Boala E-urilor
- Diverse -
Pana acum un secol si jumatate, o data la cativa ani sau zeci de ani, o molima secera sute de mii de vieti in orase si sate. Apoi, stiinta a progresat, oamenii au invatat sa isi spele alimentele, sa-si faca in marile orase canalizari, sa-si mentina igiena, iar aceste molime devastatoare au disparut, pur si simplu. Acum, cuvinte cum ar fi ciuma, holera, tifos etc. apartin unor vremuri trecute, eventual unor regiuni izolate din tarile subdezvoltate.
Am inteles la nivel de masa cat de nocivi sunt microbii, stim sa ne ferim intr-o mare masura de ei, cu alte cuvinte: am devenit civilizati... Sau poate nu! Peste decenii sau, in cel mai rau caz, secole, urmasii nostri vor privi in trecut la stramosii lor, care nu erau chiar asa civilizati cum se credeau. Si cum ar putea fi ei considerati civilizati, cand otraveau apa si solul cu pesticide, ca sa obtina mai multe produse agricole, pe care le consumau in exces, devenind obezi. Tot ei torturau animalele in spatii inchise, pentru a avea mai multa carne, ori isi otraveau bauturile si hrana cu diverse substante chimice, doar pentru a avea o culoare frumoasa, a fi mai pufoase sau pentru a da iluzia unui gust mai bun.
Acest ultim obicei, de a otravi un aliment doar pentru a-l face sa para ca este mai bun decat in realitate, fara doar si poate, este lucrul cel mai greu de inteles, nu doar pentru oamenii de maine, ci chiar si pentru cei ai zilelor noastre. Nimeni nu poate spune cu exactitate cati aditivi alimentari toxici exista in hrana cea de toate zilele, pe care o gasim in rafturile magazinelor noastre. In fiecare zi apar noi si noi gaselnite, ca sa dea un plus de gust, aroma, culoare ori volum alimentelor, plusuri care au un cost de sanatate mult prea mare pentru o atat de efemera senzatie gustativa.
Revenind insa la rabdare, prima aplicatie practica a acestei virtuti este sa ne facem timpul si dispozitia necesara pentru a citi cateva din lucrarile de popularizare (subiectul ocupa sute de pagini ale cartilor despre E-uri) care explica ce sunt aditivii chimici de care trebuie sa ne ferim. Apoi, este necesara o alta forma de rabdare - aceea de a citi cu atentie eticheta fiecarui produs pe care il cumparam, pentru ca aditivii sintetici se ascund de multe ori acolo unde ne asteptam mai putin.
Nu in ultimul rand, ne va trebui rabdarea si, totodata, vointa de a ne desprinde de obiceiurile alimentare nocive, care - vom vedea - uneori dau o dependenta la fel de mare ca nicotina, alcoolul etc. Enumerarea tuturor aditivilor toxici, cu sinonimele, cu compozitia si cu efectele lor toxice este practic imposibil de facut intr-un singur articol. Ne vom concentra in continuare asupra remediilor vegetale, care pot neutraliza in mare masura efectele nocive ale celor mai frecvent intalniti aditivi sintetici.
Subliniem ca o cura de dezintoxicare nu trebuie facuta doar atunci cand suntem bolnavi, ci si atunci cand suntem, cel putin in aparenta, sanatosi, pentru a preveni bolile care pot sa apara in conditiile unei alimentatii tot mai chimizate si nesanatoase. Simplul obicei de a ne detoxifia periodic organismul, de a ne sustine functiile organelor vitale cu ajutorul unor produse naturale ne poate salva de la suferinte care apoi sunt foarte dificil de tratat. Iata in continuare cateva remedii cu o actiune puternic detoxifianta:
Apa proaspata de izvor, apa de fantana din zonele nepoluate, apa minerala pastrata in conditii adecvate (in recipiente de sticla, nu din plastic sau din alte materiale toxice) este, fara doar si poate, apa care ne curata cel mai rapid de aditivii sintetici. La fel, apa continuta de catre legumele si fructele proaspete, cultivate biologic, este o apa pura, organica, cu efecte de detoxifiere, echilibrare si intinerire asupra organismului cu adevarat magice.
Prescriptia este simpla: consumati in fiecare zi minimum 2 litri (in zilele caniculare de vara minimum 3 litri) de apa pura sau de sucuri de fructe, pentru a contracara efectele E-urilor. Acest simplu demers va despovara organismul de foarte multe toxine, va ajuta rinichii sa functioneze mai bine, va reduce sensibilitatea alergica, va regla apetitul si va indeparta starile de oboseala si de irascibilitate produse de dependenta si de intoxicatia cu aditivi alimentari.
Totusi, dependenta psihica, gustativa, biochimica a organismului nostru de aditivii alimentari, poate fi invinsa. Cum? Cu RABDARE, care este laitmotivul acestui articol. In cazul dat, este vorba de rabdarea de a ne cumpara si prepara o mancare sanatoasa, de rabdarea de a ne reobisnui simtul gustului si al mirosului cu senzatiile mai discrete si rafinate pe care le da consumul alimentelor naturale.
Indulcitorii artificiali, care afecteaza creierul si induc tulburari de comportament, pot fi inlocuiti cu mierea de albine si cu zaharul brut; conservantii din alimente, care distrug ficatul si intestinele, nu sunt necesari atunci cand preparam mancarea in casa si o consumam in 24-48 de ore; aditivii pentru intensificarea gustului care perturba echilibrul hormonal sunt cu succes inlocuiti de condimente ca cimbrul, scortisoara, busuiocul, piperul negru, cuisoarele, menta sau oregano; aditivii de culoare, care ne scad imunitatea si produc cancer, nu sunt necesari in salatele de sfecla rosie, in sucurile proaspete de fructe, in frunzele verzi de salata sau in auriul unei mamaligi; acidifiantii, care afecteaza stomacul si epiteliile digestive, sunt inlocuiti cu succes in bucataria casnica de zeama de lamaie si de otet sau bors.
Asadar, aditivii sintetici au, in totalitatea lor, substitute naturale, cunoscute si nuantate in mii de ani, putand fi inlocuiti cu succes deplin. Dar oare aceasta substituire fizica este de ajuns? Ei bine, nu. Aceasta, pentru ca alimentatia chimizata nu doar ca este cel mai usor de gasit, ci este si cea care provoaca o forma stranie de dependenta emotionala. Asa ca ne va trebui inca o forma de rabdare, aceea de a deveni deschisi sufleteste si creativi, pentru a ne gasi unul sau mai multe substitute pentru placerea pe care consumul alimentelor chimizate o provoaca.
Autor: Ilie Tudor. Bibliografie: AS verde, nr. 90, decembrie 2011. Foto: greenly.ro
Am inteles la nivel de masa cat de nocivi sunt microbii, stim sa ne ferim intr-o mare masura de ei, cu alte cuvinte: am devenit civilizati... Sau poate nu! Peste decenii sau, in cel mai rau caz, secole, urmasii nostri vor privi in trecut la stramosii lor, care nu erau chiar asa civilizati cum se credeau. Si cum ar putea fi ei considerati civilizati, cand otraveau apa si solul cu pesticide, ca sa obtina mai multe produse agricole, pe care le consumau in exces, devenind obezi. Tot ei torturau animalele in spatii inchise, pentru a avea mai multa carne, ori isi otraveau bauturile si hrana cu diverse substante chimice, doar pentru a avea o culoare frumoasa, a fi mai pufoase sau pentru a da iluzia unui gust mai bun.
Acest ultim obicei, de a otravi un aliment doar pentru a-l face sa para ca este mai bun decat in realitate, fara doar si poate, este lucrul cel mai greu de inteles, nu doar pentru oamenii de maine, ci chiar si pentru cei ai zilelor noastre. Nimeni nu poate spune cu exactitate cati aditivi alimentari toxici exista in hrana cea de toate zilele, pe care o gasim in rafturile magazinelor noastre. In fiecare zi apar noi si noi gaselnite, ca sa dea un plus de gust, aroma, culoare ori volum alimentelor, plusuri care au un cost de sanatate mult prea mare pentru o atat de efemera senzatie gustativa.
Cum ne ferim de aditivii sintetici?
Cea mai simpla si mai sigura metoda de a contracara aceasta stranie molima moderna a E-urilor este, poate va veti mira, chiar... RABDAREA. Da, rabdarea, adica opusul grabei - graba de a manca si de a obtine senzatii gustative intense, graba de a cumpara ce ne cade in mana si ce este ambalat mai atragator si, nu in ultimul rand, graba de a ceda dorintelor copiilor si ale celor apropiati care au predilectia de a consuma alimente gustoase si aratoase, fara sa stie ca sunt tixite de substante chimice cu efecte nocive.Revenind insa la rabdare, prima aplicatie practica a acestei virtuti este sa ne facem timpul si dispozitia necesara pentru a citi cateva din lucrarile de popularizare (subiectul ocupa sute de pagini ale cartilor despre E-uri) care explica ce sunt aditivii chimici de care trebuie sa ne ferim. Apoi, este necesara o alta forma de rabdare - aceea de a citi cu atentie eticheta fiecarui produs pe care il cumparam, pentru ca aditivii sintetici se ascund de multe ori acolo unde ne asteptam mai putin.
Nu in ultimul rand, ne va trebui rabdarea si, totodata, vointa de a ne desprinde de obiceiurile alimentare nocive, care - vom vedea - uneori dau o dependenta la fel de mare ca nicotina, alcoolul etc. Enumerarea tuturor aditivilor toxici, cu sinonimele, cu compozitia si cu efectele lor toxice este practic imposibil de facut intr-un singur articol. Ne vom concentra in continuare asupra remediilor vegetale, care pot neutraliza in mare masura efectele nocive ale celor mai frecvent intalniti aditivi sintetici.
Antidoturi naturale contra E-urilor
Consumul ceaiurilor de plante, administrarea zilnica a unor capsule cu extracte naturale sau a unor produse apicole este un pas foarte important pentru a preveni si combate efectele nocive ale aditivilor sintetici. Curele detoxifiante cu diferitele remedii prezentate in continuare sunt diverse, dar noi vom alege dintre ele ce ne trebuie, in functie de predispozitiile noastre particulare la boala si in functie de aditivii pe care stim ca i-am consumat sau ii consumam cel mai frecvent.Subliniem ca o cura de dezintoxicare nu trebuie facuta doar atunci cand suntem bolnavi, ci si atunci cand suntem, cel putin in aparenta, sanatosi, pentru a preveni bolile care pot sa apara in conditiile unei alimentatii tot mai chimizate si nesanatoase. Simplul obicei de a ne detoxifia periodic organismul, de a ne sustine functiile organelor vitale cu ajutorul unor produse naturale ne poate salva de la suferinte care apoi sunt foarte dificil de tratat. Iata in continuare cateva remedii cu o actiune puternic detoxifianta:
- Armurariul (Silybum marianum) - se administreaza sub forma de extract, din care se iau cate 800-1200 mg pe zi, in cure de 6 saptamani. Este un extraordinar protector al ficatului, adica al organului care filtreaza toate otravurile din organism, fiind ca atare cel mai greu incercat de intoxicarea cu aditivi. Armurariul ajuta la regenerarea rapida a celulelor hepatice, stimuleaza functiile acestora, previne aparitia unor boli ca hepatita, ciroza sau cancerul hepatic. Aceasta planta este un protector contra unor E-uri cum ar fi: tartrazina (E102 - colorant de culoare galbena), glutamatul monosodic (E 621 - intensificator de gust), sulfitul acid de sodiu (E 222 - conservant) sau benzoatul de sodiu si potasiu (E 211, respectiv E 212 - conservanti).
- Chlorella - este o alga albastra-verde, foarte bogata in aminoacizi si in alte principii active, care stimuleaza imunitatea si stimuleaza maduva spinarii sa produca globule rosii si albe, functii care sunt grav afectate de foarte multi dintre aditivii alimentari. Se administreaza in tratamente de lunga durata (90-120 de zile), timp in care se iau zilnic cate 2-3 de grame din aceasta planta, sub forma de capsule, pe stomacul gol, inainte de mesele principale. Este un excelent antidot pentru persoanele care au probleme de imunitate, anemie si boli ale sangelui, produse de aditivi cum ar fi: bromatul de potasiu (E 924 - oxidant adaugat in paine si in faina alba), caragenanul (E 407 - agent de ingrosare din mezeluri, creme, sosuri), eritrozina (E 127 - colorant rosu, folosit in dulciuri), bifenil (E 230 - conservant antimucegai cu care sunt tratate fructele si sucurile).
- Laptisorul de matca - se administreaza in miere, cate 0,5-1 grame pe zi si este un extraordinar regenerativ pentru sistemul nervos central. Cura cu laptisor de matca va dura vreme de 60 de zile, fiind urmata de alte 15-30 de zile de pauza, dupa care se poate relua. Acest produs este un adevarat salvator al sistemului nervos contra actiunii nocive a unor aditivi neurotoxici, ca glutamatul monosodic (E 621 - un intensificator de gust), aspartamul (E 951 - indulcitor sintetic), ciclamatul de sodiu (E 952 - indulcitor sintetic).
- Aloe ferox (Aloe ferox) - este un extraordinar protector al colonului, foarte afectat de actiunea cancerigena a aditivilor alimentari. Mai mult, aceasta planta este un puternic laxativ si depurativ, ajutand la eliminarea foarte rapida din organism a tuturor aditivilor alimentari, fiind din acest punct de vedere, un fel de antidot universal contra E-urilor. Aloe ferox se administreaza sub forma de extract, conditionat in capsule, din care se iau cate 3-6 pe zi, in cure de 10-14 zile. Curele depurative cu aloe ferox sunt foarte eficiente contra actiunii nitritilor si nitratilor din mezeluri (E249-E252 - coloranti si conservanti), a caragenanului din creme si mezeluri (E 407 - agent de ingrosare), a difosfatului tetrapotasic din branzeturile topite si din cremele de unt (E 450 - agent de topire).
- Chitosanul - este un extract din carapacea dura care inveleste multe vietuitoare marine si terestre, care se comporta ca o fibra alimentara alcalina, cu puternic efect depurativ si antitoxic. La noi in tara se gaseste sub forma de capsule, din care se iau cate 4-6 pe zi, inaintea meselor principale. Este un produs cu o puternica actiune antitumorala, fiind unul din cei mai buni protectori ai organismului contra actiunii cancerigene a unor aditivi cum ar fi: acidul citric sintetic (E 330 - acidifiant care produce cancer gastric, bucal, intestinal), nitritii si nitratii (E249-E252 - coloranti si conservanti care produc cancer hepatic si intestinal), tartrazina (El02 - un colorant care produce noduli si cancer tiroidian), glutamatul monosodic (E621 - produce cancer al creierului) etc.
Hrana detoxifianta
Asa cum exista suplimente alimentare detoxifiante si depurative, asa exista si alimente care ne ajuta sa eliminam rapid din corp aditivii sintetici nocivi, dar ne ajuta sa le contracaram si actiunea nociva, protejand diferitele sisteme si organe. Iata in continuare o lista succinta a celor mai la indemana si eficiente alimente pentru contracararea intoxicatiei cu E-uri:- Salata verde, salata rosie, salata iceberg, laptuca - se consuma crude, de macar doua ori pe zi, ca aperitiv sau garnitura. Salatele usor amarui, foarte bogate in clorofila, sunt un extraordinar remediu pentru curatarea organismului de aditivii sintetici si pentru neutralizarea actiunii nocive a acestora.
- Andivele si anghinarea - primele se consuma crude, iar cea de-a doua fiarta, ambele avand un excelent efect drenor asupra ficatului. Consumul acestor doua alimente ajuta ficatul sa se regenereze, sa lupte contra eventualelor boli produse de aditivi si sa-si exercite rolul de filtru pentru toate substantele toxice din alimente si bauturi.
- Frunzele de papadie si de leustean - se folosesc ca adaos la sandviciuri si in salate. Au o uimitoare actiune de curatare asupra intestinului, stimuleaza eliminarea substantelor toxice prin urina (au efect diuretic) si regleaza activitatea hormonala, in special a gonadelor.
- Fructele bogate in vitamina C - acestea sunt lamaile, portocalele, grepfrutul, kiwi, macesele, afinele, catina, merele (in special coaja). Vitamina C naturala este remediul cel mai la indemana pentru temperarea reactiilor alergice si a altor tulburari care tin de sistemul imunitar, produse de catre intoxicatia cu aditivi sintetici.
- Alimentele bogate in vitaminele complexului B - sunt foarte importante atat pentru mentinerea sanatatii sistemului nervos, cat si pentru a impiedica aparitia mutatiilor genetice (inclusiv asupra foetusilor supusi la bombardamentul unor E-uri cu efect mutagen) si a bolii canceroase. Conform specialistilor, cele mai importante sunt vitaminele B6 si B12, pe care le gasim in mari cantitati in drojdia de bere (administrata sub forma de capsule), dar si in fulgii de cereale integrale (orz, ovaz, grau, hrisca, secara), in mazarea si in fasolea verde.
- Uleiul presat la rece de masline si de floarea soarelui - sunt un agent de curatare vital pentru vasele de sange, fie ele artere, vene sau capilare. Mai mult, aceste doua uleiuri ajuta la mentinerea sanatatii glandelor echilibrului vital, adica gonadele si suprarenalele, care sunt afectate de catre aditivii alimentari cu efect afanator, indulcitor si aromatizant.
Apa pura
Sanatatea unui organism care este constituit in proportie de peste 70% din apa incepe si se termina cu acest lichid miraculos, dar care adesea este inlocuit de tot felul de bauturi aditivate cu otravuri, care ne pun in pericol sanatatea. Asadar, avem nevoie - nu de bauturi gustoase, nu de energizante lichide, ci de apa, si anume de apa vie. Am numit-o asa, prin contrast cu apa captata din rauri poluate, cea tratata cu substante chimice ori tinuta in recipiente de plastic, care nu mai poate curata adecvat organismul si nu mai poate sustine in mod adecvat viata, fiind o apa cumva moarta.Apa proaspata de izvor, apa de fantana din zonele nepoluate, apa minerala pastrata in conditii adecvate (in recipiente de sticla, nu din plastic sau din alte materiale toxice) este, fara doar si poate, apa care ne curata cel mai rapid de aditivii sintetici. La fel, apa continuta de catre legumele si fructele proaspete, cultivate biologic, este o apa pura, organica, cu efecte de detoxifiere, echilibrare si intinerire asupra organismului cu adevarat magice.
Prescriptia este simpla: consumati in fiecare zi minimum 2 litri (in zilele caniculare de vara minimum 3 litri) de apa pura sau de sucuri de fructe, pentru a contracara efectele E-urilor. Acest simplu demers va despovara organismul de foarte multe toxine, va ajuta rinichii sa functioneze mai bine, va reduce sensibilitatea alergica, va regla apetitul si va indeparta starile de oboseala si de irascibilitate produse de dependenta si de intoxicatia cu aditivi alimentari.
Substituirea E-urilor
Foarte multi dintre cei care citesc articole sau lucrari de specialitate mai ample despre E-uri au o reactie de lehamite, de fuga din fata realitatii. Replica cea mai des intalnita este: „Daca ar fi sa nu mai cumpar niciun aliment cu E-uri, atunci nu as mai avea ce manca”. O afirmatie pe jumatate adevarata, adica pe jumatate falsa. E adevarat, foarte multe alimente contin E-uri (practic mai mult de trei sferturi), dar cu ceva efort, putem gasi si o hrana mult mai putin nociva. Hrana pe care o preparam in casa, din produse de baza, care deocamdata nu sunt deloc sau foarte putin aditivate, nu are E-uri, in schimb, necesita timp sa o preparam, timp sa o consumam si, in plus, de multe ori, parca nu are acelasi gust bun ca si alimentele chimizate din comert.Totusi, dependenta psihica, gustativa, biochimica a organismului nostru de aditivii alimentari, poate fi invinsa. Cum? Cu RABDARE, care este laitmotivul acestui articol. In cazul dat, este vorba de rabdarea de a ne cumpara si prepara o mancare sanatoasa, de rabdarea de a ne reobisnui simtul gustului si al mirosului cu senzatiile mai discrete si rafinate pe care le da consumul alimentelor naturale.