Medicină informativă

Schistosomiazele (bilharziozele)

Date generale

Schistosomiazele (bilharziozele) sunt boli parazitare determinate de paraziti din clasa trematodelor. Frecvente in diferite regiuni din Africa, Asia de sud-est, America de Sud, boala se intalneste si in Europa, in cateva tari din bazinul mediteranean (Grecia, Spania, Portugalia etc). Schistosomiazele se contracteaza prin trecerea prin piele (mai rar pe cale digestiva) a formelor infectioase ale parazitilor (cercarii).

Clinic aceste parazitoze se insotesc de o simptomatologie variata, complexa si destul de severa. Sub raport clinic se cunosc: o schistosomiaza urinara (vezicala), o schistosomiaza intestinala, o schistosomiaza rectala si o schistosomiaza arterio-venoasa.

De cine sunt determinate?

Agentul etiologic al schistosomiazei urinare (sau vezicale) este Schistosoma haematobium, al schistosomiazei intestinale, Schistosoma mansoni, al schistosomiazei rectale, Schistosoma intercalatum, iar schistosomiaza arterio-venoasa este determinata de Schistosoma japonicum, paraziti din acelasi gen (Schistosoma sau Bilharzia) si din aceeasi clasa, a trematodelor.

Din punct de vedere morfobiologic, trebuie mentionat ca parazitii din aceasta categorie (spre deosebire de ceilalti paraziti intalniti pana aici) au sexe separate care, aproape toata viata, traiesc in cupluri. Astfel femela, care este mai subtire si mai lunga, traieste intr-un canal ginecofor, pe care il organizeaza masculul prin rasucirea marginilor lui longitudinale. In ceea ce priveste marimea, cele patru specii de Schistosoma mentionate, care intra in patologia omului, au dimensiuni care variaza, atat sub raportul lungimii (de la 6 mm si pana la 15—20 mm), cat si sub cel al latimii (0,25 mm — 1 mm). Deosebiri relativ importante intre cele patru specii sunt si sub raportul organizarii lor interne si in special al marimii uterului si al numarului de oua pe care le contin. Astfel, in timp ce uterul de Schistosoma mansoni nu contine decat 1—2 oua, in acela al speciei Schistosoma japonicum numarul oualor poate ajunge la 50, iar la Schistosoma haematobium si la Schistosoma intercalatum, numarul acestora variaza de la 20—30 pana la peste 100. Oarecum, cu unele caractere particulare se prezinta si ouale.

Ouale, de exemplu, de S. haematobium masoara 150/60 microni si prezinta un pintene la unul din poli, cele de S. mansoni sunt putin mai mari si prezinta un pintene mai lung, dispus lateral, iar la S. japonicum sunt mici (75/50 microni), avand un pintene lateral mic, abia vizibil. Ouale de S. intercalatum sunt cele mai mari (peste 200 microni lungime si aproximativ 80 microni largime).

Manifestarile clinice

Boala incepe odata cu patrunderea prin piele a formelor de infestare, la care ajunge parazitul in cursul evolutiei sale din mediul extern. Daca accidentele cutanate care apar la punctul de patrundere sunt adeseori neinsemnate, in schimb organismul in intregime se va resimti destul de mult de pe urma circuitului pe care parazitul il descrie in gazda invadata. Actionand in special pe cale toxico-alergica, parazitii vor determina inca din aceasta faza o stare generala alterata, inapetenta, frisoane, febra si diferite manifestari cutanate (urticarie, edem). In sange apare o eozinofilie care se poate ridica si la peste 50—60%. Iar la nivelul plamanului se inregistreaza congestii trecatoare de tip sindrom Loeffler.

Parazitii au tendinta de a migra din vena porta spre vase mai mici. Astfel S. haematobium se va indrepta catre plexul venos al vezicii urinare, S. mansoni indeosebi spre colon, S. intercalatum spre rect, iar S. japonicum spre colon si ileonul distal. Ajungand la aceste niveluri, femelele (dupa ce au parasit canalul ginecofor) vor depune oua, ce vor putea fi gasite in urina, in infestarile cu S. haematobium si in materiile fecale, in cazul celorlalte specii. In schistosomiaza urinara (S. haematobium), cunoscuta si sub numele de „hematuria de Egipt“, parazitii determina la nivelul mucoasei vezicale ulceratii si procese de sclerozare si proliferare. Drept urmare, semnele principale ale bolii sunt urinare, constand din hematurie si din mictiuni frecvente insotite de dureri si arsuri. In unele cazuri boala se poate complica cu o hidronefroza sau cu un proces infectios supraadaugat.

In schistosomiaza intestinala (S. mansoni si S. intercalatum), mucoasa intestinului gros si cea a rectului devin sediul unor ulceratii si al unor procese de sclerozare sau de proliferare, asemanatoare cu acelea intalnite in schistosomiaza urinara. Procesele de proliferare duc in acest caz, la formarea polipilor, core uneori sunt confundati cu hemoroizii. Clinic boala evolueaza cu dureri abdominale, astenie, inapetenta si, destul de frecvent, cu o diaree formata din scaune mucosanguinolente. O complicatie grava care se intalneste in schistosomiaza intestinala este hepatosplenomegalia.

In schistosomiaza determinata de S. japonicum, boala are un caracter si mai grav, dizenteria fiind mai severa, iar hepatosplenomegolia aparand mult mai frecvent. In aceasta forma parazitii se pot fixa in creier sau in maduva, evoluand cu manifestari clinice din cele mai grave.

Diagnosticul

In regiunile in care boala, de o forma sau alta, este cunoscuta, un diagnostic probabil poate fi relativ usor de stabilit. In schistosomiaza urinara, pe langa eozinofilia sanguina ridicata si pe langa rezultatele unor examene cistoscopice, diagnosticul pozitiv al bolii rezulta din identificarea oualor parazitului in sedimentul urinar. In schistosomiaza intestinala, rectala sau arterio-venoasa, diagnosticul pozitiv al bolii rezulta din examenul coproparazitologic si din biopsia rectala. Unii recomanda in acelasi scop raclajul mucoasei rectale, produsul obtinut in acest mod putand fi examinat intre lama si lamela.

Inaintea unui diagnostic pozitiv, un aport important in diagnosticul schistosomiazelor il au metodele imunobiologice. Dintre acestea fac parte intradermoreactia, reactia de fixare a complementului, reactia circumovulara a cercarilor si mai cu seama reactia de imunofluorescenta, apreciata ca o metoda sensibila si rapida.

Tratamentul

In tratamentul schistosomiazelor, locul a numeroase medicamente (Fuadin, Ambilhar, Miracil D., Neguvon etc), insotite de efecte secundare neplacute si de o eficienta indoielnica, este in prezent tot mai mult luat de praziquantel. Acest nou preparat se administreaza de obicei in doza unica de 50 mg/kilocorp, intr-o singura zi (sau in 3 doze de cate 20 mg/kilocorp). Are o eficienta ridicata, care se apropie, in toate formele de schistosomiaza, de o proportie de vindecari de 100%, avand efecte secundare usoare (dureri vagi abdominale greturi, inapetenta, ameteli, somnolenta etc).

Praziquantelul, care a inceput sa fie folosit si in alte parazitoze, reprezinta in primul rand in terapeutica schistosomiazelor un succes deosebit, aparand in mana medicilor ca un preparat eficient si usor de administrat. Aceasta cu atat mai mult cu cat schistosomiazele sunt boli raspandite, ocupand al doilea loc in lume dupa malarie.

Cum se raspandesc schistosomiazele?

Pentru schistosomiaza urinara, raspandita in special in Africa, sursa principala sau chiar unica de infectie o reprezinta omul. In schistosomiaza intestinala la rezervorul de infectie por sa contribuie intr-o anumita masura si unele animale. Un rol important il are insa rezervorul animal de infestatie in schistosomiaza data de S. japonicum, specie care a fost gasita la diferite animale domestice (pisica, caine, porc, cal etc.) si salbatice.

Ouale de Schistosoma, eliminate prin urina sau prin materiile fecale ale celor infestati, evolueaza in mediul acvatic (apa). In apa trec prin diferite specii de moluste, care le servesc drept gazde intermediare, pentru a-si desavarsi ciclul lor de evolutie. Acest rol revine unor moluste acvatice din genurile Planorbis, Bullinus, Oncomelania s.a. Eliberati din organismul unor asemenea gazde secundare, parazitii imbraca forma de cercari infectiosi, forma sub care vor putea trece la om.

Modalitati de imbolnavire

Omul se infesteaza prin intermediul cercarilor infectiosi (furcocercari), care din apa patrund in organism pe cale cutanata. Mai rar infestarea se poate face si pe cale digestiva, odata cu apa de baut. Exista in regiunile in care boala este constant prezenta (zone endemice), diferite imprejurari care favorizeaza raspandirea mai mare a schistosomiazelor. Astfel, boala poate fi mai frecventa la cei care vin mai des in contact cu apele poluate (pescari, lucratori din culturile irigate, lucratorii din irigatii etc). Femeile care folosesc apa contaminata pentru necesitati menajere, de asemenea, pot fi frecvent infestate. Printre copii, schistosomiazele se pot usor raspandi, acestia folosind pentru imbaiere apele in care se gasesc cercarii infectiosi ai parazitului.

Masuri de prevenire si de combatere

Printre masurile indreptate impotriva sursei de infectie a bolii este importanta depistarea celor infestati si tratarea corecta a tuturor acestora.

In schistosomiaza arterio-venoasa (S. japonicum), diminuarea rolului pe care il ocupa rezervorul animal de infestare se poate obtine prin starpirea animalelor nefolositoare si prin masuri sanitare-veterinare, care trebuie sa vizeze preintampinarea poluarii apelor de catre dejectiile acelor eventual parazitate.

De asemenea si in cazul rolului ce-l detine omul, se recomanda ca cei infestati sa utilizeze pentru urinare si defecare numai closete corect construite si amplasate la distanta de sursele de apa. Lupta sistematica care trebuie sa se duca impotriva molustelor acvatice ce servesc de gazde intermediare, va fi sustinuta prin mijloace fizice, chimice si biologice. Astfel se poate incerca desecarea, pe perioade de 15 zile a colectiilor de apa, in care traiesc molustele. Desecarea pentru o asemenea perioada de timp duce la expunerea directa a acestora la actiunea luminii solare si astfel la distrugerea lor. Prin mijloace chimice, combaterea molustelor se practica prin tratarea apelor cu diferite substante chimice, iar pe cale biologica in lupta impotriva acestora se pot folosi dusmanii naturali (pesti, batracieni etc).

Protectia omului sanatos impotriva imbolnavirilor necesita evitarea contactului cu apa poluata, fierberea sau filtrarea apei de baut si o educatie sanitara cat mai completa, care sa puna populatia in cunostinta de modul prin care se raspandeste si se previne boala.

Foto: tribune.com.pk