Marinade pentru sanatate

 
Marinade pentru sanatate


Carnea, indeosebi cea rosie, dar si pestele slab sunt mult mai bune si foarte suculente daca mai intai le marinezi.

Marinarea carnurilor este folosita in special in bucataria orientala, cu succes si extrem de spectaculos, ajutand carnea sa se prepare mai usor. Trei dintre cele mai importante avantaje ale marinarii sunt:
  • mai mult gust, aroma si culoare;
  • carnea e mai suculenta si mai usor de pastrat;
  • timpul de gatire se scurteaza serios.

Cum se face marinarea?

Marinarea se face in vase de portelan sau si mai simplu, in pungi cu fermoar, astfel incat carnea sa fie acoperita in intregime de marinada, care se prepara din cinci ingrediente principale: lichid (care trebuie sa fie acid, adica vin, apa cu otet aromatic, suc de citrice etc.), mirodenii aromatice, condimente, uleiuri, agenti de ingrosare (amidon).


Efect de sanatate

Carnea sanatoasa este, se stie, un pic fada, iar cea rosie este greu de digerat. Aromatele si condimentele au rolul de a da gust mai bun si a face carnea usor de digerat. Uleiul, in cantitati reduse in general, are rolul de a activa condimentele, iar lichidul nu face decat sa fragezeasca suficient carnea. Agentul de ingrosare, de obicei un pic de amidon alimentar, are rolul de a acoperi carnea cu un strat fin, extrem de aratos si gustos.


Mirodenii, condimente, medicamente

Cel mai des folosite aromate si condimente pentru marinare sunt recunoscute deja ca medicamente naturale:
  • usturoiul (antibiotic natural, regulator de tensiune, hipoglicemiant);
  • rozmarin, maghiran, cimbru (foarte bune pentru reglarea functiunilor hepatobiliare);
  • ghimbir (digestiv natural, dar si remediu antigreata si antiraceala);
  • dafin (antigripal si antispastic);
  • miere (antigripal, regleaza digestia si functiile hepatobiliare, intareste sistemul imunitar);
  • piperul si ardeiul iute (digestive, antigripale).
Sanatatea de azi, nr. 2 (72), 2014; foto: www.petitchef.ro


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa