Cele mai noi tratamente in boala Parkinson
Parkinson este o boala neurodegenerativa determinata de reducerea sintezei sau formarii unei substante neuromediator, dopamina, cu rol in reglarea motilitatii (contractii musculare). Dintre terapiile recomandate, cea cu gelul duodopa este contraindicata persoanelor care sufera si de alte afectiuni: cardiovasculare, pulmonare, insuficienta renala sau hepatica, tulburari cognitive majore. Printre cele mai intalnite reactii adverse ale acestei terapii se numara hipotensiunea si somnolenta excesiva.
Problemele de echilibru, un prim semn al bolii
Boala Parkinson apare ca urmare a distrugerii progresive a neuronilor din zonele creierului implicate in controlul miscarilor, de aceea pacientul incepe sa tremure (chiar si in stare de repaus), in plus, el poate intampina si dificultati la inghitire sau are tulburari de memorie. Cumulate, toate aceste neplaceri ajung sa afecteze starea fizica si pe cea psihica a persoanei, ea fiind predispusa depresiei. De aceea, de multe ori, bolnavul ajunge sa aiba nevoie de sprijinul celor din jur.Terapia cu Duodopa, in stadii avansate
Dintre optiunile de tratament, terapia cu medicamentul levodopa este considerata standardul de aur in boala Parkinson. Duodopa (combinatia dintre medicamentele levodopa si carbidopa) este un gel intestinal care se indica in fazele avansate ale bolii. „Gelul se administreaza cu ajutorul unei perfuzii portabile direct in duoden (prima parte a intestinului subtire), fie printr-un tub in jejun (segmentul central al intestinului subtire). Inainte de instalarea pompei, se introduce un tub prin nas pentru ajustarea si stabilirea dozei de medicament”, explica Ludmila Botnaru, medic specialist neurolog la Reteaua Privata de Sanatate Regina Maria din Bucuresti. Pentru a evita eventualele complicatii (rasucirea tubului, aparitia infectiilor), procedura se realizeaza in clinicile de neurologie.Info: Terapia cu levodopa se recomanda in combinatie si cu alte medicamente.
Electrostimularea blocheaza tremurul
O alta varianta de tratament pentru pacientii cu Parkinson este electrostimularea profunda a creierului. Procedura presupune implantarea unor electrozi in zona cerebrala responsabila de miscare. La randul lor, electrozii emit impulsuri electrice, astfel incat semnalul care cauzeaza tremurul sa fie blocat. Interventia de implantare a electrozilor dureaza, in medie, 6-15 ore, iar pacientul are nevoie de o perioada de pana la un an ca sa se acomodeze.Info: Electrostimularea profunda a creierului este indicata persoanelor care sufera de o forma severa a bolii.
Pompa cu apomorfina reduce simptomele
De ajutor pentru persoanele suferinde este si tratamentul cu apomorfina (molecula similara cu dopamina - boala este cauzata de lipsa acestei substante responsabile cu capacitatea corpului de a controla miscarile). Mai exact, apomorfina este administrata cu ajutorul unei pompe portabile mici. Ea este plasata in zona abdomenului, iar printr-un ac fin se elibereaza substanta direct in tesutul gras. In functie de caz, ea se administreaza in mai multe reprize. Pompa se monteaza in clinicile de specialitate, iar pacientul este instruit cum sa o foloseasca.Info: Terapia este indicata doar atunci cand medicamentele nu-si fac efectul.