Zatul de cafea este bun contra cearcanelor

 
Zatul de cafea este bun contra cearcanelor
Totul este seducator la cafea: parfumul unic, deliciosul gust amarui, efectul revigorant. Ba pana si zatul ei este pretios, fiind inzestrat - lucru stiut de putini dintre noi - cu uimitoare virtuti de regenerare a pielii.

Cofeina, principalul constituent al zatului, este bogata in vitamine si antioxidanti, care ii confera multe calitati valoroase: arde grasimile, descongestioneaza tesuturile, catifeleaza si curata pielea.

Acum, dupa ce ati aflat ca zatul nu este un simplu deseu, ci un minunat aliat al frumusetii voastre, in loc sa continuati sa-l aruncati, profitati de efectele lui binefacatoare! Este ieftin, la indemana si suta la suta natural. Inainte de a-i face loc printre cosmeticele voastre, este suficient sa-l lasati sa se usuce.


Excelent exfoliant

Avand consistenta granuloasa, zatul de cafea indeparteaza celulele moarte, lasand pielea tonificata si catifelata. Il puteti folosi ca atare, iar daca vi se pare prea rugos, amestecati-l cu miere si ulei de masline (cate o lingura din fiecare). Pentru fata, in locul uleiului de masline, puneti ulei de migdale-dulci. Intindeti amestecul pe piele, frecati delicat, cu miscari circulare, apoi clatiti-va la dus. Puteti repeta de 1-2 ori pe saptamana.


Masca antiimbatranire

Cateva picaturi de miere, un albus si putin zat de cafea sunt singurele ingrediente naturale necesare pentru obtinerea unei masti cu efect anti-imbatranire. Intindeti preparatul pe fata, lasati-l sa actioneze zece minute, apoi clatiti bine.


Zatul de cafea este bun contra cearcanelor

Sunteti obositi si aveti cearcane? Zatul de cafea descongestioneaza, asigurandu-va o privire odihnita si luminoasa. Amestecati o lingurita cu zat de cafea, o lingura cu branza de vaci sau cu iaurt si cateva picaturi de suc de lamaie. Tineti preparatul la frigider cateva ore, apoi aplicati-l in jurul ochilor si lasati-l sa actioneze zece minute.


Zatul de cafea invinge celulita

Cele mai multe creme anticelulita au in compozitie cofeina. Insa reteta bunicii este la fel de eficienta si mult mai ieftina: dimineata si seara, freacati zonele afectate cu un amestec de zat de cafea si putin ulei de masline. Pentru rezultate mai bune, intindeti amestecul (doua linguri mari cu zat cald si o lingurita cu ulei de masline) pe un celofan si infasurati zonele cu celulita. Lasati amestecul sa actioneze 20-30 de minute. Daca respectati tratamentul, ar trebui ca intr-o luna pielea sa redevina neteda si fara celulita.


Dezodorizant natural

Zatul de cafea va scapa imediat de mirosurile neplacute (ceapa, usturoi etc.) ce raman pe maini dupa ce gatiti. Luati un pumn de zat si freacati-va mainile cu el. Puteti pune o cana cu zat in orice alt loc in care persista vreun miros dezagreabil (frigider, dulapuri, camara, spatii inchise etc). In 1-2 saptamani, va absorbi complet mirosul.

Bibliografie: Sanatatea de azi, nr. 4 (86), 2015. Foto: lifes.ro



Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa