Piodermitele vegetante cronice: cauze, simptome, tratament

 
Informatii despre piodermitele vegetante cronice


Se descriu mai multe forme, dintre care la copil se pot intalni doua, dar mult mai rar decat la adult: „piodermita papilara si exulceroasa“, descrisa de Zurhelle si Klein, si „piodermita ulceroasa si serpiginoasa“.

De cele mai multe ori, se izoleaza din leziuni un stafilococ piogen, dar se pot gasi in asociatie stafilococul si streptococul. Piodermita vegetanta ar avea la baza un mecanism, nu de virulenta a germenului, ci o reactie proliferativa inflamatorie din partea gazdei.

Debutul se face printr-o pustula sau o flictenopustula, care se sparg lasand eroziuni, alteori poate aparea secundar succedand unor leziuni de impetigo sau de ectima.

Leziunile pot fi unice sau mai rar multiple.

Eroziunile ce urmeaza bulelor sau flictenopustulelor impetigoide, ca si exulceratiile ectimatoase se extind lent, suprafata devenind treptat papilomatoasa, vegetanta. Suprafata este secretanda, umeda sau se acopera de cruste aderente. La presiune, apar mici picaturi de puroi.

Placardele pot evolua lent, pastrand o forma rotunda-ovalara, sau se extind continuu prin periferie (forma serpiginoasa), contururile devenind arciforme. La periferia placardelor, se observa un halou inflamator.

Localizarile pot fi ubicvitare, dar extremitatile membrelor, mai putin pliurile reprezinta sedii preferentiale.

Piodermita vegetanta trebuie diferentiata de iodidele sau bromidele vegetante, de care se deosebeste prin conditiile in care apar acestea din urma (dupa o ingestie mai mult sau mai putin prelungita de preparate iodate sau bromate), de tuberculoza verucoasa (suprafata keratozica veruciforma si zone cicatriceale).


Tratament

Tratamentul consta in administrarea de antibiotice, dar acestea singure nu rezolva decat partial afectiunea. Este util sa se asocieze corticosteroizi, iar local se vor aplica solutii cu violet de gentiana 1% si unguente cu corticoizi fluorinati si antibiotice (ex. Fluocinolon N unguent); daca leziunile se arata foarte rebele, se va putea recurge la electrocoagularea tesuturilor proliferate, dupa care se vor face aplicatiile cu violet de gentiana si unguente cu antibiotice.

Foto: dermis.net


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa