Totul despre onicomicoza
- Bolile de piele -
Onicomicoza apare la nivelul unghiilor de la maini si picioare, fiind una dintre cele mai frecvent intalnite afectiuni ale unghiilor. Aceasta apare, de obicei, dupa infectarea picioarelor, mai ales la barbati, fiind rara in cazul copiilor si foarte frecvent intalnita in randul persoanelor varstnice.
Cele mai multe infectii micotice ale unghiilor produc dermatofiti, denumiti popular ciuperci sau fungi (Trichophyton rubrum si Trichophyton mentagrophytes).
Focarele de infectie se afla cu precadere in locuri publice: piscine, saune si centre de fitness, unde exista conditii favorabile pentru dezvoltarea ciupercilor patogene, insa infectia se poate transmite si prin contactul direct cu persoana afectata.
Pentru a preveni onicomicoza, se recomanda evitarea imprumutarii incaltamintei altor persoane si folosirea exclusiva a prosoapelor personale, iar dusurile in locurile publice trebuie facute in conditii de siguranta (cu papuci de protectie din plastic).
Factorii care contribuie la dezvoltarea onicomicozei, in special la nivelul labei piciorului, sunt mediile umede si calde, de aceea nu se recomanda sa se poarte incaltaminte neaerisita sau sosete din fibre sintetice. De asemenea, trebuie atrasa atentia asupra faptului ca persoanele cu o imunitate foarte scazuta sunt deosebit de vulnerabile la infectarea cu ciuperci patogene.
Sunt mai predispuse la onicomicoza, unghiile de la picioare?
Micozele se instaleaza mult mai des la unghiile membrelor inferioare decat la cele de la maini. La picioare, onicomicoza se poate restrange la o singura unghie, dar se transmite adesea si la unghiile invecinate.
Infectiile micotice se instaleaza, de obicei, la primul si la al cincilea deget de la picior, pentru ca aceste degete se afla la extremitati si au contact direct cu incaltamintea.
Pe langa presiunea mecanica, aparitia infectiei se datoreaza si predispunerii individului la imbolnavire, indeosebi in cazul persoanelor cu imunitate compromisa (imunosupresie asociata cu o boala sau cu un tratament) si tulburari hormonale (hipotiroidism, sindrom Cushing).
Declansarea micozei unghiilor este favorizata de: diabet, obezitate, anemie, traumatisme ale unghiilor, tulburari ale circulatiei periferice, inaintarea in varsta.
Ce simptome prezinta onicomicoza?
Primele semne in cazul micozei unghiilor apar, de regula, pe marginea libera a unghiei sau in partile laterale. Din punct de vedere morfologic, unghia sufera urmatoarele modificari: isi pierde culoarea rozalie; capata o culoare galben-maronie sau verzuie; devine casanta; se ingroasa treptat; se descuameaza; se exfoliaza.
Adesea, pe unghii pot aparea crapaturi transversale sau longitudinale. Aceste simptome dureaza o perioada lunga de timp, fiind deranjante in viata de zi cu zi a persoanelor afectate. Din pacate, ciupercile de la nivelul unghiilor au tendinta de a reaparea, chiar si dupa disparitia completa a simptomelor.
Cum se trateaza onicomicoza?
Daca nu se trateaza din timp, micoza unghiilor duce la onicomicoza cronica si la o evolutie progresiva a bolii. Tratamentul onicomicozei este obligatoriu, intrucat aceasta nu se vindeca de la sine, de aceea, ori de cate ori exista modificari sesizabile ale aspectului unghiilor de la picioare sau maini, trebuie consultat medicul dermatolog.
Pentru ca tratamentul sa fie eficient, acesta trebuie sa fie administrat pe o perioada de timp de cateva luni, chiar si dupa disparitia simptomelor. La debutul bolii, cand unghiile nu sunt foarte afectate, este suficienta aplicarea unguentelor antifungice. In schimb, cand boala se afla intr-o etapa avansata, se recomanda administrarea medicamentelor pe cale orala.
Tratamentul antifungic local se aplica doar in cazurile in care este afectata mai putin de jumatate din suprafata unghiei. Pe piata din Romania se pot gasi preparate speciale pentru aceasta afectiune, care se elibereaza fara reteta si care ajuta la ameliorarea simptomelor onicomicozei.
Va recomandam sa cititi si: Unghii incarnate - sfaturi si recomandari
Bibliografie: Sanatatea A-Z. Foto: revistaplafar.ro