5 formule cosmetice pentru un par fara cusur

 
5 formule cosmetice pentru un par fara cusur

De mii de ani, femeile au incercat sa-si sporeasca frumusetea naturala a parului folosindu-se in acest scop si de puterea anumitor plante. Cele mai vechi si printre cele mai performante retete nuantatoare pentru podoaba capilara au la baza vegetale comune, precum florile de musetel, urzica sau frunzele de nuc. Chiar si astazi este de preferat folosirea acestora in locul vopselelor obtinute pe cale chimica, care pot afecta structura firelor, uneori intr-o maniera ireversibila.

Decolorati-va cu radacina de rubarbar

Ani de zile mi-am decolorat parul la coafor, cu apa oxigenata, nebanuind la ce agresiune imi supun podoaba capilara de fiecare data. Efectele negative s-au vazut abia dupa ce am implinit 35 de ani: firele se subtiasera, se rupeau extrem de usor cand ma pieptanam, iar varfurile erau in permanenta despicate. Am decis atunci sa nu ma mai duc niciodata la salonul cosmetic pentru vopsit, ci sa incerc sa-mi nuantez parul cu ajutorul plantelor. Am incercat o vreme cu ceai de musetel, dar nu am fost prea incantata de rezultate. Totusi, mi-a facut bine tratamentul, caci am observat ca firele au devenit mai rezistente. Pe urma, am citit ca radacina de rubarbar ar putea fi folosita ca decolorant pentru par... Dupa doua luni, parul meu a capatat o tenta blonda superba, de care sunt extrem de mandra.

Iata cum se procedeaza: Se ia o radacina de rubarbar, se spala bine, se taie marunt (sa se obtina aproximativ patru linguri cu varf de materie vegetala), apoi se pune la fiert, pentru 20 de minute, intr-un litru de apa. Dupa aceea se lasa cateva ceasuri la macerat, in vasul acoperit. Se strecoara si se clateste parul, dupa samponare, cu aceasta fiertura. Folositi un lighean atunci cand turnati ceaiul in par, pentru a-l reutiliza de cateva ori in cadrul aceleiasi spalari. (D. P., Constanta)


Masca pentru intarirea radacinilor

La fel ca si pielea, parul are nevoie de nutrienti pentru a arata bine si mai ales pentru a avea radacini puternice si sanatoase. Pe langa o dieta echilibrata, care sa-i asigure din interior necesarul de elemente vitale, il puteti ajuta prin aplicarea unei masti foarte ieftine, pe baza de lactate.

Se amesteca in cantitati egale iaurt nedegresat si lapte batut. Se aplica pe toata lungimea firelor si se lasa sa actioneze 20 de minute. Dupa aceea, se clateste cu apa calduta din belsug, iar la final se toarna pe par infuzie de urzica.

La fel de buna este si masca obtinuta din doua galbenusuri si doua lingurite de miere. Se omogenizeaza, apoi se aplica pe parul umezit. Se lasa sa actioneze un sfert de ora, dupa care se indeparteaza cu apa calduta. (D. C., Ploiesti)


Cum se combate excesul de sebum

Din pricina excesului de sebum, mi se ingrasa foarte tare si repede parul. La maximum trei zile trebuie sa ma spal pe cap, mai ales acum, vara, caci firele capata un aspect unsuros ceva de speriat. Am incercat fel si fel de sampoane, solutii si masti capilare ca sa rezolv problema, dar, din pacate, efectele lor benefice au fost efemere. Pana la urma, am descoperit un remediu mult mai ieftin, pe care il folosesc de fiecare data cand ma spal pe cap si sunt extrem de multumita de rezultate. Este vorba de infuzia de rozmarin.

Se toarna cam doi litri de apa clocotita peste doua-trei lingurite de planta uscata. Se acopera vasul pentru un sfert de ora. Intre timp, imi dau cu sampon si ma clatesc cu apa calduta. La final, imi torn pe cap ceaiul de rozmarin, masand foarte bine parul la radacina. (O. R., Bucuresti)


Extract de nuci verzi, pentru par ca abanosul

De la bunica mea am mostenit reteta uneia dintre cele mai eficiente si totodata lipsite de efecte secundare nedorite modalitati de nuantare a parului negru. Aceasta are la baza nuci verzi si, pe langa faptul ca acopera firele albe, si confera un luciu deosebit podoabei capilare, are si efect terapeutic, in sensul ca ajuta la eliminarea matretii si favorizeaza intarirea radacinilor.

Aveti nevoie de un pumn de nuci verzi, ca acelea pentru dulceata. Le puneti intr-un mojar, apoi le zdrobiti, impreuna cu o mana buna de frunze proaspete de nuc, spalate in prealabil. Turnati peste terciul obtinut apa, adaugati un varf de cutit de sare de bucatarie si lasati amestecul la macerat pentru trei zile. Dupa acest interval, diluati mixtura cu cinci cani de apa si puneti totul la fiert pentru cinci ore, la foc foarte mic. Scopul este sa ramana numai o cana de lichid. Strecurati si folositi extractul dupa cum urmeaza: inainte de a va spala pe cap, umeziti-va parul cu o parte din fiertura de nuci. Masati bine, apoi periati-va cu un pieptene cu dintii rari. Lasati sa actioneze cateva minute si samponati-va ca de obicei. Clatiti-va la final cu apa calduta, iar dupa ce ati eliminat orice rest de spuma, turnati si restul de mixtura in par, deasupra unui lighean. Repetati de cateva ori procedura, refolosind lichidul care s-a adunat in recipient. Lasati parul sa se usuce in aer liber. Procedati intocmai de doua-trei ori pe saptamana, vreme de o luna. Efectul este extraordinar! (M. I., Busteni)

Remedii naturiste nr. 7 (99); foto: boards.weddingbee.com


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa