Musetelul: tratamente interne si externe

 
Musetelul: tratamente interne si externe
Tratamente interne cu musetel:
  • Boli digestive - dureri de burta, colici, crampe, precum si ca leac femeiesc contra durerilor menstruale. In toate cazurile se administreaza o infuzie de musetel, preparata din 1-2 lingurite pulbere de flori, oparite cu o cana de apa clocotita. Se lasa la infuzat 20 de minute. Se strecoara si se beau doua cani pe zi, pe stomacul gol.
  • Dureri abdominale la copii - se prepara o infuzie dupa reteta de mai sus, la care se adauga cateva seminte de anason. Se porneste crescand, de la cateva lingurite, pana la o jumatate de cana.
  • Tinctura de musetel. Se foloseste alternativa cu infuzia, in tratarea acelorasi boli. Reteta: se pune o mana de flori proaspete intr-o sticla si se acopera cu o ceasca de alcool de 70 de grade. Se lasa 10 zile la macerat, agitand sticla. Se strecoara. Se pastreaza in sticle de culoare inchisa, infundate cu dop. Se iau 20-30 de picaturi, de trei ori pe zi, in 100 ml apa sau ceai.
Tratamente externe cu musetel:
  • Gingivite, abcese dentare, amigdalite, stomatite: infuzie din 3 linguri flori la o cana de apa clocotita. Se lasa acoperita 15-20 minute. Se strecoara. In gingivite si abcese dentare se tine infuzia calduta in gura circa 5 minute. Procedeul se repeta de mai multe ori pe zi. In stomatite, amigdalite, pentru dezinfectare bucala, infuziei i se adauga 4 g acid boric. Cu solutia obtinuta se fac mai multe gargare pe zi, din care una inainte de culcare.
  • Ulcere varicoase, hemoroizi, furunculoza, rani, rani purulente, ulceratii, leucoree: infuzie din 3 linguri flori la o cana (200 ml) apa clocotita. Se lasa acoperita 30 minute. Se strecoara. Pe locul afectat se aplica bai locale sau cataplasme.
  • Eczeme - infuzie, din 2 linguri pulbere flori la cana (cu solutia obtinuta se aplica comprese locale); pulbere de flori, presarata pe eczeme.
  • Arsuri - tinctura preparata din 20 g flori maruntite si 2 linguri alcool de 70°. Se lasa 3 ore, se adauga 200 ml ulei comestibil. Totul se fierbe pe baie de apa 2-3 ore, amestecandu-se din cand in cand. Se lasa la macerat pana la racit. Se strecoara prin presare. Se pastreaza in sticle inchise la culoare. La nevoie se foloseste pentru pansamente.
  • Infectii ale ochilor - spalaturi zilnice, repetate, cu ceai de musetel caldut. Fie ca se pun picaturi cu pipeta, fie ca se spala ochii bolnavi, pe rand, intr-un vas perfect curat, cu capacitate mai mare, astfel ca lichidul sa acopere bine pleoapele, care trebuie deschise si inchise de mai multe ori.
  • Infectii ale cailor respiratorii, stranuturi, nas infundat cedeaza relativ repede daca se inhaleaza aburi fierbinti de musetel. Dupa inhalatii, bolnavul trebuie sa ramana in casa, la cald.
  • Rani, plagi infectate, zgarieturi, acnee - se practica spalaturile si compresele cu ceai de musetel, insotite de ungerea locurilor bolnave cu alifie sau ulei de musetel.
  • Hemoroizi - Intern: infuzie de musetel de trei ori pe zi. Extern: ungerea locului bolnav cu alifie sau ulei de musetel dupa o igiena locala amanuntita.
  • Nevralgii, dureri de dinti - asezati pe locul dureros o perna fierbinte umpluta cu flori de musetel.
  • Colici si balonari - atat la copii, cat si la maturi, cataplasmele cu musetel calmeaza spectaculos crampele si balonarile intestinale.
  • Piele - asupra obrazului, musetelul are o actiune calmanta si purificatoare. Doua-trei spalari saptamanale ale fetei vor asigura un aspect proaspat si catifelat al tenului.
  • Par - clatitul cu musetel deschide culoarea parului si il face sa straluceasca.
Bibliografie: As verde, nr. 85, iulie 2011.






Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa