Anexita - tratamente cu plante
Anexitele sunt inflamatii ale trompelor si ovarelor, produse de o infectie.
Semnele anexitelor: dureri in loja inferioara abdominala, cu apasare musculara, febra, leucocitoza, prelungirea duratei menstruatiei, scaune dureroase, dureri la urinat si la scaun, sau chiar la cel mai mic efort. Contactul sexual poate fi dureros (dispareunie). Pericolul consta in faptul ca anexitele pot fi urmate de sterilitate secundara. De cele mai multe ori, inflamatia se intinde la uter, trompe, ovare.
Recomandari: repaus la pat, pana la disparitia febrei, a durerilor si a disconfortului local. Suprimarea raporturilor sexuale.
Regim alimentar redus, hidric. Se va evita in toate cazurile constipatia.
Tratamente interne pentru anexita
- Afin (Vaccinium myrtillus) - 2 lingurite de frunze maruntite se pun la 250 ml apa clocotita. Se acopera 15 minute, apoi se strecoara. Se beau trei cani pe zi. In sezon, se pot manca cate 100 g fructe pe zi. Se pot, de asemenea, folosi uscate, sub forma de pulbere. Se ia cate 1 lingurita dimineata, mai multe zile la rand.
- Branca-ursului (Heracleum sphondylium) - 1 lingurita de planta maruntita se pune la 250 ml apa clocotita. Se acopera 15 minute, apoi se strecoara. Se consuma 3 cani pe zi. Se pot face si spalaturi cu acest ceai. Exista in comert si extracte care se vor folosi conform indicatiilor date de producator.
- Coada-soricelului (Achillea millefolium) - 1 lingurita de planta maruntita se pune la 250 ml apa clocotita. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoara. Se consuma 3 cani pe zi, de asemenea, se pot face spalaturi. Diminueaza secretiile si este antibiotic.
- Galbenele (Calendula officinalis) - 2 lingurite de flori se oparesc cu 250 ml apa clocotita. Se acopera apoi timp de 15 minute. Se strecoara. Se pot consuma 2 cani de ceai pe zi. Se administreaza inainte de mese. Cura incepe cu 7 zile inaintea menstruatiei. Se indica pentru efectul antibiotic puternic pe care-l au.
- In (Linum usitatissimum) - se folosesc semintele. Se ia 1 lingurita, de 3 ori pe zi, pentru efectul emolient si laxativ. Se poate face si un ceai, din o lingurita de seminte oparite cu 250 ml apa clocotita. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoara. Se consuma 3 cani pe zi. Se pot face si spalaturi cu acest ceai.
- Limba-mielului (Borago officinalis), planta foarte eficienta in anexite - o lingurita de iarba maruntita se pune la 250 ml apa clocotita. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoara. Se consuma 3 cani pe zi. Se pot face si spalaturi. Are efect antibiotic.
- Naprasnic (Geranium robertianum) - 1 lingurita de planta maruntita se pune la 250 ml apa clocotita. Se acopera 15 minute, apoi se strecoara. Se consuma 3 cani pe zi. Are efect spectaculos.
Tratamente externe pentru anexita
Cataplasme:- Durerile se calmeaza punand punga de gheata pe abdomen sau comprese cu tincturi din plante. De asemenea, se pot folosi ovule cu propolis, care este un bun anesteziant si atenueaza durerea. Daca durerile sunt foarte vii, se face tratament la spitalele de specialitate.
- Carpicon - supozitoare cu rasina de brad. Se introduc in vagin, cate unul, dupa o prealabila spalatura. Aceste supozitoare se pot introduce si intrarectal, cu acelasi efect.
- Cataplasme cu mamaliguta. Se face o mamaliga mai tare, care se intinde pe o bucata de panza mai mare ca zona afectata, in strat de 3 cm. Apoi se aplica, cat mai fierbinte, pe partea de jos a abdomenului. Se face seara. Se tine cataplasma cat timp este calda, invelita in ceva de lana, pentru a mentine mai mult timp caldura locala.
- Tarate calde. Se incalzesc intr-o tingire si se aplica extern, pe partea de jos a abdomenului.
- Se vor face spalaturi cu irigatorul, la temperatura corpului. Ceaiul se face mai concentrat decat scrie pe pachetul cu plante. Se fac irigatii cel putin o data pe zi.
- Spalaturi cu decoct de brad. Se folosesc muguri, ramurile tinere sau cetina maruntita. Se pun 2 lingurite la 250 ml apa si se fierb timp de 15 minute. Se strecoara. Spalaturile au efect dezinfectant, cicatrizant si astringent.
- Spalatura cu cimbru - 1 lingurita de planta maruntita se poate pune la 250 ml apa clocotita. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoara. Se fac instilatii cu irigatorul.
- Marul-lupului (Aristolochia clematitis) - 1 lingurita de planta maruntita se pune la 250 ml apa clocotita. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoara. Se fac spalaturi. Are efect antibiotic.
- Flori de fan - o mana de plante se pun in 3 litri de apa. Se fierb 10 minute, apoi se strecoara. Se toarna in apa din baie. Sunt foarte eficiente.
- Tarate. Se pun taratele (500 g) intr-un saculet de panza si se lasa sa curga apa fierbinte in cada peste acest saculet. Se va sta apoi in cada, la temperatura putin mai ridicata decat cea a corpului, timp de 20-30 minute.