii, putin inainte de ora anticipata a pierderii de urina si pus sa-si goleasca vezica. Copilul trebuie ferit de frig si obisnuit sa doarma pe un pat tare, care face somnul mai putin profund. Trebuie evitata, la masa de seara, ingerarea de alimente sarate care reclama, la randul lor, ingerarea de mari cantitati de lichide. Ca medicamente se administreaza preparate care scad tonusul vezical (preparate cu atropina) sau cresc tonusul sfincterului vezical (ca efedrina) sau care fac somnul mai usor (benzedrina).
c) Psihoterapia urmareste sa castige increderea copilului si sa-l incurajeze asupra vindecarii bolii. Cearta, pedepsirea pentru ca uda patul si lenjeria trebuie excluse. Parintii, mama mai ales, sa fie prietenoasa, tandra, sa castige increderea copilului si sa-l faca cooperabil in a ramane „uscat“, ziua si noaptea. Vindecarea se obtine cu atat mai repede, cu cat se dezvolta mai mult la el dorinta de a fi „uscat“.
d) Daca examenul pacientului a descoperit existenta unor factori iritativi, acestia se inlatura prin cura fimozei, a obstructiilor subvezicale, tratamentul infectiei urinare si al aciditatii crescute sau alcalinitatii urinei, coborarea unui testicul ectopic etc. In privinta altor maladii, care nu tin de aparatul urinar, acestea se vor trata de specialistul adecvat, pentru indepartarea parazitilor intestinali, a vegetatiilor adenoidiene, apendicelui sau vindecarea leziunilor sistemului nervos.
Parintii si mai ales mama, trebuie sa fie incredintati ca cel mai bun tratament al enurezisului, boala curabila, consta intr-o comportare plina de afectiune fata de copilul care, ferit de traume psihice, ajunge repede sa fie „uscat“. Rolul medicului este depasit in aceasta boala de rolul parintilor, al scolii si, in general, de mediul inconjurator.
