Tremuraturile normale si variantele lor patologice functionale
Miscarile voluntare ca si marea majoritate a miscarilor automat-reflexe, sunt aperiodice (fara oscilatii sau tremuraturi). Aceasta aperiodicitate este rezultatul interventiei unor mecanisme multiple supraetajate, dereglare a motilitatii, in cadrul carora cortexul cerebral si sistemul striotalamic joaca un rol principal.
Inregistrarile au aratat, insa, ca in mod normal, ori de cate ori un muschi este contractat izotonic sau izometric (deci in cursul executarii miscarilor ori al mentinerii posturale), apare o tremuratura. Ea dispare in relaxare (repaus). Este deci vorba de o tremuratura posturala si intentionala, care nu este observabila decat instrumental. Frecventa tremurarii respective este de cca 10 Hz la adult (aproximativ egala cu ritmul alfa djn EEG). Cu varsta, ritmul se rareste. Dupa 60 de ani are tendinta sa scada in jur de 6 Hz (Marshall).
Dat fiind mica sa amplitudine (care-i confera caracterul infraclinic), vom denumi aceasta tremuratura „microtremuratura fiziologica“.
Mecanismul acestei tremuraturi normale este inca obscur. O analiza a lui a fost incercata de Halliday si Redfearn, fara sa se ajunga la un rezultat concludent.
Cel mai plauzibil mecanism pare sa fie reprezentat de intrarea in oscilatie a unui circuit dispunand de o aferentatie inversa (feed-back). Se stie ca astfel de circuite se intalnesc in organizarea dispozitivelor nevraxiale care controleaza motilitatea. Insasi inervatia musculara e realizata printr-o serie de cel putin trei astfel de feed-back-uri neuromusculare (Balaceanu si Nicolau), dintre care unul are parametrii variabili si controlati de sistemul motoneuronilor gamma, care si el dispune de aferentatii inverse.
Se stie ca teoria sistemelor automate a aratat ca in cursul functionarii acestora, in regim tranzitoriu, functia lor de iesire cuprinde si o componenta periodica, a carei frecventa (relativ stabila) depinde de structura sistemului. Consideram ca, in conditii normale, in cazul dispozitivelor neuromotorii, aceasta componenta este extrem de atenuata si apare sub forma microtremuraturii fiziologice amintite. Aceasta explica cvasiconstanta ritmului si aparitiei sale numai in conditiile unui regim tranzitoriu al aparatului motilitatii (adica postural sau intentional).
In anumite situatii — tot normale — microtremuratura fiziologica isi sporeste amplitudinea si devine clinic perceptibila.
Uneori, tremuratura devenita clinica se vede usor cu ochii liberi, in special la nivelul mainilor si al degetelor, mai ales daca acestea sunt intinse inainte.
Alteori, se evidentiaza doar printr-o foaie de hartie plasata pe dosul mainilor si degetelor (acestea fiind prezentate inainte, extinse, rasfirate, cu fata palmara in jos).
a) Mentinerea indelungata a unei posturi dificile, o contractura izometrica intensa si prelungita, o serie de exercitii fizice in una sau mai multe grupe musculare — toate au drept efect „evidentierea“ (prin sporirea amplitudinii) a microtremuraturii normale.
Rezulta ceea ce a fost numit: „tremuratura de efort“ sau „de oboseala“ proprie tuturor varstelor. Amintim ca frecventa ei scade dupa 60 de ani de la 10 la 6 Hz.
Nu trebuie sa se confunde tremuratura de oboseala cu clonusul, care uneori apare si in conditii normale, de exemplu la nivelul piciorului, in caz de oboseala sau in cazul mentinerii unor posturi vreme mai indelungata.
b) Anxietatea patologica sau starile emotive generate de situatii stresante duc si ele la amplificarea microtremuraturii normale — apare astfel tremuratura emotionala.
Una din verigile cauzale ale producerii sale este descarcarea de catecolamine ce insoteste emotiile si, mai ales, anxietatea. Dealtfel, experimental, injectarea de adrenalina, la orice varsta, determina si ea evidentierea clinica a microtremuraturii fiziologice („tremuratura adrenalinica“).
Probabil ca tot printr-un mecanism catecolaminic care amplifica microtremuratura fiziologica apar si tremuraturiie din nevroze (in special din nevrozele anxioase).
c) Tremuraturile pe care le intalnim in cursul hipertiroidiilor sau al crizelor hipoglicemice sunt tot o amplificare a microtremuraturii fiziologice. Si aici se observa ca frecventa lor este mai mica la varstnici (in jur de 5—6 Hz), mai ales la longevivi, decat cea (in jur de 10 Hz) care se remarca, in aceleasi conditii, la tineri si adulti.
d) Unele intoxicatii uzuale (excesul de cafea, de alcool etc.) si unele intoxicatii profesionale (cu mercur, plumb etc.) sau accidentale (cu beladona, opiacee, camfor etc), ca si unele stari infectocontagioase (ca de exemplu febra tifoida) pot si ele amplifica microtremuratura fiziologica. Se ivesc tremuraturi de intensitati diferite, cu o frecventa - potrivita varstei, si a caror importanta semiologica este variabila in functie de caz (intensitate, context clinic s.a.m.d.).
e) Alaturi de aceste forme de tremuratura normala trebuie sa situam si frisonul. El se datoreste intrarii in actiune a unui dispozitiv neuronal foarte complex, a carui zona de declansare („trigger“) se afla la nivelul sistemului diencefalic al termoreglarii si a carui cale de comanda descendenta (spre motoneuroni) e reprezentata de sistemul piramidal.
f) Nu trebuie sa confundam tremuraturile nevrotice (care sunt o amplificare a microtremuraturii fiziologice) cu tremuraturile voluntare din simulatie si diferitele tremuraturi (lente sau rapide, de obicei polimorfe, in general situate la nivelul pleoapelor si mainilor) din isterie (care se pot intalni — e drept mai rar — si in cursul varstei a III-a).
Nu exista o terapeutica specifica pentru aceste forme de tremuratura, derivate din microtremuratura fiziologica. Faptul ca uneori aparitia lor se face, sub influenta catecolaminelor explica de ce in unele cazuri tremuraturile amintite sunt influentate favorabil de beta-blocante, in special de Propranolol. Folosirea acestuia la varstnici trebuie facuta cu multa grija, tinandu-se seama de efectele lui asupra miocardului si musculaturii bronsice (mai ales ca sunt necesare doze mai mari: 40—280 mg/zi).
Desigur ca tratamentul cauzal, ori de cate ori se poate face, trebuie aplicat ca o regula absoluta de terapeutica.
