Medicină informativă

Diabetul renal - cauze, simptome, evolutie si prognostic

Diabetul renal, denumit si diabetul glicozuric sau glucozuric si glicozuria renala, este de asemenea o eredopatie (afectiune mostenita sau transmisibila ereditar) cu mod de transmitere autozomal, dominant, interesand si genul masculin, si cel feminin.

Diabetul renal se caracterizeaza ca o anomalie in care pe primul plan se situeaza defectul tubular de transport al glucozei, transpus biologic prin prezenta glucozei in urina, nivelele sale sanguine fiind normale.

Va recomandam sa cititi si:

• Diabetul zaharat tip 1 vs diabetul tip 2
• Ceaiuri salvatoare in tratarea diabetului zaharat de tip 2

Cuprins articol:

• Cauze
• Simptome
• Evolutie si prognostic

Cauzele diabetului renal

Este vorba probabil de un deficit de incorporare a glucozei la nivelul marginilor in perie a tubilor proximali, deficitele mecanismelor de transport putand fi determinate cantitativ prin masurarea reabsorbtiei maximale, respectiv a capacitatii maximale de transport al glucozei la nivelul tubilor, in conjunctie cu clearance-ul insulinei.

Din acest punct de vedere se descriu doua tipuri patogenice de diabet renal si anume:

• Tipul A, diabet renal adevarat, in care pragul sanguin de aparitie a glucozei renale si capacitata maxima de transport al urinei sunt reduse.
• Tipul B, sau pseudodiabetul renal, in care capacitatea maximala de transport este normala fata de pragul sanguin scazut.

Tipul A se pare a fi forma in care afectarea tubilor intereseaza toti nefronii, pe cand formele de tip B se caracterizeaza prin doua grupe distincte de nefroni, cu si fara capacitate de resorbtie a glucozei.

Acestei anomalii i se mai pot asocia si alte manifestari caracteristice ale insuficientei tubulare proximale cum sunt hipercalciuria, hiperfosfaturia, sau hiperaminoaciduria.

Simptomele diabetului renal

Manifestarile clinice se fac cunoscute de obicei spre pubertate, desi cazurile pot fi depistate si din perioada de sugar. Singura manifestare cu caracter patognomonic (pe baza caruia se poate stabili diagnosticul unei boli) consta din pierderile urinare de glucoza, intre 1-30 g pe zi, iar in cazurile grave si peste 100 g in 24 de ore, independente de aportul in glucide, pe fondul unei glicemii normale, pierderi care sunt totusi insuficiente pentru a determina unele simptome sau tulburari metabolice, cu exceptia starilor de denutritie sau din cursul unor infectii grave cand pot fi intalnite manifestarile unei hipoglicemii sau o acidoza metabolica.

Rareori glicozuriile marcate pot determina senzatia de sete, poliuria si uneori chiar polifagia.

Evolutia si prognosticul diabetului renal

Evolutia si prognosticul sunt favorabile, glicozuria fiind bine tolerata, fara sa necesite un anumit tratament.

Foto: en.wikipedia.org