Medicină informativă

Molluscum contagiosum: cauze, simptome, tratament

Molluscum contagiosum, boala mult mai frecventa la copil decat la adult, este provocata de un agent virotic din grupa poxvirus (care produce si variola, vaccina, nodulii mulgatorilor, si dermatita pustuloasa contagioasa).

Molluscum contagiosum se poate observa si la sugari.

Molluscum contagiosum se caracterizeaza prin mici ridicaturi, variind ca marime de la o gamalie de ac pana la un bob de linte sau chiar mai mari, globuloase sau hemisferice, de culoarea pielii normale sau roz, uneori aproape translucide, ferme, centrate de o ombilicare, bine vizibila la elementele mai mari, dar adesea imperceptibila la leziunile recente de dimensiuni reduse si care, cand sunt unice, sunt greu de diagnosticat.

Presand tumoreta, prin ombilicare iese o masa semilichida sau pastoasa, albicioasa, care la examenul microscopic apare formata din celule cornoase si din corpusculi ovoizi, lipsiti de nucleu, corpusculii molluscumului.

Sediul tumoretelor este pe fata, pleoape, gat, in jurul organelor genitale. Leziunile sunt, de obicei, multiple si dureaza ani de zile sau indefinit.

S-au observat cazuri in care numarul lor a crescut foarte mult in urma tratamentelor cu corticoizi, chiar in aplicatie locala sau cu imunosupresive.

Uneori, tumoretele se pot inflama si pot supura, iar dupa eliminarea puroiului pot disparea complet.

Etiologia molluscumului contagiosum

Virusul molluscumului este cel mai mare dintre toate virusurile patogene, avand un diametru in jur de 300 mu. Nu poate fi cultivat pe membrana corioalantoidiana a oului si nici nu poate fi inoculat la animale. (Leziuni de molluscum au fost cu toate acestea observate la cimpanzei in gradini zoologice.)

Virusul molluscumului nu determina, de obicei, aparitia de anticorpi specifici, fenomen pe care l-a explicat microscopia electronica, care a aratat ca virionii care se formeaza in protoplasma celulelor epidermice sunt sechestrati in corpii de incluzie care migreaza spre suprafata, de unde sunt eliminati (Blaquiere).

Autoinocularea este frecventa si explica multiplicitatea leziunilor. Se citeaza si cazuri de contagiune, dar contagiozitatea este slaba si incercarile de inoculare experimentala la voluntari n-au prea dat rezultate.

Pare mai frecventa la copiii care frecventeaza bazinele de inot. Incubatia este lunga, durand de la cateva saptamani la cateva luni.

Tratamentul molluscumului contagiosum

Se poate face extirparea cu chiureta, cu sau fara anestezie locala sau strivirea elementului cu o pensa si atingerea cavitatii cu alcool iodat 1%. Aceste procedee dau vindecare fara cicatrice, spre deosebire de diatermocoagulare, care, daca are avantajul de a nu fi urmata de sangerare, poate lasa in schimb mici cicatrice.

Cei tratati trebuie reexaminati periodic, la 10—15 zile, pentru a fi surprinse si distruse eventualele recidive.

La copiii mici, in caz de leziuni multiple si mai ales cu localizare periorbitara, se poate incerca un tratament general cu Sulfametin, cu eritromicina sau cu teramicina, dar succesul acestei terapii este incert.