Diverticulii vezicali
- Boli renale -
Diverticulii vezicali sunt cavitati anexate vezicii urinare, datorita expansiunii unei parti a peretelui si comunicand cu vezica printr-un orificiu numit col. Diverticulul se prezinta ca o hernie a mucoasei vezicale, printr-un punct slab al peretelui, tot asa cum o hernie a peretelui abdominal este explicata prin existenta punctelor slabe (hernie inghinala, femurala, ombilicala etc). Hernierea, prin aceste puncte slabe, este provocata de orice obstacol care se opune evacuarii libere a urinei, obstacol care cere un efort crescut din partea muschiului vezical, pentru a goli vezica, tot asa cum eforturile cerute muschilor abdominali provoaca herniile peretelui abdominal. Punctele slabe ale vezicii se gasesc deasupra orificiilor ureterale, in varful vezicii si pe peretele posterior, la mijloc, intre cele doua orificii ureterale si inapoia lor. Prin aceste puncte slabe se pot produce herniile peretelui vezical, dar, cel mai des, diverticulii se gasesc deasupra orificiilor ureterale.
Diverticulii vezicali sunt clasificati in doua tipuri: congenitali si dobanditi, dupa cum diverticulul are mucoasa acoperita sau nu de muschi. De fapt, diferentierea dupa acest criteriu nu este exacta, deoarece toti diverticulii au fibre musculare care, uneori, sunt foarte subtiate, degenerate si, prin infectie, transformate in tesut scleros, fara activitate musculara, adica incapabil de contractilitate. De altfel, diferentierea nu are mare importanta, pentru ca existenta diverticulului impune explorari pentru a cerceta cauza care l-a produs si tratamentul cere extirparea diverticulului, odata cu cauza producatoare. Numarul lor, de obicei, este redus la unul, mai rar sunt mici si multipli, ca in cazul celor dobanditi si de dimensiuni variabile (ou, mar sau chiar cat vezica urinara, exceptional depasind-o in volum). Diverticulul are forma unui balon care comunica cu vezica printr-o portiune stramta numita col, la nivelul caruia stratul de fibre musculare se ingroasa. Diverticulii contin urina, de obicei infectata si uneori calculi si tumori.
In mecanismul aparitiei diverticulilor, rolul presiunii intravezicale apare limpede, pentru ca in toate cazurile diverticulii vezicali coexista cu un obstacol in golirea vezicii. Aceste obstacole (adenom de prostata, scleroza de col vezical, stricturi uretrale etc.) impiedica o mictiune usoara si solicita un efort suplimentar contractiei muschiului vezical, pentru a goli complet vezica. Efortul suplimentar de golire a vezicii este indeplinit de muschiul vezical, gratie unei hipertrofii a fibrelor musculare, care creeaza in interiorul vezicii niste proeminente numite coloane si intre ele, cavitati care, cand sunt mici iau numele de celule si cand devin mai mari se numesc diverticuli. In timpul mictiunii, presiunea intravezicala actioneaza, mai ales, asupra punctelor slabe, fapt care explica aparitia diverticulilor in anumite locuri, cel mai frecvent deasupra orificiilor ureterale. Urina, in timpul colectarii ei in vezica, umple si diverticulul vezical. In timpul golirii, adica in mictiune, detrusonul se contracta pentru a goli urina. Contractia vezicala strange si comunicarea cu diverticulul vezical si urina din diverticul ramane pe loc. Odata mictiunea terminata, presiunea intravezicala scade, concomitent cu relaxarea muschiului vezical. Colul diverticulului se deschide si urina din diverticul trece in vezica. Se creeaza o noua senzatie de urinare si bolnavul realizeaza simptomul cunoscut sub numele de mictiune in doi timpi, caracteristic diverticulilor.
Uneori diverticulii evolueaza latent, fara nici o simptomatologie si sunt descoperiti cu ocazia unui examen urografic sau unei cistoscopii facute pentru alte suferinte ale aparatului urinar. Obisnuit, se manifesta prin semne clinice. Primele care apar sunt tulburarile urinare — polachiurie cu imperiozitate mictionala. Uneori exista o incetineala, o greutate in mictiune, care necesita un efort, alteori, jena mictiunii merge pana la retentia incompleta sau chiar completa. Retentia completa poate apare progresiv, fiind precedata de o jena din ce in ce mai mare, sau chiar brusc.
Mictiunea in doi timpi (aparuta la un interval foarte scurt, de cateva minute, urmata de golirea unei cantitati mari de urina) constituie un simptom foarte important al diverticulului vezical.
Complicatiile sunt acelea care, de multe ori, atrag atentia asupra existentei unui diverticul. Cea mai frecventa complicatie este infectia, care se manifesta prin urine tulburi, fenomene de cistita si chiar de pielonefrita, infectia propagandu-se si la ureter si rinichi. Litiaza diverticulara este o consecinta a stagnarii urinare in diverticul, mai ales daca exista si infectia urinei. Se manifesta prin hematurie, care poate fi si semnul unei tumori intradiverticulare.
Tratamentul diverticulilor difera: cand sunt mici si multipli se trateaza infectia cu antibiotice sau chimioterapice, dupa urocultura si antibiograma, uneori se pot face si spalaturi vezicale. Totdeauna se face cura chirurgicala a cauzei; se extirpa un adenom de prostata, se face rezectia unui col vezical scleros sau se dilata stricturile uretrale. Cand diverticulul este mare si unic, atunci, pe langa tratamentul cauzei (adenom, scleroza col, stricturi uretrale) se scoate si diverticulul (operatie care poarta numele de diverticulectomie).
Medicul este singur in masura sa aprecieze conduita de urmat, in raport de volumul, numarul diverticulilor, de existenta sau absenta complicatiilor.
Tratamentul profilactic in diverticuloza impune tratamentul la timp al obstacolelor care apar in calea scurgerii urinei (adenom, scleroza de col, stricturi de uretra), obstacole care, netratate, se pot complica cu aparitia diverticulilor.
Sursa foto: urologyhealth.org
