Dermatoscopia analizeaza starea alunitelor si a petelor pigmentare

 
Dermatoscopia analizeaza starea alunitelor si a petelor pigmentare
Metoda prin care se analizeaza starea alunitelor si a petelor pigmentare, identificand eventualele modificari la nivelul acestora ce ar indica aparitia cancerului de piele, dermatoscopia, este si ea capabila sa salveze vieti.

Tineti minte ca nu toate alunitele sunt periculoase! Alunitele mici prezinta un risc mai scazut fata de alunitele mari, mai ales cand sunt de origine congenitala, de a se maligniza, melanomul fiind considerat cel mai periculos tip de cancer de piele.


Pete de culoare

Atata timp cat alunitele ce va impodobesc corpul nu isi schimba in niciun fel aspectul si nu creeaza disconfort, le puteti ignora prezenta. Tineti-le insa sub observatie, urmarind ca nu cumva sa apara vreo modificare: asimetrie vizibila, margini slab delimitate, neregulate sau sterse, crestere in diametru, ulceratii spontane sau sangerari, coloratie neuniforma. Ingrijorator este si cand prezinta senzatie de durere sau mancarime. In asemenea situatii, va trebui sa va consultati neaparat cu medicul dermatolog.


Cui ii este indicata dermatoscopia?

  • Dermatoscopia este indicata persoanelor care se ard usor la expunerea solara.
  • Dermatoscopia este indicata celor care au suferit arsuri solare pe portiunile cu alunite.
  • Dermatoscopia este recomandata persoanelor cu foarte multe alunite si cu antecedente in familie de melanom malign.
  • Dermatoscopia este indicata persoanelor cu alunite suspecte, atipice, traumatizate sau situate in locurile expuse frecarii cu hainele.
Deoarece radiatiile ultraviolete au efecte nocive asupra alunitelor, in special asupra celor atipice, evaluarea starii lor prin dermatoscopie este indicata inaintea verii.

Bibliografie: Sanatatea de azi, nr. 2 (84), 2015. Foto: grupopedrojaen.com



Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa