Condiloamele acuminate - tratament

 
Informatii despre condiloamele acuminate

Condiloamele acuminate sau vegetatiile veneriene sunt mici excrescente papilare, roz, care prin confluenta dau mase tumorale conopidiforme. Ele se localizeaza la nivelul organelor genitale si in regiunea perianala.

Le mentionam sumar aici pentru ca, desi se intalnesc de obicei la adulti, la care contagiunea se face prin contact sexual sau sunt conditionate de graviditate, ele se pot intalni si la copilul mic si chiar si la sugar, unde se localizeaza cel mai des perianal, datorita, probabil, conditiilor locale de umiditate crescuta si de maceratie consecutiva a pielii.


Tratament

In vegetatiile perianale ale copilului, cel mai bun tratament il constituie aplicatiile de podofilina. Aceasta, care are o actiune inhibitoare asupra mitozei, se foloseste prin badijonarea condiloamelor, intr-o solutie 20%, intr-un amestec de alcool si acetona. Se va izola zona din jurul vegetatiilor cu pasta cu apa sau cu o crema, iar dupa 6 ore de la aplicatie regiunea va ii bine spalata cu apa calda si sapun. Apoi se va aplica un unguent cu corticoizi si antibiotice in scopul prevenirii unei eventuale dermite de contact si a infectiilor secundare. Tratamentul se repeta la cateva zile interval, de mai multe ori, in functie de rezultate.


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa