Varza (Brassica oleracea) - calitati terapeutice, remedii naturiste

 
Varza (Brassica oleracea) - calitati terapeutice, remedii naturiste

Unii compara, desigur exagerat, varza cu un panaceu (remediu considerat atotvindecator), insa e cert ca face cat un dulapior intreg de medicamente, lista afectiunilor in care se poate dovedi utila fiind atat de lunga, incat o enumerare ar ocupa prea mult spatiu. Extraordinara putere tamaduitoare este perfect explicabila, intrucat in frunzele sale au fost descoperite substante cu proprietati cicatrizante, antitumorale, antioxidante s.a.m.d. Trebuie spus ca valoarea curativa a acestei populare legume depinde mult de modul de folosire.

Alifie cu efect formidabil contra ranilor

Nu mai este pentru nimeni un secret ca foile de varza, strivite si aplicate pe piele, au efecte cicatrizante, antireumatismale si antiedematoase, rezultate demonstrate si recunoscute chiar si de catre medicina clasica. Dar ce facem cand nu dispunem de leguma proaspata? Apelam la alifia pe baza de varza. Este chiar mai eficienta decat planta cruda si nu necesita mare efort la preparare. Se poate face acasa, extrem de simplu, dupa urmatoarea reteta:

Aveti nevoie de 50 ml suc de varza cruda (cam trei-patru linguri), 200 g untura nesarata de porc (sau lanolina de la farmacie), o lingurita de ceara de albine curata, 10 ml ulei (o lingura) de germeni de porumb sau de palmier, 10-15 ml alcool rafinat de 40°, o lingurita de miere. Se pune la incalzit, intr-un vas emailat, untura (sau lanolina) si ceara de albine, se lasa sa se topeasca, se amesteca si se adauga uleiul. Se incalzeste totul pana la 60°C. Separat, se incalzeste sucul de varza cruda, la aceeasi temperatura, si se adauga mierea si alcoolul rafinat. Se amesteca bine totul. Se ia de pe foc vasul in care s-a incalzit untura si uleiul si se toarna foarte incet peste combinatia de suc de varza, miere si alcool. Se amesteca incet, pana se raceste. Alifia astfel obtinuta trebuie pusa in cutiute de plastic. Preparatul are termen de valabilitate pana la trei luni. Pentru a mai estompa mirosul de untura, se poate adauga in alifie, la sfarsitul prepararii, o anumita aroma: esenta de pin, de levantica, de trandafir sau de iasomie (zece picaturi de ulei volatil la toata cantitatea). Daca vreti ca produsul sa reziste mai mult, folositi lanolina in loc de untura. Se recomanda pentru cicatrizarea ranilor, in majoritatea afectiunilor dermatologice, chiar ca adjuvant in cancere cutanate, pentru calmarea durerilor reumatice, contra retentiei de lichide in tesuturi. Se aplica pe locul bolnav, bine curatat inainte, in strat subtire, de doua-trei ori pe saptamana. (Mioara G., Covasna)


Sucul vindeca ulcerul gastroduodenal

Varza se spala, se indeparteaza eventualele portiuni stricate, apoi se taie in bucati suficient de mici pentru a intra pe orificiul storcatorului electric. Sucul se bea imediat dupa preparare, pentru a nu avea timp sa se oxideze. Preventiv, mai urmez, bianual, cate o cura de trei saptamani. Ca sa fac sucul mai agreabil la gust, obisnuiesc sa-l amestec cu putina zeama de lamaie si cu o lingurita de miere. Preparatul se consuma zilnic, timp de cel putin trei saptamani. (Alexandra T., Vaslui)


Cura in caz de surmenaj fizic si intelectual

Cura de revigorare, pe care o urmez de mai multe ori pe an, dureaza trei saptamani, rastimp in care mananc, inainte de masa de pranz si de masa de seara, cate o farfurie (aproximativ 125 g) de salata de varza. O prepar cat se poate de simplu - taiata marunt (cu un cutit de plastic), amestecata cu putina sare, cimbru, ulei de masline si un dram de otet de mere (sau zeama de lamaie) - si o consum imediat. (Mariana D., Bucuresti)


Tratament complex pentru varice

Foarte inestetice, varicele se pot agrava in lipsa unui tratament adecvat. Se poate ajunge la probleme care pot ameninta chiar viata, cum ar fi flebitele. Pentru a evita un astfel de scenariu, va recomand ca, o data pe an, timp de o luna, sa consumati cat mai des varza cruda, ca salata sau sub forma de suc, baut imediat dupa preparare. Aceasta minunata planta are efecte antiinflamatoare puternice, previne formarea de trombi si imbunatateste circulatia sangvina. Se poate utiliza si extern. Cataplasmele sunt foarte simplu de aplicat:

Foile de varza se zdrobesc pe o planseta de lemn, apoi se pun direct pe locul afectat, unde vor fi infasurate cu un tifon subtire, ca sa nu alunece. Se mentin cam trei ore pe zi, dupa care zona se lasa sa se usuce la aer. (Dorina M., Buzau)

Remedii naturiste nr. 9 (101); Foto: yuksek.ro


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa