Remedii din bucatarie

 
Tratamente si remedii din bucatarie

Mahmureala, leziunile pielii, anemiile, arsurile epigastrice... Astfel de probleme si multe altele asemenea fac parte din categoria suferintelor trecatoare, ce pot fi lesne combatute sau ameliorate cu ajutorul unor alimente care se gasesc in orice bucatarie. Iata cateva metode simple prin care va puteti recapata in doi timpi si trei miscari starea de bine.

Otetul de mere previne infectarea ranilor

Curatati rana cat mai repede cu apa rece (expuneti-o pret de cateva minute la un jet de apa rece), apoi aplicati o compresa sterila inmuiata in otet si apasati pentru a opri sangerarea. (Dorin M., Ploiesti)


Laptele te scapa de pirozis

Beau un pahar mare de lapte dulce, cu inghitituri mici. Laptele degresat este usor alcalin, neutralizeaza excesul de acid si ofera o ameliorare a simptomelor.

Daca sunteti victima unei indigestii, manifestata prin reflux gastric, incercati sa va intindeti pentru o jumatate de ora in pat, pe partea stanga. Acolo se afla stomacul, iar pozitia alungita nu ii va mai permite acidului clorhidric sa urce catre esofag.

De asemenea, ajuta sa va asezati cu capul intr-o pozitie mai inalta decat restul corpului, astfel acidul ramanand in partea de jos a stomacului. (Felicia M., Bucuresti)


Urzicile refac necesarul de fier

Luati o lingura de frunze de urzica tocate marunt si opariti-le cu 200 ml apa clocotita. Lasati sa se raceasca, apoi strecurati. Beti zilnic trei doze din acest preparat. (Dana I., Braila)


Mierea scurteaza efectele mahmurelii

Cum va treziti dimineata (sau spre pranz...) si simtiti ca va vajaie capul, beti rapid doua pahare mari de apa (chiar daca pare ca nu intra, fortati-va - este spre binele organismului dumneavoastra profund deshidratat!). Apoi, la zece minute, luati borcanul de miere din dulap si ungeti vreo doua-trei felii de paine prajite cu un strat consistent din minunatul dar al albinelor. Mancati-le imediat, mestecandu-le incet si temeinic. Puteti rememora momentele placute ale serii anterioare, ca sa vi se para ca trece mai usor vremea... Remediul actioneaza garantat si asta pentru ca mierea este foarte bogata in fructoza, element care ajuta la mai buna procesare a alcoolului. Surse bogate de fructoza sunt si fructele (mere, cirese, struguri), ori tomatele, dar va spun ca nu egaleaza puterea mierii. (Paul I., Bucuresti)

Remedii naturiste nr. 8 (100); foto: www.doarnatural.ro


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa