Pirozis: calmante si antiacide naturale

 
Informatii medicale despre pirozis

Durerile, senzatiile de arsura care se resimt in partea superioara a abdomenului si retrosternal (in spatele capului pieptului) apar de obicei ca urmare a unei inflamatii a mucoasei stomacului si a esofagului - fenomen ce poate avea cauze multiple - si se constata cel mai adesea postprandial (dupa masa) sau in pozitie alungita.

Administrarea timp indelungat a unor din clasa antiinflamatoarelor nesteroidiene, precum acidul acetilsalicilic, are drept consecinta inhibarea ciclooxigenazei, un grup de enzime care catalizeaza formarea prostaglandinelor. Acesti din urma mediatori fiziologici derivati din acizii grasi controleaza secretia vascoasa produsa de glandele membranelor digestive interne si formarea bicarbonatilor, principalii factori de protectie ai stomacului. Arsurile epigastrice pot fi deopotriva urmarea unei tulburari de peristaltism (motricitate a tubului digestiv) sau a unui reflux gastro-esofagian (acizii puternic corozivi indispensabili mistuirii alimentelor urca in esofag, tubul prin care mancarea coboara din faringe in cavitatea gastrica).


Masuri de prevenire a pirozisului

• Abandonati fumatul. Acest obicei foarte nesanatos limiteaza secretia de saliva, care atenueaza actiunea sucurilor digestive pe fond de reflux gastro-esofagian.

• Nu va intindeti imediat dupa masa. Aceasta pozitie favorizeaza patrunderea sucurilor digestive in esofag (oricum, inaltati cu cativa centimetri patul in partea superioara, pentru a preintampina refluxul gastric). Asteptati o ora minimum inainte de a va face siesta si preferati sederea in fotoliu. Exercitiile fizice efectuate postprandial, mai ales cele care implica aplecarea bustului, pot declansa manifestarile. Cea mai potrivita este o plimbare lejera.

• Slabiti. Obezitatea induce o compresie la nivelul stomacului, facilitand migrarea bolului alimentar catre sfincterul esofagian. Si numeroase gravide se confrunta, in ultimul trimestru de sarcina, cu arsurile epigastrice, fatul fiind de aceasta data cel care genereaza presiunea. Bluzele prea strimte pot avea acelasi efect.

• Consumati preponderent vegetale alcaline. Asemenea alimente bazice (lipsite de aciditate) sunt legumele fierte.


Homeoterapie impotriva pirozisului

• Extern. Combinati 50 de picaturi de ulei esential de muscata, 30 de picaturi de ulei esential de mandarine, 20 de picaturi de ulei esential de grepfrut si 100 ml ulei vegetal alimentar. Masati-va in zona plexului solar cu cateva picaturi din acest amestec, intre pranz si cina si inainte de culcare.

• Intern. Cu acordul homeopatului, luati Iris versicolor 5CH sau Robinia 5CH, trei granule pe ora, in timpul crizei, pana la ameliorarea simptomelor. Dupa fiecare masa, consumati ceai de roinita pe care il indulciti cu o lingurita de miere si in care adaugati doua picaturi de ulei esential de portocala amara.


Ceaiuri cu efect alcalin pentru pirozis

• Reglisa. Fierbeti 50 g radacina rasa intr-un litru de apa pentru zece minute. Lasati la macerat cinci ore, in vasul acoperit. Strecurati si beti cate un pahar de trei ori pe zi, timp de trei saptamani. Faceti o pauza de zece zile, apoi reluati tratamentul in acelasi fel. Ceaiul este contraindicat hipertensivilor.

• Lemn-dulce. Lasati la macerat doua lingurite de radacina rasa in 250 ml apa rece, pentru 12 ore. Beti o cana pe zi, timp de trei saptamani.

• Ghimbir. Puneti o lingura de radacina proaspata in 300 ml apa clocotita. Lasati sa se infuzeze zece minute, strecurati. Beti doua-trei doze de infuzie pe zi.

• Galbenele. Fierbeti 40 g inflorescente intr-un litru de apa rece 15 minute. Strecurati si beti cel mult trei cani pe zi, pe o durata de maximum doua saptamani. Reluati cura dupa sase saptamani. Ceaiul este contraindicat hipertensivilor.

• Marar. Zdrobiti cateva seminte si turnati peste ele 250 ml apa clocotita. Lasati zece minute, strecurati. Beti trei doze pe zi.

• Musetel. Puneti intr-un litru de apa clocotita 30 g inflorescente. Acoperiti vasul, lasati sa se infuzeze 30 de minute, filtrati. Beti trei cani pe zi, intre mese.

• Nalba mare. Puneti o lingurita de radacina maruntita la o cana cu apa clocotita. Lasati vasul acoperit 15 minute, strecurati. Beti doua sau trei cani pe zi.


Dieta pirozis

Incercati, inainte de orice, sa nu mai mancati alimente prajite sau prea grase (rantasuri, mancaruri cu ceapa si usturoi calite, branzeturi integrale si laptele nedegresat, unele genuri de carne etc), deoarece lipidele necesita un timp mai lung si o cantitate sporita de sucuri gastrice pentru a fi degradate. Totodata, obosesc musculatura stomacala constrictoare, incetinind mult digestia. Foarte acide sunt citricele (portocale, lamai, grepfruturi...), tomatele, ceapa, usturoiul. Pe lista neagra se mai afla preparatele prea condimentate, dulciurile cu ciocolata, produsele de patiserie si cele pe baza de menta, care pot agresa mucoasa gastrica. Privilegiati carnea de pasare (curcan sau pui), de peste, ouale fierte tari, iaurturile cu 0% grasimi. De asemenea, acordati atentie maxima modului in care va preparati hrana: optati pentru gatitul la aburi, prin fierbere directa, la gratar sau la cuptor; evitati prajirea la tigaie in ulei si in special in untura. Legumele uscate (linte, naut, mazare si fasole boabe) sunt de preferat, caci majoritatea contin glucide complexe, care ajuta la mentinerea unui raport optim acizi-baze in stomac si fibre ce neutralizeaza enzimele digestive si reduc astfel intensitatea simptomelor.

Nici feculentii din cerealele integrale (paine, paste, orez etc.) nu cresc productia de sucuri gastrice. Cafeaua, ceaiul chinezesc, racoritoarele care contin cofeina, precum si alcoolul e bine sa fie baute cu moderatie, altfel putand avea actiune nefasta asupra sfincterului aflat la jonctiunea dintre esofag si stomac, facilitand refluxul gastric. Laptele degresat are pe moment efect calmant, insa nu se recomanda consumul pe termen lung. Apa minerala slab acidulata sau plata este binevenita.

Deoarece nu exista dieta-standard care sa garanteze prevenirea arsurilor epigastrice, prin testari ale diverselor alimente (metoda efect pozitiv sau negativ) se poate alcatui o lista cu preparate culinare bune, respectiv una cu cele indezirabile. Incercati sa mancati mai des si mai putin - mai bine cinci-sase mese usoare pe zi, decat trei foarte copioase.

Medicina naturista nr. 3 (175); Dr. Alexis Cochino, asistent universitar UMF Carol Davila; foto: www.procto.ro


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa