Medicină informativă

Zona zoster: cauze, simptome, tratament

Zona zoster este o afectiune virotica, caracterizata prin placi eritematoveziculoase localizate pe un anumit teritoriu nervos, unilateral si nedepasind linia mediana, in marea majoritate a cazurilor. Este mult mai rara la copii decat la adulti. Incepe sub forma de placi congestive pe care apar, dupa cateva ore, vezicule mari de la o gamalie de ac pana la un bob de linte. Acestea raman distincte sau pot conflua. Dupa 4—5 zile, veziculele se sparg sau se usuca si apar cruste, care se detaseaza dupa alte cateva zile, in locul lor ramanand o suprafata pigmentata. La copii, evolutia zonei zoster este de obicei rapida, rezolutia completa survenind intre 7 si 10 zile. Durerile spontane cu sediul la nivelul placilor eritematoveziculoase, premergatoare sau concomitente cu aparitia leziunilor, constatate la adulti, pot lipsi cu desavarsire la copii, iar nevralgiile postlezionale, atat de chinuitoare la adulti si mai ales la batrani, sunt intotdeauna absente. In schimb, la copii s-a semnalat, in cazuri rare, o eruptie generalizata, variceliforma, coexistand cu placardele.

Zona zoster este provocata de un virus din grupa herpesvirus, identic cu agentul varicelei. Aceasta identitate, presupusa inca din 1892 de Bokay, este in prezent confirmata de numeroase argumente.

A fost adesea descrisa aparitia de cazuri de varicela la copii care au venit in contact cu bolnavi de zona, precum si cresterea frecventei cazurilor de zona in epidemiile de varicela.

Experimental, s-a putut provoca aparitia unei varicele la copiii carora li s-a inoculat serozitate din veziculele de zona. Trebuie mentionat, pe de o parte, ca inocularea nu reuseste decat la copiii care nu au avut in antecedente varicela, iar pe de alta, ca, dupa boala, copiii devin imuni si o a doua incercare de inoculare ramane fara rezultat.

Netter si Urbain, citati de Teodosiu au obtinut, intr-un procent ridicat de cazuri, reactii de fixare a complementului pozitive cu serul bolnavilor de varicela, antigenul folosit fiind continutul veziculelor de zona sau emulsii de cruste. Cu emulsii de cruste de varicela, aceiasi autori au obtinut rezultate asemanatoare si cu serurile bolnavilor de zona.

Virusurile izolate din ambele boli au aceeasi marime, intre 130 si 200 mu. si aceeasi forma. Particulele virale au 162 de capsomere in ambele afectiuni.

Atat virusul varicelei, cat si cel al zonei, se pot cultiva cu usurinta pe rinichiul uman, dar nu cresc pe membrana corioalantoidiana a oului si nici nu pot fi inoculate la animale. Incluziile si leziunile celulare pe care le determina cultivarea pe fibroblasti umani a ambelor virusuri sunt perfect identice.

In prezent, toti autorii considera ca varicela este rezultatul primului contact cu virusul varicela-zoster. Acesta, dupa multiplicarea la nivelul mucoasei arborelui respirator si diseminarea hematogena, ramane in stare latenta la nivelul ganglionilor rahidieni sau cranieni. Din aceasta stare, care poale dura ani de zile, diferiti factori il pot reactiva si pot favoriza migrarea lui pe calea nervilor senzitivi la piele, unde va determina aparitia leziunilor de zona, care sunt astfel cel de-al doilea stadiu de activitate al aceluiasi germen, virusul varicela-zoster. Factorii care provoaca reactivarea virusului si, in consecinta, declansarea eruptiei pot fi traumatismele, roentgenterapia, radiatiile ultraviolete sau ei pot fi ignorati.

A fost descrisa, in unele cazuri, la copii, asocierea zonei cu o boala Hodgkin sau cu o leucemie.

Este greu de apreciat, in astfel de cazuri, daca rolul favorizant l-a avut boala sistemica sau medicamentele folosite, in special antimitoticele.

Localizari

Eruptia are intotdeauna o topografie speciala si este cantonata la o jumatate a corpului, nedepasind decat in mod exceptional linia mediana. Zona toracica este de departe cea mai frecventa localizare, ea intalnindu-se in mai mult de jumatate din cazuri. Dupa radacinile rahidiene interesate, ea poate fi toracobrahiala, cand eruptia se prelungeste si pe brat, intercostala sau toracoabdominala. Localizarile inferioare sunt mai rare: lombosacrata, sacroischiatica, femurala.

Interesarea nervilor cranieni este destul de frecventa. Deosebit de grava este zona oftalmica, care afecteaza ramura oftalmica a trigemenului. Leziunile eritematoveziculoase se localizeaza pe pielea capului, pe frunte, pleoapa superioara, fata laterala a nasului. Ele se insotesc de conjunctivita, edem palpebral si, uneori, de keratita, ulceratii corneene, leucom, cecitate, paralizii oculare prin interesarea nervului oculomotor.

Zona otica (sindromul Ramsay-Hunt) intereseaza ganglionul geniculat si afecteaza fibrele motorii si senzitive ale facialului. Ea se caracterizeaza prin leziuni veziculoase pe conca urechii si pe conductul auditiv extern, paralizie faciala de tip periferic (totala), surzenie sau hiperacuzie, dureri nevralgice ale regiunii, vertije, tulburari senzitive ale portiunii anterioare a limbii si hipersalivatie.

Cand zona se localizeaza pe maxilarele superior si inferior, veziculele se intind si la mucoasa bucofaringiana.

Tratament

Tratamentul local. Se va evita ruperea veziculelor si se va aplica pudra de talc cu 10% sulfatiazol pulbere sau o pasta cu apa cu tetraciclina 2%.

Pudrajul si pasta cu apa calmeaza senzatiile de arsura sau de durere. Daca veziculele sunt sparte, se vor face atingeri cu solutie apoasa 0,50—1% de violet de gentiana si se va aplica un unguent cu antibiotice (pomada cu tetraciclina 3% sau cu neomicina 0,50—1%).

In zona oftalmica, se fac instilatii de trei ori pe zi cu colire cu sulfatiazol 5%, cu sulfacetamida sodica 10% sau cu solutie de tetraciclina 1%, dupa care se aplica un unguent cu antibiotice.

Tratamentul general. Vitaminele B1 si B6 au actiune antinevritica si se administreaza zilnic, de preferinta sub forma injectabila, in posologie in raport cu varsta micului bolnav. Se pot administra concomitent cu vitamina B12, care ar avea efecte antivirotice.

In perioada de debut a bolii, se mai poate folosi emetina in injectii subcutanate (1—2 cg/zi intre 5 si 10 ani, 2—3 cg intre 10 si 15 ani), pentru actiunea ei favorabila in formele dureroase. Utilizata precoce, medicatia ar scurta si evolutia leziunilor. Tratamentul nu va depasi 3—5 zile, deoarece poate fi insotit de efecte secundare (greata, varsaturi, diaree, hipotensiune, tahicardie). In afara de aceasta, prelungirea tratamentului cu emetina comporta riscul grav de intoxicatie.

In caz de infectii secundare ale veziculelor, cu adenopatie satelita, se recomanda administrarea de antibiotice: tetraciclina (la copii peste sapte ani) sau eritromicina.

Durerile in zona zoster a copilului nefiind intense, si mai ales nepersistand in mod practic aproape niciodata dupa vindecare, nu isi gasesc decat foarte rar indicatie urmatoarele proceduri terapeutice, folosite la adult:

— infiltratii cu xilina 0,50% pe traseul nervos;
— infiltratii intradermice cu histamina 1/10 000;
— ionizari paravertebrale si pe traseul nervos cu novocaina 0,50%;
— roentgenterapie semipenetranta paravertebrala;
— actinoterapie locala.

Gamaglobulina pare a avea efecte favorabile, daca este administrata in stadiul initial.

In schimb, eficienta terapeutica a derivatelor biguanidice (Virustat) si a lizozimului (polipeptida bazica cu actiune enzimatica, prezenta in tesuturi si in unele secretii) este indoielnica.

Se mai poate incerca si tratamentul cu interferon, care inhiba multiplicarea virusului in celula gazda. Soltz-Szotz s-a servit de un vaccin antigripal A inactivat pentru a stimula producerea de interferon si a obtinut scurtarea evidenta a duratei bolii in comparatie cu un grup martor.

Corticoizii sunt, in principiu, contraindicati in timpul perioadei de debut a bolii, deoarece diminueaza formarea de anticorpi si pot provoca o diseminare. Cu toate acestea, in cazurile de zona oftalmica, in fata riscului grav de pierdere a vederii prin ulceratia corneei, se poate incerca, cu prudenta, o cura scurta de 6—7 zile de Prednison, 0,5 mg pe kilocorp, pentru actiunea sa antiinflamatorie si de scurtare a evolutiei afectiunii. In aceste cazuri, este utila asocierea cu rifampicina, care ar impiedica sinteza acidului dezoxiribonucleic viral.

Izolarea copiilor bolnavi de zona este o precautie indispensabila pentru a se impiedica raspandirea varicelei in colectivitati.