Gustari sanatoase dupa ora 18

 
Gustari sanatoase dupa ora 18

Muncesti mult si esti mai mereu pe fuga. Ai nevoie de energie toata ziua, dar ai grija ce mananci dupa ora 18, pentru ca sanatatea si silueta ta depind de asta!

Dieta perfecta include trei mese principale si doua gustari, dar nu reusesti intotdeauna sa respecti orele fixe de masa. Daca, dupa ce ai ajuns acasa si ai luat cina, ai mai manca ceva, poti sa-ti potolesti foamea cu niste gustari simple, care nu-ti vor afecta silueta.


Cuprins articol



Sendvis de seara

Felia de paine sa fie cat mai subtire. Pune un strop de ulei de masline, apoi o felie de branza feta si (dupa preferinta) cateva rondele de rosie, castravete sau ardei gras. Daca simti nevoia de ceva mai consistent, foloseste bucatele subtiri de carne preparata la cuptor (impanata cu usturoi si cu adaos de mirodenii, devine mai apetisanta).


Alegerea manechinelor

Cateva felii de dovlecel sau vanata fripte pe gratar, apoi stropite cu putina lamaie si ulei.


Ce ar vrea copiii

Un iaurt mic semidegresat amestecat cu o lingurita de miere.


Fructe sau legume

Pe langa vitamine, minerale, fibre sau carbohidrati de calitate, legumele si fructele contin fitochimicale (substante ce le dau culoarea) care s-au dovedit a fi importante pentru sanatatea inimii, vaselor, ochilor, creierului, sistemului imunitar, protejand totodata impotriva cancerului.


Branza facuta in casa

Fierbe lapte de vaca, apoi lasa-l la racit. Cand ajunge la 37-40 de grade Celsius, adauga doua linguri cu iaurt pentru fiecare litru de lapte. Lasa-l la prins intr-o oala smaltuita. Dupa ce s-a prins, pune laptele la foc mic sau in alt vas cu apa fierbinte. Dupa ce se formeaza cheaguri mari, strecoara printr-un tifon. Branza e gata!


Lapte cald

Seara, pune un varf de cutit de scortisoara intr-o cana cu lapte cald si bea cu inghitituri mici.


Gustare naturista

Mananca 15 fructe de catina amestecate cu o lingurita cu miere. Somnul va fi mult mai dulce si linistit.


Bibliografie

Sanatatea de azi, nr. 2 (72); februarie 2014
 

Pericolele luminii artificiale

 
Pericolele luminii artificiale

Prezenta luminii ne usureaza munca la serviciu, dar cladirile de birouri ne expun, direct sau indirect, la radiatii optice, sursa unor serioase probleme de sanatate.

Starea de bine depinde de calitatea si cantitatea luminii naturale pe care o primim zilnic, energia solara fiind esentiala pentru buna functionare a organismului. Evolutia insasi a avut loc in anumite conditii de lumina, in lipsa carora viata ar fi fost imposibila. Lumina artificiala, un compromis necesar, vine insa cu o serie de riscuri, mai ales cand expunerea e intensa si frecventa.

O lumina slaba la serviciu ingreuneaza lucrul si favorizeaza instalarea oboselii si a disconfortului. Cand iluminarea e insuficienta sau vine doar dintr-o anumita directie, munca devine dificila. Pe de alta parte, lumina puternica duce la probleme de vedere, tulburari hormonale, metabolice sau boli de piele.


Cuprins articol



Slabirea retinei

Vederea incetosata, ochii iritati si senzatia de corp strain sunt semne ale acesteia. Pericolul este direct proportional cu frecventa expunerii: chiar daca intensitatea e scazuta, riscurile fotochimice apar cand expunerea este indelungata.


Sensibilitate la stres

Genereaza schimbari in comportament pe fondul oboselii (iritabilitate), modificari somatice (durerile musculare) sau tulburari neurologice (ameteli, confuzie). Studii germane arata ca productia de cortizol (indicator al stresului) creste dupa expunerea la un nivel ridicat de lumina alba fluorescenta. In aceste conditii, sistemul imunitar slabeste, efectul fiind similar pentru performantele intelectuale si puterea de concentrare. O alta consecinta este cresterea tensiunii sistolice (cea mare) cu 20 de puncte (de la 115 la 135).


Risc de cancer

O cercetare aparuta in reputata publicatie britanica The Lancet, reper in oncologie, indica faptul ca expunerea la lumina fluorescenta la locul de munca este asociata cu un risc dublu de a dezvolta melanom. Pericolul creste in functie de durata expunerii.


Insomnie

Cand lucram la lumina artificiala in timpul noptii (cand ar trebui sa dormim), ceasul biologic (reglat natural de lumina soarelui) este perturbat si se instaleaza tulburarile de somn. Tot ceasul biologic este responsabil pentru eliberarea unor hormoni care cresc pofta de mancare. Indirect, lumina artificiala determina fluctuatii de greutate, diabet zaharat de tip 2, stari depresive.


Bibliografie

Sanatatea de azi, nr. 2 (72), februarie 2014
 

3 obiceiuri matinale nocive

 
3 obiceiuri matinale nocive

Daca nu ai cum controla pe ce parte te trezesti, sta totusi in puterea ta sa eviti cateva gesturi care-ti pot strica ziua.

Dimineata apar tot felul de situatii stresante, de la traficul aglomerat, conflicte cu oameni nervosi in autobuz, la o ploaie care te prinde fara umbrela. Sunt lucruri care nu tin de tine si trebuie sa le faci fata, dar sunt si altele pe care sta in puterea ta sa le eviti ca ziua sa-ti fie mai buna. Afla ce obiceiuri iti modifica starea de spirit... si nu tocmai in bine.


Cuprins articol



Bei cafea prea devreme

Aproape toti consumam dimineata cafea si nimeni nu s-ar gandi ca e un moment prost pentru acest obicei! Imediat ce ne trezim, nivelul de energie creste in mod natural, iar cand bem cafea imediat ce ne dam jos din pat, apare un nou val de energie, adus de licoarea aromata, care poate crea nervozitate. Momentul ideal pentru consumul primei cafele este la cel putin 30 de minute dupa ce ne ridicam din pat.


Mananci prea putin

O mana de fructe plus un iaurt suna perfect pentru un mic dejun sanatos, dar te lasa fara energie pana la pranz. Nu-i nevoie doar sa „bifezi” masa de dimineata, ci si sa aduci elemente nutritive esentiale asigurarii unei buni functionari a organismului. Un mic dejun excelent trebuie sa contina 15 g de proteine, 2,5 g de fibre, carbohidrati complecsi si grasimi sanatoase. Chiar daca ajunge la 450 de calorii, nu-i o problema.


Iti verifici e-mailul

Azi, este foarte facil sa intri de pe telefon pe e-mail ca sa-ti verifici corespondenta, dar acesta nu-i intotdeauna un lucru bun. Vesti proaste, un mesaj care-ti strica sau incurca planurile descarca automat un nivel mare de cortizol, hormonul stresului si toata ziua poate fi guvernata de el: nervi si depresie, ba chiar afectarea bunei functionari a organismului.

E bine sa-ti verifici e-mailul cand ajungi la birou si sa-ti incepi ziua intr-un mod placut, savurand in liniste cafeaua si o gustare. Gandeste-te la ceva placut, aminteste-ti de clipe frumoase, de momente dragi sau da-ti voie sa visezi cu ochii deschisi la ceva ce-ti doresti mult. Uneori, ceea ce-ti doresti chiar se intampla, iar toate aceste ganduri pozitive te incarca mereu cu energie, ajutandu-te sa faci fata mai usor incercarilor de peste zi.


Bibliografie

Sanatatea de azi, nr. 2 (72), februarie 2014
 

Ce urmeaza dupa 40 de ani?

 
Ce urmeaza dupa 40 de ani?

Credeai ca la 30 de ani e un important punct de cotitura in conditia ta fizica si mentala? Nici vorba! Alta este varsta care trebuie sa te puna pe ganduri referitor la cum ai trait pana acum: 40.

Parerea generala este ca barbatii imbatranesc mai greu si mai frumos decat femeile. Operatiile estetice si dietele stricte nu se iau in calcul. Organismul unei femei se deterioreaza mai repede, cu atat mai mult cu cat noi suntem mai stresate, pline de responsabilitati, mereu mai agitate decat ei.

Nu e sfarsitul lumii dupa 40 de ani, ci doar finele unei etape mai relaxate din ritualul tau de ingrijire personala. De acum incolo, va trebui sa muncesti mai mult ca sa-ti pastrezi starea de bine si imaginea de sine cu care ti-ai obisnuit psihicul, dar si pe cei din jur.

Iata ce se intampla in organismul tau dupa ce ajungi la aceasta varsta, ca sa stii in ce privinta sa iei masuri:


Cuprins articol



Pierzi din masa musculara

Este un fapt dovedit cu cifre: de la 40 de ani, femeile pierd 220-250 g de tesut muscular pe an. Desi ti se pare ca toate hainele din garderoba inca iti vin, ele se vor aseza altfel pe tine, iar imaginea corpului tau va fi din ce in ce mai diferita.

Sfat: combate aceasta evolutie cu miscare si o alimentatie bogata in proteine! Ai nevoie doar de o jumatate de ora pe zi ca sa-ti schimbi in bine starea de spirit si parerea despre tine.


Creste cantitatea de grasime

Metabolismul se schimba odata cu varsta, organismul stie ca intra intr-o perioada dificila a existentei sale si incepe sa-si faca depozite de grasime.

Sfat: daca vrei sa-ti pastrezi silueta dupa 40 de ani, consulta un nutritionist pentru o dieta personalizata in functie de varsta si stilul de viata pe care le ai. Numai poti manca la fel cum ai facut-o pana acum; nici din punct de vedere cantitativ, nici calitativ.


Scade secretia de estrogen

Schimbarile hormonale sunt cel mai greu de traversat, pentru ca de aici pleaca multe din neplacerile asociate varstei: creste pofta de mancare din cauza ca procesul de digestie este perturbat, nivelul de insulina se mareste, iar cel al hormonilor tiroidieni scade, iar asta incetineste considerabil metabolismul; creste nivelul de cortizol (hormonul stresului), ceea ce duce la ingrosarea circumferintei abdomenului.

Sfat: vorbeste cu medicul endocrinolog despre aceste schimbari si roaga-l sa-ti prescrie suplimente pentru reglarea activitatii hormonale!


Scade densitatea osoasa

Pana pe la 35 de ani, nu ai probleme cu densitatea osoasa. Miriam Nelson, profesor la Universitatea Tufts din Boston si autoare a cartii „Femeile puternice raman tinere”, spune ca pierdem pana la 1% din densitatea osoasa cu fiecare an care trece dupa aceasta varsta.

Sfat: introdu cat mai curand in antrenamentele tale exercitiile cu greutati. Si nu uita de doza zilnica recomandata de calciu: 800 mg pana la 54 de ani si 1.000 mg dupa aceasta varsta!


Creste riscul de cancer la san

Dupa 30 de ani, te confrunti cu un risc de cancer de unu la 233, iar dupa 40, aceasta proportie creste teribil: unu la 69, conform Institutului National al Cancerului din SUA. Iar asta se intampla din cauza tulburarilor hormonale care devin tot mai intense pe masura ce te apropii de menopauza.

Sfat: programeaza-te la cel putin o mamografie pe an dupa ce ai implinit 40 de ani! Aceasta investigatie poate detecta cele mai mici semne de cancer la san cu mult timp inainte de aparitia simptomelor.


Stiai?

Dupa 40 de ani, ochiul isi pierde din capacitatea de a adapta rapid distanta focala. Asta inseamna ca iti va fi mai greu sa treci repede de la vederea la distanta la cea de aproape.

Dupa 40 de ani, mahmureala este mai greu de suportat din cauza masei musculare in scadere, care permite unei cantitati crescute de alcool sa ajunga in sange si din pricina ficatului mai lent, ce metabolizeaza alcoolul mai incet.


Bibliografie

Sanatatea de azi, nr. 2 (72), februarie 2014
 

Graul incoltit si beneficiile sale

 
Graul incoltit si beneficiile sale

Miracolul incoltirii vietii este de netagaduit, ca si calitatile exceptionale ale germenului, samanta proaspat incoltita, un ajutor nepretuit pentru mentinerea sanatatii.

Semintele incoltite au in componenta nutrienti mai multi si de mai buna calitate decat planta matura. In plus, sunt foarte usor de asimilat de corp si relativ simplu de introdus in alimentatie, fiind un adevarat remediu. Organismul consuma un minim de energie pentru a le digera, beneficiile pentru sanatate fiind nepretuite. De aceea, graul si celelalte cereale incoltite sunt numite mancare miraculoasa.


Beneficiile graului incoltit

Graul incoltit este un stimulator extrem de important al activitatii corpului uman, pentru ca, in momentul incoltirii, el contine maximum de substante folositoare organismului. Bunaoara, 100 g de germeni de grau au 1.050 mg fosfor, 342 mg magneziu, 71 mg calciu. La aceste minerale, se adauga vitaminele A, B, E, K, D, PP, enzime si deja amintitii hormoni vegetali, cu structura foarte putin cunoscuta, dar cu extraordinare efecte terapeutice. Cura cu grau incoltit curata sangele, fiind un excelent detoxifiant, ajuta in artrita, probleme hepatice, anemie, boli de piele, imunitate scazuta, afectiuni respiratorii.


Care este doza zilnica recomandata?

Modul de preparare a graului incoltit nu este foarte complicat, trebuie insa putina atentie, ca principiile active sa fie la maximum. Iti trebuie un vas special, pe care sa-l folosesti numai pentru graul incoltit, asezat intr-un loc ferit de curent si la lumina.

Doza zilnica recomandata este de 3-6 linguri la adulti, 1-2 linguri la copii de 7-14 ani, 1-3 lingurite la copii de 2-6 ani.


Modul de preparare a graului incoltit

Cu 24 de ore inainte de preparare, speli in apa rece 100 g de seminte de grau. Pui boabele umede intr-un vas, acoperi cu 500 ml de apa (cinci parti apa la o parte grau) si il asezi intr-un loc ferit de curent. Din opt in opt ore, schimbi apa din vas, cu grija sa nu misti semintele. Dupa trei zile, boabele vor avea radacini scurte si un mic colt verde. Cand coltul a atins circa 2 mm, scurgi apa fara a misca semintele.


In ce consta cura cu grau incoltit?

Maruntesti in blender o portie de grau incoltit (adulti: 3-6 linguri, copii: 1-2 linguri) si amesteci cu o lingurita cu miere. O inghiti dimineata, pe stomacul gol, minimum trei luni. Primele efecte ale curei cu grau incoltit se observa dupa 3-4 saptamani. Stabilizarea efectelor apare insa dupa 2-3 luni sau chiar 6-12 luni in cazul persoanelor devitalizate sau care sufera de afectiuni grave.


La ce mai ajuta cura cu grau incoltit?

Artrita, probleme hepatice, anemie, boli de piele, imunitate scazuta, afectiuni respiratorii. De altfel, primele efecte benefice ale curei cu grau incoltit sunt stoparea caderii parului, imbunatatirea acuitatii vizuale si a coordonarii miscarilor, intarirea dintilor. Dupa un timp, sunt evidente efectele in: tratamentul intarzierilor de crestere la copii (cure de 7-14 zile, urmate de cel putin doua saptamani de pauza); boli de piele (acnee, eczeme, afectiuni infectioase recidivante); afectiuni hepatice; tromboflebita; arterita; tumori; afectiuni oculare; boli respiratorii recidivante, inclusiv astm si bronsita (cure de 10-15 zile); anemie, lipsa de calciu si magneziu, dureri de cap, migrene, insomnie.


Alte beneficii ale graului incoltit

Alte trei boli grave pot fi tratate cu succes cu ajutorul graului incoltit. Introducerea acestuia in dieta zilnica (bunaoara, doar o lingurita cu grau incoltit presarat in salate) ajuta la reglarea colesterolului, fiind o adevarata minune pentru hipertensivi si cardiaci. Un mic dejun dintr-o ceasca de iaurt sau o cana cu chefir in care ai pus 1-2 lingurite cu germeni de grau alunga constipatia, te ajuta sa slabesti si iti da energie. Un pahar cu suc de grau incoltit combinat cu verdeturi (spanac, de pilda) trateaza anemia si, la fel de important, impiedica imbatranirea celulelor. Mai mult, datorita carbohidratilor de buna calitate care se absorb lent, asigura mentinerea unui nivel normal al glicemiei, reprezentand astfel un ajutor de nadejde in tratamentul diabetului. In plus, scade tendinta de coagularea a sangelui, frecventa la fumatori, bolnavi cu diverse infectii.


Tonic cu grau

Pui in blender 100 g de grau incoltit, o banana, un mar si o lingura cu pulpa de nuca de cocos. Amesteci, iar cand s-a transformat intr-o crema, adaugi o lingura cu drojdie de bere proaspata si 500-600 ml de apa. Mixezi totul doua minute, apoi bei. Cantitatile sunt pentru patru portii, iar bautura este ideala la micul dejun.


Stiati ca?

In magazine, se gasesc aparate care pot semana si recolta in locul tau. Astfel, procuri germeni de grau cand ai nevoie, fara sa ai grija prepararii.

Sanatatea de azi, nr. 2 (72), 2014
 

Leacuri pentru problemele de memorie

 

La cate lucruri ai de facut zilnic, nici nu-i de mirare ca-ti scapa cate ceva. Stresul te face sa ratezi tot mai multe, dar natura te ajuta sa tii minte.

Cu oricat pozitivism te-ai incarca, stresul tot se agata de tine, cu repercusiunile sale vizibile asupra fizicului si psihicului. La inceput, iti scapa una-alta, lucruri insignifiante, dar te trezesti, dupa o perioada de negare, ca ai probleme cu memoria. Nici agenda nu te mai ajuta, pentru ca uiti s-o verifici. Ar fi cazul sa iei niste masuri inainte ca problemele de memorie sa-ti afecteze rezultatele de la serviciu sau chiar integritatea fizica ori a familiei. Cine stie, poate ca intr-o zi o sa uiti fierul de calcat in priza sau oala pe foc.


Mancare, bautura si masaj

In loc sa apelezi din prima la un tratament medicamentos pentru aceasta problema, ar fi bine sa incerci cateva metode naturiste, fara repercusiuni asupra organismului.

Metoda meniului potrivit. Exista cateva alimente care imbunatatesc memoria si previn degradarea acesteia:
  • Fructele de padure, in special afinele, au grija de creier, astfel incat sa se afle intr-o stare optima de functionare. Acesti antioxidanti ajuta procesele cognitive.
  • Pestele gras (somon, ton, macrou, sardine, hering), bogat in acizi omega 3, are grija de sanatatea creierului si previne aparitia bolii Alzheimer. Daca pestele nu se numara printre alimentele tale favorite, ia-ti doza de omega 3 din nuci, seminte de in (neaparat rasnite), fasole neagra si rosie, seminte de dovleac.
  • Ciocolata neagra, consumata cu moderatie (3-4 patratele pe zi), sporeste fluxul de sange spre creier, mentinandu-l in forma.
  • Rosiile protejeaza celulele nervoase datorita licopenului (antioxidant) pe care il contin.
  • Spanacul si broccoli contin vitamina E, care ajuta la refacerea tesutului cerebral.
Metoda rutinei de ceai. O cana cu infuzie aburinda te stimuleaza pe moment, dar iti ajuta memoria pe termen lung. Iata ce plante sa cauti la plafar:
  • Ceaiul verde contine polifenoli, antioxidanti care protejeaza celulele creierului impotriva radicalilor liberi. Consumul de ceai verde pe termen lung incetineste imbatranirea creierului, creste capacitatea de concentrare si memoria.
  • Menta are puterea de a scadea nivelul de stres si de a stimula gandirea.
  • Ventrilica - bea o cana cu infuzie din aceasta planta inainte de culcare si vei observa o imbunatatire a randamentului tau de peste zi.
  • Rozmarinul e bun si pentru concentrare, nu numai pentru friptura la cuptor. Aceasta planta are grija de sistemul circulator din zona creierului.
  • Salvia sporeste gradul de concentrare, chiar daca te afli intr-un mediu zgomotos. Invioreaza simturile imediat!
Metoda aromaterapiei. Este, poate, cea mai placuta metoda de mentinut memoria in forma. O poti aplica oricand la serviciu, intr-o mica pauza de lucru. Fie ca iti masezi usor tamplele cu cateva picaturi de ulei esential, fie ca inspiri adanc aroma lor, te vei simti imediat revigorata, gata sa te concentrezi pe ceea ce ai de facut. Atentie: daca folosesti metoda masajului, dilueaza uleiul esential in ulei vegetal, ca sa-l poti aplica pe piele! Altfel, te pricopsesti cu iritatii. Trebuie sa folosesti ulei vegetal intr-o cantitate egala sau mai mare decat cel esential (aromat). Cel de masline este un ulei vegetal la-ndemana si foarte bland cu pielea.
  • Uleiul de chiparos ajuta la calmarea starilor nervoase, sterge efectele oboselii si imbunatateste memoria.
  • Uleiul de pin scade anxietatea si te ajuta sa te concentrezi mai bine.
  • Uleiul de rozmarin atenueaza problemele de memorie.
Combina zece picaturi de ulei de rozmarin cu sase picaturi de ulei de lamaie si o picatura de ulei de salvie si inmoaie o batista in acest amestec. Inspira mirosul ori de cate ori ai nevoie de un aliat in munca intelectuala.


Sfat

Mesteca o guma la nevoie: cea cu aroma de menta sau scortisoara stimuleaza memoria si gandirea pe moment, ca un catalizator!

Sanatatea de azi, nr. 2 (72), 2014; foto: addox.ro
 

Tineretea si elixirele naturii

 
Tineretea si elixirurile naturii

In toate studiile facute pe populatiile ai caror membri depasesc frecvent varsta de 100 de ani, s-a remarcat faptul ca longevivii nu au o batranete indelungata, ci mai degraba reusesc sa isi pastreze TINERETEA biologica si psiho-mentala pana la varste foarte inaintate.

Barbati sau femei de 80-90 de ani au o forta musculara, o capacitate mentala, o capacitate de a munci sau de a relationa identica sau foarte apropiata de cea a unei persoane de 30-40 de ani. Poate parea greu de crezut in lumea noastra, unde viata, de fapt batranetea, este prelungita mai degraba artificial, cu pumni de pastile si cu internari prin spitale, dar tineretea poate fi pastrata sau readusa la varste impresionante.

Si nu vorbim de un vis naiv „naturist”, ci de rezultatele cercetarilor facute pe populatii de centenari din toata lumea, din Georgia (zona sudica a muntilor Caucaz) in Japonia (insula Okinawa), din Romania (Muntii Vrancei) si Pakistan (zona Hunza): tineretea poate fi prelungita pana la varste impresionante. Cum? Ne spune medicina naturii.


Cuprins articol

1. Detoxifiere si tonifiere

2. Remedii de detoxifiere

    2.1 Aloe ferox

    2.2 Alimentele amare

    2.3 Apa vie

    2.4 Aerul

    2.5 Germenii de soia

    2.6 Chlorella

    2.7 Ginsengul chinezesc

    2.8 Mucuna

3. Bibliografie


Detoxifiere si tonifiere

Aproape tot ceea ce se stie despre reintinerire in medicina naturii (si nu numai) se datoreaza uriasului volum de informatii pastrat vreme de milenii de catre sistemele medicale traditionale asiatice, mai precis, de catre medicina indiana (Ayurveda) si de medicina chineza.

In aceste doua sisteme medicale stravechi, a caror eficienta practica nu conteneste sa uimeasca lumea medicala contemporana, baza pentru a ne mentine sanatosi si tineri este constituita de doua procese, prin care trebuie sa trecem ciclic, pe tot parcursul vietii.

Primul dintre aceste procese este detoxifierea, care va fi urmata in mod firesc de un al doilea proces, numit tonifiere. Cum sunt declansate si mentinute aceste doua procese? Cu ajutorul plantelor medicinale si al alimentatiei, in primul rand, dar vom cunoaste in continuare si alte remedii, mai subtile, menite toate aceluiasi scop - reintinerirea.


Remedii de detoxifiere

Aloe ferox

Se mai numeste si Aloe amara, fiind o varietate de aloe extrem de puternica din punct de vedere terapeutic, datorita substantelor amare pe care le contine. In Europa si la noi in tara, Aloe ferox si-a castigat, in ultimul timp, o binemeritata faima, in primul rand ca remediu de slabit, eficienta sa fiind cu adevarat impresionanta.

Putini stiu, insa, ca slabitul rapid, obtinut cu Aloe ferox, este datorat, de fapt, proceselor de detoxifiere pe care aceasta planta le declanseaza. Principiile active amare continute in extractul cristalizat al acestei plante curata intai de toate intestinele de toate reziduurile si toxinele, aceasta specie de aloe fiind probabil cel mai bun laxativ cunoscut la ora actuala in lume.

Apoi, Aloe ferox are efect drenor hepatic, stimuleaza eliminarea ureei si a altor deseuri de metabolism, curata rinichii si vezica biliara de microcalculi, fiind o adevarata matura pentru organism. Se administreaza sub forma de capsule cu extract cristalizat, cate 1200-2400 mg pe zi, in cure de doua saptamani, avand efecte de detoxifiere si reintinerire exceptionale. In primul rand ne va ajuta rapid sa dam cateva kilograme jos, pe seama diminuarii tesutului adipos, care de o anumita varsta este dificil de eliminat.

Apoi, pielea va deveni mai luminoasa (datorita eliminarii masive a toxinelor) si mai elastica, deoarece aceasta planta este printre putinele remedii cunoscute care stimuleaza productia de colagen - un tip de tesut elastic, foarte important in mentinerea tineretii organismului. Actiunea detoxifianta produsa de Aloe ferox este foarte bine completata de urmatoarea categorie de remedii dieto-terapeutice.


Alimentele amare

In lumea noastra, invadata de gusturi care de care mai dulci, mai picante ori, cel mult, sarate, ideea de a consuma un aliment amar poate parea un pic bizara. In realitate, insa, gustul amar si alimentele, nu foarte multe, care il au induc procese de detoxifiere extraordinar de puternice, de care ar trebui sa beneficiem sistematic. Macar 6 saptamani pe an, primavara, ar trebui sa facem o cura cu alimente amare, care sa ne despovareze de toxine si sa ne lase organismul sa intinereasca. Lista alimentelor amare nu este foarte lunga si o vom enumera in continuare:
  • Salata verde, salata rosie, salata iceberg, laptuca - se consuma crude, de macar doua ori pe zi, ca aperitiv sau garnitura. Salatele usor amarui sunt un extraordinar remediu pentru curatarea sangelui de radicalii liberi, de excesul de uree si de creatinina, de metalele grele.
  • Andivele si anghinarea - primele se consuma crude, iar cea de-a doua fiarta, ambele avand un excelent efect drenor asupra ficatului. Consumul acestor doua alimente ajuta ficatul sa se regenereze, sa lupte contra eventualelor infectii si sa-si exercite rolul de filtru pentru toate substantele toxice care ne-ar putea imbatrani prematur organismul.
  • Frunzele de papadie si de leustean - se folosesc ca adaos la sandviciuri si in salate. Au o uimitoare actiune de curatare asupra intestinului, regleaza colesterolul si aduc in limitele normale glicemia.
  • Uleiul presat la rece de masline si de floarea soarelui - este un agent de curatare vital pentru vasele de sange, fie ele artere, vene sau capilare. Mai mult, aceste doua uleiuri ajuta la mentinerea sanatatii glandelor tineretii biologice, adica gonadele si suprarenalele.

Apa vie

Tineretea unui organism, care este constituit in proportie de peste 70% din apa, incepe si se termina cu acest lichid miraculos. Avem nevoie insa de o apa vie. Am numit-o asa, prin contrast cu apa captata din rauri poluate, cea tratata cu substante chimice ori tinuta in recipiente de plastic, care nu mai poate sustine in mod adecvat viata, fiind o apa cumva moarta.

Apa vie inseamna apa proaspata de izvor, apa de fantana din zonele nepoluate, apa minerala pastrata in conditii adecvate (in recipiente de sticla, nu din plastic sau din alte materiale toxice). La fel, apa continuta de catre legumele si fructele proaspete, cultivate biologic, este o apa pura, organica, cu efecte de intinerire asupra organismului, cu adevarat magice. Toate aceste forme de apa vie sunt remedii intineritoare exceptionale. Apa vie este deopotriva un mijloc de detoxifiere si de tonifiere al organismului, fiind considerat in sistemele medicale traditionale un adevarat panaceu universal.

Prescriptia este simpla: consumati in fiecare zi minimum 2 litri (in zilele caniculare de vara, minimum 3 litri) de apa pura sau de sucuri de fructe. Efectele nu vor intarzia sa apara: pielea va deveni mai luminoasa si mai elastica, rinichii vor functiona mai bine si va vor ajuta sa eliminati acumularile de apa din tesuturi, articulatiile vor deveni mai flexibile si mai putin predispuse la inflamatii, dispozitia psihica pe ansamblu va fi mai buna. Bolile autoimune sau alergice se vor ameliora, functionarea diferitelor sisteme ale organismului fiind in mod spontan armonizata.


Aerul

Tineretea organismului nostru este conditionata si de cat, cum si ce respiram. In medicina traditionala indiana (Ayurveda), la fel ca si in medicina taoista chineza, se spune ca fiecare om dispune de-a lungul vietii sale de un numar limitat de respiratii, pe care nu trebuie sa le iroseasca, pentru a nu-si irosi astfel zilele pe care le mai are de trait. Cu alte cuvinte, cu cat un om va inspira si va expira mai lent si mai profund, cu atat viata sa va fi mai lunga si mai fericita, in schimb, cu cat va respira mai superficial, mai rapid si mai sacadat, cu atat energia sa vitala se va epuiza mai rapid, iar viata sa va fi mai scurta si mai tensionata.

Concluzia este simpla: daca vreti sa traiti mult si in pace, atunci invatati in primul rand sa va supravegheati respiratia si in al doilea rand sa respirati corect. Indrazniti sa experimentati timp de cateva luni o respiratie corecta si sa vedeti efectele benefice incredibile pe care aceasta respiratie le are asupra sanatatii si a echilibrului sufletesc. Iata in continuare si trei exercitii simple in acest sens:
  1. Primul exercitiu este si cel mai simplu: intinsa orizontal pe podea sau asezata cu spatele drept pe un scaun, persoana va pozitiona o mana pe abdomen si una pe torace, apoi va inspira de 40 de ori foarte lent si profund, cautand sa se relaxeze cat mai mult si sa lase aerul sa patrunda intr-o cantitate cat mai mare in plamani, dupa care expiratia va fi de voie, fara ca atentia sa fie orientata asupra sa. Tot exercitiul va dura la inceput nu mai mult de 5 minute, durata sa crescand spre 10 minute, pe masura ce respiratia va deveni mai lenta si mai ampla.
  2. Al doilea exercitiu va fi introdus dupa ce s-a deprins respiratia profunda si are in plus doar doua elemente fata de primul. Dupa ce am inspirat profund, vom retine aerul vreme de cateva secunde, fara a forta deloc, iar cand il vom lasa sa iasa, ne vom relaxa profund si ne vom da interior o sugestie de genul „Sunt calm, din ce in ce mai calm” sau „Respiratia mea curge calm si linistit. Sunt relaxat”. La fiecare expiratie facuta in cadrul acestui exercitiu, vom spune in gand aceeasi sugestie directa, benefica, menita sa ne amplifice linistea si controlul interior. Acest al doilea exercitiu creeaza, daca este repetat zilnic, vreme de mai multe saptamani sau luni, o corelatie foarte importanta intre respiratie si starea de calm, corelatie care ne va ajuta sa facem fata cu succes situatiilor de stres extrem, la care vom deveni, cumva, imuni.
  3. Al treilea exercitiu poate fi abordat doar odata ce le-am facut suficient de mult timp pe primele doua si presupune sa inspiram profund, numarand in gand si sa expiram o perioada de timp de doua ori mai lunga, obiectivata de asemenea prin numaratoare. De exemplu, vom numara pana la cinci, cat timp inspiram si vom numara in acelasi ritm pana la sase in timp ce expiram. Este, insa, foarte important sa nu fortam deloc, ci sa avem rabdare ca expiratia sa devina lunga. In mod firesc, noi doar urmarind-o cu atentie. Controlul asupra expiratiei este, de fapt, un mijloc de detoxifiere psihica, fiind demonstrat stiintific ca atunci cand expiram profund (cand oftam, de exemplu) activitatea creierului se linisteste, senzatia subiectiva fiind aceea ca eliminam tensiunile si emotiile negative.

Germenii de soia

Este primul remediu tonic despre care vom vorbi in acest articol si aceasta nu intamplator. Din punct de vedere organic, tineretea este in primul rand sanatate, iar acesti germeni sunt remediul perfect pentru a ne mentine sanatatea la varste inaintate. La femei, germenii de soia protejeaza de osteoporoza, prolaps uterin, depresie si tulburari cardiace. La barbati calmeaza fenomenele emotionale specifice trecerii spre varsta a treia. Si inca un element: germenii de soia protejeaza impotriva cancerului, care in Romania este prima cauza de mortalitate.

Conform unor studii foarte ample, facute la Universitatea Stanford, California, sub conducerea prof. Dr. Doris M. Tham, niste substante numite izoflavone, continute de catre germenii de soia, se transforma in tubul digestiv in citostatice, cu o actiune foarte complexa. Astfel, administrarea de germeni de soia inhiba angiogeneza (vascularizarea) tumorilor, determina moartea programata a celulelor tumorale, ajuta la fagocitarea celulelor maligne de catre sistemul imunitar.

Pentru mentinerea sanatatii si a tineretii biologice, se tin cure de 6-12 saptamani, timp in care se administreaza extractul de germeni de soia, cate 600-1200 mg pe zi, sub forma de capsule.


Chlorella


Denumirea sa stiintifica este Chlorella pyrenoidosa si este o alga verde, unicelulara, ce creste in apele dulci si contine cea mai mare cantitate de clorofila din regnul vegetal. Numele sau deriva din greaca veche, unde „chloros” inseamna verde si „ella” inseamna mic, facand referire la culoarea si dimensiunile microscopice ale acestei alge.

Exista aproximativ 8000 de specii si varietati de Chlorella, dintre care Chlorella pyrenoidosa s-a dovedit pana in prezent a avea calitatile terapeutice cele mai puternice. Aceasta alga este foarte bogata in minerale, mai ales in calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc. Apoi, Chlorella contine practic toate vitaminele reintineritoare, adica vitamina A si C, complexul B (adica vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, B10/PABA, B12), vitamina E si vitamina K.

Insa secretul acestei alge este un complex de substante active cu un efect reintineritor fenomenal. Acest complex de substante a fost supranumit de catre cercetatori factor anti-imbatranire, prescurtat CGF (din engl. Chlorella Growth Factor - Factorul de Crestere Chlorella). Datorita acestuia, Chlorella este un adevarat elixir de tinerete si de frumusete, deoarece stimuleaza cresterea, dezvoltarea si reinnoirea constanta a celulelor normale si a tesuturilor organismului uman. Chiar si tesuturile distruse sau imbatranite de catre actiunea radicalilor liberi se refac in urma curelor cu aceasta alga.

Chlorella se administreaza in tratamente de lunga durata (90-120 de zile), timp in care se iau zilnic cate 1200-3600 mg din aceasta planta, sub forma de capsule, care se administreaza pe stomacul gol, inainte de mesele principale.


Ginsengul chinezesc

Denumirea sa stiintifica este Panax ginseng si deriva din doua limbi: greaca veche, unde panax inseamna „ceea ce vindeca tot”, si din chineza, unde ginseng inseamna „minunea lumii”. Asadar, traducerea denumirii stiintifice a acestei plante ar fi: Minunea-Lumii, care vindeca tot. Ginsengul este, de altfel, cel mai important reintineritor din medicina traditionala chineza. Atat la barbati cat si la femei, aceasta planta prelungeste tineretea biologica, prevenind depresiile, caderile imunitare si afectiunile cardiovasculare. Ginsengul este si un extraordinar sustinator de efort.

Cura cu aceasta planta mareste forta musculara, normalizeaza pulsul si respiratia in timpul efortului. Apoi, aceasta planta ne face mai putin sensibili la efectele negative ale stresului, ale privarii de odihna si ale tensiunii emotionale. Nu in ultimul rand, ginsengul ne ajuta sa ne mentinem mintea treaza si agila, pana la varste inaintate.

Experimentele medicale arata ca persoanele care au luat ginseng sunt mai atente, pot ramane concentrate asupra unui subiect o perioada mai indelungata de timp si reactioneaza mai prompt la diversii stimuli. Cel mai eficient este ginsengul administrat sub forma de pulbere, conditionat ca atare sau, mai bine, in capsule. Se tin cure de 1-2 luni, timp in care se iau cate 1200-3000 mg de ginseng zilnic.


Mucuna

Daca ginsengul este cel mai bun reintineritor din medicina chineza, Mucuna (Mucuna pruriens) este omologul sau din medicina indiana, celebra pentru tratamentele sale eficiente contra imbatranirii. Aceasta planta asigura in primul rand o protectie cu totul exceptionala sistemului nervos central, care este, pana la urma, cel mai sensibil la trecerea anilor.

Concret, Mucuna previne si, in unele cazuri, chiar trateaza eficient afectiuni ale varstei a treia pentru care medicina contemporana nu are solutii, cum ar fi Alzheimerul, maladia Parkinson, tulburarile cognitive care apar la varsta a 3-a. La femei, Mucuna este eficienta pentru prevenirea depresiei. Se administreaza cate 800-1600 mg de extract de Mucuna, in cure de 1-3 luni, urmate de 15-30 de zile de pauza.


Bibliografie

  • Asul Verde, nr. 82, 2011
 

Meteosensibilitatea

 
Meteosensibilitatea

Medicina traditionala orientala considera ca organismul uman este interconectat cu fortele naturii si ale Universului. Corpurile noastre interactioneaza cu mediul in care traim si reactioneaza la schimbarile climatice, adaptandu-se prin mecanisme energetice si biologice. In mod normal, nu ar trebui sa existe neplaceri inainte sau in timpul producerii unor schimbari meteorologice. Aceasta sensibilitate se manifesta pe fondul unor dezechilibre sau afectiuni ale caror simptome se activeaza sau se agraveaza in momentul schimbarilor climatice. Meteosensibilii devin un fel de barometru uman pentru schimbarile climatice din viitorul apropiat.






Reactiile organice negative pot fi cauzate si de evenimente climatice produse in zone cu poluare ridicata, unde vantul si ploile aduc la sol toate impuritatile si toxinele din atmosfera, producand locuitorilor din zona respectiva stari de disconfort fizic si psihic.

In medicina traditionala chineza, mayasa si hindusa, gasim inca o explicatie pentru tulburarile cauzate de schimbarea vremii. Starea de echilibru energetic si organic - implicit si starea de echilibru a campului electromagnetic generat de organismul uman - este stabilizata cand energia interioara a organismului se cupleaza cu energia exterioara, la nivelul chakrelor. Blocarea anumitor centri energetici din organism va genera boala si va bulversa mecanismele de adaptare la conditiile climatice, iar persoana in cauza va resimti modificarile, cu putin timp inainte de producerea acestora sau cand deja sunt in desfasurare.






Cuprins articol:


Simptome

Simptomele pe care persoanele meteosensibile le acuza difera in functie de starea organismului si a afectiunilor prezente, varsta, etc. In general, principalele simptome intalnite la meteosensibili sunt: oboseala, senzatie de sufocare si disconfort general, dureri de cap, tulburari de ritm cardiac si palpitatii, variatii de tensiune arteriala, transpiratie excesiva, ameteli si confuzie mentala, nervozitate, irascibilitate, stari anxioase si de proasta dispozitie, tulburari de somn (in special insomnie), dureri ale oaselor si articulatiilor, crize reumatice, dureri musculare, dureri gastrice si abdominale, crize astmatice etc. Aceste simptome sunt resimtite mai puternic, in functie de anotimp. De exemplu, primavara si toamna se activeaza afectiunile sistemului digestiv (ulcerul, gastrita).






Primavara, ficatul este organul predominant activ, iar pe fondul prezentei unei afectiuni hepatice, secretia biliara este insuficienta sau excesiva in concentratie ori cantitativ, ceea ce explica agravarea ulcerului gastric sau duodenal. In timpul iernii, se intensifica starile depresive, ca urmare a scaderii presiunii atmosferice pe durata acestui anotimp. Iarna, organele predominante ca activitate sunt rinichii - ei trebuie sa mentina toate organele in echilibru energetic si sa asigure homeostazia pe durata anotimpului rece.

Cand exista probleme renale, rinichii nu au putere sa trimita energia si sangele in cantitatile necesare catre zona cerebrala. De aceea, persoanele care sufera de hipooxigenare cerebrala sunt predispuse catre episoade depresive in aceasta perioada. Vara, cei care vor avea de suferit sunt cardiacii - in special cei care sufera de hipertensiune sau hipotensiune arteriala. Pe durata verii, organul predominant activ este inima, iar daca exista o suferinta cardiaca, inima va fi suprasolicitata.






In general, sunt predispuse la meteosensibilitate persoanele care sufera de afectiuni ale sistemului osteo-articular, cardiacii si cei care prezinta boli vasculare, persoanele de varsta a treia si copiii, persoanele cu tulburari psihice, bolnavii de astm sau cei cu alergii severe, persoanele care au suferit accidente, traume, interventii chirurgicale (zonele traumatizate devin dureroase, usor inflamate, pentru ca cicatricea intrerupe circulatia sanguina si energetica).


Factorii climatici

Factorii climatici care influenteaza activitatea electromagnetica, energetica si biologica a organismului uman sunt: presiunea atmosferica, umiditatea, temperatura, aeroionizarea, umiditatea, magnetismul terestru si intensitatea curentilor de aer. Fiecare dintre acestea ne influenteaza intr-un fel sau altul. Din pacate, de unele (cum ar fi presiunea atmosferica sau magnetismul) chiar nu ne putem feri, cum putem face in cazul ploii sau al caniculei! In acelasi timp, corpul uman este prevazut cu receptori specifici pentru elementele climatice care actioneaza din mediul extern (temperatura, presiune atmosferica, magnetism, campuri electrice, substante chimice etc).






La persoanele meteosensibile, acesti receptori sunt blocati sau inactivati, ca urmare a stilului de viata si a dietei alimentare incorecte, dar si a suprasolicitarii fizice si mentale, a stresului, a lipsei de odihna sau - din contra - a sedentarismului, ca urmare a acumularii toxinelor in organism etc. Atunci cand conditiile climatice se modifica sau se trece de la un anotimp la altul, acesti receptori vor transmite informatii eronate catre creier, care nu va coordona corect procesul de transformare a elementelor primordiale si, ca urmare, apar manifestarile meteodependentei.


Tratamente

Toate persoanele meteosensibile isi pot alina suferintele cu ajutorul terapiilor medicinei traditionale. Specialistii orientali recomanda pentru meteosensibili cure de tratament la inceputul fiecarui anotimp, astfel incat organismul sa suporte fara neplaceri schimbarile climatice. De exemplu, in cazul celor cu afectiuni cardiace, riscul unui infarct este mai mare si, in general, infarctul se produce si ca urmare a sensibilitatii organismului la schimbarile climatice. Si cei care sufera de hipertensiune arteriala pot evita declansarea unui accident vascular cerebral, in conditii de temperaturi ridicate sau de presiune atmosferica scazuta. Aceste cure nu au doar rolul sa trateze simptomele neplacute pe care le resimte un meteosensibil, ci sa trateze afectiunea care a provocat aceasta sensibilitate, concomitent cu corectarea mecanismelor de adaptare la conditiile climatice, astfel incat sensibilitatea la acesti factori sa dispara.
  • Acupunctura. Tratamentul recomandat persoanelor meteosensibile este compus din sesiuni de acupunctura, care vor avea ca obiectiv echilibrarea si fluidificarea fluxului energetic, in cadrul sistemelor de meridiane. Relaxarea si detensionarea sistemului nervos au ca efect ameliorarea durerilor de cap, a starilor de confuzie, agitatie, nervozitate, proasta dispozitie, insomnie sau alte tulburari de somn si tratarea simptomelor neurovegetative cauzate de schimbarile de vreme.
  • Preparatele din plante administrate in paralel cu acupunctura au rolul sa reactiveze receptorii blocati sau inactivi din organism, actioneaza pentru detoxifierea si purificarea sangelui si a organelor, regenerarea tesuturilor disfunctionale, stimuleaza oxigenarea celulara, elimina depozitele de celule moarte sau calcifierile prezente in diverse zone din organism, echilibreaza metabolismul si imunitatea, faciliteaza asimilarea mineralelor si a vitaminelor si normalizeaza activitatea neuroendocrina.






  • Termoterapia tibetana (terapia tibetana cu foc) este o tehnica de tratament care ajuta foarte mult bolnavii cu afectiuni osteo-articulare, prin calmarea durerilor cronice. Este recomandata meteosensibililor intrucat, prin aplicarea acestei terapii, medicul va putea sa intervina direct asupra unui organ care nu functioneaza in parametrii normali si sa trimita o cantitate de elemente curative catre acest organ.
  • Helatioterapia este o tehnica speciala, practicata inca din vremea egiptenilor de catre maestrii medicinei traditionale antice, care imbina substantele curative ale anumitor plante medicinale cu alte terapii specifice. Metoda actioneaza pentru extragerea metalelor grele din organism si a surplusului de calciu, echilibrarea concentratiei de metale din organism si pentru detoxifierea intregului corp, ajuta la ameliorarea oxigenarii cerebrale - ceea ce este foarte util pentru persoanele care sufera de meteosensibilitate pe durata iernii. Si afectiunile activate de venirea primaverii pot beneficia de aceasta terapie, deoarece plantele folosite ajuta la echilibrarea activitatii organelor interne (de exemplu, echilibreaza concentratia si cantitatea de secretie biliara, ajuta la refacerea leziunilor ulceroase si la normalizarea activitatii digestive).
  • Manipularea sistemului osteo-articular este o alta tehnica care-i reda, printr-un masaj special, mobilitatea bolnavului si-l ajuta in combaterea anchilozelor, a durerilor cauzate de scaderea proceselor circulatorii si metabolice din anumite zone, pentru stimularea circulatiei si oxigenarii cerebrale etc. De exemplu, in urma procedurilor de repozitionare a vertebrelor din zona cervicala, intrucat se elibereaza tensiunea acumulata in aceasta zona si sangele va ajunge in cantitati normale catre creier, pacientul poate simti o usoara senzatie de ameteala placuta, ce va disparea pe masura ce activitatea cerebrala se adapteaza la noii parametri de oxigenare. Aceasta procedura este utila in tratarea durerilor de cap, a starilor de nervozitate, irascibilitate, confuzie mentala, de proasta dispozitie sau depresive.

Stari nefiresti

Este normal sa avem aceste senzatii, pentru ca meteosensibilitatea are rolul sa ne atentioneze despre schimbarile climatice, astfel incat sa ne luam din timp masuri de protectie. Ritmul de viata este impus de un anotimp sau altul, iar meteosensibilitatea ne ajuta exact in organizarea stilului de viata. Practic, primim si descifram mesajele care au importanta in existenta noastra.






Problema este ca noi, avand un stil de viata cumva liniar de-a lungul celor patru anotimpuri, cand apar sensibilitatile sezoniere ne vedem adesea expusi, pentru ca nu putem face schimbari dramatice in ritmul zilnic, datorita societatii moderne in care traim. Practic, ne-am „adormit” pur si simplu o serie de abilitati naturale, deoarece in viata moderna nu mai avem nevoie de ele. De exemplu, nu ne mai adapostim atunci cand ploua, pentru ca avem umbrela, nu ne expunem frigului pe durate lungi, pentru ca folosim mijloace de transport in comun sau masini incalzite, nu suferim de caldura, pentru ca pornim aerul conditionat etc. La fel, nu mai este nevoie sa hibernam iarna, desi in sufletul nostru am vrea tare mult sa ne cuibarim la caldura si sa nu mai iesim din casa decat odata cu primele raze ale soarelui.

Din pacate, specia umana a pierdut mare parte din aptitudinile innascute pe care le aveau stramosii ei. Si asta, pentru ca omul modern s-a rupt de contactul nemijlocit cu natura, in care meteosensibilitatea se manifesta in sensul ei originar. Specialistii occidentali chiar sunt de parere ca tulburarile afective sezoniere reprezinta o forma evoluata de hibernare, o reminiscenta din comportamentul de adaptare al stramosilor nostri. Daca ipoteza este corecta, rezulta ca aceste tulburari nu sunt nicidecum disfunctii, ci raspunsuri normale la schimbarile sezoniere.






Daca am avea rabdare, am putea studia reactia animalelor in raport cu schimbarile de vreme si cu ciclurile sezoniere. De exemplu, putem anticipa inrautatirea vremii atunci cand albinele devin agitate si zboara dezordonat, ori cand se aduna ghem la gura stupului; vrabiile se scalda in praf; ciorile zboara in carduri, croncanind foarte sonor; randunelele zboara la cativa centimetri de nivelul solului; broastele sunt agitate si oracaie mai tare ca de obicei; pestii sar din apa; serpii si alte taratoare se ascund in crapaturile din pamant sau din stanci; cainii ciobanilor parasesc turma si se intorc la stana. Pana si plantele recunosc din timp schimbarile climatice si se pun la adapost de furtuna: Luceafarul (Scorzonera rosea) isi inchide floricica trandafirie, Scanteiuta de munte (Potentilla ternata) isi apleaca tulpina spre pamant, Macrisul-iepurelui (Oxalis acetosella) isi strange petalele si frunzele, la fel ca si trifoiul. Iar exemplele pot continua.

Din intelepciunea populara ne-au ramas cateva „semne” pe care le mai putem interpreta doar vizual, nu din simturi: daca apare roua dupa un timp indelungat de seceta, inseamna ca ploaia se apropie, iar daca vedem un halou luminos in jurul soarelui si al lunii, inseamna ca vremea se strica in urmatoarele 48 de ore. Batranii nostri inca mai prevad schimbarea vremii dupa durerile de oase sau dupa starea de somnolenta, dar noi - din pacate - ne-am cam pierdut aceste abilitati, iar simptomele specifice trecerii de la un anotimp la altul le interpretam ca un adevarat chin in viata cotidiana.






Din start trebuie sa plecam de la premisa ca meteosensibilitatea nu este o afectiune! Nu suferim de sensibilitate la conditiile meteorologice, dar reactivitatea organismului la schimbarile vremii, in conditiile existentei unor afectiuni, tulburari sau dispozitii care pot fi influentate de confortul termic, de presiune, de umiditate, de campul electromagnetic etc., se manifesta prin diverse simptome somatice (anchiloze, dureri reumatice, migrene) sau psihice (anxietate, agitatie, apatie). In acelasi context, la oamenii mai sensibili, se manifesta simptome din ambele planuri, de exemplu, dureri articulare insotite de stari de iritabilitate si anxietate.


Astenia

Astenia de primavara este un fenomen general. Si asta, pentru ca odata cu sosirea primaverii, se schimba foarte multe constante climatice - temperatura, umiditate, presiune etc. si apare etapa de readaptare la un nou sezon. Daca avem o stare de sanatate buna, sensibilitatea se va manifesta doar prin simptome pasagere: somnolenta, apatie, iritabilitate, palpitatii, migrene trecatoare, dificultati de concentrare. Aceste simptome dureaza cateva zile, pana ne obisnuim cu noile energii ale naturii. Dar daca avem unele afectiuni psihosomatice deja instalate, astenia de primavara poate sa le agraveze: ulcerul se accentueaza, crizele de astm se intensifica, simptomele reumatice se agraveaza, depresia se adanceste, anxietatea creste, iar iritabilitatea este la cote maxime.






Mai grav este atunci cand astenia se suprapune pe unele probleme psihice si se ajunge la agravarea lor - caz in care este importanta preventia alunecarii in crize majore si asigurarea suportului bolnavului, deoarece simptomele pot deveni coplesitoare. Este, in special, cazul tulburarilor bipolare, cunoscute ca tulburari de dispozitie, in cadrul carora putem intalni si sindroame anxioase, nevroze, depresii cronice, tulburari cu atac de panica, fobii etc.

In situatiile de trecere de la un anotimp la altul, in care sensibilitatea meteorologica pune mai multa presiune asupra psihicului, atunci simptomele specifice acestor tulburari de dispozitie pot fi mai pregnante. Uneori pot fi atat de pregnante, incat sa fie nevoie de un tratament psihiatric, care sa sustina bolnavul in perioada de adaptare de la un anotimp la altul. Alteori, este de ajuns sa intervenim cu „trucuri” simple, cum ar fi relaxarea - in special in cazul persoanelor care au mai mult timp liber. Astfel, se poate face o baie calda, cu uleiuri aromate, un masaj relaxant etc. - incercand crearea unui confort care sa panseze cumva frustrarea resimtita, care nu pare a avea o cauza anume.






Tulburari psihice

Printre simptomele psihice resimtite la sosirea primaverii putem enumera tristetea, oboseala, lipsa interesului fata de munca, chiar si dezinteresul implicarii in relatia de cuplu. De aici pot aparea dificultati relationale in familie, lipsa initiativei si a chefului de a face ceva - mai ales dimineata, sentimente de inutilitate, lipsa placerii si a sensului de a fi util acasa sau la locul de munca.

De asemenea, persoanele meteosensibile pot avea tulburari de somn (insomnie, somnolenta, se trezesc greu dimineata), dificultati de concentrare, nervozitate, stari de nemultumire, pesimism si descurajare, inapetenta sau apetit exagerat, scaderea energiei, greutati in finalizarea unor sarcini si refuzul unor sarcini noi, tendinta de izolare relationala. In cazurile extreme se constata chiar lipsa sensului vietii si apar ganduri de suicid.






In acest tabloul general al tulburarilor, simptomele fizice pot avea o pondere destul de importanta, dar nu este cazul sa facem investigatii medicale in exces, fiind vorba de o simpla forma de astenie pasagera. De fapt, trebuie sa fim constienti ca astfel se manifesta efortul de adaptare al organismului uman la schimbarea de anotimpuri, care ne solicita concomitent psihicul si fizicul.


Ajutor psihologic

Nu trebuie sa patologizam asa de tare asteniile de sezon, pentru ca ele sunt, de fapt, normale si nu dau probleme deosebite. O persoana influentata in mod repetat de schimbarile climatice trebuie sa ceara ajutorul, atunci cand simte ca ceea ce i se intampla devine negestionabil. Sunt persoane care fac fata destul de bine situatiei, care sunt constiente ca toate indispozitiile acestea sunt pasagere. Daca simptomele sunt mai ample si mai intense, consistente ca tablou general, ar fi bine sa solicite asistenta unui psiholog.






Pentru cei care traverseaza forme mai severe de astenie, exista varianta terapiilor de relaxare - terapii care actioneaza ca suport psihic. Cei care au simptome gestionabile pot apela la o terapie usoara, in grupuri de sustinere (in care oamenii se intalnesc si socializeaza) sau in grupuri de discutii, in care unii chiar simt nevoia sa povesteasca ce li se intampla, sa faca schimb de experienta.

In cadrul acestor grupuri, sunt facilitate schimburile emotionale si atunci omul nu mai traieste astenia ca fiind „numai a lui”. Varianta grupurilor de suport functioneaza mai ales prin impartasirea experientelor personale cu prietenii si cunoscutii, care este in primul rand umana - latura care s-a cam „diluat”, in timpurile pe care le traim. De cele mai muie ori, ne asteptam ca si altii sa fi avut experiente similare cu cele cu care ne confruntam si ne ajuta sa stim daca celalalt a gasit solutii. Chiar daca nu este obligatoriu sa functioneze si la noi, macar avem o speranta.






Adaptare

Important este sa fim conectati cu natura si sa ne ascultam nevoile, pentru ca ceea ce functioneaza la unul nu functioneaza la toti, iar cum se manifesta la unul nu se manifesta la toti! Adaptarea se face intotdeauna „din mers”! Ce vor corpul si sufletul meu? Poate le va face bine o iesire in parc... Simplul fapt ca sunt in natura, ca ma incalzesc la razele soarelui si ma bucur de primele flori si miresme ale primaverii imi aduce beneficii inestimabile - atat in plan psihic, cat si in plan fizic!

Odata cu sosirea primaverii, trebuie, in primul rand, sa ne schimbam dieta alimentara, sa ne bucuram de vitaminele si mineralele din primele verdeturi de sezon. Tot in aceasta perioada trebuie sa ne asiguram orele de somn care se cer in plus, insa fara sa facem excese. De asemenea, este momentul prielnic pentru iesiri in aer liber - plimbarea si sportul in natura ne fortifica organismul, ne fac mai rezistenti.






Apoi, ar fi bine sa ne planificam activitati relaxante si schimburi relationale placute, pentru ca hrana sufleteasca este uneori mai importanta decat cea trupeasca! Fiti sinceri: de cand nu v-ati mai vazut cu toti prietenii la un loc? Intalniti-va cu ei, iesiti cu copiii in parc sau mergeti la un restaurant, nu va limitati la email-uri, telefoane sau messenger - aceste alternative stereotipe, „la limita”, ale socializarii. Comunicarea directa este mult mai benefica si mai umana, nu credeti?

Daca avem timp, ne ajuta foarte mult si introspectia pozitiva - sa meditam in liniste la reusitele personale, sa ne evaluam motivatiile care ar putea sa ne impinga spre sentimente mai bune fata de noi insine, dar si fata de cei din jurul nostru.






Homeopatie

Meteosensibilitatea este o problema care afecteaza din ce in ce mai multe persoane. Cauzele sunt legate de stilul de viata modern, in special al celor care traiesc si lucreaza in aglomeratiile urbane. Poluarea, alimentele din ce in ce mai procesate chimic, stresul si, nu in ultimul rand, sedentarismul sunt conditii care favorizeaza instalarea acestei sensibilitati. In mod normal, un meteosensibil era definit ca o persoana cu probleme reumatice, la care se agravau durerile la schimbarea vremii. Acum, simptomatologia este mult mai complexa si poate sa afecteze intregul organism.

Cele mai frecvente simptome sunt durerile de cap, migrenele, ametelile, starea de slabiciune, irascibilitatea sau transpiratiile excesive. Frecvent apar variatii bruste ale tensiunii arteriale, palpitatii, senzatii de sufocare si de greutate in piept. De asemenea, durerile reumatice devin extrem de sacaitoare, ceea ce agraveaza starea de disconfort psihic si emotional al pacientului. De multe ori, aceste simptome, chiar daca nu reprezinta un pericol pentru viata persoanei afectate, au un impact negativ major asupra calitatii vietii. Imbucurator este faptul ca toate aceste neplaceri dispar odata ce vremea se stabilizeaza.






Masurile generale de preventie trebuie sa se adreseze stilului de viata, alimentatiei, sedentarismului, stresului etc. Insa exista si cateva posibilitati terapeutice din arsenalul homeopatiei, stiut fiind faptul ca persoanele meteosensibile au o sansa in plus sa-si rezolve problemele apeland la sprijinul remediilor homeopate.

Exista remedii care se pot administra luand in considerare totalitatea simptomelor pacientului - asa-numitele remedii constitutionale. Terapia cu aceste remedii nu este in mod specific legata de meteosensibilitate, dar daca remediul este corect indicat, atunci in mod sigur, pacientul va beneficia din plin, constatand ameliorarea sau chiar disparitia definitiva a simptomelor.

De asemenea, exista si remedii homeopate care se adreseaza anumitor simptome in mod particular - acestea se pot administra chiar in momentul crizei. Rhus toxicodendron este unul dintre cele mai cunoscute remedii de acest tip. Se poate administra pacientilor reumatici tipici, care pot sa-ti spuna intotdeauna cand se schimba vremea, dupa durerile pe care le simt in articulatii. Rhus toxicodendron poate fi recomandat si pacientilor care se simt rau in general la schimbarile meteorologice. Alte doua remedii care se pot indica la acesti pacienti sunt Rhododendron si Ruta, care au ca principal punct de actiune sistemul osteo-articular, dar amelioreaza si starea generala.






Un alt remediu cu indicatie la persoanele meteosensibile este Causticum. Particularitatea acestui remediu este indicatia lui clara, probata in timp: functioneaza de minune la persoanele care se simt rau atunci cand vremea umeda si noroasa se schimba in vreme uscata sau rece. Acelasi efect este intalnit si la alte doua remedii - Nux vomica si Hepar sulphur - cu actiune identica, dar cu indicatie la tipuri constitutionale diferite.

Mare parte din acuzele pacientilor meteosensibili se datoreaza variatiilor tensiunii arteriale, care afecteaza fluxul sanguin de la nivelul creierului. In aceasta situatie trebuie stabilizat acest flux cerebral, ceea ce va duce la corectarea simptomelor. In acest caz, sunt utile remediile homeopate care actioneaza asupra circulatiei sanguine, in special asupra circulatiei cerebrale. In acest scop, se folosesc combinatii de remedii - Sanguinaria, Spigelia, Ferrum, Quartz. Alte remedii care actioneaza asupra circulatiei cerebrale, fiind indicate in special la varstnici, sunt: Plumbum metalicum, Aurum metalicum, Kalium carbonicum, Hypericum, Crataegus. Acesta din urma actioneaza in special prin efectul tonic asupra cordului si prin echilibrarea ritmului cardiac.






Pe langa aceste remedii, mai sunt indicate cele care actioneaza asupra starilor depresive sau de astenie. Aici pot sa remarc actiunea foarte buna a remediilor Avena sativa, Picricum acidum, Phosphoricum acidum, Selenium si Zincum metallicum.

Tin sa subliniez ca remediile homeopate amintite sunt doar cu titlu informativ, pentru recomandari terapeutice fiind necesara consultarea unui medic specialist homeopat.


Tratament naturist

Meteosensibilitatea este o predispozitie spre bolile cauzate sau intensificate de fenomene meteorologice si este - conform noilor teorii - preexistenta in fiecare dintre noi. Este suficient sa fim supusi la o cantitate mai mare de stres, sa fim mai mult timp sedentari sau sa facem „suficient” de multe greseli de alimentatie sau de stil de viata, pentru a incepe sa suferim de aceasta maladie prea putin cercetata. Iar la capitolul simptome, meteosensibilitatea bate pur si simplu orice record din punct de vedere al diversitatii.






Odata ce o persoana devine meteosensibila, imediat ce factorii climatici sunt ostili, ea poate prezenta dureri de cap, dureri articulare, tulburari de ritm cardiac, pusee de hipertensiune, episoade depresive. Ceea ce ne propunem in continuare este sa intelegem mecanismele prin care apare aceasta tulburare de sanatate si, conex cu acestea, ce putem face concret, in sensul eliminarii acestor adevarate dependente de variatiile climatice din jurul nostru. Dar sa incepem prin a descifra cate ceva din mecanismele acestei boli care, conform covarsitoarei majoritati a specialistilor, are o componenta psiho-emotionala extrem de importanta, decisiva.

Daca nu doriti ca fiecare schimbare brusca de vreme si fiecare fenomen meteo extrem sa va dea peste cap viata emotionala, incercati sa puneti in practica cateva masuri de igiena mentala:
  • Nu va uitati la televizor mai mult de jumatate de ora - maxim o ora pe zi, deoarece uitatul prelungit la televizor sensibilizeaza excesiv psihicul si ii da o receptivitate mediumica la stimulii perturbatori, inclusiv la stimulii climatici.
  • Ramaneti doar timpul strict necesar in fata calculatorului.
  • Petreceti-va cat mai mult timp in aer liber, in liniste, eventual facand miscare, lucrand in gradina, plimband un animal de companie etc.
  • Incercati sa va formati propria imagine despre lucrurile care va intereseaza si nu lasati pesimistii sa va dea impresia ca totul in jur este un dezastru.
  • Creati-va un obicei ca in orice moment dificil sa identificati macar trei laturi bune ale situatiei prezente, care vor deveni apoi puncte de sprijin pentru a iesi din impas.
  • Acordati o grija deosebita odihnei, relaxarii si mai ales somnului, care este un subiect atat de important, incat il vom trata separat.
Somnul. Alaturi de igiena mentala, somnul este un alt secret al imunitatii psihice si fizice la fenomenele meteorologice perturbatoare. De fapt, somnul este aspectul cel mai sensibil din fiziologia noastra la schimbarile meteo, iar astfel se creeaza adesea un cerc vicios: fenomenele meteo produc diverse forme de insomnie, iar in absenta somnului devenim tot mai vulnerabili la fenomenele meteo. Ce este de facut? Iata, in continuare, si cateva solutii practice pentru un somn bun, chiar si in conditii meteorologice care in mod obisnuit ar putea sa ne tulbure odihna:
  • Contra insomniei produse de temperaturile ridicate - se bea cu jumatate de ora inainte de culcare o cana cu infuzie combinata de salvie si de menta. Preparatul este racoritor si elimina transpiratia nocturna abundenta, care duce la trezirea in timpul noptii. Daca aerul in camera de dormit este prea cald, atunci se recomandata o prima repriza de relaxare sau chiar de somn scurt (maxim o ora) in aer liber, pe balcon, pe terasa sau in alt loc propice. O alta solutie este aerul conditionat, cu conditia ca acesta sa fie pus in functiune cu 5 ore inainte de culcare, pentru a raci camera, asa incat in momentul somnului, aparatul de climatizare sa poata fi oprit, pentru a nu produce alte probleme de sanatate.
  • Contra insomniei produse de presiunea atmosferica scazuta - un leac ale carui virtuti au fost adesea constatate in practica este respiratia abdominala profunda (care foloseste lobii inferiori ai plamanilor), cate 10 executii inainte de culcare. Se pare ca respiratia abdominala facuta lent, regulat si silentios (fara zgomot) este foarte eficienta pentru calmarea psihicului, care devine foarte surescitat in timp ce presiunea atmosferica este scazuta si produce insomnie. Suplimentar, inainte de culcare, se consuma doua capsule cu extract de sunatoare, care are efecte calmante foarte bune, inducand un somn lin si limpede.
  • Contra insomniei produse de intensificarile vantului - se foloseste un masaj bland cu ulei de masline sau cu o crema hidratanta, inainte de culcare. Foarte eficienta este si relaxarea pe un fond sonor linistitor, cum ar fi cel al muzicii terapeutice (gasiti acum CD-uri in toate magazinele de muzica specializate), ce contine zgomote din natura: susur de izvor, fosnet de frunze, ciripit de pasari etc. Camera de somn va fi aromatizata cu ulei volatil de lavanda.
  • Contra insomniei produse de (iminenta unor) turbulente atmosferice - exista persoane la care insomnia este un mijloc de avertizare a organismului pentru fenomene meteo extreme, cum ar fi furtunile, caderile masive de precipitatii etc. In cazul acestui tip de insomnie, se recomanda un tratament simplu cu capsule cu extract de Passiflora, din care se iau cate 1-2 inainte de culcare. Suplimentar, se recomanda aromatizarea camerei de somn cu ulei volatil de brad sau de pin.
Adaptarea climatica prin cura de teren. Cura de teren se face de macar trei ori pe saptamana si consta intr-o plimbare in pas cat de vioi puteti, asa incat nici inima sa nu fie suprasolicitata inutil si nici starea emotionala sa nu devina prea surescitata. Cel mai bun moment pentru a face cura de teren este dimineata, intre orele 7 si 9.30, iar cel mai bun loc este in parc, pe o strada retrasa si cu verdeata sau, daca este posibil, in padure. Important este ca aceasta cura sa se faca in fiecare saptamana, mai ales la trecerea dintre anotimpuri, cand organismul este mai solicitat ca de obicei. Prin aceste plimbari, facute fie pe ploaie, fie pe soare, se pune in miscare o facultate extrem de importanta: autoreglarea. Organismul receptioneaza schimbarile de temperatura, de umiditate, de circulatie a aerului in timpul curelor de teren si, fiind solicitat constant si nu intermitent, are timp sa-si adapteze finele mecanisme neuroendocrine ce coordoneaza activitatea cardiaca, respiratorie, nervoasa etc. Aceasta cura de teren este foarte bine completata de respiratia controlata, care presupune o inspiratie si o expiratie cat mai lenta si profunda, folosind intreaga capacitate pulmonara. Zilnic este recomandat sa se faca 50 de respiratii complete succesive, lente si regulate, cat mai relaxate, menite sa stabilizeze ritmul cardiac, sa creasca in mod natural capacitatea de efort, sa ajute la dobandirea unei stari de calm interior.






Balneoterapia. Se adreseaza in mod special persoanelor la care meteosensibilitatea se manifesta prin dureri articulare si musculare. La foarte multi reumatici, precum si la persoanele care au sechele dupa traumatisme articulare ori osoase, corpul functioneaza ca un barometru sui generis. Fiecare schimbare de vreme, in special atunci cand aceasta se raceste sau devine umeda, este anuntata, uneori cu multe zile inainte, de dureri puternice. Medicii nu au reusit sa determine enigmaticul mecanism care anunta prin intermediul durerilor evenimentele meteorologice, insa bolnavii il stiu foarte bine. Uneori, durerea si inflamatia articulara date de meteosensibilitate sunt atat de intense, incat se diminueaza doar cu calmante de sinteza puternice, putand conduce chiar la anchilozarea temporara a unor articulatii. Cum poate fi combatuta aceasta neplacere? Din experienta de pana acum, cel mai bun remediu preventiv cunoscut este cura balneara. In statiunile noastre cu apa sulfuroasa (Herculane, Pucioasa, Govora, Calimanesti, Olanesti etc.) ori cloruro-sodica (Techirghiol, Mangalia, Lacul Sarata, Amara, Sarata Monteoru etc.) se pot face cure intensive, sub indrumarea specialistilor din bazele de tratament, cure ce cuprind bai terapeutice, cultura fizica medicala, curenti diadinamici si interferentiali, tratamente interne cu ape minerale, masaj etc. In practica s-a observat ca o cura de 18 zile facuta intr-o asemenea baza de tratament confera ulterior, pe o perioada de aproximativ un an, o binevenita imunitate la durerile articulare declansate de meteosensibilitate.






Sportul. Mersul in pas vioi pe munte, in padure sau pe malul unui lac, exercitiile facute in aer liber, au darul sa determine secretia de neurotransmitatori care ajuta la dobandirea unei stari de dinamism si optimism. Aceasta terapie este recomandata mai ales meteosensibililor care, la venirea valurilor de frig sau atunci cand cerul este intunecat si ploua, devin pesimisti, astenici, cu tendinte spre depresie, In cazul lor, un sport ceva mai intens, eventual de echipa, precum si munca in aer liber, pe perioade lungi de timp, este un adevarat elixir. Mecanismul prin care este eliminata meteosensibilitatea de acest tip este destul de diferit de cel al curei de teren. Terapia prin sport nu presupune doar o plimbare lejera, ci chiar un efort fizic sustinut, suficient de intens, asa incat sa determine scoarta cerebrala sa secrete acele substante care ne fac fericiti, increzatori, optimisti, cu pofta de viata. Acesti hormoni ai fericirii, secretati atunci cand facem sport, sunt adevarate antidoturi naturale la tristetile si melancoliile produse de vremea mohorata.


Plantele adaptogene. Sunt ierburi de leac extraordinar de eficiente pentru „intarirea” corpului si a psihicului, pentru confruntarea cu factorii de mediu stresanti, inclusiv cu factorii climatici. Cercetarile au aratat ca aceste plante contin principii active care ne fac mai putin receptivi la stres, ne amplifica simtitor capacitatea de adaptare la conditiile meteo nefavorabile si ne ajuta sa facem eforturi fizice si intelectuale de lunga durata. Iata in continuare si care sunt aceste plante:
  • Ginsengul chinezesc (Panax ginseng) - este, fara doar si poate, cel mai cunoscut adaptogen, aceasta radacina cu crestere lenta (planta atinge maturitatea abia in 7 ani) fiind un excelent tonic psihic si fizic, care ne mentine in forma si atunci cand vremea are capricii. Se recomanda curele de 4-8 saptamani, timp in care se ia pulbere de ginseng ambalata sub forma de capsule. Este mult mai eficienta decat dozele cu extract in sirop de zahar (foarte diluate de obicei). Zilnic, se iau 2-4 grame de pulbere, pe stomacul gol. Este un remediu recomandat mai ales persoanelor meteosensibile, care reactioneaza negativ la valurile de frig, la vremea ploioasa, la vremea inchisa. Pentru cei care sunt sensibili la valurile de caldura si la insolatia puternica, cel mai bun remediu este o planta romaneasca, despre care vom vorbi in continuare.
  • Talpa-gastei (Leonurus cardiaca) - este un adevarat protector pentru sistemul nervos, pentru inima si pentru sistemul cardiovascular in general, care sunt cele mai expuse in timpul sezonului cald, atunci cand soarele puternic si temperaturile ridicate produc tulburari din cele mai diverse. Se administreaza extractul din aceasta planta, cate 400-600 mg pe zi, in cure de 1-3 luni. Daca la incalzirea vremii va confruntati cu pusee de hipertensiune, cu tulburari de ritm cardiac, cu insomnie sau stari de anxietate, extractul de talpa-gastei este remediul perfect, deoarece are efecte calmante, reduce si stabilizeaza tensiunea arteriala, imbunatateste somnul si alunga starile de neliniste sau panica.

Autori

  • Dr. Codrut Tutu - medic specialist acupunctura si apifitoterapie.
  • Daniela Neagu - psiholog, clinician, specialist autonom.
  • Dr. Rares Simu - medic primar alergolog, cu competenta in homeopatie.