Cele mai bune plante cu efect depurativ

 
Cele mai bune plante cu efect depurativ

Acumularea toxinelor in organism poate cauza probleme dintre cele mai variate, de la migrene, acnee si oboseala generalizata, la dereglari digestive cronice si tulburari renale ori hepatice severe. De aceea se impune ca, macar de doua ori pe an, primavara si toamna, sa incercam sa ne eliberam de noxele rezultate din procesul de metabolizare a hranei, de moleculele din medicamentele chimice nefolosite in procesul terapeutic si ramase in sistemul circulator, de factorii poluanti proveniti din mediul inconjurator s.a.m.d. Plantele cu efect depurativ constituie una dintre cele mai eficiente si sigure solutii in acest sens.

Termenul depurativ se refera la capacitatea unui element de a favoriza expulzarea deseurilor din corp, fiziologice sau provenite din exterior, ce pot destabiliza functiile celor mai importante organe. O serie de plante sunt inzestrate cu aceasta calitate. Folosite in uz intern, activeaza procesele naturale de eliminare, totodata neutralizeaza efectul toxinelor rezultate din dezasimilarea alimentelor ori din mediul inconjurator, asigura o importanta protectie hepatica (ficatul este cea mai importanta structura de epurare). Pentru a-si dovedi eficacitatea, aceste vegetale trebuie utilizate in cure de una sau doua luni, cu pauza de o luna, pentru a nu stresa prea tare organismul. Iata o selectie a celor mai interesanti agenti naturali de curatare, proveniti din flora locala.


Fructele de soc

Tinctura de soc (obtinuta din bobitele proaspete, macerate in alcool) deblocheaza tranzitul intestinal, mobilizeaza toxinele si intensifica eliminarea lichidelor din corp, optimizand deopotriva diureza si transpiratia. De asemenea, intareste imunitatea naturala a organismului, ajutand la prevenirea si combaterea bolilor specifice sezonului rece. Cel mai spectaculos efect ramane insa reglarea intr-un timp relativ scurt a greutatii corporale.

Cum se utilizeaza. Se iau zilnic doua linguri de tinctura, dimineata, pe nemancate. Pentru persoanele care au probleme serioase cu greutatea, este utila o schema de tratament, constand in administrarea progresiva a dozelor de extract de soc. Astfel, in prima zi se ia o lingurita la ora 18, a doua zi, la aceeasi ora, se iau doua lingurite, si se continua astfel pana in ziua a saptea, cand se iau sapte lingurite intr-o singura priza. Se mentine doza aceasta 30 de zile.

Precautii si contraindicatii. Tinctura nu e recomandata femeilor insarcinate sau care alapteaza.


Anghinarea

Aceasta planta ce apartine familiei Asteraceae, din care mai fac parte cicoarea salbatica si papadia, este recunoscuta pentru efectul benefic in stimularea functiilor hepatobiliare, protejand totodata ficatul si dovedindu-se un excelent diuretic si antioxidant natural. Calitatile se datoreaza in cea mai mare parte unei substante numita inulina. Aceasta polizaharida asemanatoare cu amidonul ajuta in plus la mentinerea unei flore intestinale normale, la prevenirea cancerului si a altor boli ce au drept cauza principala un proces degenerativ, celular sau la scara mai mare.

Cum se utilizeaza. Se poate consuma sub forma de infuzie obtinuta din frunzele uscate ale plantei, dar si de extract alcoolic sau de pulbere.

Precautii si contraindicatii. Anghinarea nu este recomandata persoanelor care sufera de litiaza biliara, colopatie de fermentatie sau alergii la plante din aceeasi familie. Nu trebuie administrata femeilor care alapteaza, deoarece contine o enzima ce impiedica secretia laptelui.


Ridichea neagra

Depurativ si energizant, sucul de ridiche neagra este neintrecut in stimularea functiilor hepatobiliare. De asemenea, este un excelent remediu contra tusei, fluidizand secretiile bronsice, putand fi folosit in siguranta de catre bolnavii de astm si bronsita cronica obstructiva.

Cum se utilizeaza. Se spala cateva ridichi, se taie in rondele subtiri, apoi se asaza intr-un vas straturi alternative de feliute de radacina si zahar sau, mai bine, miere. Se lasa la macerat pana la formarea unui sirop gros, care se scurge si se pastreaza intr-un flacon inchis ermetic, la rece. Se iau trei linguri pe stomacul gol, dimineata, si inca doua inainte de cina.

Precautii si contraindicatii. Siropul nu trebuie folosit in cure de lunga durata de catre persoanele diagnosticate cu afectiuni ale tiroidei, deoarece contine o substanta, tiocianatul, care capteaza iodul.


Armurariul

Armurariul este una dintre cele mai utilizate plante medicinale din lume, semintele sale detinand o substanta cu o extraordinara actiune benefica asupra ficatului, numita silimarina. Vegetala poate fi utilizata cu succes in toate afectiunile hepatice, de la hepatite acute si cronice, la ciroza alcoolica ori medicamentoasa. Este un antitoxic redutabil, ajutand organismul sa reziste celor mai puternice otravuri, provenite dupa ingurgitarea de ciuperci necomestibile, dupa expunerea la gaze sau la metale grele.

Cum se utilizeaza. Armurariul poate fi administrat sub forma de pulbere, obtinuta prin macinarea cu rasnita de cafea a partilor aeriene. Se ia cate o lingurita rasa, de patru ori pe zi, inainte de mese. Forma terapeutica ideala este insa tinctura, pentru ca isi pastreaza calitatile timp de doi ani. Se ia cate o lingurita, de patru ori pe zi.

Precautii si contraindicatii. Planta nu se recomanda copiilor sub 18 ani, femeilor insarcinate sau care alapteaza.


Trei-frati-patati

Aceasta vegetala, excelenta pentru detoxificare profunda, este totodata formidabila pentru stimularea imunitatii naturale a organismului, fiind indicata in special persoanelor foarte sensibile la bolile sezonului rece, precum si celor diagnosticate cu afectiuni cronice de tipul bronsitei, astmului, reumatismului etc.

Cum se utilizeaza. Se prepara mai intai un macerat din trei linguri de planta uscata si maruntita la o jumatate de litru de apa. Se lasa la temperatura camerei, in vasul acoperit, de seara pana dimineata, cand se filtreaza. Se strecoara, se pune lichidul deoparte, iar planta ramasa se opareste cu o jumatate de litru de apa clocotita. Se lasa sa se infuzeze 30 de minute, apoi se strecoara Se combina ambele extracte. Se bea intreaga cantitate pe parcursul unei zile.

Precautii si contraindicatii. Nu se recomanda gravidelor si femeilor care alapteaza.


Ienuparul

Ienuparul are un puternic efect depurativ, stimuland eliminarea de urina si optimizand functia renala. De altfel, fructele acestui arbust constituie unul dintre cei mai utili agenti antiinfectiosi naturali, fiind utile mai ales in combaterea infectiilor urinare.

Cum se utilizeaza. Se indica sub forma de pulbere, luata inainte de masa, ca aperitiv, contra fenomenelor dispeptice. Se obtine prin macinarea cu rasnita a boabelor bine uscate. Tinctura de ienupar este unul dintre cele mai puternice remedii cu efecte diuretice si antiseptice. Se obtine din 15 linguri de pulbere, care se lasa timp de zece zile la macerat in doua pahare (400 ml) de alcool alimentar de 90° si unul de apa. Se filtreaza prin tifon si se ia cate o lingurita de preparat, diluat in putina apa, de trei ori pe zi.

Precautii si contraindicatii. Nu se recomanda prelungirea curei cu ienupar mai mult de o luna, putandu-se repeta dupa o pauza de cel putin trei saptamani. Altfel, poate provoca pierderea accelerata a potasiului din corp, scaderea periculoasa a glicemiei, hipotensiune.

Medicina naturista nr. 10 (158)


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa