Podbalul vindeca garantat raceala si tusea

 
Florile de podbal se folosesc sub forma de ceaiuri simple sau combinate, ca sirop sau tincturi, in afectiuni respiratorii, tuse, raguseala, catar, bronsita si astm

Este printre primele flori care iti ies in cale dupa topirea zapezilor. Gingase, cu parfum delicat de miere, zici ca sunt rupte din soare, cu petalele lor aurii. In pamantul umed, inca si noroios, florile galbene de podbal stralucesc si iradiaza optimism. Iar pentru cine le cunoaste puterile, bucuria e si mai mare. Ivit anume, parca, intre iarna si primavara, exact in clipa cand natura reinvie, mica planta cu flori aurii are putere nemarginita asupra racelii si tusei, care isi fac de cap in martie si aprilie, atatate de cate un vant de gheata, ratacit dupa retragerea iernii. Chiar si numele botanic al podbalului este un indiciu despre virtutile lui.


Carte de vizita

Numele latinesc al podbalului - Tussilago farfara - vine de la cuvintele tusio - tuse, si agere - a vindeca. O carte de vizita mai simpla nici ca exista. Cum la fel de simplu si de direct este si efectul pe care il are asupra bolilor. Mare pacat sa tusesti primavara, sa-ti rupi plamanii si gatul, in loc sa te apleci sa culegi de pe marginea drumului florile de podbal. Vindecare garantata si cat de ieftina! Numele populare ale podbalului sunt, in traditia romaneasca, nenumarate: bruscanis, brustur dulce, cenusoara, limba vecinei, papalunga, papapunga, polbal etc. Face parte dintre plantele cunoscute de daci (il numeau propodila), care o foloseau contra tusei, iar extern, contra erizipelului (se foloseau frunzele oparite).






Raspandirea in natura

Cine vrea sa se intalneasca cu primavara, sa mearga sa culeaga podbal. Il gasesti peste tot, unde primele raze calde de soare ating pamantul, pe maluri de rau si de balti, in santuri si la margine de paduri, urcand spre munti, pana la 2000 de metri inaltime. Imediat ce vanticelul de primavara topeste ultimele petice de zapada, in locul lor apar florile galbene de podbal, pe care e greu sa le treci cu vederea, fiind primele culori care invioreaza privelistea.


Insusiri botanice

O singura privire aruncata asupra florilor de podbal iti spune pe loc din ce familie de plante face parte: Compuse (Compozitae), cu o tulpina de maximum 15-20 de cm si cu corola mereu in cautare de soare. Dornice de lumina, florile se inchid la lasarea serii si pe vreme rea, iar dupa ce isi fac datoria medicinala, se transforma, ca si florile papadiei, in puf, purtat pretutindeni de vant.


Recoltare

Florile de podbal pot fi adunate in martie si aprilie, in scopuri medicinale, dar si culinare. Ele trebuie culese putin inaintea maturizarii depline, pentru ca au proprietatea miraculoasa de-a creste si dupa ce mor. Nu e gluma! Taiate si puse in pod, la uscat, florile de podbal mai cresc inca si chiar formeaza seminte, ceea ce spune multe despre puterea lor.






Folosiri medicale

Florile de podbal se folosesc sub forma de ceaiuri simple sau combinate, ca sirop sau tincturi, in afectiuni respiratorii, tuse, raguseala, catar, bronsita si astm.

Mod de preparare:
  • Sirop de tuse - un kilogram de flori de podbal proaspat culese se amesteca cu 450 g de zahar pulbere (cel mai bine zahar candel). Se pun intr-un vas de sticla inchis ermetic si se lasa vreme de doua luni intr-un loc cu temperatura constanta (cel mai bine afara, in gradina, ingropat la 50 cm in pamant). Cand timpul expira, continutul se strecoara printr-o sita si masa siropoasa obtinuta se incalzeste pana la 70 de grade. Se toarna, inca fierbinte, in sticle. Se administreaza cate o lingura, de trei ori pe zi, in caz de tuse, raguseala si tuse purulenta.
  • Podbal cu miere - florile proaspat culese de podbal se pun intr-o sticla de un litru (borcan), intr-un strat de 5 cm grosime, bine apasat cu mana. Deasupra se toarna miere, cat sa acopere florile. A doua zi, mai punem un strat de 5 cm si turnam deasupra miere. Procedeul se repeta pana ce vasul e plin. Pentru un efect si mai bun, deasupra se presara muguri proaspeti de brad sau flori de violete. Recipientul se inchide si se pune la soare, pe marginea ferestrei, doua saptamani. In final, mierea se strecoara, se preseaza bine si se toarna in vase. La raguseala, tuse, bronsita, se ia cate o lingura la nevoie sau de trei ori pe zi.
  • Infuzie - peste 1-2 lingurite de flori si frunze uscate si maruntite, se toarna 200 ml de apa in clocot. Se lasa 15 minute, apoi se strecoara. Se beau 2-3 cani pe zi. Se administreaza in: tuse, astm bronsic, raguseala, dureri in piept provocate de tuse.
  • Tigari din podbal - se usuca frunzele de podbal, se taie marunt cu foarfeca si se fac cu ele tigari. Se folosesc in crize de astm bronsic.
Uz extern:
  • Pentru tratarea plagilor: se prepara un decoct din 2-3 linguri de frunze proaspat zdrobite, la 250 ml apa. Se fierb 10 minute, se infuzeaza 20 de minute. Se strecoara. Se spala zona bolnava cu un tampon de vata inmuiat in decoct.
  • Pentru tratarea ranilor: se spala frunzele crude, se zdrobesc usor si se aseaza pe locul afectat.






Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa