Leacuri din batrani

 
Leacuri din batrani

Calmant pentru durerile reumatice

Se aduna si se usuca - la umbra, nu in bataia directa a soarelui - vrejurile de la rosii, cartofi si vinete, dupa ce au fost adunate roadele. Dupa ce s-au deshidratat ca lumea, se oparesc cu apa si se lasa sa se raceasca putin. Se tin incheieturile bolnave in aceasta fiertura, macar 20 de minute. Daca vi se pare prea dificil, mai puteti aplica tratamentul si sub forma de comprese. Se inmoaie bucati lungi de panza de bumbac in ceaiul din vrejuri, se stoarce usor, apoi se badijoneaza zonele dureroase cu ele. Se acopera cu o folie de plastic si se mentin cateva ore, ideal de seara pana dimineata. (Rodica V., Dambovita)


Doua leacuri excelente in tratarea gastritei

1. Un kilogram de radacini de patrunjel maruntite se lasa sa fiarba incet in doi litri de apa, pana cand lichidul scade la jumatate. Se imparte ceaiul in sapte portii, care se beau dimineata, la temperatura camerei, la distanta de zece minute una de alta.

2. Doua linguri de caimac de lapte se bat bine cu doua galbenusuri si doua lingurite de miere, pana se face un fel de crema. Se consuma fractionat, de trei ori pe zi, inainte cu o jumatate de ora de mesele principale. Prima portie trebuie luata imediat dupa trezire, pe stomacul gol, la distanta cat mai mare de micul dejun. (Diana M., Bucuresti)


Reglati nivelul tensiunii arteriale cu sucuri vegetale

Inainte de orice, am inceput sa consum mai putina sare. Un inlocuitor foarte bun il constituie ierburile aromatice, uscate, adaugate la mancaruri. De asemenea, am renuntat la carnea de porc, care are multe grasimi, la mezeluri, care au un continut ridicat de sodiu, de conservanti si de lipide, iar ca tratament am apelat la ceaiul de paducel, obtinut din doua lingurite de inflorescente la 200 ml apa clocotita, din care beam cate doua cani pe zi. Timp de mai multe saptamani, am consumat in plus un amestec de sucuri vegetale combinate cu miere, a carui reteta o descoperisem intr-un almanah vechi. Mai exact, se amesteca un pahar de radacina de hrean rasa cu un pahar cu apa si se lasa 36 de ore la macerat. Se stoarce bine si se amesteca lichidul obtinut cu un pahar de suc de morcovi, un pahar de miere si zeama de la o lamaie. Se ia cate o lingura de trei ori pe zi, cu o ora inainte de mesele principale. Dupa trei luni de astfel de tratament, tensiunea se reglase si, o data cu acest lucru, au disparut ca un fum durerile de cap si ametelile. (Alexandra R., Iasi)


Uleiul de cimbru - inamicul cistitelor

Remediul se gaseste in majoritatea magazinelor naturiste de la noi din tara. Se administreaza cate trei picaturi de ulei de cimbru amestecate cu o lingura de miere, de trei ori pe zi. Combinatia se inghite cu apa, inainte de mese, si vreme de un sfert de ora nu se consuma nimic. Tratamentul se urmeaza cam o saptamana si se recomanda a fi completat cu ceaiuri diuretice, cum sunt cele de codite de cirese ori de matase de porumb. (Florentina M., Sighisoara)


Antitusiv exceptional

Se iau cativa napi albi, din cei numiti porcesti, se spala bine de pamant si praf, se curata de coaja si se dau pe razatoarea cu ochiuri mari. Se presara cu zahar si se lasa la loc ferit, intr-o ulcica acoperita cu un capac, timp de mai multe ore, ca sa-si lase sucul. Pe urma se pune piureul obtinut intr-un tifon curat si se stoarce sucul limpede. Se ia cate o lingura la fiecare doua-trei ore, pana la vindecare. (Vladimir P., Brasov)


Impotriva bronsitelor, folositi sarea incalzita

Se ia sare grunjoasa, cum este cea folosita la prepararea muraturilor, si se umple cu ea o soseta. Dupa aceea se baga in cuptor pentru cateva minute, ca sa se infierbante. Se asaza pe piept, apoi se acopera cu un flanel mai gros, ca sa se pastreze cat mai mult timp caldura, si se sta in pat pret de o jumatate de ora, ca sa-si faca efectul. (Margareta S., Bucuresti)


„Am scapat de anexita in timp record“

La tara, planta lecuitoare se numeste buruiana pentru vatamatura. Are radacini drepte, puternice si de culoare rosie, flori galbene, iar frunzele inguste si ascutite, asemanatoare cu sabiile. Tulpina ei atinge cam o jumatate de metru si creste in locuri umede, pe langa balti, iazuri, rauri lente. Puterea vegetalei sta in radacina.

Se scoate din pamant cu harletul, se spala bine, se curata de perisori si partile putrede si se zdrobeste. Se pune la macerat in rachiu de prune. Se socotesc cam sapte radacini la o sticla de rachiu de un litru. Se tine recipientul la umbra timp de 12 zile, apoi se filtreaza. Se administreaza cate 15-20 ml, cu o jumatate de ora inaintea celor trei mese de peste zi. Peste radacinile ramase dupa ispravirea lichidului se toarna iar rachiu. Se lasa sase zile la macerat, apoi se consuma. In timpul tratamentului este interzis consumul de alte bauturi alcoolice. (Matilda S., Neamt)


Leac pentru maturarea foliculitei

Se ia miezul de la cateva nuci, se sfarama si se amesteca cu putina faina de grau si ceva smantana, atata cat sa se obtina o pasta moale. Se intinde preparatul obtinut pe o bucata de panza curata si se aplica pe zona afectata. Se lasa sa actioneze cateva ore. Apoi se spala rana deschisa in fiecare zi cu ceai din urzica moarta alba. Se toarna peste cinci linguri de planta uscata un litru de apa clocotita, se lasa la infuzat, in vasul acoperit, circa 20 de minute. Se repeta tratamentul mai multe zile la rand, pana la vindecarea completa a furunculului. (Alina V., Tulcea)


Doua terapii de succes pentru suferinte digestive

• In caz de constipatie, oamenii de la munte obisnuiesc sa bea suc proaspat obtinut din fructe bine coapte de scorus. Ca sa-l faca mai usor de tolerat, il amesteca cu apa, punand doua linguri de suc de fructe la 100 ml apa.

• Impotriva diareei, foarte util este ceaiul din coji de nuci. Se aleg peretii despartitori dintre mieji si se fierb cinci minute in 250 ml apa. Se pun cam doua linguri din aceste cojite. Se strecoara ceaiul si se bea rece, in mai multe reprize, pe parcursul unei zile. (Traian C., Floresti)


„Am scapat de calculii biliari cu infuzie de hrean“

Se toarna peste o lingura de radacina de hrean data pe razatoare 400 ml apa clocotita. Dupa o ora se strecoara si se beau cate 100 ml de preparat de patru ori pe zi, inainte de mese. (Dorina B., Brasov)


Ceaiul de busuioc, cel mai bun somnifer

Mi-am procurat busuioc uscat si maruntit si seara mi-am facut un ceai dintr-o lingura de planta la 200 ml apa clocotita. Am lasat sa infuzeze zece minute, am indulcit cu miere, apoi am strecurat si am baut licoarea cu inghitituri mici. Prima noapte nu am constatat nici un efect, dar a doua zi am baut doua ceaiuri, unul dimineata si altul dupa cina si am dormit ca un prunc! Am tinut cura asta doua saptamani si va spun ca m-am refacut exceptional. Mi-am recapatat si pofta de mancare, ma simt plin de energie, de unde pana atunci, toata ziua eram adormit, nu eram bun de nimic... Incercati acest somnifer natural si nu veti regreta! (Marius O., Craiova)

Remedii naturiste nr. 9 (101); foto: www.speedyremedies.com


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa