Medicină informativă

Favusul

Favusul este o micoza a pielii capului cu debut in copilarie si definita clinic de asocierea de discuri crustoase, galbene, cu peri cenusii si placi cicatriceale alopecice. In imensa majoritate a cazurilor, este provocat de Trichophyton schoenleini, extrem de rar de Trichophyton quinckeanum, agentul patogen al favusului soarecelui. Boala este contractata, de obicei, in copilarie sau in adolescenta (contaminarea adultilor fiind foarte rara); nu se vindeca spontan la pubertate, ci persista, putand dura toata viata. Contagiozitatea sa este mai mica decat aceea a tricofitiei si microsporiei.

Clinica. De obicei, favusul se prezinta sub forma de placi de aspect crustos, galbene ca sulful, rezultand din fuzionarea unor mici leziuni cupuliforme (godeurile favice) si raspandind un miros asemanator cu acela al urinii de soarece.

Godeurile, compuse din aglomerari de filamente miceliene, au aspectul unor discuri galbene, rotunde, mici, cu diametrul de cativa mm., cu centrul deprimat si traversat adesea de un fir de par. Placile crustoase, care iau nastere prin cresterea si coalescenta godeiirilor, pot acoperi largi suprafete din pielea capului, dar, in general, respecta o zona lata de aproximativ 1—2 cm, ca o coroana la limita pielii paroase a capului. In zona interesata de procesul patologic, perii cad in mare parte. Cei care persista sunt de lungime normala, decolorati, fara luciu, de aspectul parului de porc. Cu timpul, daca nu se aplica nici un tratament, leziunile evolueaza catre cicatrice. La nivelul cicatricelor, pielea ramane subtire, neteda, alba sau roz, definitiv alopecica, cu exceptia catorva peri, neregulati, rasuciti, care traverseaza, pe alocuri, placardul cicatriceal.

Forme clinice. In afara de forma tipica, cu godeuri, se pot intalni si alte forme:
1. Favusul pitiriaziform seamana cu un pitiriazis simplex sau cu o falsa tenie amiantacee, dar se deosebeste prin marea intindere a placardelor scuamoase, persistenta lor, roseata pielii subiacente, existenta de peri cenusii fara luciu si uneori de mici godeuri rudimentare.
2. Favusul impetiginiform, in care pielea capului este acoperita de mici cruste galbene. Diagnosticul este facilitat de durata leziunilor care evolueaza spre cicatrice si de prezenta de peri favici tipici decolorati, uscati, atrofici.
3. Favusul papiroid descris de Sabouraud, se prezinta sub forma unei cruste subtiri, ca o pelicula putin rezistenta acoperind un epiderm rosu, umed. Aceasta forma ar fi deosebit de contagioasa.

In absenta tratamentului favusul persista indefinit si duce la o alopecie cicatriceala definitiva a pielii capului. Uneori, determina leziuni de autoinoculare pe pielea glabra, mici placi de descuamatie, care dispar fara urme. In cazuri foarte rare, favusul se poate generaliza si pot aparea godeuri tipice pe trunchi si membre. Trichophyton schoenleini poate infecta uneori si unghiile (onicomicoza favica).

Diagnostic. In firul de par examinat la microscop (se vor recolta numai fire de par decolorate, care sunt totdeauna parazitate), se vad filamente miceliene, care insa nu-l paraziteaza in intregime. Aceste filamente se divid, de obicei, prin di-, tri- si tetratomie si formeaza gramezi de spori poliedrici care amintesc oasele tarsului, de aceea au si fost numite tarsele favice. Daca examenul se face cu potasa caustica, se constata numeroase bule de aer de marimii variabile aderente de par. Cu lampa Wood se constata fluorescenta perilor parazitati.

Diagnosticul diferential:
1. Impetigo are evolutie acuta, peri normali si nu prezinta cicatrice.
2. Psoriazisul trebuie diferentiat de favusul pitiriaziform, dar in psoriazis perii nu sunt modificati, cicatricele lipsesc si exista, in general si leziuni pe membre si trunchi.
3. Tricofitia si microsporia au placi alopecice si scuamoase, fara cicatrice.
4. Pseudopelada Brocq nu are cruste, nici peri decolorati.

Profilaxia dermatomicozelor pielii paroase a capului

Profilaxia dermatomicozelor pielii capului necesita o depistare cat mai precoce posibila a copiilor bolnavi in vederea izolarii lor din colectivitate si aplicarii tratamentului.

Depistarea bolnavilor va fi facuta in scoli, camine, printr-un examen atent al pielii capului tuturor copiilor la intrarea lor in colectivitate, precum si prin examene periodice. Daca se vor constata puncte izolate de descuamatie in pielea capului sau modificari ale perilor, copiii vor fi indreptati spre medicul de specialitate pentru precizare de diagnostic. In afara de examenul direct sunt necesare si insamantarile pentru a preciza specia parazitului. Copiii bolnavi trebuie scosi din colectivitate dar spitalizarea nu este obligatorie in special in cazul microsporiilor animale si al tricofitiei supurate cu slaba contagiozitate de la copil la copil.

Sepcile, beretele, lenjeria vor fi dezinfectate prin fierbere iar caciulile de blana prin vapori de formol.

Tratamentul micozelor pielii paroase a capului

Tricofitia uscata, microsporia si favusul pielii capului se trateaza in acelasi fel. Parazitii micotici care invadeaza firul de par se dezvolta in keratina acestuia pana la nivelul bulbului, in care keratina lipseste. Nici un antiseptic extern nu poate ajunge la agentul micotic care paraziteaza portiunea dintre infundibulul folicular si bulb. Pentru acest motiv, metodele terapeutice folosite in trecut se bazau pe eliminarea firului de par. Unele dintre ele nu au decat interes istoric.

Epilatia manuala cu pensa a firelor de par era dureroasa si adesea ineficace, afectiunea reaparand frecvent odata cu cresterea parului.

Acetatul de taliu, care are actiune epilanta certa, fiind toxic, trebuia utilizat cu multa prudenta. La copilul mai mic, care il tolereaza mai bine, el era prescris in doza de 7—8 mg/kilocorp, dizolvat in apa si administrat dimineata pe nemancate. Parul incepea sa cada dupa 12—15 zile. Rezultatele fiind uneori mediocre, cu epilatii incomplete, folosirea sa a fost abandonata.

Roentgenepilatia. A fost, pana la descoperirea griseofulvinei, metoda cea mai eficace de tratament in dermatomicozele pielii capului. Actionand asupra papilei parului, razele X determinau eliminarea perilor si, odata cu ei, a parazitilor. Parul incepea sa cada dupa 15—18 zile, alopecia fiind completa la 21 de zile. Perii care nu se eliminau erau indepartati cu pensa. Dupa caderea parului, se badijona zilnic capul copilului cu o solutie de alcool iodat 1%. Parul incepea sa creasca din nou la doua luni si jumatate. Roentgenepilatia era o metoda eficace, dar trebuia aplicata numai de radiologi competenti. In caz contrar, ea putea duce, prin supradozare, la radiodermite urmate de alopecii definitive. Roentgenterapia, chiar aplicata corect, are o actiune defavorabila la copiii mici asupra inchiderii fontanelelor si poate provoca tulburari neuropsihice.

Aceste inconveniente au facut ca tratamentul pilomicozelor cu raze X sa fie aproape complet abandonat sau, in cazul cel mai bun, limitat la cazurile exceptional de rare in care folosirea judicioasa, cantitativ si ca durata a griseofulvinei, ar esua din cauza rezistentei parazitului fata de antibiotic.

In prezent, tratamentul de alegere in micozele pielii paroase a capului il constituie griseofulvina. Griseofulvina, absorbita pe cale digestiva, ajunge la nivelul firului de par, in keratina caruia exercita o actiune fungistatica, posibil prin inhibarea sintezei acizilor nucleici. Medicatia se administreaza per os sub forma de comprimate micronizate (microcristale) de 125 mg. Posologia este de 15—20 mg/kilocorp/zi. In raport cu varsta, se pot da ½—1 comprimat pana la un an, 2 comprimate pe zi intre 1 si 3 ani, 3 comprimate pe zi intre 3—6 ani, 4 comprimate pe zi intre 6 si 12 ani.

In unele cazuri, aceste doze pot fi marite. Este recomandat ca doza zilnica sa fie divizata in 3—4 prize, pentru a se mentine o concentratie ridicata in sange si medicatia sa fie administrata dupa mese. Este, de asemenea, indicat ca alimentatia sa contina o cantitate suficienta de grasimi, care faciliteaza absorbtia drogului la nivelul tubului digestiv. Numeroase cazuri care au fost initial considerate ca esecuri ale actiunii griseofulvinei s-au dovedit de fapt a fi provocate fie de regimuri alimentare carentate in grasimi, fie de steatoree.

Medicamentul trebuie administrat timp de o luna, o luna si jumatate in tricofitie si favus, doua luni si chiar mai mult in microsporie.

In timpul tratamentului perii din pielea capului vor fi rasi frecvent (la 7—10 zile de preferinta), eliminandu-se astfel posibilitatea unei recontaminari de catre parazitii ramasi inca activi in portiunea distala a perilor.

Pielea capului se va spala zilnic cu apa si sapun si apoi se va badijona eu o solutie de alcool iodat si salicilat (l%).

Efectele secundare ale griseofulvinei sunt rare, fara mare gravitate, si reversibile. Au fost semnalate, in cursul tratamentului, tulburari digestive (greata, diaree), atingeri renale (albuminurie), modificari ale formulei sanguine (leucopenie, anemie), eruptii cutanate, dereglari ale metabolismului porfirinei insotite de fotosensibilitate, aparitia unui sindrom asemanator lupusului eritematos, aparitie care poate sa fi fost nu declansata, ci numai accelerata de folosirea griseofulvinei sau poate sa fi fost doar rezultatul unei coincidente. In unele cazuri, griseofulvina provoaca cefalee si, exceptional de rar, confuzie mintala.

In imensa majoritate a cazurilor, efectele secundare dispar odata cu intreruperea tratamentului, care poate fi reluat, fara inconvenient, dupa o oarecare pauza. Prudenta mai mare necesita bolnavii cu porfirie, la care este preferabil sa se instituie alt tratament.

Tratamentul tricofitiei supurate. Tratamentul local consta in aplicarea de comprese cu solutii antiseptice: permanganat de potasiu 1/10 000, Rivanol 1/4 000, solutie lugol (iod 1 g, iodura de potasiu 2 g, apa distilata 1 000 g). Perii bolnavi, precum si cei din jurul placardului, pe o distanta de 1 cm, vor fi epilati cu pensa. Dupa cedarea fenomenelor inflamatorii, se va badijona zilnic pielea capului cu alcool iodat.

Tratamentul general. Griseofulvina, desi este mai putin eficienta decat in formele uscate, constituie si in Kerion un antibiotic util.

In cazurile grave, cu leziuni extensive, se poate asocia o cura scurta de Prednison, pentru a reduce fenomenele inflamatorii.

In formele suprainfectate cu piococi, se recomanda ca, in acelasi timp cu griseofulvina, sa se administreze si antibiotice.