Cheloidul: cauze, evolutie, tratament
- Bolile de piele -
Se intalneste cu predilectie la copilul mai mare, cu maximum de incidenta la varsta pubertatii si la adultul tanar, fiind extrem de rara la copilul mic si la batrani.
Se admite ca intre cheloid si cicatricele hipertrofice nu ar fi decat diferente de ordin cantitativ. Dupa unii insa, cheloidul ar recunoaste o predispozitie individuala particulara, in legatura cu o anumita perioada de varsta si cu anumite regiuni ale corpului. In general, azi nu se mai admite ipoteza cheloidului spontan.
Cauzele cheloidului
Intre factorii locali externi, care pot provoca cheloide citam unele particularitati structurale anatomice si, poate, biochimice ale unor regiuni tegumentare atinse cu predilectie de cheloide si anume: toracele superior (anterior si posterior), umerii si radacinile membrelor, mai putin fata, urechile si ceafa; celelalte regiuni sunt rar sediul cheloidelor; foliculite si mai ales leziunile papulopustuloase de acnee, care intamplator afecteaza cu predilectie toracele superior; zgarieturi, uneori minime, scarificarile vaccinarilor antivariolice, inciziile unor operatii, arsurile, tatuajele.Intre factorii generali, al caror rol este mai putin bine demonstrat, se pot cita: factorul familial, relativ rar constatat; varsta joaca un rol cert, cheloidul fiind foarte rar la copilul foarte mic si dupa 30 de ani; femeile ar fi mai frecvent atinse ca barbatii; factorul endocrin, in particular tiroida.
Tabloul histologic a cheloidului
Releva gramezi de fibre colagene, perivasculare, sarace in fibroblasti. Intr-un stadiu mai tardiv, fibrele se ingroasa si se hialinizeaza. Fibrele elastice lipsesc.Evolutia clinica a cheloidului
Este urmatoarea: la 2-3 saptamani dupa interventia factorului iritativ, dupa cicatrizarea plagilor traumatice, operatorii sau a arsurilor, se constituie tumoarea cheloidiana rosie, congestiva, sensibila, care creste continuu sau cu intermitente timp de mai multe luni, interval dupa care se opreste in evolutie. Ea depaseste aria cicatriceala sau iritata de la care a pornit, emitand prelungiri in diferite directii si capatand configuratii bizare, de unde, uneori, asemanarea si denumirea „in cleste de rac” data acestora.Dupa 3 pana la 6 luni, sunt posibile regresiuni spontane, cel putin partiale, dar in multe cazuri, cheloidele raman stationare si suparatoare prin simptomatologia subiectiva: dureri, intepaturi, prurit.
Transformarea maligna spre un epiteliom spino- sau bazocelular este exceptionala.
Tratamentul cheloidului
Acesta va fi in primul rand profilactic, dupa o supraveghere de 3-6 luni. Nu se va interveni chirurgical asupra cheloidelor in formare, decat cu anumite masuri de precautie si se vor evita interventiile chirurgicale la cei predispusi si, in particular, pe regiunile ce constituie zone de predilectie pentru cheloide. Spre exemplu, pentru distrugerea unor tumori benigne, se va utiliza crioterapia, iar pentru cele maligne radioterapia, in loc de excizie, diatermocoagulare sau cauterizare chimica.Dupa unii specialisti, un bun tratament preventiv il reprezinta corticoterapia sistemica in cure de 2-3 saptamani, incepand inca din faza premergatoare constituirii lor.
Pentru distrugerea cheloidelor, se poate recurge la mai multe procedee:
a) crioterapia simpla, cu zapada carbonica sau, preferabil, cu azot lichid in sedinte saptamanale sau la 2 saptamani;
b) crioterapia, asociata cu infiltratii de hidrocortizon acetat;
c) excizia chirurgicala, cu radioterapie preoperatorie sau, preferabil, postoperatorie, imediat dupa scoaterea firelor;
d) radioterapie simpla (pentru cele mici), prin metoda Chaoul sau dupa cateva sedinte de crioterapie.
Unii specialisti recomanda corticoterapia sistemica, concomitent cu tratamentele locale, rezultate mai bune obtinandu-se in faza precoce a cheloidului.
Foto: www.hellenicdermatlas.com
